Denisa Tudora inaugurează seara cu momentul de la proba liberă, intitulat LOSE YOURSELF, după Katherine Chandler. ‟Now what you hear is not a test, I'm rappin' to the beat / And me, the groove, and my friends are gonna make you move your feet..." - personajul Denisei rostește monologul de parcă s-ar afla la un show de stand-up. Ne păcălește subtil, asta pentru că nu-i "o spunătoare de bancuri" și nici nu colecționează râsul publicului pe etajeră, face numai "haz de necaz" , spre a-i fi mai ușor să se elibereze de poveste. A, da...și nu-i nimic frumos în legătură cu povestea, pentru că nu-i iubire, ci e intensitatea otrăvicioasă a unei clipe de spontaneitate ce te marchează pe viață. Actrița reușește atât să tragă un semnal de alarmă în rândul celor ce au avut vreodată gândul ațintit asupra unei relații pasagere, cât și să sensibilizeze.
Cătălina Romaneț a pregătit momentul LINIȘTE, un fragment din monodrama Umami, text scris de Teodora Savu. ‟Bună! Mă numesc Estera și sunt într-un super moment al vieții mele... m-am angajat ca ajutor de bucătar..." - o fostă studentă la coregrafie, ce și-a pierdut brusc auzul în timpul unei repetiții la facultate, trebuie să-și recalculeze toate opțiunile în viață. ‟De fiecare dată când sunt în pragul unei crize existențiale, ies în club." - trebuie să trăiască cu handicapul de a le citi oamenilor pe buze (fără să sune a pick-up line de efect). Cătălina dă dovadă de perspicacitate în redarea dialogului din club, care este pur și simplu hipnotizant. În plus, inserțiile coregrafice oferă momentului organicitate.
Gabriel Muncuș urcă pe scenă cu momentul VREAU SĂ FIU VEDETĂ, după Apocalipsa gonflabilă de Saviana Stănescu. ‟Oameni buni, familia mea a fost formată din monștrii sacri. Oamenii ăștia s-au sacrificat pe altarul artei, au murit pentru... ratingul vostru" - să aspiri la faimă este întotdeauna o sabie (din cele pentru seppuku, ca să fim în ton cu reprezentația) cu două tăișuri, de unde vine și vorba că ‟faima cere sacrificii". Faima te poate propulsa în societate, la fel de bine cum te poate face să asiști la sinuciderea controlată a demnității, autenticității și libertății proprii. ‟Mi-aș da viața pentru artă" - această afirmație are, în esența sa, nuanța unui nobil țel, care sigur poate deveni o deviză potrivită, dacă este înțeles cum trebuie. Gabriel Muncuș este ceea ce numesc eu "actor-cameleon": stăpânește cu măiestrie schimbarea registrelor vocale, se mișcă cu grație ca o felină, cântă cu pricepere, are umor, are bizar, e ludic... ce ai vrea mai mult? În plus, cine a văzut Requiem for a Dream, regia Darren Aronfsky, cred că poate face o analogie între traseul personajului Sara Goldfarb și traseul momentului actualmente discutat.
Antonia Scutaru revine pe scenă cu momentul BOTOȘANI, după Genul Acuzativ de Mimi Brănescu. ‟Cati, îți zic eu de ce n-ai venit la înmormântare la mama... dacă ție ți-e rușine să-ți găsești cuvintele... pentru că ți-o fost frică" - ori accentul moldovenesc imaculat, ori comportamentul acela grosolan atât de universal-recognoscibil, mă face să nu pot alege care e miezul comediei. Reproducând fără menajamente reproșurile cele mai tipice, fără să uite o secundă în casa cui este, personajul Antoniei pune publicul pe jar. Parcă am privi la un film românesc (realist și new wave) de după 2000!
