iulie 2024
Gala Tânărului Actor HOP 2024
Robert Brage, vârsta: 24 ani, născut în Reșița, rezidență actuală: București

Studii: Universitatea Națională de Artă Teatrală și Cinematografică "I.L. Caragiale", București, secția Arta Actorului, clasa conf.univ.dr. Andreea Vulpe, promoția 2022 (licență) // Universitatea Națională de Artă Teatrală și Cinematografică "I.L. Caragiale", București, secția Arta Actorului, clasa prof.univ.dr. Tania Filip, promoția 2024 (master)

Participă la Gala HOP 2024, la secțiunea Individual cu momentul intitulat Oglinda.

Oana Balaci: Cum te vezi tu? Cum crezi că te văd ceilalți?
Robert Brage: Nu prea mă văd. Cred că de asta caut mereu să mă uit într-o oglindă:)) O las să mă mintă. Sau să mă mint. Dar, în general, cred că sunt suma viselor mele în completare cu o dorință permanentă de a crea legături cu oamenii.
Cum mă văd ceilalți? Ar trebui să îi întrebăm. Și depinde pe cine întrebăm. Dacă e vorba de colegii din liceu, probabil ar spune că Brage e un tip extrovertit, haios, cunoscut, în căutare de atenție, pe scurt "băiatul ăla care face teatru". Dacă e vorba de colegi din facultate, probabil ar spune că sunt introvertit, retras, serios. Ciudată tranziție! Acum aș spune că sunt undeva la mijloc. Mă caut.

O.B.: A fost vreun moment în copilăria ta în care se putea prevesti că vei ajunge artist?
R.B.: În clasa a treia aveam un fel de serbare-spectacol cu personaje din desene animate. Mai era foarte puțin timp până la începere, iar eu eram cu ai mei în mașină în drum spre alt oraș pentru a închiria un costum de Mickey Mouse. Eram în grabă mare, și așa cum se întâmplă de fiecare dată când te grăbești, am greșit adresa. Sunăm. O dată, de 2 ori, de 3 ori. Nimeni nu răspunde. Nervi, agitație. Urma să ratez primul meu rol. La un moment dat - surpriză! - sună telefonul. Ajungem la adresa corectă. Probez. Era mare costumul! Serbarea trebuia să înceapă. Dă-i și caută altă mărime. Găsim! Ne urcăm înapoi în mașină. Tic. Tac. Vroom. Vroom. Tata călca agresiv pedala în drumul spre serbare, la fel ca mine însumi în drumul spre Mickey Mouse. În momentul în care ajungem, începe serbarea. Eu eram și un fel de prezentator. Final. Aplauze. Profesoara mea de atunci mă ia de o parte și îmi spune: Robert, tu ar trebui să te faci actor! N-am băgat în seamă. Eu voiam să devin fotbalist. Dar m-am bucurat totuși de laude.

O.B.: Cum te ajută (sau încurcă) actoria în viața de zi cu zi?
R.B.: Momentan, nu mă văd în afara actoriei. Nu știu cum să trăiesc fără. Dacă se întâmplă să am o zi sau două libere, nu știu ce să fac cu ele. Caut să le redirecționez către aceeași zonă, fie că e vorba de activități, oameni sau discuții. Actoria mă ajută să mă simt util, să am un scop. Mă ajută să mă exprim, să trăiesc. Mă ajută să simt că sunt în locul potrivit. Cum aș putea să renunț la asta?

O.B.: Care este atmosfera ideală de lucru pentru tine?
R.B.: Fiind vorba despre artă și despre creație, cred că cel mai facil tărâm este cel al libertății ghidate. Desigur că regizorului îi aparține decizia finală, la fel ca și parametrii pe care-i stabilește pe scenă, dar în acești parametrii actorii ar trebui să se simtă liberi să (se) joace, să propună, să încerce. Nu cred în ideea de a face praf un actor pentru a-l "căli". Nu cred în motivația negativă, cum nu cred în repetițiile care încep cu o oră de discuții, care au legătură cu orice altceva în afară de ce avem de făcut. E o meserie de echipă, iar eu admir cu tărie echipele care își conservă energia și o cresc împreună în timpul repetițiilor, mai mult decât în afara lor.

