Pink Freud este o trupă formată în urma capsulei Ideo Ideis de la Roșiorii de Vede. Adolescenții din Roșiori, alături de colegii lor din Alexandria, sunt coordonați de Alina Savu și pregătesc spectacolul Cum poate ceva atât de greșit să mă facă fericită după un text de Sabina Balan, îndrumați regizoral de Tania Drăghici. Capsulele Ideo Ideis sunt un proiect cultural finanțat de Ministerul Culturii.
Vanessa Buga: De ce, din toate lucrurile pe care le are orice om ca opțiune în ziua de azi, ați ales să lucrați cu o trupă de teatru de adolescenți, să pregătiți un spectacol alături de ei, să participați la Ideo Ideis?
Tania Drăghici: Ca tânără regizoare, fiecare experiență este vitală pentru evoluția mea profesională, dar și personală. Lucrul cu adolescenții este o provocare pentru mine, mai mult decât atât, reprezintă o oportunitate de a interacționa cu o generație plină de curaj și autenticitate. Adolescenții au o deschidere extraordinară către explorarea propriilor emoții și gânduri, iar acest proces de descoperire mă inspiră, pentru că eu la vârsta lor nu aveam genul acesta de curaj. Îmi place să (re)descopăr împreună cu ei adevăruri pe care poate că le-am uitat sau pe care nu le-am văzut deloc până acum.
V.B.: Se spune că generațiile tinere așteaptă o recompensă imediată, un premiu, ceva palpabil. Vi se pare că sunt așa? Ce credeți că câștigă și ce credeți că pierd fiind așa cum sunt?
T.D.: Cred că, mai degrabă decât un premiu material, ceea ce își doresc tinerii de azi este recunoașterea și validarea. Este un sentiment universal, ceva la care tânjim cu toții, indiferent de vârstă. Vrem să știm că munca noastră contează, că ceea ce facem are un impact. Într-o lume atât de rapidă și de interconectată, dorința de a vedea rezultate imediate poate fi mai pronunțată, dar nu cred că este neapărat un lucru rău.
Această dorință de recunoaștere poate stârni o competitivitate constructivă, care îi împinge să se autodepășească și să inoveze. Totuși, există și riscul de a pierde din vedere procesul în sine și plăcerea de a învăța și de a experimenta fără a căuta constant o recompensă imediată. Cred că e important să găsim un echilibru, să ne bucurăm de călătorie și să învățăm că, uneori, cele mai valoroase lecții nu vin sub forma unui trofeu, ci prin experiențele și momentele pe care le trăim împreună.
V.B.: Cum gestionați relația cu ei date fiind cele de mai sus?
T.D.: Curajul lor de a se exprima vine la pachet cu personalități puternice, ceea ce poate fi o provocare. Totuși, așa cum am spus mai sus, îmi plac provocările, iar această dinamică ne-a permis să creăm un mediu de lucru interesant și dinamic. Am încercat să găsesc un echilibru între a menține un nivel de profesionalism și a crea un spațiu sigur și prietenos, unde să se simtă libere să se exprime.
Nu este întotdeauna ușor să trasez granițele între un mediu de lucru profesionist și unul mai relaxat, dar am descoperit că sinceritatea, adaptabilitatea și deschiderea sunt esențiale. Încerc să fiu atentă la nevoile lor și să le ofer îndrumare fără a fi prea strictă. În ceea ce privește raportul lor față de autoritate, încă explorez și învăț cum să îi sprijin cel mai bine, adaptându-mă la dinamica fiecărui grup. E un proces continuu de învățare și adaptare pentru ambele părți.
V.B.: Povestiți-ne puțin cum și de ce s-a ales acest text și cum ați lucrat cu trupa spectacolul pe care urmează să îl prezentați la Ideo Ideis, 2024.
T.D.: Textul pe care îl vom prezenta este scris integral de ele, sub îndrumarea minunatei Sabina Balan. Este rezultatul unor discuții (și exerciții de scriere creativă) sincere și deschise despre experiențele lor zilnice, de la conflictele cu părinții până la dinamica relațiilor din anturajele lor. Pe mine mă bucură să văd cât de curajoase sunt în a-și deschide sufletele și a vorbi despre aspecte atât de intime ale vieților lor. E încurajator să vezi o generație atât de dornică să fie auzită și înțeleasă, să exprime cu claritate și fără rețineri ceea ce simt.
Lucrul cu ele a fost o experiență în sine. Am avut parte și de momente frumoase și de câteva mai dificile, dar fiecare dintre ele a fost o oportunitate de a învăța și de a ne dezvolta împreună. Fetele sunt foarte deschise la feedback și, în același timp, nu se tem să își exprime propriile opinii. A fost un proces colaborativ în care am încercat să echilibrăm viziunea lor cu îndrumarea mea și a Alexei Tofan.
V.B.: Ideo Ideis a renunțat la premii acum mulți ani. În lipsa unei validări prin premii, de ce rămâne Ideo Ideis un festival la care trupele de teatru de adolescenți doresc să ajungă?
T.D.: Vreau să cred că premiile nu au fost vreodată motivul principal pentru care adolescenții doreau să participe la festival. Cred că adevărata atracție a fost și rămâne interacțiunea autentică și experiențele valoroase pe care le oferă festivalul. Întâlnirile cu profesioniști din domeniu și schimbul de idei cu alți tineri pasionați.
Ideo Ideis oferă mai mult decât o competiție; le oferă ocazia să simtă că fac parte dintr-o comunitate creativă, fără presiunea premiilor. Este vorba despre traseu;) și despre emoția de a împărtăși aceste experiențe cu alții care înțeleg și apreciază aceleași lucruri.