august 2024
Gala Tânărului Actor HOP 2024
Gata, nu mai întoarcem clepsidra, nisipul s-a scurs, s-a ajuns la final de HOP. E adevărat, atunci când aștepți, poate, cu nerăbdare să afli dacă te numeri printre cei aleși, mai ai de numărat câteva ore, minute, secunde. Deși, așa cum i-am văzut acum, târziu în noapte, la un pahar de vorbă, mi se părea că nu mai conta nimic altceva decât faptul că erau împreună, că efortul concursului a luat sfârșit și puteau să răsufle ușurați că nu mai au de susținut nicio probă.

Ce nu am detaliat până acum sunt cele două scenarii pe care le-au primit pentru secvența de film, componentă a probei impuse. Un prim scenariu surprinde un "dialog" (de fapt, tot un monolog rezultă la filmare) al personajului principal, care este o persoană ce vorbește la telefon cu iubitul/iubita de care vrea să se despartă. Pretextul acestei convorbiri telefonice este acela că protagonistul este interesat de achiziționarea unei biciclete noi, iar partenera/partenerul îl/o sunase pentru a-i furniza informații cu privire la preț. Acest dialog se petrece în interior, într-o încăpere din locuință, și, la un moment dat intervine din exterior un fapt perturbator, care îl determină pe protagonist să reacționeze. Apoi revine la convorbirea telefonică. Intrarea sau prezența unei alte persoane îl/o determină să grăbească încheierea convorbirii și să își justifice dialogul în fața acesteia. Cel de-al doilea scenariu vizează tot un "dialog" telefonic, între soră și frate. Mama le-a murit și ei stabilesc detaliile legate de înmormântare: ce fel de sicriu, ce fel de cruce, ce mai trebuie... În timpul convorbirii intervine, din nou, un element perturbator din exterior.

Prin aceste scenarii s-a urmărit modul cum se defășoară monologul, cu ce voce, cu ce atitudine, oferind o secvență cât se poate de reală, de veridică, punându-se accentul pe capacitatea de schimbare a registrului interpretativ și de firescul, naturalețea interpretării.

Ca stare, în secvențele de film urmărite, în cazul celui de-al doilea scenariu, doar două concurente au dat de înțeles că suferă pentru că mama lor a murit. Toți ceilalți au fost, într-o mai mică sau mai mare măsură, indiferenți. Primul scenariu îți oferea posibilitatea nuanțărilor, pentru că situația era una mai puțin clară pentru spectator, permițând protagonistului/protagonistei să nuanțeze relația cu celelalte presupuse personaje.

Oricum, așa cum am mai spus, toți, în marea lor majoritate, s-au simțit bine în fața camerei de filmat și au dus cu bine la capăt momentul impus; cu mai multă sau mai puțină... emoție, să spunem.

Dar să vedem cu cine ne-am mai întâlnit în ultima seară de concurs la proba impusă. Cu Andra Colidiuc, care a interpretat-o pe Viola din A douăsprezecea noapte, Actul II, Scena II, o Violă simplă, fără agitații inutile, poate cu o rostire cam închisă pentru auzul meu. Două Helena din Visul unei nopți de vară, Actul I, Scena 1, prima Bianca Archip, râzând continuu, că te întrebi de nu-i cumva un plâns ascuns într-un surâs?!, a doua Catinca Hanțiu, indignată de faptul că nu este văzută de cel îndrăgit, înciudată. Și două Katarina din Îmblânzirea scorpiei - Bianca Marinescu și Ioana Cojocărescu. Bianca e o Katarina modernă, atrăgătoare, care-și îngrijește corpul cu fel de fel de loțiuni, invitând la supunere cu năduf: una spune, clar alta gândește. Katarina Ioanei e inteligentă și înțelege că e mai bine să fii supusă, sau să pară astfel, sfătuind să i se urmeze exemplul. Lady Macbeth, din Macbeth, Actul I, Scena 5, a fost Daria Pentelie, pe cât de firavă și delicată ca prezență fizică, pe atât de puternică în exprimare, o lady care știe bine ce va să vină și că nimic nu se mai poate schimba.

La băieți ne-am întâlnit cu Claudius din Hamlet, Actul III, Scena 3, adică cu Mihai Mocanu, un Claudius care cere cam prea multă miluire Domnului, și cu Eduard Crucianu, Claudius cel conștient de fapta sa și de faptul că nu mai poate schimba nimic, ruga este inutilă. Macbeth, din Macbeth, Actul II, Scena 1 - "străinul" Darie Doklean (cum l-a prezentat colegul său Eduard Crucianu, asta pentru că este din Serbia), un Macbeth în haină de piele lungă, sub care se întrezărește bustul gol, un Macbeth mult prea delicat, aș spune. Nicholas Bohor a fost Hamlet, din Hamlet, Actul II, Scena 2, un Hamlet beat, și bea de neputință, care dialoghează cu prietenul-craniu lucios și colorat. Bogdan Ifodi și Leonard Chionac au fost, pe rând, Shylock, din Negustorul din Veneția, Actul III , Scena 1. Bogdan dialoghează cu publicul, parcă așteptând de la ei răspunsul la întrebările și nemulțumirile sale, Leonard, cu voce puternică, știe răspunsurile, clar, dar dă glas, cu nerv și indignare, întrebărilor.

