Studii: Universitatea Națională de Artă Teatrală și Cinematografică "I. L. Caragiale" București - secția Actorie promoția 2021 (licență) // Universitatea "Ovidius", Constanța - secția Actorie de film, promoția 2023 (master)
Participă la Gala HOP 2024, la secțiunea Individual cu momentul Liniște, după monodrama Umami de Teodora Savu.
Oana Balaci: Cum te vezi tu? Cum crezi că te văd ceilalți?
Cătălina Romaneț: În facultate eram foarte supărată că, în primă fază, oamenii nu mă luau în serios, iar eu nu înțelegeam de ce. Cineva m-a descris la un moment dat ca fiind "goofy - cum e Emma Stones în interviuri". Și a avut dreptate! Mult timp am crezut că trebuie să fiu una sau alta, jucăușă sau puternică, însă, odată cu dualitatea personajelor pe care le-am interpretat, pe lângă această latură jucăușă am descoperit în mine și o putere, o forță, care stătea acolo ținută cu forța. Acum, în sfârșit, pot spune că sunt ambele.
O.B.: A fost vreun moment în copilăria ta în care se putea prevesti că vei ajunge artist?
C.R.: Haha, chiar acum un an am dat peste un dosar cu toate desenele și textele pe care le-am scris când eram mică. Până la 8 ani am locuit cu bunicii mei în Bârlad. Mereu o așteptam pe mama cu câte un "show" care cuprindea mai multe momente artistice: dans, cântat, diverse scene sau povestiri, toate scrise de mine. Era forma mea de a mă face, probabil, remarcată. Când m-am mutat în București, țin minte că mama îmi dăduse să citesc Formule de politețe de Eugene Ionesco. M-a amuzat atât de tare, încât am propus să facem o mică scenă în living, în familie. Am continuat să facem asta recurent, iar după ce am epuizat piesele de trei personaje, am început chiar eu să le scriu. Ulterior, mama m-a încurajat să îmi dezvolt această latură artistică și am urmat cursuri de actorie și de pictură, îmi cumpărase o carte cu CD cu lecții de balet și învățasem să cânt la pian și la chitară de pe YouTube. Iată că toate m-au dus către actorie.
O.B.: Cum te ajută (sau încurcă) actoria în viața de zi cu zi?
C.R.: Pentru că actoria este cu și despre oameni, pe mine m-a ajutat să înțeleg și să observ mult mai în profunzime lumea din jurul meu. Și să trăiesc în prezent, foaaarte în prezent. Aici poate aș adăuga ceva, dar nu aș încadra-o la încurcat - de multe ori, chiar și atunci când sunt în situații critice (:))) ) mă analizez și-mi zic: "Reține gestul sau privirea asta sau cum ai frazat, o să te ajute". Și uneori mă ajută, alteori nu.
O.B.: Care este atmosfera ideală de lucru pentru tine?
C.R.: Să fie echipă. Tot dau acest exemplu în ultima vreme - cum lucra David Lynch cu Angelo Badalamenti. Se întâlneau, stăteau în fața pianului și Lynch descria ce vede, foarte concret (suntem într-o pădure, se aud bufnițe, apare o fată singură și tristă, se apropie din ce în ce mai mult de noi, stă puțin, iar apoi pleacă și rămânem din nou în pădure), iar Badalamenti transforma în sunete, în muzică. Se ascultau unul pe altul, dar e ceva mai mult, se completau, și-au creat un mediu în care să se uite amândoi la același lucru, să-și dea viață unul altuia. Asta mi se pare atmosfera ideală, să ai un teren unde poți să te joci în felul tău.
O.B.: Povestește o întâmplare importantă de la o repetiție.
C.R.: Filmam la un lungmetraj unde improvizam. Era chiar la începutul filmării, iar regizorul ne dădea scopuri individuale și mie, și colegului meu. Niciunul dintre noi nu știa de scopul celuilalt. Și l-am întrebat pe regizor: "Și dacă el nu acceptă ce urmează să îi cer?", iar el a răspuns: "Se termină filmarea și ăsta e filmul". Și atunci am avut o revelație în care mi-am zis: Așa e! - asta m-a făcut să îmi dau seama că trebuie să fiu real prezentă și atentă la partener, că lucrez pentru mine dacă lucrez, de fapt, pentru el. Și am înțeles ce e cu acel "acum" al acum-ului.
O.B.: Cum te pregătești pentru un rol?
C.R.: Mai întâi înțeleg textul: îl analizez și îi găsesc sensul - de ce e replica asta în loc de altceva, la ce răspunde, ce o declanșează, etc. Pe urmă încerc să văd ce caracteristici predomină mai mult la personajul respectiv și care sunt asemănările, deosebirile și puntea comună dintre mine și personaj. Oamenii sunt complecși, nu sunt doar buni sau răi, darnici sau egoiști, fericiți sau triști, productivi sau leneși, ci sunt, în mod paradoxal, toate la un loc. Sunt asemenea unui caleidoscop. Prin acești pași, care dau start-ul la lucrul pentru un rol, se crează o punte comună între mine și personaj. Bineînțeles că tot eu sunt, nu am creat o ființă nouă, însă am ales care eu să fie, ce caracteristici trebuie să fie mai pronunțate pentru un nou tip de gândire, pentru un nou a fi. Apoi învăț textul, atât de bine încât să îl uit și să-mi aduc aminte acum. Și apoi uit tot ce am zis mai sus și sunt doar ochi și urechi la partener.
