Studii: Universitatea Națională de Artă Teatrală și Cinematografică "I.L. Caragiale", București, promoția 2022 (licență)
Participă la Gala HOP 2024, la secțiunea Individual, cu momentul Botoșani, după Genul acuzativ de Mimi Brănescu.
Oana Balaci: Cum te vezi tu? Cum crezi că te văd ceilalți?
Antonia Scutaru: Cele două perspective se pupă mai mult ca niciodată acum. Expun o față efervescentă, funny, cu nerv, dar acopăr cu ea un suflet hiper-sensibil.
O.B.: A fost vreun moment în copilăria ta în care se putea prevesti că vei ajunge artist?
A.S.: Făceam sarmale din frunze de nuc și nisip, îl imitam unu la unu pe Dan Negru, spuneam că mă cheamă Georgiana și că stau pe altă stradă numai ca să-mi protejez părinții de vecinii pe care-i supăram, îmi obligam familia să asiste la concerte cu repertorii întregi compuse de mine, îi pregăteam mamei mele știri filmate sau scrise de mână cu ce s-a mai întâmplat prin casă cât a fost ea la serviciu, îl îmbrăcam pe vără-miu, Claudiu, în creațiile mele proprii făcute din cârpele pentru praf și-l puneam să defileze prin casă, mâzgăleam toți pereții cu creioane colorate, luam la probat fiecare pantof cu toc, dansam cu taică-miu pe populară la fiecare petrecere... cred că și sărăcia, contextul moldovenesc, traumele dobândite... toate astea-s un cumul de factori care m-au adus astăzi în acest punct. Eu am fost ,,actrița" în familia mea încă de când m-am născut. Pe mine așa mă alintau. Familia mea a prevestit artista care sunt astăzi.
O.B.: Cum te ajută (sau încurcă) actoria în viața de zi cu zi?
A.S.: Mi se pare uneori că-s nebună (într-un sens bun). Actoria e cea mai bună scuză pentru toate căcaturile pe care le fac: urmăresc oameni pe stradă, mă dau drept altcineva, vorbesc în limbi inventate, spun că fac research pentru un rol și ajung, foarte random, să aflu povești de viață. E o meserie care-ți oferă privilegiul de a conștientiza mai pregnant lucrurile pe care le luăm for granted. Reînveți să mergi, să scuipi, să iubești, să țipi la maică-ta, să te doară piciorul... șamd
O.B.: Cum te pregătești pentru un rol?
A.S.: N-am nicio metodă clară. Încerc să fiu disciplinată și organizată. Schimb des metoda de abordare a acestei pregătiri. Mă mențin interesată.
O.B.: Povestește despre un rol care a rămas cu tine mult timp după ce l-ai jucat.
A.S.: Am 23 de ani. Toate au rămas. N-am uitat. Știu fiecare rol pe care l-am construit. Cumva rolurile astea au privilegiul de a se consuma pe scenă. Mai rău e cu alter ego-ul meu, TONY, căruia îmi permit să-i mai dau voie să existe din când în când. Îmi cer iertare prietenilor mei care trebuie să-l suporte. Deși, la finalul zilei, râdem cu toții.
O.B.: Poate că nu ai încă luxul de a alege în ce spectacole joci sau ce roluri accepți. Dar ce cauți într-un spectacol și într-un rol? Care sunt criteriile după care ai ales / vei alege să intri într-o echipă creativă?
A.S.: Mi-a plăcut mereu să râd și să lucrez alături de artiști profesioniști, oameni respectuoși față de ei înșiși și de profesia lor care conferă întotdeauna un mediu de lucru din care vreau să fac parte. Daca mediul ăsta e instalat, orice rol e perfect pentru a-mi majora experiența.
Katarina sau doica lui Shakespeare, Nina lui Cehov, Hedda lui Ibsen, Vassa lui Gorki sau femeile scrise de Mimi Brănescu, sunt pe lista mea de dorințe. Sper să bifez rolurile astea în viitor.
O.B.: Gurile rele spun că "se moare de foame din actorie". Cum răspunzi?
A.S.: Negativ. Se poate muri de foame în orice meserie. Am învățat de la generațiile mai mari că modul în care tratezi profesia pe care o alegi se reflectă vizibil în rezultate de orice fel. Satisfacția financiară poate fi un rezultat, chiar și în actorie, chiar și în România.
