Dacă este așa și teatrul se înfățișează lumii ca serviciu funerar, el este adeseori unul plin de haz, precum cel performat în cadrul spectacolului Under Construction, al trupei teatrului Davai, din Tel Aviv. Este un teatru de clovni, care uneori se adresează publicului de copii mici, în limbaj accesibil acestora, așa cum actorii au și făcut-o, în prima zi de festival, în Piața Mihai Viteazul din Târgoviște. Acolo, în fața picilor și bunicilor, simpaticii clovni au performat în spectacolul interactiv Kakamaika, folosind un întreg arsenal de pantomimă și de expresii faciale chiar și involuntar amuzante, prin înfățișarea din dotare, deja comică la simplă apariție. (Momente de râs au provocat acești incorigibili și în festivitatea de deschidere a festivalului Babel.)
Cei trei protagoniști ai spectacolului Under Construction sunt, la bază, foști cetățeni ai destrămatei URSS sau, dacă nu, descendenți ai unora, emigrați în Israel în anii postcomuniști, în cadrul migrației evreiești generale către Eretz, specifică epocii. Amănuntul este relevant, din două motive: originea ex-sovietică pare să fie definitorie pentru tematica și limbajul scenic al trupei, iar spectacolele lor se vor apolitice (sau, mai precis, străine de politica pe care, azi, Israelul o aduce inevitabil în discuție) într-un mod conștientizat de managerul teatrului - lucru mărturisit de acesta în cadrul Întâlnirilor Babel, din foaierul Teatrului Tony Bulandra.
În Under Construction, protagoniștii alcătuiesc o treime comică desprinsă din literatura lui Ilf și Petrov. Trei locatari, înghesuiți ca vai de capul lor într-un apartament mic, se calcă pe picioare în spațiul locativ restrâns - un aglomerat bric à brac, care trimite cu gândul (politic) la "hrușciovele" anilor '60, despre care se știe că au căutat să rezolve, de mântuială, problema locativă generală și generată de marea industrializare. Sunt spații locative de care nici românii nu sunt în totalitate străini, dat fiind că și ei s-au văzut expediați (tot pe linie politică) în asemenea "cutii de chibrituri", în care au locuit cu genunchii la gură mai multe generații. Acest spațiu, deloc imaginar, este acum unul al dezordinii și al improvizației dadaiste. Drept urmare, ventilatorul devine gramofon, curentul se fixează cu cleștii de rufe, se cântă la țeavă și toate sunt întoarse cu susul în jos. Cei trei încearcă să încropească, aici, un banal ceai. Aventura lor are multe în comun cu absurdul peripețiilor Alicei în Țara Minunilor, dar nu se rezumă la acestea. Ambițiile lor sunt, desigur, de a evada (Liberty!, scriu cei trei, cu spumă de șampon, pe pereții cabinei de duș), dar nu oriunde, ci către America, așa cum - oh, da! - și-ar fi dorit orice cetățean al lagărului comunist. Pe muzica lui Vangelis, parodiind copios filmul lui Ridley Scott, 1492. Conquest of Paradise (paradisul libertății, desigur), cei trei amici găsesc în cele din urmă calea evadării și mai ales instrumentul acestuia, buldozerul, cu care demolează totul în jur: zidurile între care erau închiși, scena spectacolului și, aproape, întreg teatrul Tony Bulandra, prin explozii, artificii, fumăraie, confetti și hohote de râs.
Cum românului trebuie să i dea, chiar și după o colosală comedie, mintea cea de pe urmă, și cum nicio aventură imobiliară nu e (și) una politică, gestica demolatoare a trupei israeliene tot cu gândul înspre politică duce, respectiv înspre visul dărâmării coloniilor din teritoriile ocupate de Israel (măr al discordiei conflictului cu palestinienii) sau, măcar, al încetării extinderii acestora.
Nimic, absolut nimic nu scapă de politică. E o lume tot mai sufocantă, care cere o evadare. Davai!
