Studii: Universitatea Națională de Artă Teatrală și Cinematografică "I. L. Caragiale" București, specializare Actorie, promoția 2023 (licență) // Universitatea Națională de Artă Teatrală și Cinematografică "I. L. Caragiale" București, specializare Pedagogie Teatrală, prezent (master)
Participă la Gala HOP 2024, la secțiunea Individual cu momentul Divina androginie a sufletului.
Oana Balaci: Cum te vezi tu? Cum crezi că te văd ceilalți?
Bianca Archip: Încă mă văd acel copil mic și curios care vrea să le știe pe toate și să descopere tot ce se poate, doar că într-un trup mai mare și cu mai mult curaj. Uneori mă văd urâtă. Alteori frumoasă. Uneori îmi văd doar defectele. Alteori mă bucur de calități. Dar de cele mai multe ori mă văd pe mine, cea de o sensibilitate, uneori dusă la extrem, împletită cu o forță extraordinară de a-și urmări visurile și a iubi frumosul în toate formele lui.
Ceilalți? Cred că sunt văzută ca o foaie albă, ca să nu zic ștearsă, și cred că-mi și place așa. Când ai o foaie albă în față, care-și ține încă retrase culorile, te provoacă să colorați împreună. Sau cel puțin așa-mi place mie să cred.
Ați vrea să colorați puțin cu mine de-a lungul interviului ca să-mi testez și eu ipoteza?
O.B.: A fost vreun moment în copilăria ta în care se putea prevesti că vei ajunge artist?
B.A.: Am stat foarte mult să mă gândesc dacă a existat ceva care putea prevesti asta, dar nu am găsit nimic. Într-adevăr am avut multe înclinații artistice încă de mică, îmi plăcea la nebunie să desenez, să pictez, să scriu poezii, să dansez, să cânt și în special să urmăresc concursuri televizate de patinaj artistic, dar nicio secundă nu m-am gândit că urmează să aleg un drum în domeniu artistic. Încercam și eu, ca oricare alt copil. În plus, timiditatea mea era peste limite.
Însă, mi-am sunat familia, special pentru a găsi un răspuns la această întrebare. Ei au știut. Nici măcar nu au fost nevoiți să vorbească între ei. Din sesiunile mele intense de patinaj artistic realizat în casă cu papucii supradimensionați ai surorii mele, am reușit performanța să cad și să mă lovesc atât de tare încât să-mi pierd memoria. Mama a venit repede să vadă ce s-a întâmplat. Auzind ce-i explică sora cea mai mare și văzându-mă pe mine leșinată și parcă picată de pe altă planetă, spune clar și răspicat "Se preface!", "Joacă TEATRU!!!".
Evident, nu "jucam teatru" și nici nu-mi amintesc prea bine această întâmplare, dar ele, râzând până și azi de mine și patinajul meu artistic, știu sigur că acela a fost momentul esențial care a dus la înclinația spre actorie, artă.
O.B.: Cum te ajută (sau încurcă) actoria în viața de zi cu zi?
B.A.: Tot ce-am învățat datorită actoriei m-a modelat și mă ajută. Am devenit din ce în ce mai curioasă și mai prezentă față de ceea ce se întâmplă în jurul, cât și în interiorul meu. Lucrurile sau situațiile care știam eu sigur că nu mi-ar plăcea și degeaba aș încerca s-au schimbat în "hmmm, pe asta n-am mai făcut-o și acum am ocazia, clar o să încerc". Chiar și în momentele în care cred că e "sfârșitul lumii", fiindcă am făcut ceva sau mi s-a întâmplat ceva, după un moment de respiro, reușesc să spun STOP și să privesc cu alți ochi și cu gândul că a apărut o nouă problemă care trebuie rezolvată.
Fiindcă asta facem, pe scenă, dar mai ales în viața de zi cu zi, rezolvăm probleme, acționăm.
O.B.: Care este atmosfera ideală de lucru pentru tine?
B.A.: Iubesc să lucrez alături de oameni pasionați de artă și de meseria lor, oameni dedicați. În momentul în care sunt într-un grup care crede și iubește ceea ce face, simt că totul e posibil. Fiecare "greșeală" devine doar o propunere care ar putea funcționa sau nu și fiecare repetiție / spectacol aș vrea să nu se mai termine. Iubesc să lucrez cu oameni care au și oferă încredere.
O.B.: Povestește o întâmplare importantă de la o repetiție.
