Ea a început în același spirit de mister, de aventură, de "trip", printr-un autocar alb care ne aștepta impozant în fața Teatrului Național din București. Nici ora timpurie a dimineții (ora 9, atât de venerată de artiștii a căror inspirație apare de obicei la miezul nopții), nici faptul că nu ne-am băut cafelele, nici ușoara senzație că parcă nu s-au trezit încă toate simțurile, nu ne-au împiedicat să ne întâmpinăm unii pe alții cu bucurie, curiozitate și cu o modestă mândrie care parcă plutea în aer. Ne salutam bucuroși, făceam cunoștință cu zâmbetul pe buze, dar în același timp - fără să spunem în cuvinte - ne felicitam unii pe alții pentru că am ajuns în acel context. Acel context de a urma să ne cunoaștem și de a lucra împreună. Ne-am urcat în marele autocar alb, colegul nostru Leonard Chionac care și-a asumat rolul de team-leader a strigat prezența, șoferul a apăsat pedala și -hop!- am ajuns la Constanța la The View, unde a avut loc inaugurarea taberei printr-un discurs a domnului Dragoș Buhagiar (președintele UNITER) care ne-a direcționat pe toți în același val energetic de la malul mării. Lui i s-a alăturat în discurs doamna Aura Corbeanu (vicepreședinte UNITER), în aceeași notă de a ne cupla în priza lucrurilor cu briza de la Constanța.
După ce Erwin ne-a făcut cunoștință cu artiștii cu care urma să ne lucrăm momentele timp de o săptămână - și anume Mihaela Michailov, Gabriel Sandu, Elise Wilk, Leta Popescu, Alexandru Mâzgăreanu, Florin Caracala, Diana Mititelu și Erwin Șimșensohn - ne-a adus la cunoștință care sunt noutățile și temele ediției 27. Dacă la preselecții timpul maxim al fiecărui moment era de 10 minute (secțiunea Individual) și 30 de minute (secțiunea Grup), prima informație de care ne-am ciocnit la Constanța a fost că timpul se va scurta, respectiv 7-8 minute (Individual) și 20 de minute (Grup). Următoarea informație a venit cu privire la probele impuse din cadrul Galei, adică scenă / monolog de film și monolog Shakespeare. Chiar înainte de bine meritata pauză de masă am aflat că vom fi împărțiți în 4 grupe de câte 5-6 actori înscriși la Individual + 1 Grup, îndrumate de un binom de regizor + dramaturg - 1. Florin Caracala, Mihaela Michailov. 2. Alexandru Mâzgăreanu, Elise Wilk. 3. Leta Popescu, Gabriel Sandu. 4. Erwin Șimșensohn, Diana Mititelu. În timp ce curierul umplea jumătate de sală cu cutiile de pizza comandate pentru noi, Erwin ne striga numele, grupa din care vom face parte și sala unde vom lucra. Fiind împărțiți în 4 grupe, evident că au fost și 4 spații de lucru, printre care una chiar The View (sala unde am repetat împreună cu grupa mea, unde din spatele unor ferestre dreptunghiulare se dezvăluia contrastul dintre albastrul mării și albastrul cerului), 2 săli de repetiție care aparțineau Facultății de Arte și sala Forum a Hotelului Continental.
Hop! Pauză de masă. Hop! Gata pauza de masă. Cum ar fi fost să scriu despre calitatea mâncării? Haha, bună oricum. Cred, nu mai știu. În fine. Revenind.
Am avut norocul de a fi în grupa Mihaelei Michailov și a lui Florin Caracala. Doi artiști, doi oameni minunați cu care am avut șansa să lucrez la fel de minunat. Vreau să vă mulțumesc pentru toată răbdarea, sprijinul și pentru tot ce am învățat cu voi, lângă voi, de la voi. Florin, dacă citești asta, să știi că îmi doresc să mai lucram împreună. Nu mă supăr dacă mă iei la Constanța:))) Mihaela, dacă citești asta, îți mulțumesc pentru încredere și pentru tot! Ești prima persoană, după un lung șir de eșecuri, care m-a făcut cu adevărat să continui să cred în visele mele. Și să continui să scriu.