La proba liberă aș vrea să începe de data aceasta cu grupul Măieștrilor, care, sunt convinsă că atunci când au gândit momentul lor, l-au gândit în așa fel încât să se distreze dar să și distreze. Patru tineri care fac Teatru, cu T mare, adunați la barul unuia dintre ei, zis Gutuie, barul care poartă numele sugestiv de Coada măgarului - șpriț și șpectacol, așteaptă, la un șpriț, evident, telefonul magic care să îi cheme cu un moment teatral, ca să mai cîștige și ei un ban. E Shakeaspeare, dar de ce nu Shrek, e cu seriozitate, dar de ce nu fără. Sunt caraghioși, unul mai caraghios decât celălalt, dar au haz, au și talent în acest haz, râd, cântă și dansează. Eu doar am râs, că nu puteam altfel, ca spectator. - Măieștrii, adaptare după Visul unei nopți de vară, de William Shakespeare cu Adrian Rîmboacă, Cătălin Vîlcu, Iosif Paștina, Ștefan Voicu și...

Denisa Tudora a fost cea care a deschis a treia seară de concurs cu Lose yourself, după Katherine Chandler, care interpretează o tânără, cam dezlânată în vorbe și în fapte, ce povestește, așa mai în ritm de hip-hop, cum s-a îndrăgostit la prima vedere de un băiat, cum l-a văzut iarna și cum l-a simțit vara, cu urme de violență pe corp. Cătălina Romaneț este o tânără care ne spune că într-o bună zi nu a mai auzit și cum a marcat-o pe fata care voia atât de mult să danseze acest lucru. Și trupul se mișcă, povestea continuă și viața merge mai departe - Liniște, după monodrama Umami, de Teodora Savu. Personajul lui Gabriel Muncuș vrea să devină vedetă, și participă la un casting de sinucideri, căci face parte dintr-o familie de "vedete" ale sinuciderilor. Toți membrii familiei sale s-au sinucis: bunica, mama, tata și sora, fiecare altfel. Transformarea sa în vedetă vrea să fie specială, diferită de a membrilor familiei sale, dar în final își dea seama că vrea să trăiască și renunță la ideea vedetismului. E un personaj și hazliu, și ciudat, dar care are voce, cântă - Vreau să fiiu vedetă, după Apocalipsa gonflabilă de Saviana Stănescu. Antonia Scutaru este fata care străbate țara în lung și-n lat, de la București, la Alba Iulia, de la Alba Iulia la Botoșani, pe la sora și fratele ei, exprimându-și toate nemulțumirile, frustrările, indignările, declanșate de moartea mamei. E un moment așa cu haz de necaz, e de râs și nu prea - Botoșani, după Genul Acuzativ, de Mimi Brănescu. Un tânăr actor, mulțumit și plin de sine, este văzut de un mare regizor francez, este alesul și așteaptă un mesaj, de fapt așteaptă să nu primească niciun mesaj, pentru că aceasta ar fi confirmarea că va fi mare artist în Franța. Așa ne spune el, actorul care se dă mare, care le știe pe toate, căruia nu-i pasă, de fapt, decât de propria persoană. Cine a fost tânărul? Sorin Manea care ne-a povestit și cu ritm, cu haz, cu nunceak-uri, cine este el, personajul din Telegrama, după Aldo Nicolaj. Alexandra Bob cântă, bate step, dansează dans contemporan și vorbește despre boală sau boli, despre confruntarea ei cu cealaltă personalitate a sa, despre edițiile anterioare ale galei HOP în momentul Boala, un text propriu cu inserții din O fetiță înfiorător de banală, de Ioana Toloargă și Boala, de Marin Sorescu. Robert Brage, chiar dacă o privește cu intensitate pe Raluca Aprodu, el, personajul său, i se adresează iubitei sale. E un nestăpânit, un nerăbdător, care nu prea vrea să fie nici romantic, nici să-și ceară scuze când vorbește urât sau când greșește, care încearcă să își demonstreze dragostea - Oglinda, după Am avut o livadă, de Yann Verbugh și Mii de scuze, de Neil LaBute. Eu sunt un pescăruș!, poem-manifest-dramatic, text propriu, cu inserții din A.P. Cehov cu Ileana Ursu, care vorbește despre condiția actorului, cât se poate de reală, cu expresivitate, cu ironie, dar care te pune pe gânduri, pentru că e acolo adevărul, deloc plăcut, e pur și simplu puterea de a îndura. E teatrală așa cum trebuie, atât cu trebuie, și cred că și-a punctat bine ideea.

Iaca am ajuns și eu la final, istovită mă simt, la rându-mi, și parcă îmi vine să cânt, să râd, să joc. O voi face diseară, la after-party, cu siguranță.

Așa, ca de final competitiv, nu pot decât să spun BRAVO lor pentru că au făcut pasul ăsta primar, de a participa. Apoi BRAVO lor că au trecut cu bine acest HOP27 și îi încurajez să o mai facă și la anul, pentru că nu au decât de câștigat.

Și, țineți minte dragilor, frumoșilor, tinerilor, talentaților, toți sunteți câștigători pentru că ați fost aici, la Gala Tânărului Actor HOP 2024 de la Alba Iulia.




0 comentarii

Scrieţi la LiterNet

Scrieţi o cronică (cu diacritice) a unui eveniment cultural la care aţi participat şi trimiteţi-o la [email protected] Dacă ne place, o publicăm.

Vreţi să anunţaţi un eveniment cultural pe LiterNet? Îl puteţi introduce aici.

Publicitate

Sus