Maestrul Cristian Măcelaru [1], Directorul Artistic al Concursului și Festivalului Internațional George Enescu, a rostit un cuvânt introductiv, în care, vorbind despre prima ediție a masterclass-ul de interpretare dirijorală, a amintit că au fost înscriși 45 de candidați, din 22 de țări [2], dintre care au fost admiși să participe activ doar șase, cu vârste cuprinse între 24 și 34 de ani. Trei dintre acești participanți au fost aleși să dirijeze Orchestra Română de Tineret, în concertul de închidere a Concursului Internațional George Enescu, ediția a XIX-a: Alex Amsel (SUA., 25), Eu-Lee Nam (Coreea de Sud, 34 ani) și Omar El Jamali (Maroc, 32 ani).
Amintind de generozitatea lui George Enescu, Cristian Măcelaru a spus că acest masterclass de interpretare dirijorală a reprezentat o platformă, unde tinerii dirijori au fost ghidați în dezvoltarea unei cariere de succes în domeniul muzicii clasice, prin îmbunătățirea abilității lor interpretative și de comunicare.
Primul care a urcat la pupitrul dirijoral a fost Alex Amsel, care a interpretat împreună cu Orchestra Română de Tineret Suita nr. 2, «El sombrero de tres picos» (Pălăria cu trei colțuri) de Manuel de Falla. Lucrarea mai poartă uneori denumirea de Tricornul (Le Tricorne). Povestea unui magistrat îndrăgostit de soția fidelă a unui morar, pe care încearcă să o seducă, derivă din nuvela cu același nume a lui Pedro Antonio de Alarcón. Manuel de Falla a folosit în lucrarea sa, muzică populară tradițională andaluză (flamenco).
Alex Amsel a reușit să distingă din mulțimea motivelor, tocmai pe cele care dau farmecul Suitei lui De Falla, acele spaniolisme, ca esență emoțională a acestei muzici captivante. Ritmurile temperamentale, armoniile și timbrul instrumentelor - toate induceau o stare tonică, uneori puternic comică, alteori doar ca o fină ironie. Printr-o mare concentrare, Alex Amsel a urmărit construcția secțiunilor, adăugând tensiuni, și ajungând până la un punct culminant, bine gândit. De pildă, gestica sa se transforma logic: într-un accelerando, el bătea la un moment dat concentrat, în unu, de aici rezultând o cursivitate a discursului muzical. Frumos au sunat acele atacuri asemănătoare unor lovituri de topor. Iar tutti-ul orchestral a răspuns prompt. S-au evidențiat cornii, flautele trompetele și cornul englez, cu solo-uri bine modelate coloristic. Toba mare răbufnea surprinzător. Violoncelele și contrabasurile în pizzicato își aduceau obolul, în registrul grav. Tuba participa intens la realizarea creșterilor de intensitate. Foarte ferme au fost și intervențiile viorii secunde. Impresionant elanul acestor tineri muzicieni din Orchestra Română de Tineret.
După aplauze îndelungate a urmat dirijoarea sud-coreeană Eu-Lee Nam, care a adus în fața publicului Elegia Minacciosa (Elegie amenințătoare) pentru orchestră, op. 161 de Dan Dediu. Lucrarea a fost compusă în anul 2017, iar premiera absolută a avut loc la 23 mai 2019, în cadrul Festivalului Săptămâna Internațională a Muzicii Noi, la Ateneul Român, cu Orchestra simfonică a Filarmonicii George Enescu, dirijată de regretatul Camil Marinescu.
Compozitorul Dan Dediu spunea despre lucrarea sa următoarele: "Elegia minacciosa (cu Gnossienne-Mandala), o miniatură orchestrală în cinci secțiuni, subliniază o emoție intensă și paradoxală: o elegie amenințătoare. După procese melodice și ritmice, un fragment de gnossienne [3] imaginară iese în prim-plan, plutind trist în oceanul de sunete și aducând culoarea naivă și inocentă a pianului. Apoi, auzim un eveniment neașteptat: de pe locurile din spate ale secțiunii de tarabe a sălii de concert începe să bată un puls al tobei, mai întâi ca o inimă, apoi crescând monstruos și tragic, ca o siluetă înspăimântătoare. Printr-o stranie "cortina" fumurie a coardelor, clarinetul iese ca un șoarece, și trimite apeluri disperate împreună cu flaut, folosind efecte de sunete diferențiale în cel mai înalt registru. Degeaba. Cele trei acorduri finale au tăiat orice speranță, ca o ghilotină."
