iunie 2024
Festivalul TIFF 2024
Sunt 4 filme indiene în programul TIFF 2024. Două dintre ele în Competiția oficială, Fetele tot fete / Girls Will Be Girls și Fata îndărătnică / The Adamant Girl / Kottukkaali, unul proiectat în Piața Unirii și în Poligonul Florești, Peste șapte mări șapte țări / Seven Seas Seven Hills / Yezhu Kadal Yezhu Malai, și unul înscris în secțiunea Fără limită: Răpirea / Stolen. Cu toatele, producții 2023.

Răpirea / Stolen are ceva din Marfa și banii. Tot doi băieți (frați) și o fată (mama bebelușului răpit / furat din brațele ei într-o gară), tot o mașină de teren, tot o alergătură continuă, tot pericole plutind la tot pasul. Producția indiană regizată de Karan Tejpal și inclusă în secțiunea Orizontti Extra a ediției 2023 a Festivalului de la Veneția are, în plus, un personaj colectiv care amplifică masiv caracterul de thriller al filmului.


Pe rețele sociale, un filmuleț construit în logica fake news îi transformă pe cei trei din cei care încearcă să recupereze copilul pierdut în cei care l-au răpit. De aici, furia populară în toată splendoarea. Într-o țară măcinată de sărăcie și corupție, oamenii sunt deciși să facă singuri dreptate.

Lungile secvențe de urmărire prin sate cu străduțe teribil de înguste developează un peisaj social teribil. Precaritate e un cuvânt blând, care mai degrabă cosmetizează decât descrie. Cei trei eroi aleargă din toate puterile pentru a se salva și pentru a recupera bebelușul, dar pare că, pentru a se salva de la neantizare, toți cei surprinși pe ecran ar trebui să fugă pentru a avea cea mai mică șansă la o viață decentă.

Rollercoaster-ul de emoții și dezvăluiri, răsucirile spectaculoase de perspectivă asupra personajelor principale și secundare țin spectatorii cu sufletul la gură. Sângele curge, timpul se scurge, mașina se dezintegrează, urmăritorii se apropie, frații își redescoperă umanitatea, femeia își dezvăluie secretele, deznodământul se apropie. Cinema viu, proaspăt, spunând mult cu mijloace puține.

0 comentarii

Scrieţi la LiterNet

Scrieţi o cronică (cu diacritice) a unui eveniment cultural la care aţi participat şi trimiteţi-o la [email protected] Dacă ne place, o publicăm.

Vreţi să anunţaţi un eveniment cultural pe LiterNet? Îl puteţi introduce aici.

Publicitate

Sus