Născut în anul 6 septembrie 1950 la Pietrari, lângă Târgoviște, Eugen Sârbu a studiat vioara de la cinci ani, cu tatăl său, Ion Sârbu, la Brașov. A debutat la șase ani, la Predeal, cântând un concert de Antonio Vivaldi. Apoi, a studiat la Liceul de Muzică din Brașov, cu Samuel Biemel și mai pe urmă, la Liceul de Muzică din Galați, cu S. Nachmanovici. Televiziunea Română l-a adus în atenția publicului în anii 1965 și 1967, prin emisiunea Dialog la distanță (un concurs între regiunile țării). A cântat ulterior cu mai multe filarmonici din țară (Galați, Brașov, Craiova, Satu-Mare, Arad, Tg.-Mure și Botoșani). S-a perfecționat în țară cu Garabet Avachian, Ștefan Gheorghiu, Ion Voicu, Mihai Constantinescu, Ștefan Ruha și Daniel Podlovschi. Debutul său internațional a fost în Franța, la Roubaix, în octombrie 1968, La ediția a cincea din 1970, a Concursului Internațional George Enescu, Eugen Sârbu a câștigat Premiul pentru cea mai bună interpretare a Sonatei a III-a, "în caracter popular românesc", op. 25.
A urmat inițial doi ani la Conservatorul Ciprian Porumbescu din București, cu profesorul universitar Ionel Geantă. Și-a continuat pregătirea la Paris, cu Robert Soetens. În 1970, la recomandarea lui Yehudi Menuhin, care l-a audiat la București, a plecat în SUA., și a urmat timp de patru ani cursurile Curtis Institute of Music, din Philadelphia și apoi, încă doi ani la Juilliard School of Music, din New York (a obținut Master of Music). A avut ocazia astfel, să se perfecționeze cu renumiții pedagogi ai viorii și muzicieni precum, Ivan Galamian, Eugene Ormandy, Ruggiero Ricci, Yfrah Neaman și Nathan Milstein.
Printre numeroasele premii câștigate de Eugen Sârbu (peste 20) se numără Concursul Internațional de vioară Jean Sibelius, Helsinki (1975), Concursul Regina Elisabeta, Bruxelles (1976), Concursul Paganini, Genova (1978) și Concursul Internațional de Vioară Carl Flesch, Londra (1978), Tibor Varga, Sion, Curci, Neapole, Barcelona, Műnchen. De asemenea, a obținut Premiul Rockefeller pentru muzică (1975).
New Grove Dictionary of Music and Musicians (Dicționarul enciclopedic de muzică și muzicieni) îi menționează ca violoniști români pe George Enescu și pe Eugen Sârbu.
Compozitorul finlandezi Einojuhani Răutavaara i-a dedicat Concertul pentru vioară și orchestră (premiera în 1977). Eugen Sârbu a fost Director al Festivalului Lapland din Finlanda.
În 1983, a cântat la celebra sală Albert Hall, din Londra, în cadrul PROMPS. Eugen Sârbu a concertat cu mari orchestre din New-York, Los Angeles, San Francisco, Chicago, Dallas, Miami, Baltimore, Pittsburgh, BBC London, Manchester, Birmingham și Leeds. A cântat în Austria, Germania, Finlanda, Franța Italia, Polonia, Belgia, Olanda, Japonia, Noua Zeelandă, Coreea, Hong Kong și Singapore. A efectuat de asemenea, un turneu în Australia și Oceania (Auckland, Wellington, Noua Caledonie), în 1993.
Eugen Sârbu a fost solist și dirijor al European Master Orchestra (1980). A realizat înregistrări pentru Auvidis și EMI.
În 1991 a făcut un turneu în România (după 21 de ani), acompaniat de sora sa, pianista Carmina Sârbu. Eugen Sârbu a fost Director de Onoare al Orchestrei Naționale Radio din București. A fost de asemenea, Cetățean de Onoare al Municipiului Galați. Este artist distins cu Medalia George Enescu (1995) și a avut calitatea de membru de onoare al Academiei de Muzică București (1997), actuala Universitate Națională de Muzică.
A participat la Concertul celor cinci viori, consacrat comemorării lui Guseppe Guarnieri del Gesù (250 de ani de la moartea lutierului italian), care a avut loc la 2 decembrie 1994, la Muzeul Metropolitan din New-York.
Eugen Sârbu a fost membru în juriul unor concursuri internaționale de precum: Paganini, Michelangelo Abbado, George Enescu, Carolina de Nord.
A fost elogiat în cele mai importante publicații precum Strad, New-York Times, Classical Music, Londra.
Îmi amintesc că prin anii '90, am asistat la un curs de master al celebrului violonist Eugen Sârbu, ținut la Conservatorul din București pentru profesori, studenți și elevi. Exemplificând cu o vioară Stradivarius din 1729, care îi aparținuse lui Henryk Wieniawski, maestrul Eugen Sârbu îi dădea câteva indicații interpretative lui Remus Azoiței - un violonist de excepție al zilelor noastre - care lucra pe atunci un repertoriu de virtuozitate, alcătuit din Nel cor più non mi sento de Niccolò Paganini și Introducere și Rondo Capriccioso de Camille Saint-Saëns. Sunetul lui Eugen Sârbu era unul foarte calitativ, iar agilitatea debordantă, molipsitoare. Auditoriul era acaparat atât de generozitatea, cât și de exprimarea plastică a muzicianului.
Eugen Sârbu rămâne unul dintre cei mai importanți violoniști care au dus faima României în întreaga lume prin sunetul minunat al viorii sale și printr-un talent unic extraordinar.
Dumnezeu să-l odihnească!
NOTE
[1] Sârbu, Ion: Vioara și maeștrii ei, de la origini până azi, editura Info Team, București, 2000, pag. 488-492