Dirijoarea Eu-Lee Nam și-a demonstrat capacitatea de organizare a materialului muzical, printr-o minuțioasă cunoaștere a unei partituri plină de 'capcane'. Prin gesturi hotărâte, ea a reușit coeziunea aparatului orchestral. În secțiunile cantabile cu diferite solo-uri, în mod benefic ea a lăsat o anumită libertate interpreților (clarinet, trompetă, flaut, piculină). Un moment de mare rafinament, Moderato sognando Gnosienne -Mandala, a apărut ca din senin, pianul susurând o melopee, ce amintea de tristețea unei doine.
Alteori, explozii sonore [4] zguduiau sala, cu bătăi de tobă mare și timpan. Alternau zone de calm, auzeam un bocet ușor strident la piculină, tremolo la corzi. Inspirată a fost și cadența clarinetului, care se topea într-un duet cu flautul (armonie conținând intervale de cvarte). Spectaculoasă revenirea Gnosienne Mandala a pianului acompaniat de șiruri de triluri ale corzilor. Eu-Lee Nam a realizat toate detaliile cu sfințenie. sffz, demente, Parossistico, Ieratico, ffff.
La încheierea piesei, în aplauzele publicului, dirijoarea Eu-Lee Nam l-a invitat pe scenă pe compozitorul Dan Dediu, care a mulțumit interpreților.
A urmat Omar El Jamali, care a dirijat Suita Pasărea de foc de Igor Stravinski. Legenda spune că o singură pană din pasărea de foc poate lumina o cameră întreagă. Pasărea de Foc mănâncă mere de aur, care îi conferă tinerețe, frumusețe și nemurire. Când cântă îi cad din plisc perle, trilul ei putând să le redea vederea celor orbi.
Premiera baletului a avut loc la Palais Garnier din Paris, la 25 iunie 1910. Este o muzică ce realizează întoarcerea la stilul folclorului rus, o muzică veche, dar și cu inovații. Scenariul este inspirat din mitologia slavă, avându-l ca protagonist pe Prințul Ivan, personaj des întâlnit în mitologia slavă. Aflat la vânătoare, Ivan se abate pe tărâmul vrăjitorului Koșcei, personaj malefic, simbol al morții și magiei, care își câștigă nemurirea ținându-și sufletul într-un ou păstrat într-un loc secret. Aici, Ivan o zărește pe Pasărea de foc, pe care o urmărește și, în cele din urmă, o capturează. În clipa în care urma să o ucidă, creatura se roagă de el să o cruțe. Impresionat de rugămințile ei, Ivan o eliberează. Drept mulțumire, pasărea îi oferă o pană fermecată, cu care să o poată invoca atunci când se află la nevoie. Ivindu-se momentul, pasărea îi arată lui Ivan locul în care Koșcei ținea oul cu sufletul său păcătos. Ivan îl sparge și, astfel, îl ucide pe vrăjitor, spulberă creaturile monstruoase și rupe vraja care le ținea captive pe prințese.
Luându-și o misiune dificilă, dirijorul Omar El Jamali a creat o versiune interpretativă în care frazele muzicale scurte, recurente asociate cu un anumit personaj, erau plasate în armonie, de fapt un procedeu, denumit leit-armonie. Practic, muritorii erau asociați cu moduri diatonice, iar elementele supranaturale cu scări cromatice. Totodată, Omar El Jamali a reușit să se orienteze în labirintul ritmic al acestei muzici, cu neregularități metrice, cu bare care împart în seturi de unu și de doi măsurile. De asemene, dirijorul a evidențiat diversitatea timbrală a suitei (ponticello, col legno, flautando, glissando și fluttertongue).
Omar El Jamali stăpânea imensul aparat orchestral cu tenacitate, urmărind mereu temele și făcându-le să plutească deasupra 'apelor învolburate' ale masei sonore în mișcare ritmică. Cu gesturi dirijorale cursive și clare, tânărul muzician a dozat inteligent intensitățile compartimentelor ansamblului. Datorită unei orchestrații foarte ample dirijorul jongla cu efectele coloristice variate (violoncele care 'patinau' cu mâna stângă pe toată tastiera, glissando la corn și trombon, combinațiile timbrale harpă-fagot.
Meritoriu a fost aportul concertmaistrului Orchestrei Române de Tineret, Radu Dunca [5], care a avut și câteva intervenții solistice excelente și, de asemenea și-a coordonat colegii cu multă competență și dăruire.
Priveam spre loja în care maestrul Cristian Măcelaru urmărea prestația masteranzilor pe care îi călăuzise spre perfecționare, pe parcursul masterclass-ului: părea mai încordat, concentrat și emoționat decât în momentul în care dirija el însuși. Probabil, cu o privire de uliu, scana atât gesturile dirijorilor, cât și reacția ansamblului orchestral, fie în totalitate, fie pe compartimente.
