Concertul a fost transmis în direct pe canalul TVR Cultural, al televiziunii naționale.
Excelent alese și interpretate lucrările! Un concert răsfăț!
Serata muzicală Symphonic Summer Vibes, de la sala Ateneului Român, a început cu celebra Uvertură a operetei Candide de Leonard Bernstein [2], după nuvela Candide sau Optimistul [3], scrisă în 1759 de Voltaire (pseudonimul lui François-Marie Arouet, una dintre figurile fundamentale ale iluminismului francez, din secolul al XVIII-lea). Nuvela descrie călătoriile lui Candide, fiind o satiră a optimismului și a dezbaterilor filosofice și religioase interminabile, care au dus la războaiele din secolul anterior. Morala pe care o propaga Candide cuprinde două sfaturi utile pentru viață: primul este - să nu dai prea mare importanță nici răului nici binelui, ci să-ți dedici viața muncii; al doilea sfat spune că - în viață trebuie să eviți cu grijă cele trei lucruri reprobabile: plictiseala, viciul si necesitatea.
Opereta a fost compusă pe versurilor unor poeți ca: Richard Wilbur, James Agee, Dorothy Parker și John Latouche. Au contribuit și Leonard Bernstein și pianista și actrița Felicia Montealegre, soția sa.
Uvertura, orchestrată în exclusivitate de Leonard Bernstein, încorporează melodii din piesele The Best of All Possible Worlds (Cea mai bună dintre toate lumile posibile), Battle Music (Muzică de luptă), Oh, Happy We (Oh, noi fericiți) și Glitter and Be Gay (Străluciți și fiți fericiți), precum și melodii compuse special pentru uvertură. Se simte influența unor compozitori ca germanul Jacques Offenbach și britanicul Sir Arthur Seymour Sullivan. Ritmurile de jazz și swing predomină. Uvertura e compusă în formă de sonată elegantă, cu puncte de imitație în genul canonului și utilizând în finalul ei, un crescendo sclipitor, de tip Rossini.
Ascultam începutul uverturii, în care se percepea spiritul, elanul și rafinamentul asociat genului operetei: o fanfară construită pe intervalul unei septime mici, urmată de o secundă mare. Apoi, după scena de luptă s-a auzit contrastantul duet liric al căsătoriei - Oh, Happy We. Solo-ul de vioară avea ceva demoniac. Frumos a sunat și Codetta, derivată din sfârșitul ariei Glitter and Be Gay. Uvertura s-a încheiat cu o ploaie de scântei muzicale, folosind fragmente din tot ce s-a auzit deja.
A urmat minunatul Vals nr. 2 de Dmitri Șostakovici, care face parte din Suita de jazz scrisă de compozitorul rus compusă în anul 1924.
Născut în Viena celui de al șaisprezecelea secol, Valsul a cucerit lumea, fiind adesea asociat cu baluri elegante și diferite evenimente formale (dansul mirilor). Însă, acesta apare de asemenea, în multe opere de artă, filme și literatură, simbolizând romantismul, eleganța și tradiția. Amintim: Anna Karenina, film regizat de Joe Wright, 2013; Ghepardul, film regizat de Luchino Visconti; 1963, Război și pace, film regizat de King Vidor, 1956; Anna Karenina, film de Maurizio Millenotti, 1997.
Reorchestrată în anul 1994 și inclusă în albumul From Holland with Love al celebrului violonist olandez André Rieu, sub numele Second Waltz, piesa s-a consacrat definitiv la nivel mondial, albumul câștigând câteva Discuri de aur și platină.
În interpretarea Orchestrei Filarmonicii George Enescu, dirijată de Felix Mildenberger am ascultat Valsul lui Dmitri Șostakovici, piesă ce prin interpretarea ei a entuziasmat datorită timbrurilor bogate și variate, instrumentația diversă (adăugarea unei secțiuni complete de saxofon, a unui celeste și a două piane), precum și prin dinamismul acaparant cu intensități ample, realizate calitativ, mai cu seamă de către instrumentele de suflat de alamă.
