Studii: Universitatea Hyperion, Facultatea de Arte, specializare Arta Actorului, promoția 2023 (licență) // Universitatea "Ovidius" din Constanța, Facultatea de Arte, specializare Arta Actorului de Film, în curs (master)
Participă la Gala HOP 2024, la secțiunea Individual cu momentul Telegrama după Aldo Nicolaj.
Oana Balaci: Cum te vezi tu? Cum crezi că te văd ceilalți?
Sorin Manea: Aveam obișnuința să mă văd mic, mărunt, răvășit de un sindrom al impostorului cât cerul de mare, cuprins chiar de o vină că aș putea să visez măcar la ceea ce încerc să fac acum. Între timp senzațiile astea s-au mai atenuat, dar aș minți să spun că nu mă urmăresc în continuare. Filtrul conștiinței mele obișnuia a fi unul foarte necruțător, iar demersul meu de a-l îndulci nu a fost lesnicios. Filtrul ăsta mă valida sau invalida din perspectiva unor repere pe care le-am glorificat de mic, cum ar fi onestitatea, loialitatea, spiritul libertății ș.a. Acum nu mai sunt atât de sever cu mine, așa că aș putea spune că mă văd un suflet nepretențios, care se chinuie să fie liber, să ajute în jur și să zâmbească, dar conștient de faptul că sunt egoist și ipocrit uneori. Și leneș! Ceilalți mă văd foarte diferit în funcție de specificul anturajului și experiențele trăite împreună. Unii mă văd un om prea blând, alții prea agresiv, unii un om cu bun simț, alții un înfumurat. Îmi e clar că nu-i pot mulțumi pe toți. Important pentru mine e să nu-mi pierd libertatea, să nu o invadez pe a altora și să îmi aparțin. Acolo, pe cât se poate.
O.B.: A fost vreun moment în copilăria ta în care se putea prevesti că vei ajunge artist?
S.M.: Mai întâi, nu știu în ce punct al acestei ajungeri artistice m-oi regăsi. Nu cred că a existat un așa moment prevestitor, dar pot să spun că din clasele primare mă fascina ideea de actorie, și nu puteam să înțeleg cum de majoritatea colegilor priveau mai degrabă ca pe o corvoadă momentele când se făceau scenete din Caragiale, spre exemplu, și nu erau extaziați cum eram eu.
O.B.: Cum te ajută (sau încurcă) actoria în viața de zi cu zi?
S.M.: Mă ajută că-mi dă senzația că încă pot fi liber. Prin simplul fapt că pot practica asta. Mă încurcă în alte aspecte ale vieții, pe care am renunțat să le prioritizez atunci când am luat decizia să practic ceva (presupus) vocațional. Așadar, după această decizie, acolo unde actoria s-ar fi ciocnit de altceva, alegeam să tai din acel altceva; dacă nu erau alte soluții. În felul ăsta a trebuit să iau câteva hotărâri destul de radicale în viața asta.
O.B.: Care este atmosfera ideală de lucru pentru tine?
S.M.: Bun simț, oleacă disciplină, râs, un mediu safe ca să faciliteze vulnerabilizarea, mai puțini oameni prețioși, mai multe zâmbete sincere. Cumva... să fie oameni cu care aș bea bere, dar nu atât de lepre ca mine.
O.B.: Povestește o întâmplare importantă de la o repetiție.
S.M.: Nu știu. Importante sunt multe și puține. Și nici nu prea mă ajută memoria. Probabil la o bere o să-mi amintesc mai bine.
O.B.: Cum te pregătești pentru un rol?
S.M.: Învăț textul.
O.B.: Povestește despre un rol care a rămas cu tine mult timp după ce l-ai jucat.
S.M.: Nu cred că am apucat încă vreun rol de care să mă lege vreo senzație fantastic de aparte. Nici nu prea am jucat așa mult. Gluma mea e că sunt căpitanul nejucător al selecționatei de actorie.
O.B.: Poate că nu ai încă luxul de a alege în ce spectacole joci sau ce roluri accepți. Dar ce cauți într-un spectacol și într-un rol? Care sunt criteriile după care ai ales / vei alege să intri într-o echipă creativă?
S.M.: Referitor la spectacole și roluri sunt deschis către aproape orice. Dorința și bucuria mea stau în onestitatea lucrului și în efectul pe care produsul final îl are asupra consumatorului. Dacă s-a spus o poveste, iar aceasta a mișcat undeva un nerv, e minunat. La echipa creativă caut bun simț, profesionalism și bineînțeles, un proiect care să spună ceva.
O.B.: Gurile rele spun că "se moare de foame din actorie". Cum răspunzi?