O.B.: Povestește despre un rol care a rămas cu tine mult timp după ce l-ai jucat.
C.R.: Toate au rămas cu mine, fiindcă toate au fost din mine. Însă unul care m-a modificat și mi-a oferit o nouă abordare a fost Mary din Cântăreața cheală de Eugene Ionesco. Am învățat lucrând la acest personaj să nu uit niciodată să mă joc, fiindcă tot ce face ea e o joacă, e autoironie. Mi-am găsit sau regăsit în ea curajul și, mai ales, plăcerea de a nu fugi de penibil.
O.B.: Poate că nu ai încă luxul de a alege în ce spectacole joci sau ce roluri accepți. Dar ce cauți într-un spectacol și într-un rol? Care sunt criteriile după care ai ales / vei alege să intri într-o echipă creativă?
C.R.: Pentru mine orice spectacol și orice rol e o provocare. Nu caut ceva anume, un tipar, însă caut, într-adevăr, un mediu de lucru. Eu am foarte mare încredere în regizor când accept și intru în orice proiect, pentru că el e cel care dirijează toată echipa spre punctul final. Deci singurul criteriu e să privim toți spre aceeași lună (sau soare).
O.B.: Gurile rele spun că "se moare de foame din actorie". Cum răspunzi?
C.R.: Pe de o parte, din păcate, sunt de acord, însă mi se pare că în ultima vreme au fost destul de multe inițiative de integrare a artiștilor independenți și observ o creștere destul de mare în zona independentă, ceea ce mă bucură. Susțin și eu această inițiativă, motiv pentru care am și deschis un ONG a cărui scop este chiar acesta, de integrare a artiștilor independenți. E o mare problemă la nivel de instituții, care cresc de la an la an numărul de studenți admiși la actorie și care desființează chiar alte programe de masterat doar pentru a suplimenta locurile.
O.B.: Ce carieră ai fi urmat dacă nu ai fi urmat actoria?
C.R.: Nu m-am gândit niciodată la ce aș fi făcut dacă... dar dacă ar fi să mă gândesc acum, mi-ar fi plăcut să fiu pilot de formula 1... sau detectiv.
O.B.: Ce te atrage la film și ce te atrage la teatru?
C.R.: La film, aici am și lucrat cel mai mult până acum, e ca și când aș trăi acum ceva, în intimitate, doar că pot să dau undo și să mai încerc o dată, mi se pare magic. Și e o provocare să începi uneori cu sfârșitul sau cu mijlocul (scenariului) - reconstruiești un drum care nu a fost construit încă. Și lucrez cu mine ca la microscop. La teatru îmi place energia, atât a partenerilor, cât și a publicului. Mă face să mă simt ca un copil care a ajuns, în sfârșit, în parc, alături de alți copii care au ajuns, în sfârșit, în parc.
O.B.: Alege o carte, un film și o melodie care te-au marcat și explică într-un rând de ce.
C.R.: Astăzi am fost inspirată să zic de cartea Scurta și minunata viață a lui Oscar Wao de Junot Díaz - este descrisă într-un mod foarte elegant viața unui om care este o victimă a vieții. Am râs și plâns.
Mi-au venit mai multe filme în cap, dar voi spune de Close-up, al lui Abbas Kiarostami - un personaj real care își dorește, și el, să existe. E o poveste care m-a făcut să văd altfel totul. Și mai vreau să zic de unul: Mulholland Drive, David Lynch - viața de actor, psihologie și puzzle.
Iar melodia la care mă gândesc este In Spite Of Ourselves - Viagra Boys - îmi place videoclipul și melodia mă face să o cânt și să râd și invers.
O.B.: Ce faci când nu ești artist? Ai și hobby-uri care nu au legătură cu arta?
C.R.: Îmi plac foarte mult experiențele noi, mereu încerc să fac câte o activitate nouă. Vreau acum să încep un curs de karting. Și să sar cu parașuta. Și am medalii de la campionatele de fussball (fotbal de masă), mă jucam în liceu.
O.B.: Ce te-a determinat să te înscrii la Gala HOP 2024? Ce așteptări ai de la această competiție?
C.R.: Mi-a plăcut tema de anul acesta și am vrut să intru în contact și cu teatrul. În plus, am auzit de la colegii care au participat la edițiile anterioare că e o super experiență și... vreau și eu.
O.B.: Cât de relevantă ți se pare tema ediției 2024 (Identitatea actorului autentic - amprenta unicității sale) pentru tine și pentru artiștii de azi?
C.R.: Foarte! Mă bucură foarte tare că se pune accentul pe asta, pe autenticitate și amprenta unicității, asta e și concepția mea asupra actoriei.
O.B.: Mulțumesc frumos, baftă la HOP și dincolo de HOP.
(foto: Alexandra Bob)