Prima zi de lucru a început printr-un șnur, o prezentare cap-coadă fără întreruperi a 5 momente individuale, la finalul căruia am primit un feedback consistent pentru fiecare moment în parte, care viza posibile opțiuni de schimbare, atât la nivel dramaturgic, cât și la nivel de construcție a momentelor. În timpul feedback-ului m-am uitat un moment în jur, stânga-dreapta, și i-am văzut pe colegii mei, tineri actori, cum își luau notițe pe un carnețel proaspăt primit pe care scria "Hop. Gala tânărului actor. Revenirea la autenticitate", iar deasupra pixului care scria de zor atârna maiestuos la piept badge-ul cu aceeași inscripție pe care scria numele fiecăruia. Mi s-a părut atât de frumos.
Printre principalele sugestii primite de colegii mei în acea zi îmi amintesc câteva:
- Cine e personajul?
- Cum ai rezuma monologul într-o propoziție?
- Cui te adresezi?
- Care e punctul de referință?
- Ce nu vrea să spună personajul, ce încearcă să ascundă?
- Cine, ce, când, unde?
-Temă: scrie tu un monolog cu ce te doare, cu ce te apasă, ceva foarte specific în planul personal.
În ce mă privește, eu am ales nu unul, ci două monologuri din Am avut o livadă de Yann Verburgh și Mii de scuze de Neil LaBute. La preselecții am încercat să leg cele două monologuri printr-un ghiozdan, mai mult simbolic, ce se voia a reprezenta un suflet zbuciumat care îmi electriza tot corpul și nu îmi dădea pace până când nu scoteam afară tot ceea ce aveam în el legat de sentimentul de vinovăție. Respectiv niște cuvinte pe care nu am apucat niciodată să i le spun mamei mele (Am avut o livadă) și niște scuze care inevitabil trebuiau să apară în încercarea de a îmi salva căsnicia (Mii de scuze). Procesul de lucru al momentului a fost intens. Primul feedback a fost chiar faptul că nu se înțelegea neapărat momentul ca un tot unitar, ci mai degrabă ca o prezentare a două monologuri. Unul e scris într-un limbaj poetic, luminos, iar celălalt într-un limbaj mundan, pe alocuri chiar ușor vulgar. O parte din întrebările ajutătoare ale primului feedback au fost:
- De ce nu vorbesc aceeași limbă? Unde e ruptura?
- Care e contradicția dintre cele două momente? Tensiunea? Paradoxul?
- Ce răspunde un calup de text altuia?
- Care e legătura?
- Găsește-o!
Cu aceste întrebări am plecat derulând în minte către cină, unde aveam de ales între 2 locuri - Bueno sau Barissimo -, acolo unde puteam achita nota folosind celebrele cartonașe HOP, care reprezentau diurna noastră pe parcursul întregii tabere. După cină, fain frumos, pas cu pas, mânuță cu mânuță sau uber cu uber, ne-am îndreptat spre plaja ZOOM, unde a fost organizată pentru noi o mică petrecere de bun venit. Un prilej excelent pentru a ne cunoaște mai bine între noi și pentru a cunoaște regizorii și dramaturgii celorlalte grupe. Networking, cum se spune.
A doua zi am luat-o de la capăt. Programul de lucru în primele zile era stabilit în felul următor 10 - 14 - prânz - 16 - 19 - cină - eveniment S.E.A.S. Cu ajutorul badge-ului, Erwin a făcut posibilă intrarea la toate evenimentele S.E.A.S - Stagiunea Estivală a Artelor Spectacolului - Constanța. Astfel, printre spectacolele și concertele de care am avut ocazia să ne bucurăm amintesc: Scandal în culise - r. Andrei și Andreea Grosu, 30+ - r. Alex Bogdan, concert Folktronica Orchestra - compozitor Tibor Cari, Barcelona Flamenco Ballet, Când apare copilul - r. Laura Moldovan și multe altele.
