Bianca Archip se prezintă la proba liberă cu DIVINA ANDROGINIE A SUFLETULUI după Yentl de Leah Napolin și Isaac Bashevis Singer - "Este o poveste despre misterul aparențelor, despre decepțiile inimii, dar mai ales despre divina androginie a sufletului" - potrivit unei legende, bărbatul și femeia aveau, în forma lor primitivă, un singur trup încă nescindat, dar aici nu-i vorba de vreun mit! Dorința unei femei de-a avea aceleași drepturi cu ale unui bărbat poate travesti oricând aparența, nimic nestându-i în cale, nici chiar iubirea.
Cătălin Vîlcu revine pe scena competiției cu momentul TRUSCOTT, monolog din Jaful de Joe Orton - "Procesul prin care poliția elucidează un mister, este în sine un mister". Nu e nici Poirot, nu e nici Holmes, e Truscott: un nou justițiar parcă smuls din vreo animație la care sigur ne-am uitat mai toți în copilărie - scurt moment de reculegere cauzat de-o incursiune déjà-vu - și care nu te lasă nicicum să economisești divertisment. Genul programului: comedie, plusss recital!
Daria Pentelie ia O HOTĂRÂRE...PENTRU TOATĂ VIAȚA la gala HOP, alege pentru proba liberă momentul mai sus numit, adaptat după Femeia mării de Henrik Ibsen. Aud pulsul Elidei la fel de bine cum și ea aude marea într-un ghioc, dar nu-i pot rosti descântec de deochi. Elida nu-l iubește pe Wangel - "Asta, viața noastră nu-i o căsnicie, niciodată n-a fost!"- și nici copilul nu e al lui, iar ca într-o nebuloasă stare inexplicabilă, am început să mă zbârlesc cuprinsă de zbucium interior, ca într-un fiord înghețat pe care deși nu-l văd, îl las să-și depună apăsătoarea cutană până-n măduva oaselor. Gratitudine actriței!
Ada Andreea Bicfalvi a pregătit momentul CÂND VREI SĂ NU TE GÂNDEȘTI LA NIMIC, LA CE TE GÂNDEȘTI?, povestiri adaptate după Terasa Fericirii de Lavinia Bălulescu. Hai să facem o listă de lucruri la care nu vrei să te gândești, dar o faci: 1 - nu-i vorba de... e vorba de... cărți., 2 - o mamă bolnavă, șterge... la 2 era muzică... stop, stop, stop..., 3 - accident soldat cu victime. Nu prea ai încotro, când noțiunea de nimic este la fel de calomnioasă ca mintea care-ți joacă feste, ajungi îmbârligat în ouroborosul celor mai cutremurătoare amintiri.
Darie Doklean aduce în atenția publicului momentul MURDĂRIE, adaptare după Sex, Drugs, Rock & Roll de Eric Bogosian - "Treaba e cam așa, am nevoie de banii dumneavoastră." - Mă tot gândeam, fiindcă m-am plimbat cam des cu trenul în ultima perioadă, mă gândeam la dependenții de droguri sau la oamenii fără adăpost ce dorm în gări, fără siguranța zilei de mâine și am încercat să văd care ar fi cauza, dar nu la modul acela de-a le dezgropa trecutul, eu am căutat motivul universal. Mi s-au accentuat două variante de răspuns: ori renunță obosiți să se mai conformeze normelor sociale ori e o predilecție genetică la dezechilibru. Să fie acesta adevărul sau să nu fi înțeles noi ce înseamnă libertatea? Darie a lămurit perfect psihologia personajului și asta atât în gestică, cât și în felul de-a transmite mesajul prin viu grai.
Roxana Bîclea se întoarce pe scenă pentru a doua seară consecutiv, dar de data aceasta cu textul propriu CEL MAI FERICIT MOMENT DIN VIAȚA MEA (de citit pe LiterNet aici). - "Sunt Roxana, am 24 de ani și sunt din Tecuci, un oraș mic cu 18.000 de locuitori și acum 6 ani am venit la Galați la facultate, un oraș cu 277.000 de locuitori și aici l-am cunoscut pe Cristi". Completez eu, de care, ca mai toate fetele tinere și naive s-a îndrăgostit. Morala? Nu toate poveștile de dragoste trebuie să fie ca cele Disney, unele trebuie să mai fie și cu "De fiecare dată când mă duc să alimentez la un PECO, am un moment în care stau și mă gândesc la ce s-a întâmplat și nu îmi mai vine în cap melodia lui Rapunzel, pentru că nu mai sunt naivă și nici nu mai cred în povești, ci îmi vine căcatul ăla de manea cântată de Carmen Chindriș și Taraful Rutenilor..."
Alexandra Catrina prezintă grupul format din Theodora Pintilie și Mihai Andrei Pleșa, ce concurează cu fermecătorul momentul OBSESIV-IMPULSIV, adaptat după Sex, Drugs, Rock & Roll de Eric Bogosian și Love/Sick de John Cariani: "Ei spun - noi ne-am găsit și suntem ceea ce găsești în manual la definiția sistemului: fugi sau luptă! Când unul dintre noi vrea să fugă, celălalt îl apucă de guler și-l trage înapoi." În era în care totul "trebuie" diagnosticat și orice pornire ajunge să fie însemnată cu parafa lui "normal" sau "anormal", devine din ce în ce mai complicat să ne arătăm autentici celor din jur. Iubirea e un fel de joc de noroc, de care suntem mai mult sau mai puțin dependenți sau pe alocuri conștienți, sperând că vom da odată și odată de acel cineva exact ca noi, care să ne înțeleagă perfect. Or fi doar fantasme, scenarii aberante, secvențe de sentimentalism lăsate pe on, și ce dacă? Până ne-om da seama de adevăr, știm altceva fără dubiu, altceva ce se numește chimia admirabilă dintre Theodora și Andrei.
