Juriul a fost alcătuit din: Președinte Arto Noras, membrii - Marin Cazacu, Enrico Dindo, Leonid Gorokhov, Dan Prelipcean, Valentin Radutiu, Meehae Ryo, Charlotte Lee (unul dintre cei 14 directori executivi de top în managementul artiștilor) și Raimund Trenkler. (violoncelist și Președinte al Consiliului de Administrație al Fundației Academiei Kronberg),
Finaliștii secțiunii de violoncel au fost acompaniați de Orchestra Națională Radio, la pupitrul căreia s-a aflat dirijorul Jonathan Bloxham.
Concurenții au cântat în următoarea ordine:
Haddon Kay, SUA., a interpretat Concertul pentru violoncel și orchestră în si minor, op. 104, B. 191 de Antonin Dvořák.
Ettore Pagano, Italia, a interpretat Concertul pentru violoncel și orchestră în mi bemol major, op. 107 de Dmitri Șostakovici.
Yo Kitamura, Japonia, a interpretat Concertul pentru violoncel și orchestră în si minor, op. 104 de Antonin Dvořák.
După încheierea finalei, juriul a deliberat și a comunicat, pe scena Ateneului Român, următoarele rezultate:
Premiul I: Yo Kitamura, Japonia, în valoare de 15.000 de euro net.
Premiul II: Ettore Pagano, Italia, în valoare de 10.000 de euro net.
Premiul III: Hadon Kay, SUA., în valoare de 5.000 de euro net.
Premiul publicului: Ettore Pagano, în valoare de 1.000 de euro net.
Premiul pentru cea mai bună interpretare a lucrării impuse «Syntrimma» pentru violoncel solo de Sebastian Androne-Nakanishi, a fost acordat lui Yo Kitamura, în valoare de 2.000 de euro net.
Premiul Serafin Antropov, pentru interpretarea Sonatei nr. 2 în do major pentru violoncel și pian, op. 26, compusă de George Enescu: Ettore Pagano, în valoare de 3.000 de euro net.
Repertoriul dedicat violoncelului, în genul concertului, este destul de restrâns, în comparație cu cel al pianului sau al viorii. Cele mai frecvent cântate concerte de violoncel sunt cele compuse de Joseph Haydn, Luigi Boccherini, Robert Schumann, Antonin Dvořák, Camille Saint-Saëns, Eouard Lalo, Edward Elgar, Aram Haciaturian, William Walton, György Sándor Ligeti, Serghei Prokofiev, Dmitri Șostakovici și Philip Glass. Mai rar interpretate, sunt cele scrise de Antonio Vivaldi, Carl Philipp Emanuel Bach, Max Bruch (Kol Nidrei), Carl Maria von Weber (Grand Potpourri for cello and orchestra, op. 20), Victor Herbert, Paul Hindemith, Benjamin Britten (Simfonia pentru violoncel), Krzysztof Penderecki și Arthur Honegger [5]. Dintre compozitorii români care au scris concert pentru violoncel, amintim pe: George Enescu (Simfonia concertantă), Paul Constantinescu, Alfred Mendelshon, Wilhelm G. Berger, Anatol Vieru și Dumitru Bughici.
Concertul pentru violoncel și orchestră în si minor, op. 104 a fost compus în anul 1895, în timp ce Antonin Dvořák se afla la New York, pentru al treilea mandat, ca Director al Conservatorului Național. Concertul a fost dedicat prietenului său, violoncelistul Hanuš Wihan, dar a avut premiera cu violoncelistul englez Leo Stern, la Londra, la 19 martie 1896.
Interesant este faptul că înainte de compunerea acestui concert, Antonin Dvořák a afirmat că violoncelul este un instrument orchestral bun, dar total insuficient pentru un concert solo. Lui Dvořák îi plăcea registrul mediu, dar se plângea de un registru înalt, nazal și de un bas mormăit.