O.B.: Povestește o întâmplare importantă de la o repetiție.
R.B.: Repetam în cadrul unui proiect UNATC din care au făcut parte 14 români și 14 francezi de la Esad Paris, coordonat de Eugen Jebeleanu. După ce am citit diferite texte semnate de Yann Verburgh, fiecare român trebuia să își aleagă un coleg francez și o scenă. Apoi să ne alegem un spațiu specific, neconvențional, practic putea fi oriunde în afara scenei. În scena noastră acțiunea se desfășura într-o toaletă de club, deci am ales... o toaletă dinăuntrul facultății cu 4 cabine și un hol destul de încăpător pentru a explora scena. Tema era să ne folosim de un decor 100% real și să ne ajutăm de recuzita care ne înconjoară. Am vorbit cu partenerul francez în engleză ca să ne așezăm gândurile și să ne asigurăm că ne îndreptăm în aceeași direcție. Apoi, ne-am lăsat să ne jucăm, să descoperim. Eu spuneam replicile în română, el le spunea în franceză. A fost un proces extrem de sănătos pentru că am reușit să încasăm dincolo de barierele lingvistice, am reușit să ne sporim atenția pentru a înțelege limbajul corpului, semnalele pe care ni le transmiteam, energia, intențiile. A fost un exercițiu util pentru că te obligă să fii 100% prezent la partenerul tău. Nu ai nicio vestă de salvare de care să te agăți.

O.B.: Cum te pregătești pentru un rol?
R.B.: Research. Adică documentare. Înțelegerea felului de a gândi. Cred că toate răspunsurile sunt în text. Caut ce zice personajul și de ce zice. Caut să îmi traduc situațiile, să le înțeleg, să le simt. Caut să extrag care sunt acțiunile sale. Caut să văd care e contribuția sa, cu ce anume modifică destinul poveștii și ce s-ar întâmpla dacă pur și simplu nu ar exista acolo. Pe urmă uit tot și mă las să îl descopăr pe scenă.

O.B.: Povestește despre un rol care a rămas cu tine mult timp după ce l-ai jucat.
R.B: Anul trecut pe vremea aceasta (în iulie 2023) jucam Tragedia Omului de Imre Madàch la Budapesta în cadrul unui festival internațional. Întâi m-a șocat complexitatea textului, apoi m-a șocat complexitatea rolului meu. Îl jucam pe Adam care se întruchipa în corpul lui Johannes Kepler, un geniu al secolului al 17-lea. M-a provocat felul său de a se raporta la întreaga planetă, căutând "talismanul care va întineri pământul său moșneag" ca fiind un mecanism întreg menit să îl slujească spre evoluție, spre cunoașterea absolută, spre eliberarea de sub cătușele necunoașterii, neantului. Un emerit al poporului cu capul mereu ridicat spre stele, spre absolut, forțat de fiecare dată să aplece privirea spre "micimea" oamenilor din jur. Un om în al cărui suflet clocotea un amestec de iubire necondiționată și o suferință teribilă. Un om care își dorea să salveze o lume, în timp ce acea lume îl considera singur și neînțeles. Un om cu o înțelepciune extraordinară menit să deslușească misterele universului.
"Veni-va timp când gheața amorțirii / Se va topi și duhul mare al vremii, / Întinerit de vlaga înnoirii, / Ca un județ, cu brațul hotărât / Va întrupa o așezare nouă!"

O.B.: Poate că nu ai încă luxul de a alege în ce spectacole joci sau ce roluri accepți. Dar ce cauți într-un spectacol și într-un rol? Care sunt criteriile după care ai ales / vei alege să intri într-o echipă creativă?
R.B: Caut un rol care să mă provoace. Un rol care să mă îmbogățească spiritual, creativ, actoricește. Un rol cu "carne" cum se spune, cu profunzime. Un rol care să mă stimuleze, să rămână în mintea mea și după repetiții. Dacă nu este suficient de ofertant, caut să îl fac să fie pentru mine. Caut noi teme, noi mize. Am auzit o dată un actor spunând că atunci când nu are chef "caută în sertărașul cu personaje pe care le-a făcut și îmbracă unul de acolo". Plictisitor. Iar în procesul de lucru al unui spectacol caut o echipă cu care să mă pot conecta. De la regizor la colegii de scenă. O echipă care poate crea împreună în egală măsură și se poate bucura de asta.

O.B.: Gurile rele spun că "se moare de foame din actorie". Cum răspunzi?
R.B.: Le las să vorbească. Sunt convins că ele știu mai bine decât mine. Dar, personal, nu am ales această cale gândindu-mă la bani, ci pentru că mi-am dat seama că am nevoie de ea odată ce am găsit-o.