Au urmat două momente simfonice foarte populare din repertoriul de operă: Intermezzo din Manon Lescaut de Giacomo Puccini, compus pe tema iubirii dintre cei doi protagoniști, și Intermezzo din Cavalleria Rusticana de Pietro Mascagni.
Puccini a compus opera Manon Lescaut între anii 1889 și 1892, pe un libret de Ruggero Leoncavallo, Luigi Illica, Marco Praga, Giuseppe Giacosa și Domenico Oliva, după romanul Histoire du Chevalier des Grieux et de Manon Lescaut (Istoria cavalerului Des Grieux și a lui Manon Lescaut) de abatele Antoine François Prévost (1731). Opera a fost interpretată pentru prima dată la Teatro Regio din Torino, în 1 februarie 1893.
În anul aniversar Puccini (100 de ani de la moarte), interpretarea Intermezzo-ul din actul al III-lea al operei Manon Lescaut a fost un omagiu discret pentru marele compozitor italian, reprezentant al curentului verist. Intermezzo orchestral intervine în operă, în momentul efortului lui Des Grieux de a o elibera pe Manon, inclusiv prin forță și eșuând, acesta o urmează la Le Havre. Ascultam o muzică armonioasă, dar tristă, ce se desfășura într-un tempo Lento. Artiștii de pe scena Ateneului cântau cu multă pasiune splendidele melodii.
Apoi, a urmat Intermezzo sinfonico din opera Cavalleria rusticana de Petro Masagni. Opera a fost compusă în 1890, pe un libret de Giovanni Targioni-Tozzeti și Guido Menasci, după un roman de Giovanni Verga și a avut premiera la Teatro Constanzi din Roma, la 17 mai 1890. Intermezzo-ul urmează jurământului de răzbunare a lui Alfio, soțul Lolei și precede uciderea lui Turiddu, din cauza geloziei soțului .
Un Andante sostenuto superb, în care tema se derula fluent la viorile prime, cu un sunet frumos (dolcissimo) înveșmântat cu un vibrato cald. Sonoritatea harpei cu acordurile ei întregea efuziunea. Acordul final de fa major strălucea prin timbrul flautelor.
În continuarea programului, publicul a putut savura muzica Bacanalei din opera Samson și Dalila de Camille Saint-Saëns - un moment dansant luxuriant și senzual, chiar orgiastic îmbogățit prin sonoritățile instrumentelor de percuție. La romani bacanalele reprezentau o sărbătoare, cu dansuri, jocuri și petreceri licențioase închinate lui Bachus, zeul vinului. Acele intervale melodice de secundă mărită imprimau o atmosferă lascivă. Dalila, ajutându-i pe filisteni reușește să afle că puterea lui Samson stă în părul său lung și, uzând de nurii ei, îl îmbrobodește pe puternicul bărbat și-i taie părul.
A urmat tulburătoarea muzică din celebrul film, dramă istorică, Lista lui Schindler, în regia americanului Steven Spielberg (1993), după romanul din 1982, Arca lui Schindler al australianului Thomas Keneally. Solo-ul de vioară a fost interpretat deosebit de emoționant de Valentin Șerban, concertmaistrul Filarmonicii George Enescu. Tema muzicală a fost creată de John Williams și a reușit să 'traducă' bogăția de trăiri însoțind tema războiului și tragedia Holocaustului. În modestia sa, compozitorul i-a spus lui Spielberg: "- Ai nevoie de un compozitor mai bun decât mine pentru acest film". Spielberg a răspuns: "- Știu. Dar toți sunt morți!" Rezultatul a fost, că Williams a câștigat premiul Oscar pentru cea mai bună muzică originală.
Muzica lentă și sumbră cu acel interval de cvintă descendentă, cântată melodic, crea un aer de demnitate și resemnare liniștită. Valentin Șerban a impresionat prin calitatea sunetului său și frazarea sobră. Acompaniamentul realizat de Orchestra Filarmonicii George Enescu, dirijată de Felix Mildenberger a subliniat cu mare finețe și omogenitate timbrală caracterul diegetic al muzicii lui John Williams.