Însă Concertul său a devenit faimos. Dintre toate concertele pentru violoncel, cel al lui Antonin Dvořák a fost numit "suprem", "cel mai mare" și "regele"[4]. De-a lungul timpului, mulți violonceliști celebrii l-au cântat în concerte și l-au înregistrat: Pablo Casals, Mstislav Rostropovici, Gregor Piatigorsky, Yo-Yo Ma, Mischa Maisky, Jacqueline du Prë, Gautier Capuçon, Pierre Fournier, Ella van Poucke, Truls Mork, János Starker, Zara Nelsova, Hans Goldstein, John Michel și Mischel Cherniavsky. Acest concert necesită multă abilitate tehnică, mai ales în partea Finală, unde violoncelul cântă octave și pasaje în duble coarde.
Ascultam tema principală a primei părți, atât de cunoscută și ușor de reținut, clădită avântat și încheiată pe acorduri de trei sunete:
Partea a doua a Concertului este lentă și melancolică, Adagio ma non troppo. Aceasta citează liedul compozitorului ceh, Leave Me Alone, op. 82, B. 157, nr. 1. Compunerea celei de a treia părți a concertului, Allegro moderato - Andante - Allegro vivo, a constituit un omagiu adus cumnatei sale, Josefina Kaunitzova - de care compozitorul fusese îndrăgostit - grav bolnavă la vremea aceea. În legătură cu această parte, însuși Antonin Dvořák spunea, că ar trebui să se încheie treptat cu un diminuendo "ca o respirație ... Apoi, urmează un crescendo, iar ultimele măsuri care se termină furtunos, aparțin orchestrei. Aceasta a fost ideea mea și nu pot să o reneg."
În seara finalei concursului de violoncel, de la sala Ateneului Român, doi concurenți au ales să cânte acest concert, fiecare în viziunea sa interpretativă. Hadon Kay a evoluat dezlănțuit, cu un sunet foarte bogat învelit cu un vibrato larg, cu frecvență mare. Sunetul său avea o dulceață deosebită.
Yo Kitamura a reușit o versiune romantică, în care trăirea și sensul muzicii erau exprimate cu o sinceritate covârșitoare, cu mijloace tehnice foarte bine adecvate și cu o maturitate admirabilă în macro-construcția concertului.
Violoncelistul japonez Yo Kitamura, uimea lumea muzicală cu virtuozitatea sa tehnică. Un copil minune, ce a avut o evoluție spectaculoasă, încă de la vârsta de 11 ani. Dovedea o velocitate incredibilă:
Poseda și o sensibilitate acaparantă, în exprimarea sensurilor muzicii interpretate.
Publicul de la sala Ateneului a reacționat cu aplauze puternice și îndelungate.
Ettore Pagano a interpretat Concertul pentru violoncel și orchestră în mi bemol major, op. 107 de Dmitri Șostakovici. Compus în anul 1959, pentru prietenul său Mstislav Rostropovich, concertul a avut premiera la 4 octombrie 1959. Orchestra Filarmonicii din Sankt Petersburg, fiind dirijată atunci, de Evgheni Mravinski. Este considerată una dintre cele mai dificile lucrări concertante pentru violoncel, alături de Simfonia Concertantă, op. 125 a lui Serghei Prokofiev.
Ettore Pagano a demonstrat în cele patru părți ale acestui concert (1. Allegretto; 2. Moderato; 3. Cadenza; 4. Allegro con moto) o uriașă capacitate de concentrare și dozare a energiei necesare.
Cu excepția trecerii dintre prima și a doua parte, celelalte părți sunt cântate fără întrerupere. Criptograma muzicală a compozitorului - DSCH - apărea în chip obsedant. În interpretarea lui Ettore Pagano, intervalele, ritmul și forma motto-ului erau continuu remodelate pe parcursul primei mișcări. Foarte frumos a sunat și ce-a de a doua mișcare, Moderato, care a debutat cu un ton elegiac. Combinația timbrală dintre flageoletele violoncelului și celestă era realizată omogen și calitativ.
