Trupa Artwork revine la Ideo Ideis. Adolescenții din Iași sunt coordonați de Diana Roman, alături de care pregătesc spectacolul Hai să jucăm șotron pe un teren minat, după un text de Diana Roman.
Vanessa Buga: De ce, din toate lucrurile pe care le are orice om ca opțiune în ziua de azi, ați ales să lucrați cu o trupă de teatru de adolescenți, să pregătiți spectacole alături de ei, să participați la festivaluri de liceeni?
Diana Roman: Lucrez în primul rând cu o trupă de teatru de copii, adolescenții mei de la această ediție Ideo Ideis sunt copiii care au crescut în Trupa Artwork cu spectacole de teatru și muzică, unii au ales alt drum, alții s-au mai alăturat pe parcurs. Cu festivalurile sunt obișnuiți de mici, sunt momentele lor cele mai așteptate din an, perfecte pentru team building; drumul parcurs împreună, nopțile (mai mult nedormite:)) departe de confortul casei, gestionarea problemelor de adaptare a spectacolului la un spațiu scenic necunoscut, oboseala, conflictele, înfrângerile, dar și bucuria succesului, îi unesc și îi fac ceea ce sunt, o echipă, o familie, o comunitate. Dintre toate lucrurile, prea multe uneori, pe care le fac, să lucrez cu o trupă de teatru de copii (mari și mici), îmi oferă poate cele mai mari satisfacții profesionale, cele mai frumoase experiențe personale, cele mai dureroase înfrângeri uneori, cele mai pure lecții de viață, de curaj, de autodepășire a propriilor mele nesiguranțe și bariere, îmi ține permanent mintea liberă, activă, vie.
V.B.: Se spune că generațiile tinere așteaptă o recompensă imediată, un premiu, ceva palpabil. Vi se pare că sunt așa? Ce credeți că câștigă și ce credeți că pierd fiind așa cum sunt?
D.R.: Nu știu dacă așteaptă un rezultat facil, o recompensă imediată, sau doar o recompensă, o validare la finalul unui parcurs greu, poate e normal să simțim așa, fiecare dintre noi. Ei așteaptă această încurajare la fiecare pas (bun), dar nu cred că îi putem minți, se pot autoevalua cu ușurință, depinde de noi, adulții, dacă le formăm reflexe greșite. Cu siguranță nu cred în exagerarea, în extrema oricărei metode, aceea că trebuie să lăudăm, să premiem orice falsă reușită, asta poate duce la autosuficiență, superficialitate, mediocritate, false valori mai apoi. Aici poate fi vorba despre o pierdere. Dar da, într-o pregătire asiduă, însoțită de disciplină, de autodisciplină, de perseverență, acest ceva palpabil poate spulbera teama permanentă de eșec, premierea reușitei și feedbackul pozitiv permanent pot ajuta la clădirea unui om competent și mai ales, încrezător, conștient de sine, de super puterile din dotare. Și aici este vorba despre un câștig. Fără o mentalitate de învingător ("ca să nu li se urce la cap", așa cum am auzit mulți dintre noi), un tânăr foarte bine pregătit poate scădea (într-un moment dificil de panică, emoție, neîncredere) la același nivel cu cel neperformant.
V.B.: Cum gestionați relația cu ei date fiind cele de mai sus? Dar cu părinții și cu profesorii lor?
D.R.: Relația mea cu ei este foarte specială, chiar și în momentele grele, tensionate sau frustrante. Vreau să cred că au ajuns să mă cunoască foarte bine, vorbim foarte mult, sunt foarte sinceră cu ei și știu foarte bine că pentru mine la lucru, contează în primul rând disciplina. Mai apoi, ei sunt cei mai importanți, dezvoltarea lor, gândurile lor, creativitatea, starea lor de bine, ideile lor, căutarea celei mai bune variante a fiecăruia dintre ei, toate construite pe o bază solidă.
Cu profesorii lor nu am niciun fel de legătură, îi întâlnesc uneori la spectacole și atât, pe aceia care răspund invitațiilor. Cu părinții în schimb e puțin dificil uneori, pentru mine. Am încercat să îi responsabilizez pe cei mari, astfel încât să își lase părinții să facă un pas în spate, să își rezolve singuri problemele, acelea care nu țin de nimic grav. Dacă e să ne raportăm la cele de mai sus, cum spuneam, uneori se cunoaște ce reflexe și-a format fiecare copil acasă, dar un grup de genul acesta te poate modela uneori, alteori, din păcate, nu.
V.B.: Povestiți-ne puțin cum și de ce s-a ales acest text și cum ați lucrat cu trupa spectacolul pe care urmează să îl prezentați la Ideo Ideis, 2024.
D.R.: În discuțiile noastre despre alegerea unui text, sau a unei teme pentru un spectacol, le-am propus, în contextul Războiului din Ucraina, să ne gândim la copiii care trec prin astfel de situații. Am ales să prezentăm situații generale ale copiilor care au trecut de-a lungul istoriei prin războaie și au supraviețuit și actorii mei au fost foarte atrași de această temă, deloc ușoară pentru ei. Am scris un scenariu în urma unei cercetări îndelungate la care au participat cu toții. Am adunat extrem de multe materiale, video-uri, documentare, mărturii, cercetări, statistici Salvați Copiii, filme, povestiri din familie de la străbunici, copiii au adus pasaje din cărțile pe care le-au citit pe tema războiului. A fost foarte greu să renunțăm la o mare parte din ele, să ne rezumăm la un spectacol de 50 de minute în care copiii de pe scenă, jucându-se de-a războiul cu pistoale cu apă și de-a Țară, Țară, vrem ostași, trec în poveștile adevărate ale unor făpturi zdruncinate care nu au știut ce este copilăria. Spectacolul este un mesaj în sine: Bun! război, război, dar cu copiii ce facem? Cum rămâne cu copiii?
V.B.: Ideo Ideis a renunțat la premii acum mulți ani. În lipsa unei validări prin premii, de ce rămâne Ideo Ideis un festival la care trupele de teatru de adolescenți doresc să ajungă?
D.R.: Însăși participarea la Ideo Ideis înseamnă validare, în urma preselecțiilor rămân foarte puține trupe în festival. Experiența Ideo este mai mult decât un premiu în palmaresul personal al trupei, premiu de care se uită cu ușurință peste un an, sau mai devreme. Poveștile, experiențele, prieteniile și relațiile care se formează în interiorul, cât și în afara nucleului trupei la un festival rămân întipărite în memoria afectivă a fiecărui adolescent și contribuie masiv la modelarea și formarea acestuia, profesional poate, dar mai ales uman. Nu ne propunem premii, ci experiențe!
V.B.: Vă mulțumesc frumos pentru răspunsuri, sper să ne și cunoaștem personal la Ideo.
D.R.: Cu mare drag!:)