Momentul scenic a beneficiat de un ecleraj redus, ceea ce a amplificat tragismul acestei muzici.
Păstrând atmosfera, Valentin Șerban a cântat Méditaton de Jules Massenet. Acest Andante religioso este un intermezzo simfonic, interpretat între scenele actului al II-lea din opera Thaïs. În prima scenă, Athanaël, un călugăr cenobit, se confruntă cu Thaïs, o curtezană frumoasă și hedonistă devotată zeiței Venus; el încearcă să o convingă să-și părăsească viața de lux și plăcere și să găsească mântuirea prin Dumnezeu. În timpul unei perioade de reflecție care vine după întâlnirea lor, orchestra cântă Meditația. În a doua scenă (după Meditație), Thaïs îi spune lui Athanaël că îl va urma în deșert.
Valentin Șerban a intervenit după introducerea harpei, gradând repetarea temei până la punctul culminant (poco più appassionato) și cântând fermecător cadența ce pregătește revenirea materialului tematic inițial. Admiram agogica romantică și portamento-ul intercalat cu bun gust.
Apoi, auditoriul a ascultat două piese din muzica de balet compusă de Aram Haciaturian: Adagio din Spartacus și Dansul săbiilor din Gayaneh.
Splendid a sunat solo-ul de vioară delicat, ca și cel de violoncel, cu sunet vibrat intens, susținut și creând tensiune.
A urmat cunoscuta Uvertură a operei Guillaume Tell de Rossini. O muzică cu origini în stilul lui Mozart, însă foarte originală. De la primele pagini se auzeau arpegii combinate cu tremolo-ul instrumentelor cu coarde. Compusă din patru părți scurte, Uvertura lui Rossini este spectaculoasă, dificilă pentru interpreți, prin virtuozitatea intrinsecă. Ascultam în prima parte, Andante, un cvintet de violoncele, intonând arpegii pline de lirism și calm, ce stabileau parcă, limitele peisajului alpin elvețian, în care câteva lovituri de timpan însoțite de pizzicato-ul corzilor, prefigurau furtuna. Frumos au sunat secvențele din partea a doua Allegro, cu acel imens crescendo conducând către furtuna dezlănțuită. Cât de intens a fost realizat pasajul cromatic descendent al corzilor, parcă eliberând alămurile ce se năpusteau cu intensități sonore teribile! Copleșitor au sunat aici, intervențiile tromboanelor și fagoturilor. După potolirea vijeliei, a urmat partea a treia, Andantino. Auzeam melodii ce te duceau cu gândul la cântecul tradițional al păstorilor din Elveția - Kűhreihen - Lyoba (Les Ranz des vaches) - intonat de cornul englez, aducând o atmosferă plină de seninătate.
Fantoma Pastoralei lui Ludwig van Beethoven (tot cu invocarea unui cântec țărănesc) bântuia aici, muzica Uverturii lui Rossini. Apoi a venit partea a patra, Allegro vivace, debutând cu un semnal al trompetelor, care au întrerupt brusc reveria cornului englez. Auzeam și o șarjă de cavalerie, sugerată prin formula ritmică de dactil (o optime urmată de două șaisprezecimi). Apoi, fanfara triumfală izbucnea, alăturându-se tobelor, cu bătăi bine marcate. Admirabil acel perpetuum mobile inițiat de viori! Această parte a Uverturii simbolizează revolta elvețienilor, care se ridică, din canton în canton, împotriva opresorului austriac. A urmat o Codă amețitoare. Dirijorul Felix Mildenberger a reușit să gradeze impecabil acel stringendo accelerând tempo-ul și purtând întreg ansamblul orchestral spre o veritabilă explozie de bucurie dionisiacă. Se auzea un potop de acorduri cadențiale și formule sincopate victorioase ale tutti-ului
Mambo din Poveste din Cartierul de Vest de Leonard Bernstein - cu sonoritățile foarte colorate, percuție diversificată, ritmică de jazz și policromie de fanfară stridentă - a încheiat programul acestui excelent concert estival al Orchestrei Filarmonicii George Enescu, dirijată cu aplomb și multă știință muzicală, de către tânărul Felix Mildenberger.
