Trupa Prazul și necazul este formată în urma Capsulei Ideo Ideis de la Craiova. Adolescenții din Craiova pregătesc spectacolul Nepoți, bunici și asociații, ajutați regizoral de Robert Kocsis, după un text de Alexandru Gorghe (de citit pe LiterNet aici). Capsulele Ideo Ideis sunt un proiect cultural finanțat de Ministerul Culturii.
Vanessa Buga: De ce, din toate lucrurile pe care le are orice om ca opțiune în ziua de azi, ați ales să lucrați cu o trupă de teatru de adolescenți, să pregătiți spectacole alături de ei, să participați la festivaluri de liceeni?
Robert Kocsis: Consider că de la orice persoană cu care te întâlnești, trebuie să fii deschis să înveți ceva. Uneori îmi e teamă că generațiile încep să se înțeleagă tot mai greu, încep să aibă referințe diferite, lumi diferite, iar aceste diferențe încep să se simte tot mai mult, chiar și atunci când între persoane nu există un age-gap, o diferență de vârstă foarte mare. Sunt cazuri în care și 4 ani diferență se simt la lucru. Aici vine datoria fiecăruia să rămână conectat cu lumea de lângă el sau lumea care vine după el. Îmi e tare drag să lucrez cu liceeni, simt că mai învăț și eu ce se întâmplă în lume, cum gândesc, cum ar trebui să mă adaptez, ce muzică ascultă. Plus că te încarcă cu energie multă, sunt curioși și știu să fie împreună, să fie un grup. Asta se pierde din păcate uneori cum creștem. Mie place tare mult cum te întreabă niște lucruri pe care le știi foarte bine, dar ei doar acum se întâlnesc cu ele, e sănătos să cauți o cale să le explici, îți reamintești și ție.
V.B.: Se spune că generațiile tinere așteaptă o recompensă imediată, un premiu, ceva palpabil. Vi se pare că sunt așa? Ce credeți că câștigă și ce credeți că pierd fiind așa cum sunt?
R.K.: Nu îmi dau seama dacă ei acum sunt așa. Dar știu că eu am fost așa foarte mult timp, mi-am dat seama că pe termen lung nu ai foarte mult de câștigat dacă tot aștepți recompensa imediată. E nevoie de timp, un spectacol e un proces. Ne dăm seama de lucruri atunci când petrecem ceva timp cu un produs artistic. Așa că dacă îți ofer o recompensă imediată e posibil să nu fie sinceră. Eu vin dintr-o școală care m-a învățat că dacă nu se spune ceva, înseamnă că e bine. Aceasta e cealaltă extremă, care nici ea nu e perfectă. Cred că ar trebui să găsim o cale de mijloc.
V.B..: Cum gestionați relația cu ei date fiind cele de mai sus? Dar cu părinții și cu profesorii lor?
R.K.: E foarte important să întrebi dacă lumea se simtă comod, să întrebăm de ce e nevoie. Trebuie să ne găsim sistemul comun de a lucra împreună. Un sistem în care fiecare trebuie să lase de la el. Cred că așa putem începe gestionarea acestei probleme (dacă există): să întreb ce are nevoie fiecare persoană și să ne reamintim că avem nevoi diferite.
V.B.: Povestiți-ne puțin cum și de ce s-a ales acest text și cum ați lucrat cu trupa spectacolul pe care urmează să îl prezentați la Ideo Ideis, 2024.
R.K.: Nu am ales un text. Am creat un text împreună! Înainte de a începe lucrul la scenă, eu și dramaturgul spectacolului, Alex Gorghe (nu Gheorghe:)), am avut câteva întâlniri pe zoom cu echipa. Am dezbătut ce teme să abordăm, am făcut tot felul de exerciții, am discutat. Ușor, ușor, a început să apară un fir. Alex a lucrat cu ele, cu cele din echipă, ca să genereze niște pagini de text, iar după le-a readaptat ca să ajungă la o formă finală. Ca un DJ, a mixat și adaptat ceea ce a apărut pe parcursul întâlnirilor pe zoom. Și ceea ce a ieșit veți putea citi și aici, pe LiterNet.
Ioana Brumar (Brumi) a fost trainer și asistentă de regie, a fost persoana care m-a ajutat atunci când trebuie să facem prea multe deodată. Atentă la toți și disponibilă tot timpul cu un gând cald. Simt că a fost persoana perfectă ca să ajute trupa atunci când ne simțeam nesiguri.
Sabina Lazăr a realizat mișcarea scenică. Cu ea am lucrat de mai multe ori, dar tot timpul a fost actriță în proiectele la care ne-am întâlnit. M-a bucurat tare mult sensibilitatea cu care transpunea în mișcare ideile noastre, are o lume aparte când vine vorba de asta. Spre să fie prima din multele noastre colaborări în formula asta.
Ne-au ajutat mult și cei de la Tipografia, spațiul în care am repetat și se va mai juca spectacolul. Valentin Motroc a avut grijă de noi să avem tot ceea ce e nevoie și era tot timpul la un telefon distanță, iar domnul Ionel e cel mai profesionist și mișto tehnician cu care m-am întâlnit până acum. Are el o vorbă: teatrul înseamnă echipa artistică și corpul tehnic, cu el lângă mine, chiar am simțit asta.
De actrițele din spectacol nu o să zic nimic, o să le vedeți ce mișto sunt atunci când o să joace. Dar o să le las niște gânduri: nu vă pierdeți energia și dorința de a fi împreună când lucrați cu o echipă. Eu la proiectele la care la lucrez, îmi place să spun că avem toți un scop comun: spectacolul. Lor nu a trebuit să le spun, o știau.:)
V.B.: Ideo Ideis a renunțat la premii acum mulți ani. În lipsa unei validări prin premii, de ce rămâne Ideo Ideis un festival la care trupele de teatru de adolescenți doresc să ajungă?
R.K.: Mă bucur tare mult că au renunțat la premii. Când facem teatru, premiile ar trebui să fie ultimul lucru la care ne gândim. Ideo Ideis e o lume aparte, din acest motiv lumea vrea să ajungă aici. Și odată ce intri în lumea asta, nu mai vrei să pleci.
V.B.: Vă mulțumesc frumos pentru răspunsuri, sper să ne și cunoaștem personal la Ideo.