La Târgoviște a început, pe 10 iunie 2024, cea de-a douăsprezecea ediție a Festivalului Babel, dedicat artelor spectacolului, FAST (broșura-catalog de la finalul articolului vă oferă programul și detalii despre multe din spectacolele aduse aici). Regăsesc orășelul cu aceeași încântare de acum două decenii, când îl descopeream prin prisma minunatului concurs internațional de pian pentru copii, Mozart. Încă de atunci, dinainte ca România să devină membră a Uniunii Europene, orașul Târgoviște promitea să se dezvolte în direcție culturală, altfel decât toate celelalte. Era o preferință pe cât de excentrică, pe atât de ambițioasă. O făcea în această direcție cu pași mici, siguri și timpurii. Nu e de mirare că, azi, Târgoviște a devenit un reper mondial pe harta artelor spectacolului. Nu doar parfumul teilor înfloriți e responsabil de această interpretare și impresie, adăugându-se ideii de excepționalism, ci și galeria amețitoare de țări participante la festivalul dedicat acestor arte, ale căror trupe se regăsesc în program și în parada nocturnă Babel. Veselia cu care artiștii au defilat pe Calea Domnească, în ritm de tobe și de jazz de fanfară, a răzbătut cu siguranță până la New Orleans.
De apreciat ceremonia de deschidere a festivalului, din sala mare a Teatrului Tony Bulandra, lipsită de obișnuitul festivism. Chiar dacă, începând din 2024, festivalul Babel se află (și) sub patronatul Guvernului României, politicienii nu au acaparat scena, așa cum în mod obositor au tot făcut-o la festivități notabile precum premiile Gopo sau Gala Uniter. Indiferent dacă s-a datorat rațiunilor electorale sau opreliștilor eventual impuse de organizatori, absența lor a fost binevenită, fiind cu siguranță recompensată în alt plan, prin recunoștința datorată pentru actele de mecenat. Discursurile au aparținut, așa cum se cuvenea, președintelui festivalului, organizatorilor și notabilităților culturale cu statut de invitat, din Cehia, Japonia, Coreea de Sud, Scoția, Germania. S-a vorbit cu căldură și prietenie despre semnul conexiunilor sub care este plasată prezenta ediție a festivalului, conexiunile fiind esențiale pentru calitatea vieții în cadrul oricărei comunități. Discursurile invitaților străini au fost, adeseori, în limba română, cu atât mai surprinzătoare cu cât veneau, cu impecabilă corectitudine, din partea reprezentantei Japoniei. În cuprinsul lor, vorbitorii și-au declarat atașamentul pentru orașul Târgoviște, semn al aprecierii reale a acestuia în cercurile culturale de peste hotare, aspect de care societatea românească pare prea puțin conștientă.
Primul spectacol din cadrul festivalului, The Power Game, Cehia, scris de Florent Mocanu, cu Andrea Miltnerová, Sofia Mayorga și Jan Komarek (sunet), redă, în pantomimă, lupta pentru putere, în marele și tragicul ei ridicol. Doi bătrâni, posibil Brejnev și Honecker, ori Stalin și Hitler - sau chiar Ismail și Turnavitu - se luptă nu doar pentru scaun, ci și cu scaunele, într-un spațiu al deriziunii și al caricaturii îngroșate, în care accentele comice sunt menite a sublinia absurdul "lucrului în sine" care este puterea, în imaterialitatea ei (devastatoare, totuși).
Personajele sunt, spiritual, mai puțin decât cele două păpuși de cauciuc gonflabil, care se zborșesc una la alta, cu gestică dadaistă bizară, se sărută confratern, pe gură, precum dinozaurii comuniști, sau se rățoiesc grohăitor și intraductibil, în propria bulă. Disputa paiațelor puterii se continuă dincolo de granițele existenței materiale (pe care, oricum, și-o împart după un plan tembel), în viața de după viață, în existența mumificată de după existența vie, semn că, dacă există, iadul nu poate aparține decât ridicolului, ca supremă pedeapsă. Hidoșenia nu poate avea alt remediu decât bătaia de joc, pentru că ridicolul este de neșters, ridicolul este perpetuu, întru eternitate. Rangul său apocaliptic este cuvenita răzbunare împotriva marionetelor istoriei care se lasă manevrate de forțele răului.
Omul cel bun din Seciuan, în regia lui Dumitru Acriș, este un spectacol al Teatrului Tony Bulandra din Târgoviște, după textul lui Bertold Brecht. Discursul brechtian este universal, legat de iubire, eșec, povară, sarcina inumană a existenței umane, rostul absurd și dureros al acesteia, puterea corupătoare a banilor, imposibilitatea depășirii condiției umane (subordonată lașității și eternei materialități). Textul este generos cu toate aceste teme și încă altele, constituindu-se într-un virulent rechizitoriu la adresa divinității, căreia i se cer porunci mai ușoare: "în loc de iubire, bunăvoință, în loc de dreptate, îngăduință, în loc de curaj, bună cuviință". Viziunea pozitivă asupra umanității "omului bun" este că "răutatea este doar o stângăcie", nimic rău neexistând, fundamental, în oamenii care încă aspiră la o condiție superioară, imaterială, desprinsă de orice subjugare fizică, precum cea de zburător. Este un zburător care știe să zboare dinainte de a învinge gravitația - aceasta este, cel puțin, experiența provocată de interpretarea autoritară a lui Liviu Cheloiu. Mesajul copleșitor sosește, însă, abia din adaptarea textului și aducerea în actualitate a discursului acuzator la adresa lașității omenirii, care închide ochii la pruncii care mor în leagănele de copii, la femeile violate în stații de tramvai, la bătrânii chinuiți în azilele groazei, la morții din războaiele din apropiere. Victimele sunt considerate, mereu, vinovate. Referințele actuale sunt adaptări ale textului brechtian la realitățile contemporane, cu atât mai transparente, cu cât se referă la copiii nevinovați care mor în fiecare minut într-un "război inutil" (în Gaza). Textul brechtian capătă un sens actual, profund și răscolitor, în interpretarea Andreei Tănase, parcă plăsmuită pentru acest rol, care împrumută personajului privirea senină și chipul luminos, dar și culoarea acuzatoare a părului, inserată în coloristica sumbră și întunecată a scenografiei ca un mare semn de exclamare.