Sorin Manea completează șirul momentelor cu TELEGRAMA, după Aldo Nicolaj.‟Păi vorba aia, unde s-au desăvârșit toate elitele culturale românești, în Franța, bineînțeles! Păi Eugen Ionescu, Emil Cioran, Tristan Tzara cu curentul dada... păi săracul dacă rămânea în țară era curentul nunu..." - așteptând răspunsul în legătură cu un rol într-o producție franceză, tânărul actor (personajul) jucat de Sorin, este când un admirator al meseriei sale, când un cârtitor de primă speță. Demonstrându-și talentele (rapping și artă marțială) cu o carismă debordantă, acesta devine feblețea publicul cât ai clipi!
Pentru secțiunea Grup, concurează cu momentul MĂIEȘTRII, Cătălin Vîlcu (Fundulea), Andrian Rîmboacă (Gutuie), Ștefan Voicu (Blându') și Iosif Paștina (Flaut), introduși de Bianca Marinescu după pofta băieților: ‟Vi s-a întâmplat vreodată să comandați o limonadă cu căpșuni și să primiți în schimb 17 beri? Ei, exact așa este momentul care urmează.". Ca în tabloul lui Leonardo da Vinci, cei patru "măieștrii" cinează în taină, așteptând să fie sunați din moment în moment - ‟Alo, bună ziua, ați sunat la Coada Măgarului Șpriț și Șpectacol". Când telefonul sună (aleluia!) aceștia află că în 15 minute trebuie strânsă toată trupa spre a perfoma de ‟ziua nunții ducelui și a ducesei", dar... lipește cineva, al 5-lea "măiestru" - ‟Mai trebuie să vină și..."- nu voi divulga mai multe! Cum i-ar șade mai bine unei comedii? Nu oare cu personaje neobișnuite? Fundulea este fanul numărul 1 al lui Shrek. Blându' e periculos. Flaut semănă teribil cu Puiu Călinescu, în filmul De-aș fi... Harap Alb, regia Ion Popescu-Gopo, iar Gutuie, el e... impresar... și cântă la chitară... off... asta nu-i așa ciudat... Revenind la spectacol, la spectacolul din spectacol, las aici ordinea cântecelor dedicate de Piram, Tisbei: 1-‟Așa că vreau s-o văd pe Tisbea mea"; 2-‟Vreau un pic de domnișoare"; 3- ‟Să nu-mi iei niciodată Tisbea mea";4 -‟Și atunci, să nu uiți, de Tisbe a ta". (1 - Bosquito; 2 - Vița de Vie; 3 - Holograf; 4 - Vama Veche)
Alexandra Bob urcă pe scenă cu momentul BOALA, după un text propriu cu inserții din O fetiță înfiorător de banală de Ioana Toloargă și Boala de Marin Sorescu. - ‟Am venit azi la Gala Hop să vă vorbesc despre boală... mă rog, m-a tot urmărit boala pe parcursul vieții... boala mea, iubirea... boala mea, actoria". Aceasta pregătește pe rând monologul și poezia, însă fără succes, căci un blocaj o întrerupe (mâna-i prinde intenționat suflare), așa că trece la dans, unde cu o finețe inegalabilă execută la propriu "acrobații". Ajungem însă și la laitmotiv (wink-wink): ‟Adevărul e că am tot încercat să fiu specială și să zic în feluri inedite ceea ce vreau să zic, pentru că ceea ce vreau să zic nu e autentic, nici special, nici wow..." - replică ce precizează esențialul, mai ales în ceea ce privește modul prin care anxietățile ne limitează, falsificând cotidianul.
Robert Brage prezintă momentul OGLINDA, după Am avut o livadă de Yann Verburgh și Mii de scuze de Neil LaBute. ‟Cuvintele au putere asupra noastră pentru că le lăsăm, pentru că un tip, într-o cameră, undeva, într-una din mănăstirile alea vechi, pur și simplu s-a gândit la ele. Atât!" - implicat într-o dispută, "bărbatul cu emfază" caută să-i ceară scuze soției, asta fiindcă modul obișnuit în care comunică nu e tocmai potrivit. Nu-i par plăcute nici epitetele și nici citatele (personajul admite)... să fie așa până la final? De-i truc sau nu, de-i manipulare sau din contră, o sinceră greșeală recunoscută, "direcția anatomică" a momentului nu rămâne de domeniul deducției, căci Robert are priceperea de a îmbina transparența jocului cu densitatea frazelor, rezultând un compus eterogen (deosebit).