După pauză, concertul de închidere a Concursului Internațional George Enescu - 2024 a continuat cu Marea, de Claude Debussy, în interpretarea Orchestrei Române de Tineret, dirijată de astă dată de maestrul Cristian Măcelaru. Lucrarea este alcătuită din trei schițe simfonice : 1. Din zori până la amiază pe mare, (De l'aube à midi sur la mer) -très lent - animez peu à peu; 2. Jocul valurilor (Jeux de vagues) - Allegro - dans un rythme très souple, animé; 3. Dialogul vântului cu marea (Dialogue du vent et de la mer) - Animé et tumultueux - cédez très légèrement. Compusă în anul 1905, lucrarea a fost inspirată mai de grabă de câteva tablouri marine (pictorul englez JMW Turner, și japonezul Hokusai), decât de apropierea fizică a compozitorului de malul mării, la Canalul Mânecii. Premiera a avut la Paris, în octombrie 1905. Lucrarea combină impresionismul cu simbolismul și japonismul. Este o evocare vie și captivantă, a stărilor de spirit, vârtejurilor și misterelor în continuă schimbare ale mării.
Piesa este construită in două mișcări exterioare puternice, încadrate de o parte cu trăsăturile unui scherzo. Forma lucrării este una deschisă o devenire sonoră (Expunerea și Dezvoltarea coexistă).
În viziunea dirijorală a lui Cristian Măcelaru, sugestia valurilor mării se petrecea cu ajutorul unor onomatopee muzicale, care evocau mișcarea de legănare a apei și zgomotul picăturilor de apă care cad. Într-adevăr, mijloacele expresive debussyene diferă complet de cele ale lui Richard Wagner, în cea ce privește acvaticul (arpegierile).
În prima parte se surprinde trezirea treptată a mării în zori; inițial cerul este senin, devenind apoi strălucitor, spre punctul culminant orchestral, pe măsură ce soarele atinge zenitul.
Ascultam partea a doua, plină de viață, înfățișând mișcarea jucăușă și imprevizibilă a valurilor. Muzica decurgea cu dinamism, încărcată de texturi complicate, reflectând parcă suprafața în continuă schimbare a mării.
În partea finală - Dialogul vântului cu marea - se percepea interacțiunea turbulentă dintre vânt și mare. Dirijorul Cristian Măcelaru a realizat contrastele dramatice cu măiestrie (fiecare detaliu fiind considerat și plasat cu scrupulozitate), iar temele cuprinzătoare și \'talazurile' orchestrale puternice se încheiau prin reprezentarea viguroasă, evocatoare a măreției mării.
Un fenomenul natural precum furtuna a inspirat mulți compozitori, dacă ar fi să amintim doar pe: Antonio Vivaldi - Concertul de vioară «Vara», Ludwig van Beethoven - Simfonia nr. 6 «Pastorala»; Piotr Ilici Ceaikovski - Uvertura Furtuna; Felix Mendelssohn - Uvertura Hebridele; Franz Liszt - Orage (Furtuna), din ciclul pentru pian Années de pèlerinag (Ani de pelerinaj), Hector Berlioz - Simfonia Fantastică; Leoš Janáček - opera Kátya Kabanová; Richard Strauss - Simfonia Alpilor; Jean Sibelius - Suita nr. 1, «The Storm» (Furtuna).
Aplauze îndelungate au răsplătit interpretarea acestei lucrări pitorești.
În încheierea concertului de la sala Ateneului, spre bucuria publicului, a fost interpretată Rapsodia Română în la major, op. 11 nr. 1, o lucrare muzicală ce face parte din însăși ființa noastră națională.
Cântată cu înflăcărare de acești tineri muzicieni, Rapsodia Română a stârnit la maximum entuziasmul audienței. Artiștii au adus în inimile publicului, dinamismul, frumusețea melodică, orchestrația spectaculoasă și caracterul exotic al miniaturii simfonice bazate pe folclor, interpretate pentru prima oară tot aici, în sala Ateneului Român, la 23 februarie/8 martie 1903, dirijată de însuși compozitorul. Rapsodia I a fost dedicată lui Bernard Crocé-Spinelli, coleg cu George Enescu, la clasa de contrapunct a lui André Gedalge, la Conservatorul din Paris.
Esența acestei Rapsodii este dansul. Îmi amintesc un concert din 1978, dirijat de Sergiu Celibidache, în care muzica Rapsodiei te lua pe sus.
