august 2024
Gala Tânărului Actor HOP 2024
Târziu în noapte, căutând din priviri luna, care nopțile trecute semăna cu o felie de portocală, mă îndreptam spre casă cu gândul la primii concurenți, la primele "demonstrații" de actorie, în încercarea lor de a ne arăta că sunt unici, că sunt autentici. Vorbim despre Gala Tânărului Actor HOP, ediția 27, prima zi de concurs (28 august 2024), de la Alba Iulia, ca să știți!

Așa cum spuneam într-o cronică anterioară, revin și cu ceva mai multe amănunte în legătură cu modul de desfășurare și cu probele, cu hop-urile, pe care le au de trecut.

La această ediție, directorul artistic Erwin Șimșensohn a propus, ținând cont de diversitatea de forme și mijloace de expresie prezente astăzi în spațiul teatral, să completeze expunerea lor în fața juriului cu momente de film, dar și cu momente în care intră în rolul de prezentator. Așadar, este prima gală care va fi prezentată în exclusivitate de concurenți. Și pot spune că prima seară, din acest punct de vedere, a fost simpatică, chiar relaxantă (sper că și pentru ei), fără rigidități și citit de pe o foaie.

Revenind la probele care vor fi luate în calcul de jurați, există o probă impusă, cu o secvență de film (regizorul Emanuel Pârvu este cel care le-a dat două mini-scenarii, fiecare putând opta pentru unul dintre ele) și una teatrală, în care au avut la dispoziție câte cinci monoloage versificate ale unor personaje foarte cunoscute din opera lui Shakespeare, cinci masculine: Hamlet, Claudius, Macbeth, Richard al III-lea și Shylock, respectiv cinci feminine: Julieta, Viola, Lady Macbeth, Katarina și Helena. Și proba liberă, unde fiecare are libertatea de a se prezenta așa cum știe mai bine, pentru a-și demonstra maniera sa unică și personală de interpretare, fără a apela la tehnologie. La care se adaugă modul în care își prezintă colegii în gală.

Mă bucur că nu fac parte din juriu, deci nu sunt nevoită să dau verdicte / note / analize, pentru că este o sarcină oarecum ingrată, dificilă și cu o anume subiectivitate. Sarcina aceasta a revenit la această ediție actorilor Raluca Aprodu și Adrian Titieni, regizorilor Gianina Cărbunariu, Vlad Cristache și Andrei Măjeri, respectiv criticilor de teatru Alina Epîngeac și Claudiu Groza.


Dacă la ediția anterioară a fost o zi a probei impuse și două ale probei libere, de data aceasta probele au fost intercalate, unii concurenți prezentând momentul lor liber ales, alții momentul impus.

Am intrat în sala de spectacol cu dorința de poveste, nicidecum de competiție, de probe, și pot spune că am fost, în mare parte, plăcut surprinsă de propunerilor lor. Am remarcat în primul rând firescul, naturalețea cu care s-au prezentat în fața camerei de filmat, la proba impusă de film. Le place, se simt mai confortabil, poate și pentru faptul că nu au un public cu ochii ațintiți asupra lor, că pot să reia filmarea și să tragă mai multe duble (mă rog, aici au avut, totuși, un timp limitat), cu toate că la întrebarea pusă de Oana Balaci în interviurile pentru LiterNet (de citit aici) ce îi atrage la teatru și ce îi atrage la film, majoritatea au spus că ambele au farmecul, dificultatea și specificitatea lui, că ceea ce place la unul - efemeritatea, în cazul teatrului, în cazul celuilalt este opusul - dăinuirea în timp. La proba liberă, sincer, am apreciat curajul celor care și-au gândit propriul text, cu inserții sau fără din alte texte, dovedind astfel că pot să fie creativi și în sfera dramaturgiei. Fiecare dintre ei s-a străduit să își pună în evidență calitățile vocale, de mișcare, de vorbire scenică, cu umor sau cu dramatism. (concurenții din prima zi pot fi urmăriți pe vimeo-ul de la final sau pe Facebook-ul galei, și vor putea fi votați, în 31 august 2024, începând cu ora 00:00 până la ora 17:00).

Au îndrăznit, s-au străduit, ne-au surprins, ne-au amuzat, emoționat... Hop-ul nu este încă trecut, pentru că în zilele următoare de concurs îi vom revedea la cealaltă probă decât cea din prima zi, în altă ipostază.