A treia zi de lucru a venit în întâmpinarea mea spre a îmi clarifica situația momentului. După o repetiție și o discuție cu Florin și Mihaela am ajuns la concluzia că un monolog trebuie să rămână cel principal, cel care generează situația principală, iar al doilea să i se substituie, fiind vorba despre două limbaje cu totul diferite. Astfel, m-am trezit pe terasă la Bueno cu două texte în fața mea, pe care le-am spart în bucăți, în fraze, uneori chiar în propoziții, pentru a construi din ele un singur monolog, practic unul nou-nouț, în calupuri din texte diferite care comunică unul cu celălalt și își răspund unul celuilalt. Spre seară, am venit din nou la repetiții pentru o verificare de text. După încă o serie de modificări, tăieturi, noul text cu noua situația a devenit cel pe care l-am prezentat ulterior și în gală - După o ceartă puternică cu iubita în care, printre altele, este acuzat că nu are suficiente cuvinte în vocabular, un bărbat cumpără o carte și începe să-i citească partenerei pentru a o împăca, încercând din răsputeri, dar fără succes, să se abțină din comentarii jignitoare la adresa ei și a literaturii. Pe acest nou drum am continuat repetițiile la Constanța, la finalul căruia mi-am dat seama că am descoperit noi înțelesuri, noi nuanțe, noi gesturi, noi emoții, cărora li s-au adăugat și întrebările:
- Cum se îmbracă personajul?
- Ce muzică ascultă?
- Ce tip de carte ar cumpăra?
- Ce lucrează?
Următoarele trei zile și-au păstrat cursul firesc însă cu mici modificări de program care ne-au adus mari bucurii. Astfel, ne-am început dimineața cu un photo session profesionist semnat de Andrei Gîndac, menit să ne ajute în vizibilitatea noastră și pentru castinguri, la finalul căreia alegeam și trei poze pentru site-ul Galei și pentru revista Hop. O întâlnire cu Aura Corbeanu, în care am povestit despre proiectele UNITER și despre spațiul independent, o întâlnire cu Domnica Cârciumaru în care am povestit despre casting-uri, procesul de casting, filme, seriale, networking și viața de actor, din platou, din culise, din fața camerei, din spatele camerei. La finalul întâlnirii Domnica a filmat cu fiecare în parte câte un self-tape, o prezentare și câteva poze.
Bun. După întâlnirea cu Domnica, a urmat o scurtă pauză, timp în care trebuie să ne adunăm toți participanții pentru a extrage monologurile Shakespeare. Procesul de extragere a fost unul pe cât de amuzant, pe atât de incitant. Opțiunile de alegere au fost pentru băieți - Hamlet, Richard 3, Shylock, Claudius, Macbeth, iar pentru fete - Viola, Katarina, Julieta, Lady Macbeth, Helena. Bun. S-a adus un bol mare (aproape ca la loto). S-au scris bilețele. S-au introdus în bol. S-au amestecat. Noi alegeam un bilețel la întâmplare din acea grămadă, îl desfăceam și descopeream un număr. Acel număr reprezenta ordinea în care vom alege monologurile. De exemplu, dacă erai numărul 1 îți alegeai orice monolog doreai. Dacă erai numărul 17, cam greu... alegeai din ce rămânea. Băieții aveau voie 3 monologuri la fel, iar fetele 5. Era foarte amuzant, pentru că în zumzetul sălii, printre agitație, emoție, tot felul de întrebări de tipul - Tu ce alegi? Ce părere ai de monologul ăsta? Mamă, nu știu ce să aleg... - din când în când răsuna cu putere:
- S-A ÎNCHIS HAMLET!
- S-A ÎNCHIS VIOLA!
- S-A ÎNCHIS RICHARD!
de parcă erau niște autostrăzi scoase din funcțiune. Glumesc.
