Studii: Arta Actorului, Universitatea "Lucian Blaga", Litere și Arte, Departamentul de Artă Teatrală, Sibiu, clasa: Marius Gîlea, Diana Fufezan, Adrian Neacșu, promoția 2019 (licență) / Arta Interpretării Caracterelor Dramatice la Universitatea "Lucian Blaga", Litere și Arte, Departamentul de Artă Teatrală, Sibiu, clasa: Marian Râlea, promoția 2021 (master)
Participă la Gala HOP 2024, la secțiunea Individual cu momentul Acorduri, text propriu cu inserții din Opera de trei parale de Bertolt Brecht, Macbeth & Hamlet de William Shakespeare.
Oana Balaci: Cum te vezi tu? Cum crezi că te văd ceilalți?
A.P.: O fire sensibilă care are ce oferi, plină de emoție și de dorință de lucru, extrem de ambițioasă. Sunt oricând gata să sprijin și să inspir persoanele din jurul meu, care mă văd ca un ghemotoc plin de energie și iubire.
O.B.: A fost vreun moment în copilăria ta în care se putea prevesti că vei ajunge artist?
A.P.: La vârsta de 3 ani, când am auzit prima dată la televizor melodia Nicolei Lângă mine. Mama mi-a povestit cum deja o învățasem și m-a găsit cântând în mijlocul patului. Atunci a luat și decizia de a mă duce la un cor vocal la Palatul Național al Copiilor.
O.B.: Cum te ajută (sau încurcă) actoria în viața de zi cu zi?
A.P.: Fiind o adolescentă extrem de timidă și introvertită, mi-a schimbat într-un bine absolut întreg universul și m-a ajutat să mă deschid față de oamenii din jurul meu. Mă ajută să gestionez mai bine anumite situații și pentru mine e o terapie a sufletului atunci când mă simt total pierdută.
O.B.: Care este atmosfera ideală de lucru pentru tine?
A.P.: Energiile sunt atât de puternice, energia unui spațiu, a unui om / partener, a unui grup. Cred foarte tare în aceste energii care se contopesc în lucru, dar și în seriozitatea și implicarea fiecăruia în parte. Ideală cred eu că ar fi deschiderea de a primi și a dărui.
O.B.: Povestește o întâmplare importantă de la o repetiție.
A.P.: O să vă povestesc de fapt cum nu am ajuns la repetiție pentru că m-am ars la mână, poveste care va rămâne povestea mea de suflet. Urma să intru în spectacolul Faust, regizat de Silviu Purcărete, și să fac înlocuire pe rolul Margaretei. Anul 2017 proaspătă studentă, cu inima plină de bucurie că voi face parte din cele 7 Margarete ale maestrului Silviu Purcărete. Cu o zi înainte de începerea repetițiilor m-am ars pe tot brațul stâng, arsură de gradul doi, am fost internată pe aproape toată perioada repetițiilor la Spitalul de Arși din București. Nu mai erau șanse să intru în spectacol având în vedere situația mea, însă în interiorul meu era o dorință atât de mare încât nu am renunțat și am reușit să-mi conving medicii să-mi dea o zi drumul din spital pentru a putea ajunge măcar în ultima zi de repetiții, cu condiția ca a doua zi să fiu înapoi în București pentru a mi se schimba bandajul. Am ajuns la Sibiu la ultimul șnur cu Dl Purcărete care și-a dorit să ne asculte pe toate cele 7 fete pentru textul Margaretei. Nu numai că a acceptat să joc bandajată și să fac parte din acest spectacol minunat, dar m-a și ales să fiu Margareta care comunică atât de minunat cu Dl Miklos Bacs care îl interpretează pe Faust și să joc alături de Ofelia Popii. Primul meu proiect într-un teatru care mi-a oferit o poveste chiar dacă la început dureroasă din cauza arsurii, dar minunată pentru toată trăirea pe care am avut-o în această aventură.
O.B.: Cum te pregătești pentru un rol?
A.P.: Pe lângă studiul pe care îl facem, fișa personajului și alte etape în pregătirea unui rol, am descoperit în perioada Masterului, în lucrul cu Eugen Gyemant, o altă metodă, un plus pot spune. Caut imagini care mă pot inspira pentru personajul meu sau scene / situații în imagini, dar și etape de studiu muzical al personajului, etape care m-au ajutat ca totul să devină mai complex.
O.B.: Povestește despre un rol care a rămas cu tine mult timp după ce l-ai jucat.
A.P.: M-am documentat mult despre viața Aglajei Veteranyi și am realizat un One Woman Show după cartea acesteia De ce fierbe copilul în mămăligă. Am rezonat foarte puternic cu ea, chiar dacă n-am trecut prin multe situații din viața ei. Foarte personal pentru mine modul ei de a scrie, replici care mi-au atins sensibilitatea și imagini care îmi vor rămâne întipărite în suflet: "Visez că mama moare. Îmi lasă o cutie cu bătăile inimii ei" / "Mă gândeam s-o îngropăm pe mama în grădină, sub fereastra noastră. La vară căpșunile vor avea gustul mamei." / "Câinele meu aleargă pe stradă, e un schelete, nu mai are carne, pot să mă uit prin el.". Este primul personaj pentru care am avut multe momente în care am plâns. Eu pentru Aglaja. Pentru tot ce a fost ea și pentru tot ce a trăit. Și cu greu pot renunța la textul ei, la ea, la cum a luat sfârșit viața Aglajei Veteranyi.
