Studii: Licență - Arta Actorului, Universitatea Națională de Artă Teatrală și Cinematografică "I. L. Caragiale", 2020 / Master - Arta Actorului, Universitatea Națională de Artă Teatrală și Cinematografică "I. L. Caragiale", 2022
Merge la Gala HOP 2024, la secțiunea Grup cu momentul Măieștrii, alături de colegii săi: Adrian Rîmboacă, Cătălin Vîlcu și Ștefan Voicu.
Oana Balaci: Cum te vezi tu? Cum crezi că te văd ceilalți?
Iosif Paștina: Mă văd destul de schimbat în ultima perioadă, cred că mi se închide cortexul prefrontal și după niște ani mai agitați în care nu știam în ce direcție mă îndrept, acum mă simt mai liniștit și matur. Chiar dacă îmi place să mă prostesc în ultimul hal și să întrec limita. În ceea ce privește ceilalți oameni, aici cred că putem acoperi o paletă largă de păreri. Prietenii mei apropiați mă văd cu toate calitățile și defectele, iar oamenii care nu prea mă cunosc mă văd ca pe o fire mai jucăușă. Cât despre cei care nu mă cunosc mai deloc, cred că mă văd ca pe o fire mai distantă, rece și ciudată. Poate pentru că sunt mai rușinos cu cei pe care nu-i cunosc, nu vreau să-i deranjez.
O.B.: A fost vreun moment în copilăria ta în care se putea prevesti că vei ajunge artist?
I.P.: Dintotdeauna. Când eram mic mi se spunea prin casă Mălăele (Horațiu Mălăele) sau Marcel (Marcel Iureș), dar nu știu să vă zic precis de ce. Mă prosteam, imitam tot felul de lucruri pe care le vedeam la televizor, dansam, mă deghizam împreună cu fratele meu în Spiderman sau Batman și speriam musafirii. Pe urmă la școală mi-a spus sora învățătoare (am fost la Colegiul Romano-Catolic "Sf. Iosif" din București) că o să mă fac actor, iar când am ajuns la liceu (Colegiul Național Bilingv "George Coșbuc" din București) și am intrat în trupa de teatru Brainstorming m-am convins că asta vreau să fac.
O.B.: Cum te ajută (sau încurcă) actoria în viața de zi cu zi?
I.P.: În primul rând mă educă. Cele mai multe lucruri le învăț practicând meseria, care devine o metodă neconvențională de a asimila informații. De la istorie, la psihologie, la educație civică, la politică, la a înțelege diferite perspective, prin prisma mijloacelor diferite de exprimare pe scenă, învăț mult mai multe lucruri decât am învățat la școală în 12 ani (aici am dat puțin în sistem, să vedeți ce o să plângă fraierii ăia de la conducere când o să citească asta). În plus, mă face foarte curios și naște dorința în mine de a mă documenta. În rest, mă încurcă faptul că îmi este greu să mă organizez, nu se știe niciodată când intervine un nou proiect și de multe ori trebuie să anulez evenimentele, activitățile cu prietenii sau vacanțele cu familia, acesta este un risc al meseriei pe care încerc să mi-l asum în continuare. De asemenea, mai există și perioadele în care nu lucrezi nimic, te apucă episoadele histrionice pe stradă, iar când bagi mâna în buzunar simți cum se mișcă foamea pe acolo, acesta este un risc al meseriei pe care nu mai vreau să mi-l asum în continuare.
O.B.: Care este atmosfera ideală de lucru pentru tine?
I.P.: Să fie voie bună. Să fie o echipă dedicată. Să existe respect între colegi. Să existe disciplină și autodisciplină. Să zicem bună ziua, scuze, mulțumesc și la revedere. Să ne distrăm. Să comunicăm. Să se învețe textul. Să se învețe textul. Să se învețe textul.
O.B.: Povestește o întâmplare importantă de la o repetiție.
I.P.: Pe la începutul repetițiilor de la Disco Regret de Doru Vatavului în regia lui Irisz Kovacs, am avut câteva zile în care, pe lângă faptul că citeam și analizam textul împreună, încercam să descoperim diverse lucruri prin exerciții de improvizație. Zilele respective au fost foarte valoroase, căci au născut o atmosferă de familie esențială pentru spectacolul nostru care se simte chiar și acum după un an de la premieră. E o bucurie să-i am ca părinți pe Ioana Abur și Cezar Antal, chiar și pentru o oră și jumătate. Uneori cred că ajută să te desprinzi de metoda tipică de lucru, adică să citești textul la masă de câteva ori și pe urmă te ridici să repeți, încercând tot felul de exerciții care pot naște lucruri valoroase.
O.B.: Cum te pregătești pentru un rol?
I.P.: În primul rând pornesc de la text. Îl citesc de câteva ori și de aici pornesc etapa de documentare, unde văd filme sau citesc diverse cărți sau articole despre subiect / autor, iar de aici las intuiția să mă conducă. La lucru mă las ghidat de indicațiile regizorale și încerc să propun lucruri în sens, iar după ce vin costumele și obiectele, simt cum se completează tot și se nasc ultimele propuneri necesare. Toate astea au loc doar după ce s-a învățat textul.
O.B.: Povestește despre un rol care a rămas cu tine mult timp după ce l-ai jucat.