Eu am tras numărul 10, deci eram al zecelea băiat care alegea. Când s-a ajuns la mine, nu mai puteam să aleg nici Richard, nici Claudius, dar am avut șansa de a alege ce îmi doream inițial - Hamlet.
Ultima parte a poveștii noastre scoate sub lumina reflectoarele Întâlnirea cu Radu Afrim. Ce bucurie! Ne-a vorbit despre teatru cu atâta pasiune și spor încât ne-a purtat cu totul în universul lui sonor și artistic din spatele unui microfon. După 2-3 ore de discuții, în care cred că în corpurile tuturor clocotea un amestec de anxietate și entuziasm în fața aceste Întâlniri, în timpul căruia din moment în moment puteai primi întrebarea - Tu ce ai pregătit? / Tu de unde ești? - ca un fel de open-line prin care Radu se angaja într-o discuție personală cu tine. Nu știai când vei urma, când va fi momentul, cât va dura discuția, iar asta era foarte incitant. La final, în grup, ca într-o excursie aproape, am pornit pas cu pas către următoarea destinație - plaja Zoom. Ne-am așezat cu toții pe plajă și Radu ne-a vorbit despre ce urma să lucrăm împreună în ultimele trei zile ale taberei. Ne-a trimis o suită de fotografii, iar tema noastră era să alegem cel puțin una, să ne formăm echipe și împreună să construim un moment folosindu-ne de cât mai puține cuvinte, pornind de la acea imagine. Puteam ilustra ori ceea ce s-a întâmplat înainte până în momentul fotografiei, ori ce s-a întâmplat după, ori să extragem noi esența pozei și să construim o poveste mai departe transpusă în imagini și sunete. După ce ne alegeam o poză, mergeam la Radu pentru a-i spune ideile noastre și primeam un soi de feedback, ca un fel de Mic Ghid în zugrăvirea Universului Afrimian. Ne puteam alege orice loc pentru a prezenta momentele, de la plajă, la mare, la cabina salvamarului. Ne puteam alege locul optim pentru a plasa spectatorii, cât și locul optim pentru a exprima cât mai multe imagini.
Următoarea zi aveam tendința să sacadez locurile în imagini, să încetinesc viteza de desfășurare a exteriorului, să simt că sunt într-un film în care descopăr pe loc un scenariu care nu îmi aparține, cu o cameră de filmat care îmi aparține cu totul. Cred că cu toții aveam tendința de a găsi "cadrul perfect".
Următoare zi de workshop ne-a găsit în același loc, pe plaja Zoom. La un moment dat a apărut și Florin Caracala, cu o replică pe care a mai tot repetat-o și care a rămas cumva iconică pentru această tabără:
- Dați-vă cu cremă!
În acest timp, unii își repetau momentele, unii se dădeau cu cremă (bineînțeles), alții își puneau ideile pe masă, iar alții pur și simplu încercau să cadă de acord asupra unei singure direcții de lucru, pentru că nu este întotdeauna ușor să lucrezi împreună cu șase-șapte artiști cu viziuni diferite. Din când în când, Radu și Florin ne dădeau târcoale, ne ascultau și ne ajutau cu câteva sugestii sau nelămuriri. La un moment dat, Florin a plecat pentru scurt timp, dar nu înainte de a ne mai spune o dată:
- Dați-vă cu cremă!
Moment în care o parte dintre noi s-au conformat, au făcut acțiunea respectivă și apoi am continuat lucrul. Într-adevăr afară era foarte cald, pe cer un soare dogoritor, iar noi eram mulți copii (mai mici, mai mari) la joacă. La un moment dat au apărut pe plajă Erwin și Florin, care ne-au cumpărat tuturor pălării și șepci ca să ne protejăm de soare. A fost un gest foarte drăguț. Erau ca doi părinți care aveau grijă de copiii lor. Și cred că până la urmă, dincolo de tot ce am învățat profesional, despre asta a fost vorba în această tabără. Despre legături, despre familie, despre o breaslă.
(foto: Radu Afrim)