După cuvântul introductiv al cunoscutului prezentator Marius Constantinescu, concertul transmis în direct de TVR Cultural și Radio România Muzical a început cu Simfonia nr. 1 «Consolations», de Shin Kim, în interpretarea Orchestrei Naționale Radio, dirijată de Delyana Lazarova, din Bulgaria. Lucrarea pentru orchestră, creată în anul 2022, cuprinde cinci părți: 1. De Profundis 2. Polychrome lightshines upon monochrome tars (Lumină policromă strălucește pe gudroane monocrome); 3. Interlude ascending light (Interludiu, lumina ascendentă); 4. Dona Nobis Pacem (Dă-ne nouă pacea); 5. Hymnum Caelestis (Imn către Cer).
Ascultând Simfonia «Consolations», gândul mi se alipea de programul care a stat la baza creației simfonice, oferit chiar de compozitor: "Ca ființă ce aparțin acestei lumi și acestei generații, am fost nevoit să trec prin multe dificultăți" (obstacole, boli, războaie). "Am descoperit că lumea are nevoie de consolare și simpatie. Am decis să folosesc ceea ce este cel mai prețios pentru mine și anume muzica, pentru a-i consola." Prima parte a Simfoniei, De Profundis, este întunecată, chiar violentă la un moment dat. Motivul plasării acesteia înaintea celorlalte părți este acela de a produce simpatie față de oamenii care sunt în agonie, deoarece consolarea fără simpatie este lipsită de sens."
Auzeam de pe scenă pete timbrale deosebite. Percuția era foarte activă, cu efecte angoasante. Teme cântate cu intervale armonice disonante la corzile grave - violoncel și contrabas - se întretăiau cu clinchete de clopoței, harpele scufundau melodia până în contraoctavă, alămurile gemeau și răgeau, cu tuba în frunte, timpanul tuna extinzându-se peste întreg ansamblu, cinelul răbufnea strident, valuri de glissandi și tremolo la corzi și pizzicato sincronizat cu loviturile de tobă mare- toate creau o atmosferă misterioasă.
Partea a doua, Polychrome lightshines upon monochrome tars, descrie lumina speranței, care acoperă întunericul vieții pline de lacrimi. Coloristica sonoră a devenit aici fascinantă. Paleta de timbruri a fiecărui instrument de suflat și percuție ieșea în relief precum fulgerele. În următoarea parte, Interlude ascending light, instrumentația a devenit mult mai elaborată (combinații coloristice cu sunete de pian, clopoței harpă, glussando de timpan și emisie frulato la flaute). În următoarele macro-secțiuni ale simfoniei ideea de consolare acaparează discursul prin consonanțe, factură romantică (sonorități wagneriene, brahmsiene). Simțeam uneori afinități cu muzica din baletul Petrușka de Igor Stravinski (o atmosferă ce descrie un bâlci). Limbajul se colora cu scări pentatonice, alteori răzbătea subtil motivul medieval Dies irae. Cea mai amplă parte a fost Dona Nobis Pacem, în care compozitorul a transmis, prin intermediul armoniilor confortabile, mesajul consolator. Ascultam bariolajele pe cele patru coarde ale viorii prime, semnalele trompetelor. În ultima parte, Hymnum Caelestis, coralul cornilor a sunat splendid, atmosfera triumfală predomina, acorduri prelungi de orgă însoțeau și întregeau armonia.
Într-adevăr, Simfonia explorează gama completă a trăirilor umane, de la durere și suferință, până la speranță și pace interioară.
Am ascultat o lucrare simfonică minunată, ce a meritat din plin premiul acordat. Orchestra Națională Radio a cântat dificila partitură, sub conducerea dirijoarei Delyana Lazarova, cu mult profesionalism și dăruire, reliefând detaliile unei muzici misterioase și originale.
În aplauzele publicului, Zygmunt Krauze, Președintele juriului secțiunii de Compoziție, a înmânat Diploma laureatului ediției 2022 a Concursului Internațional George Enescu, compozitorul Shin Kim.
A urmat Gala de premiere a secțiunii compoziție. Compozitorul și pianistul Zygmunt Krauze, actualul Președinte al juriului secțiunii de Compoziție, a anunțat premiile acordate de către juriul format din compozitorii: Tim Benjamin, Dan Dediu, Adrian Iorgulescu, Doina Rotaru, Pascal Dusapin, Outi Tarkiainen, Jennifer Higdon, Magnus Lindberg, Gerard McBurney, împreună cu Elsa Vautrain, Director artistic al Universal Music - Durand Salabert Eschig - membrii juriului fiind salutați prin aplauze de către publicul din sala Ateneului Român.