Andra Colidiuc o introduce pe Ileana Ursu după următoarea rețetă: ‟Se ia o bucată de Ileană, se dăltuiește cu sânge, se lustruiește cu ochiul lui Homer, până devine perfectă, apoi se sărută cu gura ta, cu gura mea, cu gura celorlalți și după gust se adaugă sărutul infantei, iar la final se ia un ciocan și se sfărâmă o bucată. Ce Ileană perfectă ar fi fost, dacă nu-i lipsea un colț de lume!". Momentul acesteia se cheamă EU SUNT UN PESCĂRUȘ!, poem-manifest-dramatic, text propriu, cu inserții din A.P. Cehov. ‟Pentru că am înțeles, pentru că acuma știu, că ce facem noi, fie că am scrie, fie că am fi pe o scenă importantă, NU e gloria, NU e strălucirea, NU e nimic din ce credeam eu, e pur și simplu puterea noastră de a îndura" - Ileana, în mod paradoxal, nu laudă meseria de actor (nu înseamnă că nu crede în ea sau că nu o face din fidelitate), fixând cu generozitate paradigma omului de teatru în fiece fisură din cuvânt. Ba să râzi, ba să plângi, ce îți vine mai repede să restitui unei astfel de prestații, ce atinge fără îndoială cele mai cumplite focuri ale ‟celui ce a trebuit să fie în multe feluri, ca să ajungă unul singur".
Urmează proba impusă - monologul shakespearian. Andra Colidiuc o interpretează pe Viola din A douăsprezecea noapte, Actul II, scena 2. Își conduce personajul pe cărarea adevărului actoricesc, oferindu-i încrederea ‟că va scăpa basma curată", fiindu-i deopotrivă sfetnic moralist.
Mihai Mocanu, descris de colegul Leo Chionac drept - ‟un suflet de poet într-un corp de gladiator" - interpretează monologul lui Claudius din Hamlet, Actul III, scena 3. ‟Nu-s în cer destule ploi să-mi spele acest braț blestemat mânjit cu sânge de frate"- Claudius se auto-declară conștient de păcatele sale, încearcă a se izbăvi prin căință, dar nu poate garanta că nu va călca strâmb din nou.‟Doamne, miluiește-mă!" - îi erupe din străfunduri înrobitoarea dorință, devenită, fără preget, undă de paroxism.
Mai departe, Bianca Archip prezintă, la proba impusă, monologul Helenei din Visul unei nopți de vară, Actul I, scena 1. Eroina shakespeariană își enunță gândurile în râs. Îndrăgostită până peste cap de Demetrius, crezând cu tărie că el și-a construit o falsă adorație pentru Hermia, ce-l împiedică s-o mai observe pe ea, conspiră împotriva rivalei și se ambiționează să-i dezvăluie acestuia fuga ei cu Lysander. Sub masca blândeții emanate, șade echivocă și trădătoare viclenia.
Bogdan Ifodi devine Shylock, personaj al întunecatei comedii Negustorul din Veneția. ‟M-a făcut să păgubesc peste jumătate de milion, și-a bătut joc de toate câștigurile mele, mi-a insultat neamul, mi-a stricat toate afacerile, mi-a răcit toți prietenii, mi-a întărâtat toți dușmanii și toate astea doar pentru că sunt evreu" - deși resimte în profunzime insulta adusă, nu își pierde într-atât cumpătul, reușind să declare așezat, dar totuși veninos, că răzbunarea nu are etnie. Actorul nu uită de substratul psihologic al textului, putând deduce următoarele despre Shylock: suferă de lăcomie și ranchiună, la fel de tare cum suferă și de devotament pentru neamul său.
Catinca Hanțiu o interpretează pe Helena din Visul unei nopți de vară, Actul I, scena 1. ‟Ea nu e în frumusețe mai presus" - și dacă ar fi, Helena tot s-ar repezi să sfarme triunghiul amoros dintre Demetrius, Hermia și Lysander. Catinca dozează personajul cu un simț al subterfugiului, cu o repeziciune a faptei și cu o agerime specifică unei iubite zuliare.
