august 2024
Concursul International George Enescu, 2024
Așa cum a afirmat Cristian Măcelaru, Directorul Artistic al Concursului Internațional George Enescu, 2024: "Preselecția a fost una dificilă, ca urmare a numărului mare de muzicieni excepționali care au aplicat. Cei 149 de violoniști, pianiști și violonceliști selectați de juriile de specialitate reprezintă elitele generației lor."

Pentru actuala ediție, a XIX-a, din cei 555 de muzicieni care au aplicat, au fost selecționați puțin peste un sfert de candidați, din 26 de țări, ceea ce înseamnă o concurență acerbă și un interes deosebit pentru acest Concurs Internațional, desfășurat la București, sub Înaltul Patronaj al Președintelui României, un proiect cultural finanțat de Guvernul României, prin Ministerul Culturii, organizator - ARTEXIM.

Ediția a XIX-a a Concursului Internațional George Enescu se va deschide la Ateneul Român, în data de 31 august 2024, cu Concertul de Gală, susținut de Orchestra Națională Radio. Pe scenă vor urca, în calitate de soliști, violoncelistul luxemburghez Benjamin Kruithof, violonista de origine română Maria Marica și pianista israeliană Alexandra Segal, care vor interpreta Triplul concert pentru vioară, violoncel, pian și orchestră de Paul Constantinescu. Programul serii se va deschide cu o premieră mondială: Simfonia nr. 1 «Consolations» pentru orchestră, compusă de coreeanul Shin Kim, câștigător al Premiului pentru muzică simfonică al Concursului Enescu, ediția 2022.

Pentru prima etapă a Concursului de violoncel au fost selectați 49 de concurenți din cei 213 înscriși, aceștia având vârste cuprinse între 15 și 31 de ani. Începând cu 1 septembrie 2024, la Universitatea Națională de Muzică din București, se va desfășura prima etapă, cu public. Violonceliștii selectați provin din Coreea de Sud, China, S.U.A. România, Taiwan, Rusia, Germania, Franța, Canada, Luxemburg, Austria, Italia, Spania, Japonia, Suedia, Slovenia și Hong Kong.

Concursul de vioară va debuta în data de 7 septembrie 2024, la Universitatea Națională de Muzică din București. Cei 50 de concurenți selectați, din totalul de 192 de participanți înscriși, au vârste cuprinse între 14 și 31 de ani. Aceștia provin din Coreea de Sud, China, S.U.A., Taiwan, Rusia, Germania, Franța, Africa de Sud, Polonia, Ucraina, Canada, Austria, Italia, Belgia, Japonia, Suedia, Slovenia și Elveția.


În data de 13 septembrie 2024, juriul de specialitate se va reuni la București, pentru prima etapă a concursului de pian. Din cei 148 de pianiști înscriși au fost selectați 50 de concurenți care au trecut de preselecția desfășurată online. Tinerii pianiști cu vârste cuprinse între 15 și 35 de ani provin din Coreea de Sud, China, S.U.A. România, Rusia, Germania, Olanda, Marea Britanie, Albania, Polonia, Japonia, Georgia, Slovenia și Hong Kong.

Finalele concursurilor vor reprezenta momente de maxim interes pentru public, dirijorul Jonathan Bloxham urcând la pupitrul Orchestrei Naționale Radio - pentru finala concursului secțiunii violoncel, (10 septembrie 2024), Alan Buribayev va dirija Orchestra Filarmonicii George Enescu - pentru finala secțiunii de vioară (16 septembrie 2024), iar Christian Reif va conduce Orchestra Filarmonicii George Enescu - în finala concursului de pian, (22 septembrie 2024).

 Ultimul concert simfonic va avea loc în data de 27 septembrie 2024, la Ateneul Român. Dirijorul Cristian Măcelaru, Directorul Artistic al Concursului și Festivalului Internațional George Enescu, va urca la pupitrul Orchestrei Române de Tineret, alături de trei dintre cei șase dirijori tineri participanți la masterclass-ul de interpretare dirijorală, instrumentală și aprofundare în studiul muzicii, pentru a prezenta un regal de muzică româno-franceză, în care publicul va asculta lucrări de George Enescu, Dan Dediu, Hector Berlioz, Claude Debussy, Igor Stravinski și Louise Farrenc.

Le dorim mult succes concurenților!

0 comentarii

Scrieţi la LiterNet

Scrieţi o cronică (cu diacritice) a unui eveniment cultural la care aţi participat şi trimiteţi-o la [email protected] Dacă ne place, o publicăm.

Vreţi să anunţaţi un eveniment cultural pe LiterNet? Îl puteţi introduce aici.

Publicitate

Sus