- Premiul pentru muzică de cameră: Daniele Di Virgilio (n. 1990, Italia), pentru lucrarea SINE Me-moria;
- Premiul pentru muzică simfonică: Voltz Alexander (n. 1999, Australia), pentru lucrarea DUNROSSIL ELMS;
- Premiul pentru originalitate: Santamaria Diego (n. 1993, Italia), pentru lucrarea THE STONE AND THE IVY.
Apoi, sala s-a umplut până la refuz. Mulți spectatori s-au înșelat, crezând că ora de începere este 19, așa cum sunt toate concertele de la Ateneu.
A urmat Triplul concert pentru vioară, violoncel, pian și orchestră de Paul Constantinescu, soliști Maria Marica - vioară, Benjamin Kruithof - violoncel și Alexandra Segal - pian.
Vioara pe care a cântat Maria Marica, este celebra Guarnieri del Gesù - Citadela a lui George Enescu. În conferința de presă din preziua concertului de deschidere, Maria Marica a dezvăluit faptul că este foarte emoționată nu numai pentru contactul cu scena și publicul, dar mai ales pentru bucuria de a asculta sunetul acestei viori, în care parcă transpare ceva din personalitatea lui Enescu, nume ce îl poartă Concursul afiliat la World Federation of International Music Competition - WFIMC, (Federația Mondială a Concursurilor de Muzică).
Triplul Concert pentru vioară, violoncel, pian și orchestră «cântecul de lebădă» al lui Paul Constantinescu, a fost terminat de compus la 23 ianuarie 1963. Prima audiție a avut loc la 28/29 decembrie 1963, cu Ștefan Gheorghiu - vioară, Radu Aldulescu - violoncel și Valentin Gheorghiu - pian, Orchestra Națională Radio, dirijată fiind de Iosif Conta [1].
Este un concert scris în stil neoclasic, în care folclorului românesc, ca sursă, îi este alăturat un strat psaltic de muzică bizantină., Se simte în această muzică o gândire modală extinsă (modalism cromatic). Rezonanța bizantină, sublimarea - prin conținut interiorizat și concizie formală, sintetizarea - între sursa de inspirație în cadrul potențialului modal autohton și mijloacele clasice de tratament muzical. Concertul are trei părți: 1. Pesante. Allegro deciso; 2. Andantino comodo; 3. Rubato. Allegro molto.
Cei trei interpreți, laureați ai Concursului Enescu, acompaniați de excelenta Orchestră Națională Radio, dirijată foarte activ de Delyana Lazarova, au oferit o variantă deosebit de plastică, în care osmoza soliști-ansamblu orchestral crea senzația de simfonie concertantă, prin scriitura densă. Sunt tineri artiști care au și o puternică bază teoretică. Ei au asimilat structurile stranii ale acestei muzici care conține utilizarea intensă a intervalului de cvartă lidiană și a tetracordului lidian, a tetracordului acustic și a pentacordului locrian sau istrian, precum și scordatura tetracordului. din practica muzicală bizantină, aparținând genurilor diatonice, cromatice, enarmonice: Glasul I (doric), Hisar sau Nisabur.
Dincolo de pasaje de virtuozitate, cântate cu aplomb, soliștii își contopeau frazele muzicale într-un contorsionat flux sonor. Imitații, unison-uri dialoguri, toate se împleteau măiestrit. Din cântul lor, reieșea "un tip specific de ostinato-melodic, generând adesea un context contemplativ-extatic, opus ostinato-ritmic", specific agitat-motorit - ca în muzica unor compozitori precum: Igor Stravinski, Arthur Honegger, Serghei Prokofiev și Béla Bartók.[2] Cadența primei părți concluziona tensiunile ideilor muzicale anterioare, cu o notă de virtuozitate.
Admiram și solo-ul de clarinet, din debutul părții a doua, Andantino comodo, ce pregătea melosul viorii și a violoncelului; ulterior pianul, cu sunete diafane, intensifica atmosfera de taină nepătrunsă. Totul era susținut cu un ton calitativ al celor trei soliști.
Acompaniamentul orchestral bine domolit de dirijoarea Delyana Lazarova, se mula perfect. Partea a treia confrunta vioara cu violoncelul într-un veritabil duel sonor. Pianul aducea impresia de toacă, precum în debutul părții mediane din Sonata a III-a pentru pian și vioară, "în caracter popular românesc", în la minor, op. 25 de George Enescu. Teme populare se auzeau afirmate cursiv de vioară și de violoncel, mai apoi îngânate de oboi. Țipete de trompetă sugerau confruntări belicoase. Excelent integrată a fost pianista Alexandra Segal. Frumoase contrastele dinamice în care se 'scăldau' timbruri opozabile.