Leonard Chionac abordează monologul lui Shylock din Negustorul din Veneția, Actul III, scena 1. ‟Am să pun în practică toate lecțiile de rău ce-mi dați și de voi putea îmi voi întrece dascălul" - Leo nu înăbușă dorința de răzbunare a negustorului evreu, ci o face mai evidentă, prin potolirea elanului zugrăvit de aviditate, lăsând personajul să evolueze corespunzător.
Daria Pentelie se pune în pielea lui Lady Macbeth - ‟A răgușit și corbul ce croncăne sosirea într-un ceas rău a regelui sub zidurile noastre" - ridicând mâna spre cer, cere surescitată să nu i se ponegrească judecata și să nu comită crima. Daria nu cruță vreun tainic înțeles, tonalizând fiecare cuvânt, spre a-i da lui Lady Macbeth importanța cuvenită.
Darie Doklean revine cu monologul lui Macbeth - ‟Mă duc și gata. Clopotul mă cheamă. Să n-auzi Duncan:ceasul care bate la cer te-ndeamnă sau în iad te abate!" - îmbrăcat într-un trenci (ca al lui Keanu Reeves în Matrix) , Macbeth se afișează cu propunerea-i morbidă în mâini, fiind pregătit să pornească pe urmele lui Duncan. Comițănd hybrisul, personajul lui Darie nu se conformează normelor morale, preferând să omoare pentru hatârul puterii și al avansării în rang, citindu-i-se în ochii haotica răzvrătire.
Bianca Marinescu a pregătit monologul Katarinei din Îmblânzirea Scorpiei, Actul V, scena 2. Folosindu-se de o altfel de abordare, implementându-i Katarinei această caracteristică, pe de-o parte comică, pe de alta surprinzătoare, anume preschimbarea ei într-o damă de companie, Bianca se oferă "partiturii" sale cu dezinvoltură.
Nicholas Bohor interpretează monologul lui Hamlet, Actul II, scena 2. Ușor amețit și nevrotic, Hamlet se angrenează într-o destăinuire față de Yorick (craniul), bufonul mort al curții. ‟Știu! Am, am, am, am auzit că niște spectatori ce se știau cu musca pe căciulă, văzând o scenă magistral jucată și-au dat pe față crimele mai vechi. Stafia aia poate e necuratul și... și profitând de faptul că sunt slab și trist, că-i domină pe cei ca mine, vrea să mă arunce în iad." - neobișnuit și enigmatic, ca-n scriitura lui Shakespeare, Hamletul lui Nicholas își pune la fel de multe întrebări (surprinde esența universală a frământărilor ființei umane), chibzuind totuși obsesia într-atât încât să-și recunoască că șovăie prea tare.
Ioana Cojocărescu se preschimbă in Katarina din Îmblânzirea Scorpiei, Actul V, scena 2. ‟Bărbatul ți-e stăpân, ți-e păzitor, e viața ta, e capul tău, ți-e domn, veghează asupra ta și se îngrijește de tine..." - cu un farmec personal deplin, Katarina nu-i orișicum: e zglobie și impetuoasă, șireată și nostimă, adulatoare și respectabilă. Mai pe scurt, transmit un bravo!
Eduard Crucianu încheie suita momentelor de la proba impusă cu monologul lui Claudius din Hamlet, Actul III, scena 3. ‟Am comis păcatul, dar ce rugăciune îmi poate fi de ajutor?" - Claudius știe bine pentru ce a ucis - ‟Coroana, dorința de mărire și regina mea...". De data aceasta, mie nu mi se arată vreo undă de nebunie, iar despotismul mi se pare prefigurat în căință, Claudius s-a potolit, s-a îmblânzit, șezând în genunchi și sperând să se curețe de "sângele blestemat" al fratelui ucis.
Și cu asta.... fuse, fuse și se duse. Gala HOP 2024! Să ne revedem cu bine la ediția 2025!
(foto: Andrei Gîndac)