Este cunoscut pentru rolurile din teatru: Criză. Kit de supraviețuire la Teatrul Masca, DN83 la Replika, Stop the Tempo! la Teatrul Dramaturgilor Români, Cine l-a ucis pe tata? la Teatrul Metropolis, Pădurea spânzuraților la Teatrul Național București, Medea's Boys, Sara/Mara și Câinele mamei mele la Apollo111, Efecte secundare la unteatru și Viață bună la Teatrelli, dar și pentru cel din filmul Trei kilometri până la capătul lumii, în regia lui Emanuel Pârvu.
Trupa Artwork revine la Ideo Ideis. Adolescenții din Iași sunt coordonați de Diana Roman, alături de care pregătesc spectacolul Hai să jucăm șotron pe un teren minat, după un text de Diana Roman.
Vanessa Buga: Mulți dintre cei care au trecut prin Ideo Ideis de-a lungul anilor spun că această experiență i-a schimbat, că a fost un catalizator pentru viața lor ulterioară, profesională sau personală, indiferent de traseul pe care l-au ales ulterior. Care a fost prima ta întâlnire cu Ideo Ideis și cum a fost ea?
Vlad Ionuț Popescu: Prima mea întâlnire cu Ideo Ideis a avut loc în clasa a unsprezecea, iar eu mă regăseam atât în poziție de participant, cât și de coordonator. Prin urmare mult haos. Încep să uit multe lucruri din acea perioadă, probabil voluntar, dar îmi aduc aminte foarte clar de diminețile de la Alexander, de întâlnirea cu Ofelia Popii și de atelierul susținut de Istvan Teglaș. Era pentru prima dată când simțeam că fac parte din ceva și că, dacă voi alege să continui pe acest drum, poate voi reuși cumva să fiu acceptat. Cei doi - Ofelia & Istvan - au sădit o încredere puternică în aptitudinile mele de atunci, dar au și sesizat ce neajunsuri pot avea din cauza felului meu de a fi, într-o manieră deloc critică, ba dimpotrivă, constructivă.
V.B.: Ideo Ideis este un festival care îi face pe mulți să se întoarcă an de an la Alexandria, fie ca participant, voluntar, trainer sau spectator. Pe tine ce te determină să revii în festival și cum s-au schimbat motivele și așteptările tale legate de Ideo pe parcursul timpului?
V.I.P.: Încerc să răsplătesc festivalul pentru tot ce mi-a oferit în cele două ediții în care am participat. Pentru un adolescent din afara Bucureștiului - sau din afara oricărui oraș cu activitate culturală cât de cât coerentă - fenomene precum Ideo Ideis sunt un prilej unic de dezvoltare, în special dacă dorește să continue în domeniu. Încerc să ofer tinerilor participanți măcar un glimpse din ce am primit eu.
V.B.: De-a lungul anilor petrecuți în festival, am luat parte la mai multe ateliere de teatru tânăr. Am văzut astfel că se fac mai puțin exerciții de actorie propriu-zisă și mai mult exerciții pentru pregătire scenică (adică exerciții de concentrare, atenție, spirit de echipă, care să servească unei ulterioare dinamici scenice). Cum îi ajută aceste exerciții pe tinerii care nu vor fi actori?
V.I.P.: Unul dintre cei mai buni prieteni ai mei este chiar un fost coleg de trupă care acum nu lucrează în domeniu. Când ne-am cunoscut, era un om timid, retras, cu puțină încredere în el și fără vreun apetit social specific perioadei. Activitatea trupei de teatru l-a ajutat să prindă curaj, iar Ideo reprezintă un moment important în istoria lui personală. Întâlnirile, discuțiile, exercițiile, serile, tot ce are festivalul mai bun de oferit sunt o piatră de temelie în omul frumos, blând, înțelegător și deschis care este astăzi prietenul meu. Prin urmare, câștigul celor care participă nu are legătură cu vreo aspirație profesională, ci mai degrabă cu un set de valori care, involuntar, te provoacă să devii un om asumat cu încredere în forțele proprii.
V.B.: M-a fascinat dintotdeauna să privesc cum Ideo Ideis își pune amprenta diferit în viața fiecărui om implicat și uneori chiar îi ajută pe aceștia să își descopere vocația - artistică sau nu. Pe tine te-a influențat festivalul în decizia de a studia arta actorului și la facultate, sau a fost doar o confirmare în plus pentru o hotărâre deja luată?
V.I.P.: Pentru mine a fost o confirmare în plus. Nu ieșisem din orașul meu (Buzău) până în momentul respectiv, iar pe plan local toată lumea din jur mă susținea în această alegere. Dar nu, nu a fost doar o confirmare în plus. A fost una dintre acele confirmări. Și din nou revin la importanța celor doi, Ofelia și Istvan. Interacțiunea pe care am avut-o atunci cu ei reprezintă un moment important în alegerea mea, în încrederea cu care am ales actoria.
V.B.: Am admirat întotdeauna de pe margine viața celor care urcă pe scenă. Mi se pare grea, dar și plină de proiecte care trec dincolo de rutina unui serviciu de la 9 la 17. Te rog să îmi spui despre trei dintre lucrurile pe care le-ai făcut în prima jumătate a anului 2024 și încă un lucru important încă în pregătire pentru lunile care urmează din 2024.
V.I.P.: S-au întâmplat destul de multe. Și se vor mai întâmpla până la finalul anului. Prefer însă să nu vorbesc despre mine și munca mea în acest interviu, nu e momentul.
V.B.: Dacă privești în urma către anii în care tu erai la primele experiențe în festivalul Ideo Ideis, cum ți se pare că s-a schimbat atmosfera de la Ideo Ideis? Ce s-a câștigat, ce s-a pierdut?
V.I.P.: Nu îmi dau seama ce s-a schimbat și ce nu. Știu că organizatorii au la fel de mult elan ca acum nouăsprezece ani în misiunea pe care și-au propus-o.
V.B.: Mai am o ultimă întrebare despre trecutul și prezentul Ideo Ideis. Se vorbește mult că tinerii din ziua de azi nu mai sunt la fel ca tinerii din ziua de ieri. Ce unește și ce deosebește generațiile noi de tineri participanți la Ideo Ideis de generația ta?
V.I.P.: Raportarea la tehnologie/ social media. Nu cred că altceva ne deosebește. Poate nici măcar acest aspect. Nu mă simt atât de departe de ei ca generație.
V.B.: Vă mulțumesc frumos pentru răspunsuri, sper să ne și cunoaștem personal la Ideo.