Rechizitoriul ei este împotriva firii umane și a umanității, în timp ce rechizitoriul omului-bun-promotor-al-omului-bun, interpretat cu ingenuitate de Ciprian Nicula, este țintit direct împotriva divinității. Se remarcă trăsăturile puternice ale Marei Opriș, în rol masculin, aplicație practică și de succes a non-binarității în artă. Actrița este solicitată atât declamativ, cât și coregrafic, într-o formulă complexă și completă, care însumează suplețe și forță în același rol și în același joc.
Nu sunt de omis toți ceilalți actori care interpretează personajul colectiv al "lumii" de țărani greoi și perverși, după cum nici bătrânul bărbier, cu înșelător aer ascetic, interpretat de Corneliu Jipa. Felul în care acest corp de actori, cu mai multe voci (și guri), se completează și comunică reciproc, într-un mod aproape telepatic, ca și însuflețirea generală a trupei, precum și competiția generală de a-și da replica perfectă, conferă iluzia unei inteligențe artificiale care concepe, gândește și coordonează totul, din culise. Și, nu oricum, ci scânteietor, pe fast fast forward. Este doar efectul unui entuziasm general și al unei efervescențe care bântuie foaierul Teatrului Tony Bulandra, ca și întreg orașul.
Spectacolul Omul bun din Seciuan a avut premiera în 2024, beneficiind de o viziune novatoare asupra expresivității gestuale, coregrafice și de limbaj corporal, ca și asupra componentei vizuale minimaliste, deși cu efect scenic plenar. Se adaugă acestora reflecția filozofică pe care o impune publicului lipsa actorilor pe scenă, la momentul final, al aplauzelor, în așa fel încât marele semnal de alarmă să rămână acolo unde spectacolul l-a strecurat ca pe o taină de deslușit de fiecare. Mă hazardez să parafrazez titlul spectacolul ca făcând referire la oamenii formidabili care au pus în scenă acest spectacol.
The Life of Hokusai, Japonia, spectacol semnat de Global Business Labo Inc., s-a desfășurat sub ochii publicului care frecventează Cinematograful Independența, stabiliment cu adevărat independent, neanexat artificialității unui mall comercial. Este un spațiu pentru care însăși capitala țării ar fi invidioasă. Orașul Constanța își are sala ei, restaurată sub titulatura - lungă cât o plenară ceaușistă - de Centru Multifuncțional Educativ pentru Tineret "Jean Constantin", dar este departe de nivelul sălii târgoviștene. Aici, sub privirile unui public tânăr, lipsit de pretenția de a redenumi vechi instituții, a fost performată, în regim de kabuki, viața pictorului Katsushika Hokusai, care a schimbat cursul istoriei artei, odată cu influența exercitată de acesta asupra picturii europene, virată în curent impresionist. Spectacolul a fost o combinație de grafică electronică, coregrafie, operă, lumini și action painting (caligraphic action?), rememorând suferințele pictorului, exorcizate artistic. La final, trupa a intrat în dialog cu publicul, cu care s-a selfie-zat într-o ipostază entuziastă, gesticulând un universal salut și strigând "Hokusai!".
Seara de vară a devenit o noapte caldă, de fiesta generală, petrecută de tot orașul sub fulgerele cerului încărcat de canicula de peste zi, în ritmul tobelor paradei, încheiată cu baletul vertical Lovebar, performat de Il Posto Vertical Dance, pe zidul Casei de Cultură a Sindicatelor, în acordurile muzicii electronice și de clarinet, executate de Marco Castelli Small Ensemble, din care uneori au răzbătut acorduri klezmer.
Baletul conține și o poveste de iubire, în triunghi - coloristic, inclusiv - format din două balerine și un balerin, ale căror mișcări ritmate în coarda de bungee jumping, în sprijin perpendicular pe zidul înalt, erau apropiate zborului și plutirii din patinaj artistic, secțiunea dans, cu care era înrudit inclusiv vestimentar. Un regal vizual, sub fulgerele cerului și tornadele muzicii, la care participarea liberă venea inclusiv de la toate balcoanele învecinatului brutalism, înnobilat de suplețea baletului.
Se anunță o a doua zi de Babel, la fel de caniculară meteorologic și de bogată în evenimente.
(foto din Omul cel bun din Seciuan: Augustina Iohan)
Descarcă broșura-program Babel 2024 aici