Studii: Facultatea de Teatru și Film UBB Cluj-Napoca, actorie, clasa Filip Odangiu și Sinko Ferenc, 2019 (licență) // Facultatea de Teatru și Film UBB Cluj-Napoca, actorie, clasă, promoție 2022 (master)
Participă la Gala HOP 2024, la secțiunea Individual cu momentul Probă - Magda, text propriu
Oana Balaci: Cum te vezi tu? Cum crezi că te văd ceilalți?
Ioana Cojocărescu:Sunt un om cu capul în nori și cu picioarele pe pământ iar ceilalți mă văd în funcție de perspectiva din care privesc.
O.B.: A fost vreun moment în copilăria ta în care se putea prevesti că vei ajunge artist?
I.C.: Copilul prin excelența e histrion.
O.B.: Cum te ajută (sau încurcă) actoria în viața de zi cu zi?
I.C.: Actoria mi-a ascuțit simțurile. M-a făcut mult mai conștientă de infinita bază de stimuli și informații din jurul meu. M-a îmbolnăvit de curiozitatea existenței. M-a învățat să-mi doresc să descopăr, să înțeleg, să simt, să mă surprind, să schimb, să cred și mai ales să am îndoieli. Viața trăită în certitudine e ușor fadă și lipsită de umor. Și cred că și cu actoria e la fel. Mă ajută actoria în viață la fel cum mă ajută viața în actorie. Și viața mă încurcă în aceeași măsură pe scenă cum actoria îmi joacă feste când acționez în viață. Partea interesantă la viața de zi cu zi e că am mai mult timp să mă încurc decât pe scenă.
O.B.: Care este atmosfera ideală de lucru pentru tine?
I.C.: Atmosfera ideală de lucru pentru mine este să lucrez cu oameni buni la minte și la suflet, cu colegi parteneri generoși. Să mă întâlnesc cu regizori pregătiți, cu viziune și univers într-un spațiu primitor și echipat, înconjurați de o echipă creativă cu chef de muncă. Cu contracte semnate la zi și onorarii care să-mi asigure traiul de zi cu zi și să mă stimuleze să muncesc cu drag și spor. Să existe comunicare și dorință de comuniune, interes, drag și disponibilitate la lucru. Să nu existe animozități și bisericuțe, să se creeze o atmosfera sănătoasă chiar și pentru trei săptămâni de lucru. Nu-mi doresc apanajul profesionalismului formal și lipsit de conținut, rece și detașat.
Cam asta ar fi în linii mari atmosfera ideală de lucru pentru mine. În altă ordine mă ghidez după gândul să bifez măcar una dintre cele de mai sus până ajung să mă întâlnesc cu atmosfera ideală pentru mine. Merită oricum.*
O.B.: Povestește o întâmplare importantă de la o repetiție.
I.C.: Repetam la un spectacol de clovnerie și aveam o improvizație solo la care lucram deja de câteva zile. O intrare în scenă într-un cufăr, o serie de gaguri foarte simpatice, dar meticuloase, urmate de un moment de storytelling dublat de alergare. Era un moment foarte frumos dar complex și necesita repetiții individuale. Nu aveam timp să lucrez la el în timpul repetițiilor, așa că veneam mai devreme ca să am timp la scenă doar pentru mine. În ziua cu pricina, îmi luasem marjă să iau o pauză cu 10 minute înainte să vină ceilalți la scenă. Eram destul de înfierbântată și cu chef de lucru și nu am observat că și regizorul a venit mai devreme în sală. A început să lucreze cu mine la cald. M-am bucurat mult că înainte de șnur am posibilitatea să lucrez unu la unu cu regizorul. N-am mai ținut cont de pauză, eram fleașcă, mă topeam și cum tot repetam aceeași alergare pe pasajul de storytelling, am simțit la un moment dat că nu mai pot. Simțeam că urmează să cedez, să mă prăbușesc pur și simplu dar nu puteam să zic: știți, am nevoie de o... nu nu, nu puteam. Știam că dacă nu mai pot, mai pot un pic. Și am continuat să alerg, în timp ce mă dezintegram, tot corpul părea că se topește și-mi rămâne doar spiritul în picioare. În momentul ăla s-a întâmplat explozia în stomac, un soi de orgasm în plexul solar, o stare de radiație care mă făcea să zâmbesc cu lacrimi. Era incredibil cum simțeam că depășesc o barieră și se activează o energie atât de puternică și adevărată. Cum era posibil ca cu câteva momente înainte să vreau să mor, să dispar, să ia foc teatrul, să sune alarma, să ne întrerupă cineva, ca mai apoi să nu vreau să se mai termine. Ne-am oprit după 40 de minute de la începerea repetițiilor. M-am uitat la ceas și nu-mi venea să cred că după trei ore corpul îmi radia de energie și poftă de joc. Am băut o gură de apă, am schimbat tricoul și am început șnurul. Mi s-a părut cea mai frumoasă repetiție. Da, îmi veți spune că mare brânză un chil de caș mare descoperire ce-ai făcut, că da da fight or flight, că Walter Cannon, că da da rezerva de energie care da da se activează în situații de criză. Dar da da. A fost incredibil.
