Jurnal de festival - Filmul de Piatra, 2024 (ediția 16, ziua 2)

Ziua a doua de festival (5 iulie 2024) a început, pentru mine, cu Festival Talk-ul lui Bronte Stahl. Acesta a avut în prima seara, înainte de La Cocina, un scurtmetraj, Puiet, filmat în România. Nu prea i-am găsit sensul în acea seară, probabil și de la oboseală. Dimineață, pe durata unei ore, a prezentat scurtmetrajul, de ce s-a apucat de producție de filme / scurtmetraje și ne-a prezentat trailere la viitoarele scurtmetraje documentare. Multe dintre ele interesante!

Voluntariatul de la bilete permitea, ca să zic așa, să te plimbi prin festival în primele ore, când la intrare nu era acea îmbulzeală pe care o puteai vedea clar pe la orele 19-20-21. Chit că eram reperat și "furat" de cei de la Logistică, un departament ce avea legătură cu toată Baza Hipică, am reușit să observ evenimentele ce se desfășurau.

A fost o zi foarte însorită. Cald. Chiar dacă cu o zi înainte plouase și fusese o vreme cenușie. Hah, îmi amintesc de Ada Milea și cum a început concertul spunând: "Da nu vă e cald?", când lumea avea geci și cum primul cântec a început cu: "Îmi place ploaia...". Show.

Am reușit să mai aud concertul celor de la Orkid. Nu spun că nu mi-a plăcut, chit că nu cunoșteam trupa. I-am auzit și la repetiții, la probele de sunet. A fost frumos, înainte de proiecțiile Anei Marei Comănescu.

Pisica Moartă și Horia. Un scurtmetraj și un lungmetraj regizate de aceeași Ana Maria Comănescu. O combinație tragicomică dacă pot spune așa. În prima, despre o relație de trio tip cea din Pescărușul lui Cehov (asta e interpretarea mea, am întrebat-o și pe Ana Maria și a spus că nici pe departe n-a fost asta ideea; dar pentru asta există arta: să ofere percepții diferite, să te pună să cauți referințe in domenii asemănătoare sau nu numai), în care centrul poveștii reprezintă moartea pisicii. Iar despre Horia am scris aici.

La miezul nopții filmele s-au terminat. A urmat concertul celor de la Pinholes, ce nu mi-a fost pe plac ca cel al lui Orkid. Vibe-ul lor, dar și al fanilor lor, a fost total opus vibe-ului meu. Stării mele până la urmă. Însă, arta e subiectivă. Îmi poate plăcea ceva ce ție nu îți place și invers, dar tot trebuie să ne înțelegem pentru că suntem locuitorii aceluiași cer. Încerc să fiu pozitiv.

Midnight shorts, o categorie de filme nu pentru toată lumea, destinată adulților și celor cu mintea deschisă, a încheiat seara. Am stat să văd și eu două, dar mi-am dat seama că nu sunt pentru mine și... mi-am luat tălpășița cum s-ar zice. Dimineața lui Oedip, regia Tompa Eszter, amuzant, a câștigat premiu. Interesant și ciudat în același timp acest scurtmetraj. Te face mult să zici: "What the f..?"