La proba liberă, în prima zi de HOP27, ne-am întâlnit cu: o avocată, care, în principiu, știe să-și gestioneze, în opinia sa, clar exprimată, pledoariile, dar care, acasă, în familie, se confruntă cu neînțelegeri (Maria Moroșan - Prima facie, de Suzie Miller), apoi cu un vlogger în căutare de fete și care se prezintă, lor, cum știe el mai bine și crede că le poate capta atenția (Leonard Chionac - Vlog nou - Fetele, adaptare după personajul Louis Lewanski din filmul La bête), o tânără actriță, care participă la concursul "actorii spun lucruri", din dorința evidentă de a-și găsi un loc într-un teatru, un rol măcar, scoțând în evidență, cu ironie și autoironie, condiția actuală a actorului (Ioana Cojocărescu - text propriu)


Apoi cu o altă tânără actriță, cu aceleași aspirații în a fi remarcată, pledând, cu acordeonul la purtător, pentru capacitatea sa de a interpreta roluri cu greutate (Andreea Alice Preda - text propriu cu inserții din Opera de trei parale, de Bertolt Brecht), cu un amorezat, timid, foarte timid, care ne mărturisește că nu știe cum să o abordeze pe fata la care râvnește, fata din bar, și îi scrie versuri venite din univers, o "cucerește", ca în final să rămână cu... versurile (Bogdan Ifodi - #mamnascutdinnou, adaptare după un scenariu de Aleksandr Petrov), cu o fată, așa à la Giulietta Masina, extrem de agitată, de nervoasă, pierdută, în căutare de partener, neînțeleasă, care nu își găsește nicicum liniștea... nu prea are cum, din cauza instabilității psihice, dar invită la viață, la respirație (Anamaria Popa - Râs nervos, text adaptat după Laughing Wild, de Christopher Durang).


Apoi cu o simpatică, foarte simpatică, dar agitată femeie, care vine să susțină o conferință despre tutun, împinsă de la spate de soțul său (Miruna Gabriela Olteanu - Despre efectul dăunător al tutunului, după A.P. Cehov), cu un pasionat băutor de bere, cu calități de prestidigitator, pus la costum, cu o conspirație în mintea și gesturile sale, foarte, foarte amuzant (Mihai Mocanu - Sufleorul fricii, de Matei Vișniec) și, ultima, dar nu cea din urmă, la proba liberă, o tânără panicată, care nu își găsește firul coordonator, firul propriu, nici în vorbe, nici în fapte (Andra Colidiuc - Firul Ariadnei, text propriu cu inserții din Pearl, film regizat de Ti West).


La grup (Nicholas Bohor, Alexandra Catrina, Luca Fumuru și Larisa Oasenegre - Poartă-mă, de Giorgioa Aimeri) - au format câte un cuplu, fiecare din fete fiind vocea și mișcarea uneia din dubla personalitate a personajului, iar băieții interpretând bărbatul avut, respectiv bărbatul dorit, de la o cămașă la un costum, fiecare personaj cu dorințele lui, cu felul său de a fi.


La proba impusă, pe scenă, Antonia Scutaru și Ada Andreea Bicfalvi au interpretat-o pe Viola din A douăsprezecea noapte, Actul II, Scena 2, prima așa precum o adolescentă a zilelor noastre, ușor nevrotică, cea de-a doua ceva mai simplă și mai reținută în gesturi și mișcări.


Theodora Pintilie a fost o Katarina - Îmblânzirea scorpiei, Actul V, Scena 2 - care dansează, face pe fetița blândă, schimbătoare în ținută precum în fire.


Iosif Paștina și Cătălin Vîlcu au fost Richard al III-lea, Actul I, Scena 2, primul subțiratic, care-și privește chipul într-o oglinda sfărâmată, celălalt supraponderal, subliniind cu întreg corpul și cu vorba uimirea de a fi iubit, dorit.


Adrian Rîmboacă a fost un Hamlet, Actul II, Scena 2, așa mai rocker, un rocker săltat parcă de pe motor, iar Ileana Ursu a fost Helena din Visul unei nopți de vară, Actul I, Scena I, o Helenă mai casnică, care spală rufe la lighean, dar care cântă într-o franceză impecabilă, uneltind cu gândul, cu trupul, la cel care nu i-a dat atenție.


Julieta din Romeo și Julieta, Actul IV, Scena 3 au fost, pe rând, Alexandra Bob și Denisa Tudora, prima cu aer de fetiță, tremurândă, delicată și naivă, cealaltă agitată, mai puțin delicată, prea "stăpână pe situație".


Roxana Bîclea a fost Lady Macbeth, din Macbeth, Actul I, Scena 5, o lady cam... oarecare, iar Mihai Andrei Pleșa a fost Claudius din Hamlet, Actul III, Scena 3, un Claudius care are remușcări, care suferă...


Am încercat să redau, cât de cât, în cuvinte, hop-urile pe care le-au avut de trecut în prima zi o parte din concurenți. Dar este de văzut și de auzit. Așa că vă invit să urmăriți Gala Tânărului Actor HOP live, pentru că merită!

(foto: Andrei Gîndac)




0 comentarii

Scrieţi la LiterNet

Scrieţi o cronică (cu diacritice) a unui eveniment cultural la care aţi participat şi trimiteţi-o la [email protected] Dacă ne place, o publicăm.

Vreţi să anunţaţi un eveniment cultural pe LiterNet? Îl puteţi introduce aici.

Publicitate

Sus