august 2024
Gala Tânărului Actor HOP 2024
Daria Pentelie, vârsta: 25 ani, născută în București, rezidență actuală: București

Studii: Universitatea Națională de Artă Teatrală și Cinematografică "I. L. Caragiale", clasa Puiu Șerban, promoția 2021 (licență) // Universitatea Ovidius, Facultatea de Arte, Arta Actorului de Film, clasa Emanuel Pârvu și Adrian Titieni, promoția 2023.

Participă la Gala HOP 2024, la secțiunea Individual cu momentul O hotărâre... pentru toată viața, text după Femeia mării de Henrik Ibsen.

Oana Balaci: Cum te vezi tu? Cum crezi că te văd ceilalți?
Daria Pentelie: Fără a-mi propune să fac metafore de vreun fel, am să spun, totuși, că eu mă văd întuneric, pe când ceilalți mă văd lumină. Iar asta pentru că fiecare, în intimitatea casei lui, își știe foarte bine inventarul celor rele, celor care nu sunt mereu frumoase, însă alegem ca celorlalți, în public, să le arătăm numai din cele bune și, musai, mereu cele frumoase. Și uite așa, punem măști peste măști, ca să ne ținem la adăpost. Cred că e și greu să te arăți pe deplin. Frica de a nu fi acceptat e mare. Dar am încredere că vom ajunge și acolo și, poate, nu ne va mai fi frică să arătăm și ce este inestetic. Fiindcă tocmai acel aspect este valoros și autentic.

O.B.: A fost vreun moment în copilăria ta în care se putea prevesti că vei ajunge artist?
D.P.: Pictam, când eram mică, alături de mătușa mea de fiecare dată când mergeam la ea în vizită. De regulă, alegeam diferite peisaje ca referință sau tablouri emblematice ale unor artiști și încercam să le reproducem, însă alteori dădeam frâu liber imaginației și ne lăsam duse de val. Mi se părea hipnotizant gândul că îți construiești de la 0, pe planșă, un univers personal și intim. Fac aceeași analogie, acum, cu lucrul la un rol; în situația asta, tu devii planșa goală, pe care așterni culorile acelui om și, în final, tot ceva personal și intim reiese.

O.B.: Cum te ajută (sau încurcă) actoria în viața de zi cu zi?
D.P.: Haha, mă ajută când sunt nevoită să dau telefoane "formale", unde trebuie să adopt o atitudine diplomată și unde situația mă face să mă simt ușor inconfortabil. Mai ales că sunt genul de persoană care ar alege oricând să dea un mesaj în detrimentul unui apel, deci mă ajută să îmi fac curaj înainte de acele telefoane "importante‟. În plus și din păcate, actorul este, de cele mai multe ori, pus în poziția de a fi propriul lui manager și cel care își negociază fee-ul, așa că, în continuarea acestei idei, ferice de cei care știu și pot să facă asta cu lejeritate.

Altfel, actoria mă încurcă atunci când acaparează foarte mult din discuțiile pe care le am cu prietenii. Mulți și activăm în același domeniu, deci de aici și topicul ăsta la prima mână, care se deschide inevitabil când ne întâlnim.

O.B.: Care este atmosfera ideală de lucru pentru tine?
D.P.: Pentru mine este necesară prezența unei ierarhii, o delimitare a rolurilor, alături de înțelegerea bilaterală că o parte nu poate funcționa pe deplin fără cealaltă, de aceea fiecare își are propriile sarcini, de care se îngrijește cum poate mai bine. Altfel, se naște ori un exces de putere care încrâncenează procesul de lucru, ori o prea mare libertate care conduce la haos. Sunt de părere că încrederea și respectul se câștigă și este o muncă făcută de ambele părți.

Cu toate astea, "atmosfera ideală‟ poate să nu existe de la început, corect? Însă cred că se poate crea, se poate naște când regizorul înțelege materialul uman cu care lucrează, iar actorii îl investesc cu ce este nevoie, pentru a se întâlni toți la mijloc. Și ca să răspund mai aplicat la întrebare, cel puțin acum, în etapa în care mă aflu și descopăr cât pot, ce pot și cum pot livra ceea ce mi se cere, aș descrie un astfel de context folosind termenii răbdare, înțelegere, dialog, curiozitate, dorința de depășire a unor limite psihologice și actoricești.