B.A.: E mult spus repetiție, dar eram în primul an de facultate, încă mică, necoaptă, naivă, și am rămas ultima să repet cântecul pentru examenul la canto. Melodia nu mai știu care era, dar ce-mi aduc aminte la perfecție e momentul în care cântam eu de parcă mă obliga cineva să fac asta, iar profa mă oprește și-mi zice "Bianca, se vede că ești drăguță, sensibilă, etc., dar dă-ți voie să scoți forța asta pe care văd că o ai". În momentul acela m-am luminat toată. "Am voie să fac asta?". Mi se dădeau scene doar de ingenue, timide și în capul meu deja era clar, doar asta o să fac toată facultatea, nu mai scap. Și nu, nu era așa, aflam și eu în acea zi.
Și fix asta e frumusețea. Omul e un întreg univers, nu e doar așa sau invers, și eu pot să aduc tot universul meu și să mă folosesc de el.
O.B.: Cum te pregătești pentru un rol?
B.A.: Nu am o "rețetă" fixă. Cel mai important moment pentru mine e întâlnirea cu textul. Să stau cu textul și creionul în brațe, să citesc și să înțeleg povestea, situațiile, relațiile, să mă documentez despre perioada specifică textului, să înțeleg viața de atunci. Odată ce mi-am pus gândurile în ordine le las să văd cum acționează, fiind condusă de scopul personajului și toate detaliile deja aflate despre el. Desigur, acestea sunt conturate de lucrul cu partenerul / partenerii și mai ales indicațiile regizorale.
O.B.: Povestește despre un rol care a rămas cu tine mult timp după ce l-ai jucat.
B.A.: Din păcate, sau poate din fericire, încă nu am un asemenea rol. Fiecare rol avut până acum m-a învățat ceva nou, prin fiecare am mai urcat o treaptă în evoluția mea și toate sunt parte din mine. Încă sunt la început. Sper și cred că vor urma multe roluri de acum încolo și poate unul din ele va fi acel ROL.
O.B.: Poate că nu ai încă luxul de a alege în ce spectacole joci sau ce roluri accepți. Dar ce cauți într-un spectacol și într-un rol? Care sunt criteriile după care ai ales / vei alege să intri într-o echipă creativă?
B.A.: Nu am o listă de criterii. Nu stau cu telefonul sau foaia și pixul după mine să văd dacă sunt bifate măcar 70% dintre ele. Posibil să mă repet, dar pentru mine contează echipa și bucuria ei de a crea ceva. Dorința și pasiunea de a munci care apar în momentul în care crezi în ceea ce vrei să faci. Poate asta ar fi unul din "criterii". Și, da, caut roluri care să mă provoace.
O.B.: Gurile rele spun că "se moare de foame din actorie". Cum răspunzi?
B.A.: Depinde din ce perspectivă privești. Da, suntem mulți care terminăm facultatea și foarte puțini, spre deloc, care reușim să ne angajăm într-un teatru de stat. Trăim de pe un proiect pe altul și uneori căutăm poate un loc de muncă care să meargă mână în mână cu actoria. E simplu? Nu. Știam ce ne așteaptă? Eu una, da. Poate sunt naivă când spun asta, dar cred că cine își dorește cu adevărat și muncește pentru asta, mai devreme sau mai târziu, oricâte piedici i se pun, reușește "să nu moară de foame din actorie", ci chiar să construiască ceva și să trăiască frumos.
Apropo... Mama, dacă vezi asta, ai să-mi dai și mie 100 de lei până luna viitoare?
O.B.: Ce carieră ai fi urmat dacă nu ai fi urmat actoria?
B.A.: Până să se prindă "microbul" teatrului de mine eram sigură că o să devin profesoară de matematică. Deja construisem totul, aveam planul. Fac liceul Pedagogic, apoi facultate, examene, titularizare, tot.
Am intrat la liceul Pedagogic. Evident, l-am și terminat, dar la jumătatea clasei a 9-a tot acest plan al meu a dispărut într-o fracțiune de secundă. Poate dacă n-ar exista actoria, aș putea zice că aș fi urmat o carieră de pedagog, dar de când știu că există, orice aș face merge mână în mână cu actoria, cu teatrul. Altfel, parcă n-au sens.
O.B.: Ce te atrage la film și ce te atrage la teatru?
B.A.: Dintre teatru și film, teatrul a fost prima mea iubire și pe el m-am axat până acum. Am avut câteva colaborări cu colegii de facultate pentru a înțelege puțin lumea filmului, dar încă nu știu să aștern pe foaie ce mă atrage la el. Sper să am mai multe proiecte ca să pot înțelege. Cât despre teatru, TOT. Întâlnirile cu textul, cu oamenii, echipa, lungile repetiții, prima întâlnire cu publicul, cum pentru 1-2 ore publicul e la câțiva metri de tine și-l faci părtaș la o nouă viață pe care o trăiești de-a lungul unui spectacol. În fiecare seară de spectacol trebuie să fie dubla cea bună.
