Home

Home
Cititi-ne pe FacebookUrmati-ne pe TwitterFeed RSS gratuit

Spacer

Agenda LiterNet  Sageata  Cronici film  Sageata  Festivalul de film Cannes 2006

Articol publicat exclusiv pe LiterNet.ro

Comunismul povestit spectatorilor occidentali - Cannes 2006


mai 2006
TextText mai micText mai mare
Versiune imprimabila Adauga cu AddThis
Nu cred că e întâmplător faptul că primul film pe care l-am văzut la Cannes (pentru că am ajuns abia ieri seară) a fost unul românesc (Cum mi-am petrecut sfârşitul lumii de Cătălin Mitulescu), după ce, în patru luni de stat în Franţa, singurul spectacol de teatru despre care am scris a fost unul regizat de Silviu Purcărete şi evenimentul pe care l-am promovat cu cel mai mare entuziasm printre cunoscuţi a fost "Întâlnirea cu literatura română" (invitaţi Bogdan Ghiu, Doru Mareş, Augustin Frăţilă), în Lyon. Lăsând auto-psihanaliza pe mai târziu, am să vorbesc de film.

E un film frumos, "îngrijit", are în centru un puşti bestial, Lalalilu (interpretat excelent de Timotei Duma) - un Antoine Duhamel made în România - şi toate şansele să facă public în ţări străine. Are multe secvenţe şi imagini căutate, alese pe sprânceană şi puţin de tot exagerate (cum ar fi petrecerea de tăiere a moţului), aşa încât să pară exotice ochiului occidental. E "comunismul personal", în povestirea căruia o parte din emoţional a fost înlocuită cu marketing (şi nu ştiu de ce cuvântul asta, în context artistic, încă mai are o anumită valoare peiorativă).

Mi se pare că filmul lui Mitulescu aduce mult cu Shangai Dreams (care "a făcut figură bună" anul trecut la Cannes). Aceleaşi culori, aceleaşi tăceri. Până şi protagonistele seamănă într-un fel (chiar şi fizic) între ele: în modul în care ezită, cad pe gânduri şi-şi exprimă angoasele vârstei.

Şi universul prezentat e similar. Mă întreb de ce realizatorii n-au ales să deseneze ofertanta "înghesuială de bloc", ci o margine de Bucureşti, cu ultimele case la care încă "n-au venit cu demolarea". O comunitate închisă, în care se ştie cine e securistul, cine disidentul şi care sunt nebunii. O comunitate mai departe de "centru" şi deci niţel mai liberă decât cea de la bloc, chiar şi pentru faptul că n-au telefoane şi nu trăiesc cu spaima de a fi ascultaţi. Un bun prilej de a contura personaje colorate, dar parcă "prea" personaje.

Totuşi, filmul are şi secvenţe dedicate ochiului şi memoriei spectatorului român, cum ar fi autobuzul hodorogit şi aglomerat până la limită cu suprarealismul (şi în care "l'enfer c'est les autres") sau amestecul de lumină şi praf în care se joacă fotbal pe maidan.

În final, puştanul Lali trage cu praştia în Ceauşescu şi porneşte revoluţia (apare inserat în scenă ca un mic Forrest Gump), pentru ca apoi sora lui să-şi poată împlini destinul pe marele vapor occidental, îndelung visat.

Pe scurt, un film foarte nostalgic (la adresa copilăriei), care mai mult creează decât re-creează o lume (dar nimeni nu spune că trebuie să povestim comunismul în maniera documentară şi nu fantezistă). Un film pe care e bine să-l vadă şi mulţi compatrioţi, din motive estetice, dar şi de terapie colectivă.



 Toate articolele despre Festivalul de film Cannes 2006


0 comentarii

Resurse

 Alte articole de Roxana Moroşanu


Alte articole

 Cannes nr. 59 - A fost sau n-a fost?, Alin Ludu Dumbravă
 Cannes 59: Palmares cu ochelari de soare, Alex. Leo Şerban
 Vasluiul a bătut Cannes-ul cu 2 la 0, Iulia Blaga
 Cannes 59 - între politic şi succese pentru filmul românesc, Laurenţiu Brătan
 Camera d'Or pentru Corneliu Porumboiu! - Cannes 2006, Roxana Moroşanu
 Toate articolele despre Festivalul de film Cannes 2006


SCRIEŢI LA LITERNET

Scrieţi o cronică (cu diacritice) a unui eveniment cultural la care aţi participat şi trimiteţi-o la [email protected]. Dacă ne place, o publicăm.

Vreţi să anunţaţi un eveniment cultural pe LiterNet.ro? Îl puteţi introduce aici.


PUBLICITATE




CITIŢI-NE PE FACEBOOK


Spacer Spacer