Ce-am văzut și mi-a plăcut la TIFF, 2024 (II) - Pir Pesar / The Old Bachelor / Bătrânul burlac

E 15:30. Sunt 29 de grade Celsius. Tocmai am ieșit de la film. Valul de căldură mă izbește direct în piept. Îmi îndes pălăria de paie pe cap. Îmi aranjez ochelarii de soare în așa fel încât genele umede să nu atingă lentilele. Ar trebui să le mai șterg, îmi spun în timp ce merg înspre centru. Nu mai văd bine. Nu e din cauza ochelarilor, ci a sufletului care îmi este greu. Nu vreau să vorbesc cu nimeni. Mă rog să nu mă întâlnesc cu nimeni pe stradă. Nici din sala de cinema nu am vrut să ies. Mă întreb când au trecut mai bine de trei ore fără să le simt.

Aveam în plan să merg la două documentare. La Arta. Tu pentru eternitate / Eternal You, 2024) și Muzica din pahare / Glass, My Unfulfilled Life, 2023). Pe drum, în schimb, am decis brusc să merg la alt film. Din Competiție. A fost una dintre cele mai bune alegeri pe care le-am făcut vreodată. Răzvan îmi spusese cu o seară înainte că i-a plăcut. De fapt, ceva din felul în care a spus-o m-a convins că e un film care merită văzut. Am refuzat să citesc părerile altora, mult mai avizați decât mine. Nici măcar peste sinopsis nu am vrut să mă uit. Am mers cu capul înainte. De data asta nu m-am mai gândit la Fatih Akin. Am intrat în sala de cinema pregătită psihic pentru un film de 193 de minute. Trei ore și treisprezece minute îl pot speria chiar și pe cel mai înrăit cinefil. Am intrat pregătită mental pentru cât va trebui să stau pe scaun, dar nu și pentru ce urma să văd.


Pir Pesar / The Old Bachelor / Bătrânul burlac (2024) în regia lui Oktay Baraheni îi are ca protagoniști pe Hamed Behdad (Ali), Hassan Pourshirazi (Gholam), Mohammad Valizadegan (Reza) și pe Leila Hatami (Rana), a cărei frumusețe clasică m-a dus cu gândul instantaneu la Ingrid Bergman. Scenariul, semnat de același Oktay Baraheni, la baza căruia au stat operele lui Dostoievski (Frații Karamazov, Idiotul) și Shakespeare (Othello), dar și cazul real al criminalului în serie care l-a inspirat pe Ebrahim Irajzad în Killer Spider (2020) - pentru care tot Baraheni a scris scenariul (screendaily.com/the-old-bachelor-rotterdam) - aduce pe ecran un Iran așa cum nu este deseori arătat. Un Iran al cărui patriarhat se manifestă nu doar asupra femeilor, ci și asupra fiilor. Tema patricidului se face simțită din primele minute ale filmului. Puterea pe care capul familiei o are asupra membrilor acesteia, autoritatea celor mai în vârstă, manifestată cu bestialitate asupra celor mai tineri decât ei și asupra femeilor, o hegemonie obținută prin dogme religioase și tradiție, teroarea care se traduce prin violență fizică, verbală și emoțională, consumul excesiv de droguri și alcool, prostituția sunt alte câteva teme care portretizează Iranul secolului 21.

Ali și Reza, doi frați de vârstă mijlocie, sunt nevoiți, din motive financiare, să continue să locuiască împreună cu Gholam, un tată abuziv, alcoolic, afemeiat, dependent de narcotice, brutal, lipsit de orice urmă de morală și conștiință. Insalubritatea și decrepitudinea casei în care cei trei conviețuiesc reliefează în egală măsură imaginea interioară a individului lipsit de caracter uman și decăderea, cauzată de umilințe, a celor din jurul lui. Dezumanizat, de un șovinism exacerbat, Gholam este figura tatălui despotic care sfidează orice normă a umanității, care decide fără milă cine și cum trebuie să trăiască în casa lui. Blândețea și bunătatea lui Ali contrabalansează nervozitatea lui Reza. Diferențele dintre cei doi frați se regăsesc în construcția personajelor pe care Behdad și Valizadegan le interpretează. Tensiunea existentă în familie escaladează în momentul în care Gholam decide să îi închirieze Ranei etajul de sus al casei. Divorțată, frumoasă, conștientă de puterea pe care o are asupra bărbaților, cu manifestări de automutilare, Rana este prototipul personajului care vinde imaginea unei femei rasate, elegante, al cărui statut financiar este, de fapt, precar. Dorința de a-și depăși condiția este prezentă de-a lungul poveștii până în momentul în care decide să își regândească alegerile.

Nevoia de manifestare și validare a masculinității devine un laitmotiv al filmului semnat de Baraheni. Rivalitatea dintre Gholam și Ali se construiește în timpul celor trei ore atât la nivel verbal, cât și comportamental, până când atinge punctul culminant. Dialogul dintre personaje este un amestec de umor și profunzime care ridică întrebări de natură ontologică. Atenția la detalii, focusul pe pantofii și pașii Ranei, corespondența dintre povestea de prim-plan a familiei și cea din tablourile de pe pereți, alternarea și ajustarea muzicii la dinamica dintre personaje, referințele literare și religioase fac din Pir Pesar / The Old Bachelor / Bătrânul burlac un film în egală măsură intertextual și dialogic.

Sunt 29 de grade Celsius. Aerul frige. Merg înspre Piața Unirii. Nu îmi doresc să vorbesc. Trec printre oameni cu speranța ca nu mă voi întâlni cu nimeni care să mă scoată din starea în care sunt. Care să vrea să stăm de vorbă. Într-un gest de egoism, în drumul de la Cinema Victoria până în Piața Unirii mă detașez de tot ce mă înconjoară. Din două în două minute respirația mi se oprește pentru a se face auzită vocea din capul meu: ce film am văzut!