O.B.: Povestește o întâmplare importantă de la o repetiție.
D.P.: Nu știu dacă pot să iau un caz izolat, de altfel nici nu mi-a venit ceva particular în minte, dar întâmplările importante și de preț de la repetiții, pentru mine, au fost acelea în care, chiar și pentru câteva momente, am reușit să înțeleg cum ar gândi, cum s-ar mișca, cum ar acționa și cum ar vorbi acel om pe care am sarcina de a-l înfățișa. Și deși pot părea puține acele "câteva momente‟, cântăresc, totuși, mult, pentru că îți ghidează următorii pași și vor face din acele "câteva momente‟ azi, "mai multe momente‟ mâine, apoi poimâine și mai multe, până când, la final, vor fi "de-a lungul unui spectacol‟. Bineînțeles, nu ai luxul de a considera că dacă ai reușit într-o repetiție sau la o reprezentație acest lucru, poți sta liniștit că ai bifat asta. Trebuie să creezi contextul spre a se manifesta iar și iar și iar. Cred că în asta și constă măiestria unui actor. Asta și a înțelege că imaginația nu are granițe, că e nesfârșită și veșnic bogată, gata să îți dea orice cauți tu cu lanterna pe acolo. Doar să cauți.

O.B.: Cum te pregătești pentru un rol?
D.P.: Învăț textul. Amin!
Apoi încerc să înțeleg ce ritm are acel om și să văd dacă, poate, găsesc asemănări cu cineva pe care cunosc sau pe care am întâlnit. Să fac să fie cât mai palpabil, mai vizual, mai olfactiv procesul. Altfel spus, mai senzorial. Dacă nu, apelăm la prietena noastră, a tuturor, imaginația, cea de care am zis mai sus.

O.B.: Povestește despre un rol care a rămas cu tine mult timp după ce l-ai jucat.
D.P: Ștef. Din piesa Reasons to be pretty, scrisă de Neil LaBute. Pe textul acesta am lucrat cu Mara Oprea, în spectacolul ei de licență De ce să fii frumos, care ulterior a intrat în stagiunea Teatrului Bulandra. Pentru mine a fost o întâlnire foarte necesară și importantă, atât cu textul, cât și cu Mara, care îmi este, de altfel, prietenă, dar cu care nu mai lucrasem până în acel punct în situația actor-regizor. Cu sensibilitate, cu maturitate și cu grijă am lucrat și ne-a ghidat, ca întâlnirea celor patru personaje din scenă să aibă un sens. Că tot vorbeam mai sus de ritmul interior pe care caut să-l descopăr la un rol, Ștef prin energia ei ardea totul în jur. Era foc, era impulsivitate, era încăpățânare, era forță, în spatele cărora era pitită o mică fată, cu fața la perete, nesigură pe ea, care nu a înțeles încă lumea, relațiile și care nu și-a răspuns la niște întrebări importante. Piesa explora subtil tema superficialității, atât la nivel fizic, cât și în interacțiunile dintre personaje, care, de fapt, nu se ascultau și nu își vorbeau real. Ștef a fost pentru mine prilejul unei introspecții adânci și ocazia să experimentez niște mijloace care m-au încercat și mi-au dat de furcă pe alocuri. Am rămas cu ea în minte fiindcă, ulterior acelui proiect, pașii m-au condus în niște contexte din care am putut înțelege mai bine din ce veneau izbucnirile ei, manifestările și frământările acestei fete.

O.B.: Poate că nu ai încă luxul de a alege în ce spectacole joci sau ce roluri accepți. Dar ce cauți într-un spectacol și într-un rol? Care sunt criteriile după care ai ales / vei alege să intri într-o echipă creativă?
D.P.: Ah, bine zis "luxul de a alege‟. Orice nou spectacol, nouă întâlnire, nou rol e prilej de bucurie și învățare, descoperire și autodescoperire. Însă mi se par importante întâlnirile cu partituri bogate, cu teme mari, care te provoacă spre a căuta cât mai multe mijloace. În viață, de-a lungul zilei, acționăm și ne manifestăm în nenumărate feluri, iar asta ne face spumoși și vii, particulari. Spre asta cred că e benefic să tindem și în spectacole, să descoperim și să înfățișăm umanul care există în noi, pluralitatea de măști pe care le conținem.

O.B.: Gurile rele spun că "se moare de foame din actorie". Cum răspunzi?
D.P.: Aș răspunde "de foame nu am murit, dar nici nu m-am ridicat sătulă de la masă de multe ori‟. Am traversat și perioade bune, și perioade mai puțin bune. Și cred că nu e secret pentru nimeni că există o instabilitate financiară în domeniu, cel puțin din poziția de actor colaborator din care mă aflu și vorbesc acum. Dar aș adăuga că până și în cele mai dificile perioade, speranța nu am pierdut-o, încrederea că lucrurile te găsesc la momentul oportun o am și o voi tot avea, optimismul nu mi se va știrbi și mă străduiesc să am grijă de aceste deprinderi. Dacă lumina îți este aprinsă în casă, cineva îți va bate la ușă, fiindcă a văzut că locuiește un om acolo.