O.B.: Poate că nu ai încă luxul de a alege în ce spectacole joci sau ce roluri accepți. Dar ce cauți într-un spectacol și într-un rol? Care sunt criteriile după care ai ales / vei alege să intri într-o echipă creativă?
A.P.: În momentul de față am așa o dorință și o poftă de a lucra în teatru, de a cunoaște oameni noi împreună cu care să creez, încât mici lucruri care uneori nu sunt neapărat ceea ce ne dorim, nu pot să depășească această dorință a mea. Bineînțeles că îmi doresc să fac parte dintr-un mediu de lucru sănătos, cu o echipă ambițioasă, bazată pe seriozitate artistică și plină de energie bună, cu o dorință de a crește și de a dezvolta proiecte minunate împreună. Îmi doresc să am o paletă de culori cât mai variată și prin culori mă refer la personaje. Îmi place să călătoresc și să intru în micile sau marile familii din teatre, având sufletul deschis spre cunoaștere, lucru și descoperire.
O.B.: Gurile rele spun că "se moare de foame din actorie". Cum răspunzi?
A.P.: Ca actor independent clar există o nesiguranță financiară. De aceea am fost și sunt nevoită să lucrez cu totul altceva în paralel cu repetițiile și spectacolele din care fac parte, ceea ce devine obositor și frustrant. Însă la fiecare spectacol îmi încarc bateriile și îmi iau putere. Totodată am un noroc incredibil în a găsi oameni care mă susțin să îmi pot desfășura în continuare activitatea de actriță. După ce se adună mai multe proiecte, colaborări sau după ce îți găsești locul, sunt sigură că totul o să devină mai stabil și mai ușor.
O.B.: Ce carieră ai fi urmat dacă nu ai fi urmat actoria?
A.P.: De când am cântat prima oară la trei ani și până la terminarea liceului, am fost convinsă că voi continua cu muzica, că o să fiu cântăreață. E foarte greu pentru mine să renunț la zona artistică. Am avut multe momente în care am vrut să renunț și m-am speriat pentru că nu văd un alt drum pe care aș putea pleca.
O.B.: Ce te atrage la film și ce te atrage la teatru?
A.P.: Mi-e cam greu să răspund pentru că nu am avut parte de experiență în zona filmului, deși îmi doresc. La teatru pentru mine este importantă și puternică emoția, totul e viu, energia primită de la public, această grijă de parteneri, de public, schimburi de energii, de a ține toată energia spectacolului să nu pice nici o secundă.
O.B.: Alege o carte, un film și o melodie care te-au marcat și explică într-un rând de ce.
A.P.: Carte - De ce fierbe copilul în mămăligă de Aglaja Veteranyi. Cum am spus și mai sus, totul a fost și este în continuare foarte puternic pentru mine. Cu siguranță am citit cărți mult mai bune, însă imaginile pe care mi le oferă, puternice și ușor macabre, m-au atins diferit.
La film o să aleg Hachi: A Dog's Tale. Nici acum nu pot să înțeleg cum a putut să aibă un impact atât de mare asupra mea. Am plâns zile la rând după ce l-am vizionat și din momentul acela am refuzat să mai văd vreun film cu animale.
Melodie: Lacrimosa - Mozart - am auzit-o prima oară la profesoara mea de la cor care avea dorința de a ajunge la performanța de a o interpreta și noi. A doua oară am auzit-o cântată de colegii mei de la secția de muzică de la Colegiul Național de Arte "Dinu Lipatti" cu orchestră și cor, iar în acea clipă am fost total impresionată impregnându-mi-se total în suflet. De atunci, de fiecare dată când o aud, am piele de găină. Ea a fost impresionantă pentru mine, dar foarte mult în lucru mă inspiră Meredith Monk, Max Richter, Olafur Arnalds.
O.B.: Ce faci când nu ești artist? Ai și hobby-uri care nu au legătură cu arta?
A.P.: Îmi place la nebunie să dansez cu prietenele mele, să-mi petrec timp cu cățelul meu și să studiez la instrumente. Deși nu știu neapărat să citesc partituri, doar la un nivel mediu, îmi place să descopăr după ureche, să cânt la pianină, saxofon și acordeon. Acest studiu muzical de multe ori îmi liniștește sufletul.
O.B.: Ce te-a determinat să te înscrii la Gala HOP 2024? Ce așteptări ai de la această competiție?
A.P.: Această bucată de text a lui Hamlet: "În ultima vreme, de ce nu știu, mi-am pierdut toată voioșia" mi-a dat un impuls și dorința pentru o gură proaspătă de aer. Dorința de nu renunța Dorința de a dărui și de a fi descoperită. Sunt convinsă că o să fie o experiență minunată care mi se va lipi de suflet, iar această idee și propunere de tabără de actorie la Constanța (dinainte de Gala propriu-zisă) cu atâtea întâlniri și activități speciale, e cel mai frumos lucru care li se putea oferi unor tineri actori și pentru asta mulțumesc.
O.B.: Cât de relevantă ți se pare tema ediției 2024 (Identitatea actorului autentic - amprenta unicității sale) pentru tine și pentru artiștii de azi?
A.P.: O deschidere extraordinară, niște brațe larg deschise spre noi, așa am simțit tema din această ediție. O oportunitate frumoasă în special pentru cei care au darul de a-și scrie propriile texte și o ocazie de a le prezenta. Pentru mine a fost o provocare să ies din zona mea de confort, să amestec fragmente de texte, de tipologii și situații diferite, amestec de care îmi era puțin teamă, dar care a ajuns într-un final să fie un moment complex pe care îl iubesc.
O.B.: Mulțumesc frumos, baftă la HOP și dincolo de HOP.