S.M.: Sau gurile neadăpate! Că nu știm cât de rău intenționate or fi. Păi, la propriu, nu am auzit vreun caz din ăsta. Iar în ce privește sensul mai puțin ad litteram, cred că știm cu toții la ce ne înhămăm. Situația poate fi explicată în termeni obiectivi și clari, și ține de confluența unor variabile care nu pot fi influențate imediat și decisiv. Așa că, pe lângă un efort pe care am putea să-l facem pentru a împinge lucrurile o țâră spre mai bine, tot va trebui să ne împăcăm cu faptul că evoluția are ritmul ei. Pe de altă parte, depinde și de cum te poziționezi în fața acestei profesii. Eu cred că un produs curat artistic nu se pliază întotdeauna foarte bine pe modele economice, piață, cerere-ofertă. Dacă vei gândi produsul în astfel de parametri, dacă speculezi un outcome în această direcție, atunci nu va mai fi unul pur artistic, ci mai degrabă un produs comercial. Așa că vei decide ce faci. Eu cred că dacă iei hotărârea să te îndrepți către ceva vocațional, artistic, înseamnă că nu ești o persoană preocupată prea tare de aspectele pecuniare ale vieții. Deci... decizii.
O.B.: Ce carieră ai fi urmat dacă nu ai fi urmat actoria?
S.M.: Probabil aș fi continuat cariera din domeniul finanțelor, la care am renunțat pentru actorie. Probabil aș fi rămas în Marea Britanie, unde am studiat și profesat asta, și probabil aș fi limitat veleitățile actoricești și artisticăraia la nivelul de hobby-uri.
O.B.: Ce te atrage la film și ce te atrage la teatru?
S.M.: La film mă atrage că este provocator, un pic mai migălos, meticulos, pretențios; îți testează mai fin și mai la microscop abilitățile de actor. Iar la teatru mă fascinează magia, spontanul, neprevăzutul, feedback-ul instant de la public, schimbul de energie cu acesta. Este ceva înălțător.
O.B.: Alege o carte, un film și o melodie care te-au marcat și explică într-un rând de ce.
S.M.: Aiaiai! E drastică asta. Memoria nu mă ajută, după cum se vede și din alte răspunsuri. În general uit repede ce citesc, ce film văd, ce învăț. Dar rămân cu un gust sau cu o revelație pe care apoi nu mai știu de unde o am. Așa că o să fie un fel de tras cu praștia legat la ochi răspunsul ăsta:
Carte: Daniel Defoe, Robinson Crusoe - ceva m-a maturizat la vremea acestei lecturi, nu mai țin minte exact ce și cum;
Film: Seven Psychopats, regia Martin McDonagh - eu, Martin McDonagh și Sam Rockwell suntem spirite similare, așadar mi-am reconfirmat cine sunt după multiplele vizionări;
Muzică: SPP, Mii de stele - este o trupă din viitor, îmi amintește cine voi fi fost; și asta mă ajută să mă iert.
O.B.: Ce faci când nu ești artist? Ai și hobby-uri care nu au legătură cu arta?
S.M.: Nu știu cât de artist oi fi. Mai joc un șah pe telefon, o tablă pe tablă, mai citesc nițel, mai beau un whisky (într-un sens foarte didactic și nu numai), mai bag un ping-pong, mai pierd vremea prin baruri, mai scriu câte un gând, un rap... și ce s-o mai ivi.
O.B.: Ce te-a determinat să te înscrii la Gala HOP 2024? Ce așteptări ai de la această competiție?
S.M.: S-a întâmplat să cred că aș putea avea un moment pretabil. După ce am primit oleacă de încurajare din câteva direcții. Mă aștept să ne distrăm! Tare și frumos!
O.B.: Cât de relevantă ți se pare tema ediției 2024 (Identitatea actorului autentic - amprenta unicității sale) pentru tine și pentru artiștii de azi?
S.M.: Nu știu dacă am descifrat-o foarte corect până la acest moment; "autentic" și "unic" sunt termeni foarte relevanți în general, și mai cu seamă în domeniile artistice. Intuiesc că "actorul autentic" se referă la întrunirea unei sume de date necesare pentru ca actorul să fie unul complet, iar "amprenta unicității" s-ar putea referi la modul în care el reușește să se folosească de datele astea pentru a reliefa ceva cu adevărat creativ și deosebit. Cred că e o temă care poate părea generală la prima vedere, însă care atrage atenția asupra unor elemente fundamentale ale profesiei; mi se pare relevant ca tinerii actori să fie stimulați prin această ediție înspre o astfel de cercetare. Sper că n-am vorbit pe lângă!
O.B.: Mulțumesc frumos, baftă la HOP și dincolo de HOP.
S.M.: Merci și eu foarte mult!
(foto: Adi Bulboacă)