O.B.: Ce carieră ai fi urmat dacă nu ai fi urmat actoria?
D.P.: Carieră, probabil, nu aș numi-o, însă un "part-time job"? Foarte posibil. A fost o vară, în Italia, când am intrat într-o gelaterie și am gustat prima mea cupă de înghețată cu fistic. Și tot atunci, în acea gelaterie, mi-a încolțit pentru prima dată gândul că pe timp de vară mi-ar plăcea să fac și eu asta, pentru ceilalți. Să servesc oamenilor înghețată.
Să le pun cupe pline, mari-mari-mari, pe care abia așteaptă să le mănânce. Cred că oricât de indispus ar intra cineva într-o gelaterie, de ieșit nu are cum să nu iasă zâmbind și, probabil, deja murdar de înghețată la gură.

O.B.: Ce te atrage la film și ce te atrage la teatru?
D.P.: Privesc cu regret trena efemeră pe care o poartă după el teatrul, dar aceeași efemeritate mă face și să îl apreciez la culme și să port un mare respect artistului care înțelege și își asumă acest aspect. În ceea ce privește filmul, am să precizez tocmai inversul primei idei, existența lui infinită în timp, care dăinuie și dăinuie. Și odată surprins un moment desăvârșit, ei bine, l-ai înșfăcat și acolo a rămas.

O.B.: Alege o carte, un film și o melodie care te-au marcat și explică într-un rând de ce.
D.P.: Carte: Crimă și pedeapsă, Dostoievski. Am citit-o pe când eram clasa a 10-a, cred, și mi-am spus "Uau, ce minunăție de carte. Ce minunăție de autor. Ce minunății de rânduri scrise și chinuri descrise.‟ Nu mai citisem ceva atât de înălțător, de puternic, de adevărat și de cinic.

Film: Melancholia, regia Lars Von Trier. Tot-tot-tot. O metaforă superbă. Cu precădere scena din final, care, o zic pe aia dreaptă - m-a rupt.

Muzică: Cată-ți, dorule, alt loc de Mădălina Pavăl. De altfel, întregul ei album Oamenii se fac dor este o poezie frumoasă, care vorbește despre apăsătorul dor care trăiește în noi. Am să las mai jos linkul către melodie și videoclip, care înfățișează chipurile a 100 de oameni, pe care îi încearcă câte un dor diferit (găsiți în descriere): )


O.B.: Ce faci când nu ești artist? Ai și hobby-uri care nu au legătură cu arta?
D.P: Rezolv niște integrame, mai joc câte un meci de șah, mai fac un puzzle, mai exersez câte o melodie pe care am studiat-o la cursurile de canto, mai urmăresc masterclass-uri, mai fac niște shopping online, na, de-ale vieții.

O.B.: Ce te-a determinat să te înscrii la Gala HOP 2024? Ce așteptări ai de la această competiție?
D.P.: Gândul de a participa la Gala Hop a tot stat pe hold de câțiva ani încoace, dar abia anul acesta, când am văzut care este tema aleasă, am zis "gata cu amânarea, anul ăsta mă și duc!‟. Mi-am dorit mult să trec de etapa preselecțiilor, nu neapărat cu inima strânsă pentru ce va fi să fie în etapa finală, la Alba Iulia, ci cu inima deschisă pentru ce va fi să fie în cadrul atelierelor, în cadrul întâlnirilor cu ceilalți colegi, cu care abia aștept să lucrez și, de fapt, în cadrul întregului proces. Erwin Șimșensohn a adus multe plusuri acestei ediții și a creat un context minunat, în care noi să putem ieși din cochilie și să privim cu încredere în jur și, de ce nu, la viitor. Very grateful!

O.B.: Cât de relevantă ți se pare tema ediției 2024 (Identitatea actorului autentic - amprenta unicității sale) pentru tine și pentru artiștii de azi?
D:P.: Mi se pare echivalentul întrebării "Cine sunt eu?‟ și da, ar fi tare frumos să reușim, în timp, să găsim răspuns la întrebarea asta. Întrebare în fața căreia, oricum, zi de zi, se ocupă viața să te aducă. Și ca să continui această idee, cred că fiecare dintre noi a venit cu un moment-răspuns la această întrebare, din exact punctul în care se află în prezent, așa cum se înțelege și cum se privește pe sine acum. Cel puțin, în cazul meu, acesta a fost pilonul pe care mi-am construit momentul.

O.B.: Mulțumesc frumos, baftă la HOP și dincolo de HOP.

(foto: Cătălin Asanache)



0 comentarii

Scrieţi la LiterNet

Scrieţi o cronică (cu diacritice) a unui eveniment cultural la care aţi participat şi trimiteţi-o la [email protected] Dacă ne place, o publicăm.

Vreţi să anunţaţi un eveniment cultural pe LiterNet? Îl puteţi introduce aici.

Publicitate

Sus