Aplauze puternice și îndelungate, precum și ovații repetate au încununat un act artistic deosebit.
La bis, cei trei tineri artiști au oferit o pagină de muzică sublimă, compusă de Franz Schubert. Vioara Guarneri del Gesù și-a dezvăluit calitățile timbrale excepționale, Maria Marica reușind să obțină o vastă gamă spectrală, de la strălucire la catifelare, cu un sunet foarte bine controlat.
Este inadmisibil ca un concert de deschidere a Concursului Internațional George Enescu, transmis în direct de posturi de televiziune și de Radio, de la sala Ateneului Român, să fie bruiat de infernalele sunete amplificate inuman, provenind de la un spectacol de muzică rock, desfășurat în apropiere, în Piața Palatului. Primăria Capitalei trebuia să găsească, un alt loc pentru acel spectacol. (Ateneul nu poate fi mutat). Încercam, să-mi imaginez, cum, la un Festival UNTOLD, în proximitate, ar cânta, cu amplificare maximă, Orchestra simfonică a Filarmonicii Transilvania din Cluj-Napoca, un Oratoriu de Johann Sebastian Bach.
După pauză, Orchestra Națională Radio și Corul Academic Radio, dirijate de Delyana Lazarova, au interpretat Poema Română, op. 1 de George Enescu.
Această muzică răzbate ardent în inimile ascultătorilor, de la primul sunet până la Imnul Regal din final. Place, deoarece conține spiritul poporului român, de care George Enescu s-a simțit atașat mereu, prin ori câte dificultăți ale vieții a trecut - două războaie mondiale, pandemie, schimbare de regim politic, exil, boală și decesul său departe de țară. Dar mereu Enescu a spus: Cultura va trăi!
Venită din spațiul răsăritean al Europei, dirijoarea Delyana Lazarova, a simțit excelent această muzică, iar împreună cu artiștii de pe scenă au realizat o Poemă Română de diamant sonor. În seara aceea de debut a Concursului Enescu, ediția a XIX-a Orchestră Națională Radio, a sunat extraordinar. Instrumentiștii s-au întrecut pe sine, cântând la un nivel foarte înalt.
Ascultasem de curând o înregistrare a lucrării compusă de Enescu la vârsta de 16 ani, într-o sală a MINA - Museum of Immersive New Art. Acolo, dihotomia vizual-audio te răvășea. Însă, în sala Ateneului, ascultând Poema Română pe viu, percepeam o diferență enormă. Receptarea muzicii lui Enescu, cred că e bine să fie făcută așa cum s-a gândit compozitorul. Ar fi putut crea un balet sau o operă, dar a dorit ca muzica lui să se adreseze direct sufletului, doar prin imagini sonore.
Delyana Lazarova a lăsat o impresie de muzician erudit. Dincolo de aprofundarea partiturii, cu toate subtilitățile ei, trăia fiecare moment artistic cu toată ființa. Orchestra și Corul păreau legate de mâinile ei prin fire aurite, un instrument plin de vitalitate pe care-l stăpânea cu dragoste de frumos și știință dirijorală.
La finalul triumfal al Poemei, publicul s-a ridicat în picioare și a aplaudat frenetic, îndelung, mulțumind acestor artiști care au onorat prin prestația lor deosebită, încă o dată geniul enescian.
Dorim mult succes acestei ediții a Concursului Internațional George Enescu, care a debutat printr-un concert de mare ținută artistică.
NOTE
[1] Concertul a intrat în repertoriul maeștrilor Gabriel Croitoru și Marin Cazacu, care, alături de Valentin Gheorghiu, l-au interpretat la 18 decembrie 2008, la Ploiești, în întâmpinarea Centenarului nașterii lui Paul Constantinescu, sub bagheta lui Ilarion Ionescu - Galați. La ediția din 2018 a Concursului Enescu, în concertul de deschidere s-a cântat același Triplu concert de Paul Constantinescu, avându-i ca soliști pe violonistul Ștefan Tarara, violoncelista Eun-Sun Hong și pianistul Josu de Solaun, acompaniați de Orchestra Filarmonicii George Enescu, dirijată de Gabriel Bebeșelea.
[2] Pepelea, Roxana: Modal chromatism proper to the «Triple concerto» by Paul Constantinescu; Bulletin of the Transilvania University of Brașov; Series VIII: Art • Sport• Vol. 5 (54) No. 2 - 2012.
webbut.unitbv.ro/index.php/Series_VIII, pagina 5.