O.B.: Ce carieră ai fi urmat dacă nu ai fi urmat actoria?
R.B.: Dreptul. Cred că mi-ar fi plăcut să fiu avocat. Îmi place ideea de a fi îmbrăcat mereu la costum, într-o firmă fancy, înconjurat de chipuri încruntate care se iau în serios și discută mereu despre bani. Cazuri. Clienți. Și îmi place și ideea de a reprezenta pe cineva, de a ști să convingi, de a ști să vorbești.

O.B.: Ce te atrage la film și ce te atrage la teatru?
R.B: La film mă atrage dimensiunea realistă, vizuală. Capacitatea de a condimenta o poveste prin imagini, detalii, senzații, poate mult mai specifice decât la teatru. La film nu se poate minți. Se operează exact cu ce este acolo. La teatru, în schimb, se poate lucra cu convenția. Iubesc asta. Ideea de a putea sugera, ideea de a-i lăsa loc spectatorului să imagineze un întreg univers.

O.B.: Alege o carte, un film și o melodie care te-au marcat și explică într-un rând de ce.
R.B: Scriitorul meu preferat all-time este J.P. Sartre. Aleg Greața, în primul rând pentru că la vremea respectivă simțeam că mă identific cel mai mult cu viziunea lui despre viață, iar în al doilea rând pentru felul său de a scrie. Cuvintele lui se țin de mână, alunecă, curg, se joacă! Nu mai citisem nimic înainte care să-mi redea o atât de puternică senzație de libertate. La fel cum nu mai citisem înainte nimic care să îmi lărgească propria capacitate de a observa, de a analiza lumea din jur. Acest Antoine, acest izolat social reușește să portretizeze un univers întreg fără însă să îl poată atinge. Winner / Looser?

Un film care m-a marcat? Hachiko. Pentru că arată cât de puternică este iubirea necondiționată, să fiu clișeic. Pentru că un cățel poate atinge un asemenea nivel de profunzime. Pentru că este ceva către care cu toții tindem, dar oare o vom atinge vreodată?

Aaaand melodia mea preferată este The Trip - Still Corners. Cred că suntem energie, vibrație. Cred și că există o frecvență specifică, o vibrație specifică fiecărui suflet. Ca și cum am avea o coardă de pian ascunsă în noi care poate fi atinsă doar de o combinație specifică de sunete care mai departe poate atinge o combinație specifică de sentimente și trăiri personale.


O.B.: Ce faci când nu ești artist? Ai și hobby-uri care nu au legătură cu arta?
R.B.: Scriu. Am început cu literatură, am schimbat-o rapid cu teatrul. Mă interesează. Mă fascinează. Chiar după gala HOP, urmează să încep un atelier de dramaturgie coordonat de Mihaela Michailov de care sunt foooarte entuziasmat.
Dar în afara acestei sfere, îmi place să citesc, să joc fotbal, ping-pong, tenis și să călătoresc. Cât de mult se poate. Acestea să zicem că nu au legătură cu arta, dar cred că tot ce putem observa în jur poate fi o sursă de inspirație.

O.B.: Ce te-a determinat să te înscrii la Gala HOP 2024? Ce așteptări ai de la această competiție?
R.B.: O discuție cu o persoană importantă pentru mine referitoare la vizibilitatea tinerilor actori. Mi-a recomandat să particip la Gala Hop. Nici nu îmi trecuse prin minte, deși știam de preselecții. Pentru unii dintre noi pare așa... o chestie wow, departe, greu de ajuns. Nu am nicio așteptare legată de competiție propriu-zis. Nu mă gândesc la premii, nu le vânez. O iau ca pe o experiență. Îmi place ideea de a lucra cu alți tineri actori la fel ca și mine, ideea de a crea legături și de a cunoaște alți artiști.

O.B.: Cât de relevantă ți se pare tema ediției 2024 (Identitatea actorului autentic - amprenta unicității sale) pentru tine și pentru artiștii de azi?
R.B: Actorul autentic = actorul complet. Revenire la autenticitate. De la formă la conținut. De la etichetă la calitate. Să îngrijim, să creștem calitatea. Cred că titlul spune tot:).

O.B.: Mulțumesc frumos, baftă la HOP și dincolo de HOP.



0 comentarii

Scrieţi la LiterNet

Scrieţi o cronică (cu diacritice) a unui eveniment cultural la care aţi participat şi trimiteţi-o la [email protected] Dacă ne place, o publicăm.

Vreţi să anunţaţi un eveniment cultural pe LiterNet? Îl puteţi introduce aici.

Publicitate

Sus