O.B.: Cum te pregătești pentru un rol?
I.C.: După caz. Prima etapă aproape involuntară e cea când apelez la memoria afectivă, am nevoie să creez o legătură emoțională autentică cu personajul. Mă interesează zona grotescă a personajului, punctele lui slabe, stările extreme, sexualitatea, ce tip de temperament are. Cum se îmbracă? Ce muzică ascultă?
A doua etapă este improvizația prin intermediul căreia ajung să explorez valențe, motivații și emoții ale personajului dincolo de text. Asta mă ajută mult să rămân flexibilă și deschisă.
O.B.: Povestește despre un rol care a rămas cu tine mult timp după ce l-ai jucat.
I.C.: Bufonul. Mi-a oferit o libertate uriașă, mi-a devoalat nebunia într-un sens sănătos și distractiv. După ce am făcut în anul doi Groparul din Hamlet, nu mi-a mai fost frică să fiu urâtă, nebună și murdară.
O.B.: Poate că nu ai încă luxul de a alege în ce spectacole joci sau ce roluri accepți. Dar ce cauți într-un spectacol și într-un rol? Care sunt criteriile după care ai ales / vei alege să intri într-o echipă creativă?
I.C.: Vezi * de mai sus.
O.B.: Gurile rele spun că "se moare de foame din actorie". Cum răspunzi?
I.C.: Se moare de foame în orice domeniu de activitate dacă nu ai chef și drag de muncă.
O.B.: Ce carieră ai fi urmat dacă nu ai fi urmat actoria?
I.C.: Încă din copilărie mi s-au cultivat spiritul civic și empatia față de semeni. Și astăzi, acasă, în sânul comunității, mă preocup activ și desfășor activități sociale. Îmi place timpul petrecut cu copiii, îmi place timpul petrecut cu bătrânii, îmi plac activitățile cu rol de conștientizare și mobilizare socială. Mi-ar fi plăcut să lucrez la dezvoltarea comunitară, cum îi zice? carieră filantropică. Sună hilar, dar să fiu în slujba celorlalți, indiferent de conjunctură, mă împlinește. Înainte simțeam că politica mi se potrivește, că numai așa voi putea implementa forme noi, sănătoase, de bun simț dar n-am să mint: mi s-au spulberat rapid iluziile. Carnea mea și sufletul meu au simțit de timpuriu mizeria ce acoperă clasa politică românească. Și ca să nu mă mâhnească prea tare decepția trăită, m-am uitat pe listă să văd care e a doua cea mai infamă meserie. Era actoria. Și m-am îndrăgostit.
O.B.: Ce te atrage la film și ce te atrage la teatru?