În mișcarea finală, oboiul iniția tema principală, bazată pe un mers cromatic.
Dirijorul Jonathan Bloxham a asigurat un acompaniament excelent, precis ritmic, rafinat, bine controlat dinamic și intuind agogica spontană a fiecărui solist din concurs. Iar Orchestra Națională Radio a cântat cu multă dăruire, potențând momentele de tensiune ale dificilului concert de Dmitri Șostakovici.
Chiar dacă nici un violoncelist român nu a reușit să ajungă în finală, îi felicităm și reluăm afirmația directorului Artistic al Concursului Enescu, maestrul Cristian Măcelaru: ceea ce este important este tocmai drumul către performanță și nu neapărat premiul. Acest parcurs îi capacitează pe concurenți ca să-și evalueze stadiul dezvoltării artistice și mai ales să și-l îmbunătățească, printr-un efort susținut.
Ars longa, vita brevis! / Viața este scurtă, Arta veșnică! (Hippocrate)
NOTE
[1] Haddon Kay, violoncelist de origine chinezo-americană, s-a născut în anul 1999. Are în palmares participări în rundele finale ale multor concursuri internaționale, dintre care amintim Concursul Chicago Symphony Young Artist. Kay este membru fondator al Galvin Cello Quartet (format în 2021, la Școala de Muzică Bienen), alături de care a câștigat Concursul Victor Elmaleh (2022) al Concert Artists Guild și Medalia de argint la Concursul Național de Muzică de Cameră Fischoff (2021).
[2] Yo Kitamura, violoncelist japonez, este născut în anul 2004. A studiat cu profesorul Tsuyoshi Tsutsumi, la Liceul de Muzică Toho Gakuen, apoi, cu profesorul Jens Peter Maintz, la Universitatea de Arte din Berlin. A câștigat Premiul I la Concursul Internațional Johannes Brahms, Pörtschach am Wörthersee, Austria. și Premiul I, în unanimitate, la Concursul Internațional pentru Tineri Muzicieni Piotr Ilici Ceaikovski, Moscova.
[3] Ettore Pagano, violoncelist italian, s-a născut în anul 2003. A câștigat numeroase concursuri în Italia și în străinătate, printre care Concursul Internațional Haciaturian din Erevan și Concursul Internațional Johannes Brahms, Austria. Ettore Pagano a fost deja invitat să susțină recitaluri în cadrul unor importante evenimente internaționale în: SUA., Germania, Austria și Grecia. În anul 2022, și-a lansat primul său CD, pentru revista Suonare News.
[4] Yoell, John H. - Dvořák în America: O discografie, Anexa C a Tibbets (ed.) (1993), pag. 404-417; Despre concertul pentru violoncel, pag. 412-414
[5] O serie de mari compozitori nu au scris concerte pentru violoncel (cu excepția unor duble sau triple concerte: Beethoven Triplu concert, Ceaikovski Variațiuni pe o temă rococo,op. 33, Brahms - dublu concert). Astfel au omis să compună concerte pentru violoncel: Johann Sebastian Bach, Wolfgang Amadeus Mozart, Ludwig van Beethoven, Franz Schubert, Felix Mendelssohn, Jean Sibelius, Johannes Brahms, Franz Liszt, Niccolò Paganini, Nikolai Rismski-Korsakov, Richard Strauss, Edvard Grieg, Bedřich Smetana, Serghei Rahmaninov Isaac Albéniz, Anton Bruckner, Richard Wagner, Béla Bartók, Maurice Ravel, Claude Debussy, Vincent d'Indy, Karol Szymanowski, Anton Webern, Alban Berg, Arnold Schoenberg, Igor Stravinski, ca să nu amintim decât câțiva.
*fotografiile din concert au fost realizate de Alex Damian.