Cristian Măcelaru împreună cu Orchestra Română de Tineret a oferit un potpuriu efervescent de melodii : Am un leu și vreau să-l beu (oboi și clarinete), Hora lui Dobrică, Mugur, mugurel, Hora de la moară și Ciocârlia (Angheluș Dinicu), toate într-o orchestrație spectaculoasă.
Interpreții cântau cu elan și dăruire, fiecare instrumentist evidențiindu-se prin calitatea emisiei, prin frazare, spontaneitate, cât și printr-o integrare sensibilă în ansamblul orchestral.
Spre final, întreaga partidă de violă s-a ridicat în picioare, cântând din toți bojocii, iar dirijorul Cristian Măcelaru, le-a zâmbit imperturbabil, apreciind gestul lor spontan.
Apreciata noastră soprană Angela Gheorghiu, a afirmat în presă în mod greșit, că George Enescu nu a fost cunoscut de lumea muzicală contemporană cu el, iar noi românii am creat un fals mit. Însă, cronicile vremii spun altceva (New York Times, 22 ianuarie 1950). De pildă, genialul nostru muzician a dirijat Prima sa Rapsodie, la ceea ce s-a dovedit a fi concertul său de adio de la New York, împreună cu membrii Filarmonicii din New York, la 21 ianuarie 1950. Concertul a fost prezentat ca o comemorare a celui de-al 60-lea an al său ca artist, iar în el a apărut ca violonist, împreună cu Yehudi Menuhin, în Concertul pentru două viori de Johann Sebastian Bach - ca pianist, în Sonata nr. 3 pentru vioară și pian, op. 25 (tot cu Menuhin) - ca dirijor al Suitei nr. 2 pentru orchestră, op. 20, și drept compozitor al Rapsodiei I în la major, care a încheiat programul. Quod erat demonstrandum.
Iar succesul Concertului de închidere a Concursului Enescu - 2024 demonstrează încă o dată, că și în zilele noastre, marele artist este apreciat și onorat de publicul meloman de pretutindeni, pentru că muzica sa vine să ne înfrumusețeze viața.
Aplauze puternice interminabile, ovații și rechemări la rampă, flori, au răsplătit pe muzicienii de pe scenă.
Din acel coș de flori, oferit interpreților Orchestrei Române de Tineret și dirijorului, de către doamna Cristina Uruc - manager ARTEXIM, la finalul Concertului de închidere a Concursului Internațional George Enescu - 2024, un mănunchi însemnat revine simbolic maestrului Cristian Mandeal, dirijorul care a lucrat mereu cu acest ansamblu de elită, și de asemenea, maestrului Marin Cazacu, fondatorul acestei orchestre intrată în circuitul mondial al Orchestrelor de Tineret de renume.
Evenimentul a fost urmat de o sesiune de autografe a dirijorului Cristian Măcelaru, organizată de Editura Casa Radio. Disc în focus Ceaikovski, Dvořák, Cristian Măcelaru, Orchestra Națională Radio, Editura Casa Radio, 2020.
NOTE
[1] Cristian Măcelaru ocupă funcții importante în managementul muzical mondial: Orchestra Națională a Franței și Orchestra Simfonică din Cincinnati (director muzical), Orchestra Simfonică WDR Köln (dirijor șef), Orchestra Simfonică World Youth a Centrului de Arte Interlochen (director artistic și dirijor principal), Festivalul de Muzică Contemporană Cabrillo (director muzical).
adevarul.ro/s-a-incheiat-concursul-enescu-editia-2024.html
[2] Italia, Australia, Coreea de Sud, Grecia, Africa de Sud, SUA, Mexic, Japonia, Hong Kong, Franța, România, China, Germania, Polonia, Maroc, Olanda, Brazilia, Croația, Macedonia de Nord, Spania, Singapore și Elveția.
[3] Gnossienne se referă la dansul ritual al labirintului creat de Tezeu, pentru a sărbători victoria lui asupra Minotaurului, descris pentru prima dată în Imnul lui Delos de Callimachus. Cuvântul pare că derivă din gnoză. Compozitorul francez Erik Satie a scris o serie de Gnossiennes.
[4] În partitură se specifică faptul că Gran cassa (toba mare) trebuie să fie ascunsă în public, pe locurile din spatele scaunelor, pentru ca impresia să fie mai intensă.
[5 ] Violonistul Radu Dunca este al doilea concertmaistru la Orchestra Operei Naționale din București.
*wikipedia.org/wiki/The_Three-Cornered_Hat
**wikipedia.org/wiki/La_mer_(Debussy)