Selecția de scurtmetraje premiate în cadrul festivalul IPAAF (International Police Award Arts Festival) din Italia, se compune din 10 filme realizate și premiate de polițiști, dar destinate tuturor, ca învățătură și avertizare asupra pericolelor care pândesc societatea (suicid, cyberbullying). Mesajul lor tezist, dulceag și sentimental este salvat de gândul că polițiștii de toate felurile (pompieri, jandarmi, carabinieri) au asemenea preocupări artistice. Iată o avertizare față de toți defetiștii care se mai amuză, uneori, cu filmele postate pe rețelele de socializare de Poliția Română. Forma de exprimare poate fi naivă doar ca reflex de apărare din partea celor care se confruntă cu răul, în cele mai contondente forme ale sale. Festivalul are legătură cu orașul Pienza - proiect urbanistic al umanistului papă Pius al II-lea și prototip al orașului ideal renascentist, gândit în abstract de Leon Battista Alberti.
Din bingeing-ul cu scurtmetraje, se remarcă Proof of Love, 2023, în regia lui Denis Nazzari, pe muzica lui Nicola Piovani, cel din urmă laureat al Oscarului pentru muzica filmului La vita è bella și al multor alte premii acordate muzicii sale de film. Este un scurtmetraj de doar 10 minute, cu un mesaj sensibil, al unui bărbat care, într-o supremă dovadă a iubirii, alege să experimenteze viața partenerei sale, țintuită în scaun cu rotile. Atentul și iubitorul partener îi pregătește iubitei sale micul dejun, din scaunul ei cu rotile. Povestea filmului pare a fi la fel de inedită, regizorul relatând publicului că, deși nu are acces la o rețea de distribuție a filmului, s-a văzut câștigător a nu mai puțin de 35 de premii la categoria filmului scurt.
Am admirat peisajul albanez al Gjirokastrei, oraș din patrimoniul UNESCO, în Violonistul, 2023, în regia lui Saimir Bajo.
Mesajul din Cara Alice, 2024, în regia lui Gabriele Armenise, este politic, îndreptat împotriva poluării provocate de fabrici (de azbest, în acest caz) care își ucid muncitorii, printre care și tatăl regizorului.
Il Soffione, 2022, în regia lui Fabio Salerno și Dario Lucky, avertizează asupra bullying-ului la care sunt expuși tinerii, pe rețelele de socializare.
The Birth of Onyma, 2023, în regia lui Romeo Orsi, este un film experimental despre ciclul tainic al vieții, descoperit în perioada de lockdown.
Ladies Coffee, 2024, în regia lui Amal al-Agroobi, este povestea efectelor nocive pe care, în concepție arabă, le poate avea magia neagră practicată sub forma ghicitului în cafea. Asemenea efecte par a se produce chiar și asupra femeii arabe emancipate, care nu mai poartă hijab, vorbește engleza cu accent britanic și are o relație de parteneriat cu o altă femeie, încă neadusă la cunoștința tradiționalei familii. Efectele magiei negre sunt și ele, probabil, de competențe polițienești, având în vedere asocierea scurtmetrajului cu scurtmetrajele cu filon jandarmeresc.
Mano nella mano, 2023, în regia Angelicăi Cacciapaglia, este povestea regăsirii a doi gemeni despărțiți la naștere.
Il cuore rubato, 2023, în regia Sashei Alessandra Carlesi, este povestea despărțirii, prin suicid, a două gemene.
Cicale, 2023, în regia lui Matteo Chiaretti, este o poveste din care nu am înțeles - în lipsa unei traduceri - decât că e clasica iubire adolescentină între doi tineri, pe timpul unei veri.
La campanella, 2023, în regia lui Antonio Maria Castaldo, este un omagiu adus Institutului Național Pentru Orfanii Pompierilor, din Pienza. Este un documentar inclus într-un film artistic.
A doua întâlnire cu spectaculosul cinematograf Independența a pus capăt celei de-a doua zile de festival Babel, în ceea ce m-a privit, spectacolul Skyline, din Piața Mihai Viteazul, finalizându-se cu doar puțin înainte să mai prind fie și rămășițele acestuia.
(foto: Alfredo Millan)
Descarcă broșura-program Babel 2024 aici