Până la urmă, calitatea de om descurcăreț e genetică sau moștenită.
O.B.: Ce carieră ai fi urmat dacă nu ai fi urmat actoria?
A.S.: Stomatologia. Sunt obsedată de dinți, sunt fascinată. Petrec ore întregi pe săptămână urmărind chirurgia orală. Văd medicii stomatologi ca pe adevărați artiști. Zilele în care mă trezesc cu gândul că am programare la dentist sunt mereu cele mai bune zile. Îi apreciez enorm și mereu m-am înțeles foarte bine cu ei.
Din fericire sau din păcate am descoperit actoria înainte de stomatologie.
O.B.: Ce te atrage la film și ce te atrage la teatru?
A.S.: Viața mult mai dulce la filmări decât la teatru. Mereu cineva are grijă de tine: să stea hainele bine, să ai părul perfect, să zici replicile așa cum sunt scrise, să nu te plouă, să nu-ți fie frig etc. De cele mai multe ori, filmul se plătește mai bine și satisfacția muncii e mai rapidă. Ce apreciez cel mai tare, personal, este faptul că nu se pierde timpul. La teatru tot se mai trezește cineva să fumeze țigări 30 de minute, să discute inutil pe lângă repetiție sau să întârzie. La film, timpul fiind calculat în bani, nu și permite nimeni să nu respecte programul. Am suferit mereu de boala asta a timpului pierdut. Cred că e cel mai valoros lucru de pe pământ. De asta nu sufăr să aștept, să fur curent aiurea sau să întârzii la teatru.
Experiența mea în teatru, însă, este mai longevivă. Teatrul m a apropiat de oameni cel mai tare și mi a creat cele mai strânse conexiuni cu persoane minunate care mi au rămas apropiați pe viață. Vulnerabilitatea și expunerea cu care se tratează proiectele din teatru, mă hrănesc cu relații importante. Relații de la care, mai târziu, am avut cel mai mult de învățat.
Deși pare că, mai sus, am ales între teatru și film, nu am făcut o. Balanța e la mijloc și experiența mea prea mică în film nu justifică o pronunțare radicală.
O.B.: Alege o carte, un film și o melodie care te-au marcat și explică într-un rând de ce.
A.S.: Cartea cu piese de teatru a lui Mimi Brănescu (Șase piese, un autor) care m-a împins spre participarea la Gala Hop de anul acesta - pentru că mi-a adus aminte de familia mea
Filmul lui Michael Haneke The Piano Teacher- pentru că Isabelle Huppert și Michael Haneke sunt doi oameni care au reușit să mă sfâșie și tulbure. comprimat. în 2h și 11 minute
Melodia Me de la Fred Again - pentru că exprimă o emoție universală; e pentru orice moment din viață.
O.B.: Ce faci când nu ești artist? Ai și hobby-uri care nu au legătură cu arta?
A.S.: Studiez viața. Orice o încorporează face parte din hobby-ul meu: gătesc, dansez, înot, ies la mese, la stand-up... până și să merg la stomatolog îmi face enormă plăcere. Nu știu ce aș putea numi că e în afara artei.
O.B.: Ce te-a determinat să te înscrii la Gala HOP 2024? Ce așteptări ai de la această competiție?
A.S.: Nu cred că e o competiție. Eu n-aș vrea s-o perceapă nimeni așa. E o experiență care, mă aștept să-mi majoreze informațiile și să-mi lase 2-3 amintiri de care să mă bucur. Procesul Galei e mai ofertant pentru mine ca actriță proaspăt absolventă.
Referitor la cei doi, trei oameni care m-au determinat să mă înscriu la Hop 2024: le mulțumesc că au știut ce butoane să apese ca să-mi stârnească interesul către acest challenge.
O.B.: Cât de relevantă ți se pare tema ediției 2024 (Identitatea actorului autentic - amprenta unicității sale) pentru tine și pentru artiștii de azi?
A.S.: Autenticitatea artistului se estompează odată cu tranziția de la hobby la profesie. Se pierde un pic din bucurie și, uneori, uiți că ai dreptul de a te juca. Ori, în definitiv, tocmai asta-i frumusețea: identitatea actorului, autenticitatea lui în contextul dat. Cred. Asta cred acum. Poate că perspectiva mea se va modifica mai târziu.
O.B.: Mulțumesc frumos, baftă la HOP și dincolo de HOP.
(Foto: unstudiomic)