O.B.: Alege o carte, un film și o melodie care te-au marcat și explică într-un rând de ce.
B.A.: Uhhh... aici vine greul. Să aleg unul dintre atâtea citite, vizionate, auzite și tot atâtea pe care nu le-am citit, nu le-am vizionat și nu le-am auzit.... O să zic așa:
Carte: Bunica mi-a zis să-ți spun că-i pare rău de Fredrik Backman și am două motive pentru care am ales-o. În primul rând, pentru că este o carte care m-a apropiat de mine cea mică, fiind de-o sensibilitate, delicatețe uimitoare și un umor atât de fin. În al doilea rând, pentru că a fost prima carte primită, dintr-un șir de alte cărți și recomandări care încă continuă, de la o fostă profesoară din liceu căreia îi voi fi veșnic recunoscătoare.
Film: Awakenings (r. Penny Marshall). Este singurul film pe care l-am urmărit și la care mă durea, la propriu, carnea pe mine. Nu știu dacă l-aș putea revedea, dar clar e unul din filmele care nu trebuie ratate. Robin Williams și Robert De Niro fac o echipă de excepție, iar De Niroooo... gata, tac. Vă las să-l vedeți.
Melodie: Child Of Sin, doar pentru că este și numele albumului formației Kovacs & Till Lindemann. "De ce?" Pentru că din când în când descopăr noi artiști și până nu aflu cât mai mult despre povestea lor, nu pot să stau locului. Momentan m-ați prins în perioada Kovacs.
O.B.: Ce faci când nu ești artist? Ai și hobby-uri care nu au legătură cu arta?
B.A.: Am diverse hobby-uri care nu au legătură cu arta, dar care cumva mă pregătesc pentru artă, cred eu. Nu cred că există 2 entități în mine, eu și "artista". Sunt eu și preocupările mele, pasiunile mele. Citesc, văd filme, încerc să călătoresc cât mai mult, mai nou am descoperit yoga și m-am îndrăgostit iremediabil, abia aștept să ajung la echitație și la mare. A, daaa, și între hobby-urile mele clar se află a bea cafea, ador cafeaua bună. Și somnul. Nu, nu se exclud unul pe celălalt. Pot să beau cafea și apoi să dorm foarte liniștită.
O.B.: Ce te-a determinat să te înscrii la Gala HOP 2024? Ce așteptări ai de la această competiție?
B.A.: Pentru mine Gala HOP a fost văzută mereu ca un parcurs normal după terminarea facultății. O treaptă care trebuie neapărat urcată pentru a mai evolua puțin.
Gala HOP 2024 a venit la fix. Prima care mi-a atras atenția a fost tema din 2024, apoi am aflat și despre atelierele, întâlnirile care vor avea loc la Constanța, fiecare noutate care apărea mă făcea să lucrez cu și mai mult drag și spor ca să fiu sigură că trec de preselecție. Ceea ce, din fericire, s-a și întâmplat. Cât despre așteptări, nu am. Vreau doar să mă bucur de toate întâlnirile care vor avea loc, de lucru alături de oamenii invitați și de colegi, de ateliere, de întregul proces.
Mulțumesc, Erwin Șimșensohn pentru tema de anul acesta și pentru șansa oferită de a lucra timp de-o săptămână cu oameni din domeniu, pentru Gala HOP 2024.
O.B.: Cât de relevantă ți se pare tema ediției 2024 (Identitatea actorului autentic - amprenta unicității sale) pentru tine și pentru artiștii de azi?
B.A.: Tema Galei m-a captivat de la bun început, fiind o adevărată provocare, prin însuși faptul că am primit libertatea totală de a defini noi înșine ceea ce presupune autenticitatea, în arta actorului.
Această libertate de alegere a textului, a momentului poate deveni o capcană totodată pentru că ne-au fost provocate toate instrumentele pe care le deținem și toate simțurile. A trebuit să gândim un concept în sine. Am simțit că trebuie să ne activăm creativitatea, cunoașterea, imaginația și să căutăm în profunzime, fără să ne bazăm pe sprijinul venit din exterior, atunci când vrem să exprimăm un adevăr scenic. Mai puțină ,,formă", mai mult gând. Gândul care alege povestea, motivul din spatele alegerii și-apoi modul în care o facem să fie a noastră, să aibă un sens și să captiveze publicul.
Nimic nu e mai greu decât să fii simplu.
O.B.: Mulțumesc frumos, baftă la HOP și dincolo de HOP.
(foto: Leea Moraru)