După aplauzele intense și îndelungate, dirijorul serii muzicale de la Ateneul Român, Felix Mildenberger, împreună cu Orchestra simfonică a Filarmonicii George Enescu, au oferit publicului două bis-uri.
Primul bis a fost Tema din Variațiunile Enigma de Edward Elgar, iar al doilea, Tema compusă de Vladimir Cosma, din filmul Le Grand Blond Avec une Chaussure Noir - Danse roumaine (Marele blond cu un pantof negru - Dans românesc). Sârba noastră, a entuziasmat publicul, iar acele prelucrări contrapunctice, stârnind la final, un val imens de aplauze și ovații.
Un spectacol realizat cu înalt profesionalism, atât sub aspect muzical, cât și ca regie (cu atenție acordată detaliilor de iluminare, vestimentație - cu rochii colorate la artistele de pe scenă).
Felicitări tuturor!
NOTE
*Fotografiile au fost realizate de Cătălina Filip.
[1] Felix Mildenberger este dirijor principal invitat la Filarmonica Teatro Regio di Torino din stagiunea 2021-2022. După câștigarea Concursului de dirijat LSO Donatella Flick în 2018, a fost timp de doi ani dirijor asistent al London Symphony Orchestra, colaborând îndeaproape cu Sir Simon Rattle, François-Xavier Roth, Gianandrea Noseda și alții. Între 2019-2020 a ocupat aceeași poziție pentru Paavo Järvi la Tonhalle Orchestra Zürich, iar între 2017-2019 la Orchestre National de France pentru dirijorul principal Emmanuel Krivine. Apreciat pentru "tehnica rafinată și ideile clare", Felix Mildenberger colaborează deja cu orchestre notabile, precum London Symphony Orchestra, Orchestre National de France, Tonhalle Orchestra Zürich, Royal Concertgebouw Orchestra, DSO Berlin, NDR Radiophilharmonie Hannover, Konzerthausorchester Berlin, hr-Symphony Orchestra, Kammerphilharmonie Bremen, Staatskapelle Weimar, Bremer Philharmoniker, Camerata Salzburg, Ensemble Modern, Orchestre National du Capitole de Toulouse, Orchestre National de Lille, dar și cu soliști ca Julia Fischer, Lucas și Arthur Jussen, Sabine Meyer, Nils Mönkemeyer, Daniel Lozakovich, James Ehnes și Alexej Gerassimez. În stagiunea actuală, și-a făcut debutul cu Vienna Symphony în concertele de Crăciun și a dirijat un spectacol cu Written on Skin de George Benjamin, la Deutsche Oper Berlin.
[2] Opereta Candide, pe un libret de Lillian Hellman, a fost interpretată pentru prima dată la 26 ianuarie 1957, la Carnegie Hall, New Yor, de Filarmonica din New York, dirijată de Leonard Bernstein, însă fără succes. Ulterior, în 1973, a apărut versiunea Chelsea, iar în 1982, la Opera din New-York, a fost prezentată versiunea de operetă comică, în două acte, cea care conține cea mai mare parte a muzicii lui Leonard Bernstein. În 1987, a câștigat Premiul Grammy, pentru cea mai bună înregistrare de operă.
[3] Nuvela Candide, a fost inițial atribuită lui Dr. Ralph, iar Voltaire a încercat să se distanțeze de aceasta timp de mai mulți ani, după ce, atât guvernul, cât și biserica o dezaprobau. Voltaire (1694-1778) a scris peste 50 de piese de teatru, 12 tratate despre știință, politică și filozofie și istorie, precum și 20 000 de epistole.
*https://en.wikipedia.org/wiki/Candide_(operetta)
**Uvertura lui William Tell - Wikipedia