I.C.: În primul rând îmi plac ambele din postura de observator pentru că pot să-mi exersez meseria, să forez în lume și să mă descopăr. Spectacolele de teatru și filmele fac parte în procent destul de mare din viața mea. Le consum și mă consumă îmbogățindu-mă. Am un preferat în materie de imagine și atmosferă. Wong Kar-wai m-a răvășit și-l admir mult. Îmi place mult delicatețea cu care se lucrează în film, îmi place pentru că are mijloace infinite. Dacă teatrul este o experiență imediată și unică, filmul este o experiență mediată unde post-producția joacă un rol crucial. Poți face orice.
Teatru este sugestie, filmul este expresie. Cele două arte sunt complementare și întregesc actorul. La teatru îmi place explozia, timpul concentrat.
Dacă la film iubesc intimismul și nuanțele, la teatru iubesc forța și sacralitatea pe care ți-o oferă scena. Și când mă refer la scenă, vorbesc despre toate locurile neconvenționale în care am jucat și când spun sacralitate vorbesc despre toate momentele de revelație pe care le-am trăit făcând teatru independent. Mi se pare că scena oferă doza de inconștiență necesară să abordezi orice subiect fără să-ți fie frică că vei fi judecat sau interpretat greșit. Mi se pare că filmul a câștigat mai mult teren în rândul publicului. Nu știu. N-am zis niciodată: hai să băgăm niște chill and theatre și nici îmbracă-te frumos, te scot la cinema.
O.B.: Alege o carte, un film și o melodie care te-au marcat și explică într-un rând de ce.
I.C.: Carte: Înțelepciunea psihopaților de Kevin Dutton este o carte foarte mișto care oferă o perspectivă bine documentată asupra complexității și controverselor legate de psihopatie. Această carte m-a făcut să reconsider conceptele de normalitate și patologic și să gândesc dincolo de stereotipuri și prejudecăți.
Film: Am să vorbesc despre o actriță care m-a captivat și în filmele proaste în care a jucat. O iubesc și plâng pentru toate reușitele ei ca o soră. Sunt fascinată de Emma Stone iar în ultimul ei film, Poor Things, e răvășitoare. Dă dovadă de o tehnică incredibilă, versatilitate, forță, vulnerabilitate și curaj. Deci film: Poor Things de Yorgos Lanthimos - o explorare filosofică a ceea ce înseamnă să fii om. Temele principale: identitatea, explorarea sexualității și lupta pentru libertate. Merge cu pâine.
Melodie: Hey Jude de Beatles:
O.B.: Ce faci când nu ești artist? Ai și hobby-uri care nu au legătură cu arta?
I.C.: Mă simt în largul meu în natură, îmi place să călătoresc, să mănânc bine (ăsta-i hobby-ul meu principal), să mă bălăcesc, să mă cațăr, să călăresc, să casc ochii prin magazine (pot să fac asta ore în șir fără să cumpăr nimic), să gătesc, să mă holbez pe fereastră în casele oamenilor, să culeg pietre.
O.B.: Ce te-a determinat să te înscrii la Gala HOP 2024? Ce așteptări ai de la această competiție?
I.C.: Cred că mi se potrivește tema din acest an și mai cred în șansa întâlnirilor pe care le prilejuiește Gala Hop. Printre concurenți se regăsesc prieteni, colegi foarte frumoși. Sunt recunoscătoare să mă aflu în compania a 35 de tineri creatori foarte interesanți.
E greșit să nu am așteptări?
O.B.: Cât de relevantă ți se pare tema ediției 2024 (Identitatea actorului autentic - amprenta unicității sale) pentru tine și pentru artiștii de azi?
I.C.: Mi se pare extrem de relevantă Gala Hop în sine. Iată că anul asta amândouă am făcut 27 de ani. Ne doresc continuitate și viață lungă!
Cât despre temă Identitatea actorului autentic- amprenta unicității sale cred că e valabilă indiferent de ediție deoarece chiar dacă există teme / autori / stilistici impuse toate alegerile ne aparțin și vorbesc despre universul și preocupările noastre.
O.B.: Mulțumesc frumos, baftă la HOP și dincolo de HOP.