I.P.: Chiar dacă rolul lui Niculae din Moromeții 2 în regia domnului Stere Gulea a însemnat foarte mult pentru mine și pentru formarea mea, a fost un rol în care mi s-a oferit mult sprijin din partea echipei, iar pe această cale vreau să le mulțumesc încă o dată lui Stere Gulea, Vivi Drăgan Vasile, Tudor Giurgiu, Oana Giurgiu, Domnica Cîrciumaru, colegilor actori și întregii echipe. Aș dori să vorbesc despre alt rol, în schimb. La master am făcut spectacolul de disertație Moartea accidentală a unui anarhist de Dario Fo, în regia Mariei Doncu, unde interpretam rolul maniacului. A fost unul dintre cele mai solicitante roluri pe care le-am jucat, pentru că nu am avut sprijin în construcția lui și a trebuit să-mi folosesc toate resursele pe care le dobândisem în 5 ani de facultate. Adică să fac fix opusul a ce am învățat în facultate (am spart conducerea UNATC cu replica asta). Când spun că nu am avut sprijin mă refer la faptul că a trebuit să caut foarte mult singur declanșările histrionice necesare și schimbările de registru specifice rolului. Echipa a fost minunată și îmi e dor să reluăm acest spectacol.
O.B.: Poate că nu ai încă luxul de a alege în ce spectacole joci sau ce roluri accepți. Dar ce cauți într-un spectacol și într-un rol? Care sunt criteriile după care ai ales / vei alege să intri într-o echipă creativă?
I.P.: Cred că am răspuns indirect la întrebarea asta mai sus. Caut să învăț lucruri despre mine și cele ce mă înconjoară prin respect, disciplină și voie bună.
O.B.: Gurile rele spun că "se moare de foame din actorie". Cum răspunzi?
I.P.: Și gurile bune spun același lucru și cred că e adevărat. Da, se poate muri de foame din actorie pentru că termină mulți studenți în fiecare an, iar piața nu ne poate absorbi pe toți, se fac foarte puține angajări în teatre, iar satisfacția unei colaborări te poate mulțumi financiar doar pentru scurt timp. Desigur, prin actorie dobândești calități pe care le poți folosi și în alte meserii sau îți poți lua un job în paralel ca să-ți plătești facturile cât îți joci puținele spectacole pe care le ai, dar eu am dat la actorie ca să mă fac actor, nu să fac altceva. Există și cazuri fericite în care lucrezi și nu mori de foame, doamne ajută să fie așa pentru cât mai multă lume.
O.B.: Ce carieră ai fi urmat dacă nu ai fi urmat actoria?
I.P.: Cred că tot artă aș fi făcut. Aș fi urmat regie sau pictură.
O.B.: Ce te atrage la film și ce te atrage la teatru?
I.P.: La film mă atrage foarte mult faptul că dacă greșești o dublă, ți se mai poate oferi o șansă. Este un avantaj foarte mare. Platoul de filmare te poate ajuta foarte mult să intri în atmosfera necesară secvenței pe care trebuie să o filmezi. La teatru există constant această conexiune cu publicul care te încarcă cu energie diferită la fiecare reprezentație. Într-o seară publicul reacționează la o anumită replică, iar următoarea seară publicul reacționează mai puțin sau deloc.
O.B.: Alege o carte, un film și o melodie care te-au marcat și explică într-un rând de ce.
I.P.: Carte: On Earth We're Briefly Gorgeous de Ocean Vuong este un roman extraordinar care m-a apropiat foarte mult de poezie, e ca un album Frank Ocean.
Film: Perfect Days de Wim Wenders mi-a arătat cât de grea și frumoasă este singurătatea.
Piesă: I'm Deranged de David Bowie pur și simplu face genericul de la Lost Highway de David Lynch să fie foarte mișto.
O.B.: Ce faci când nu ești artist? Ai și hobby-uri care nu au legătură cu arta?
I.P.: Mă uit la Formula 1. E ce mă ajută să îmi limpezesc puțin mintea. Deși, uneori îmi găsesc inspirația și acolo, cred că indirect tot ce facem ne influențează. Mă motivează mult povestea lui Ayrton Senna.
O.B.: Ce te-a determinat să te înscrii la Gala HOP 2024? Ce așteptări ai de la această competiție?
I.P: În primul rând, am avut timp anul acesta să mă înscriu și să pregătesc un moment cu colegii mei. În alți ani nu am avut timp sau inspirație pentru temele respective. Mereu am vrut să merg la Gala HOP, cumva e un vis devenit realitate. Îmi imaginam că dau la facultate și că după ce termin facultatea merg la Gala HOP și pe urmă fac un masterat sau ceva asemănător. Mă rog, pandemia a avut alte planuri pentru mine, dar mă bucur că sunt aici, am chef să mă distrez și să lucrez.
O.B.: Cât de relevantă ți se pare tema ediției 2024 (Identitatea actorului autentic - amprenta unicității sale) pentru tine și pentru artiștii de azi?
I.P.: Mi se pare că este o temă potrivită pentru a identifica și forma un portofoliu a unui actor. Cred că despre asta este vorba, actorul care se urcă pe scenă și îți exemplifică ție, regizor / director de teatru / director de casting calitățile sale pentru a fi descoperit și eventual distribuit în proiecte unde să-și folosească valorile la capacitate maximă. Mișto.
O.B.: Mulțumesc frumos, baftă la HOP și dincolo de HOP.
(foto: Adi Bulboacă)