Cătălina Romaneț face prezentarea Catincăi Hanțiu: "Va prezenta astăzi momentul liber, care se intitulează FATA CU FLORI DIN SOARE, text propriu cu fragmente din Vara în care mama a avut ochii verzi de Tatiana Țibuleac și Viața ca un peron de Octavian Paler." De la exuberanță la agonie. De la copilărie la maturitate. - "În aceea dimineață am împlinit 20 de ani. Pe drept sau pe nedrept, pe măsură ce trece timpul asociez tot mai mult ziua mea cu moartea tatei." - Catinca Hanțiu nu ne dezmiardă, nu ne pune vreo plasă de siguranță "la hop", ci ne lasă să ne împiedicăm, să ne julim nasul și să tremurăm ca niște prichindei în preajma mirosului de tămâie. E mai lesne să dăm greutate amintirilor frumoase, ele domolesc corvoada unei zile istovitoare, ele dăinuie remarcabil peste deșertăciunea unei existențe agitate și imprevizibile, pe care o mai numim și "viața noastră": "Paradisul,pentru mine, cel puțin, ar însemna să trăiesc iar și iar aceste amintiri ca prima dată."
Mai departe, dăm de Eduard Crucianu cu momentul numit THOM PAIN... BAZAT PE... NIMIC adaptare după Thom Pain de Will Eno. Textul a fost tradus de însuși participant. Eu sunt prea absorbită de propria-mi viață, tu ești prea absorbit de..., el e prea absorbit... ea e prea..., noi suntem..., voi..., ei sunt prea absorbiți de propria lor viață. O meditație suprarealistă? O filozofie existențialistă? Thom își aduce aminte de o experiență traumatică din copilărie (o întâmplare cu un băiețel îmbrăcat în cowboy și cu un câine electrocutat) dar se mai oprește din povestit (când și când) pentru a glumi bazat pe....nimic. Eduard Crucianu convinge audiența să intre în jocul său, făcând uz de carismă și adresând întrebări incomode - "Când s-a terminat copilăria voastră?" - nelăsând ocazia evadării pe o ușă lăturalnică.
Ștefan Voicu citește cu atenție transmisiunea ca prin telegraf a Biancăi Marinescu: "Iubesc și actoria și muzica și dansul în egală măsură, ocazional pictez, desenez, scriu scenarii, poezii, piese de teatru, practic doar sculptură n-am încercat, dar nu e timpul pierdut. Momentul meu este o combinație dintre toate aceste pasiuni, în special pasiunea pentru auto-ironie." Casting la Bulandra? Lady Anne la Bulandra? În vederea actorilor: se vine cu textul învățat, cu dansul pus la punct, cu vocea încălzită, muzicuța acordată, fluierul ciripind, toba bum și bum, după posibilități dom'le! Apogeul comediei este fără discuții cântecul reinterpretat din Frozen - "Știam bine "hep", m-am pierdut pe drum". MORE IS LESS? Aș dori să comand more and more and more.
La cealaltă categorie, la proba impusă, prima concurentă a serii este Cătălina Romaneț cu monologul Helenei din Visul unei nopți de vară, Actul I, scena 1. Surpriză! - "Sunt unii fericiți cum alții nu-s" - poster cu Angelina Jolie, o Hermia dintre multe ce se pot aventura după câte un Brad Pitt, ca Demetrius. Helena Cătălinei, luată la analizat, e catalizatorul perfect al umorului, bineînțeles, datorită grimasei actriței: de priviți, veți înțelege!
Andreea Alice Preda își introduce colegul, pe Ștefan Voicu, în felul următor: "Este un ghemotoc de energie, este zâmbet și toate femeile îl adoră!" - la proba impusă Ștefan ia chipul lui Richard al III-lea, dar când zic că-l ia, zic că-l imprimă și-l sfințește cu agheasma sângelui lui Edward. Adică, imaginați-vă ce idee admirabilă, există 5 tablouri și nu doar de amorul scenografiei, există 5 tablouri lăsate în ordine cronologică la vedere, cu o "istorie" în curs de desfășurare - Cine e Edward? Cătălin Vîlcu. Cine e soția? Daria Pentelie. (jur că sunt leiți, jur și dacă mă înșel!)
Anamaria Popa îi sporește lui Lady Macbeth vigilența ambiției. Ține în viață, dar nu pentru prea mult timp, flacăra vinovăției la priveghiul atrocităților săvârșite fără milostenie - "Veniți aici, stârpiți femeia în mine și turnați-mi din creștet până în tălpi cruzimea oarbă. Vârtos să-mi fie sângele, căința nu-și află în el nici loc, nici drum, iar mila să nu mă abată de la cruntu-mi țel și nici să preced între el și faptă!"
Luca Fumuru își prezintă colegul, pe Robert Brage, folosindu-se de o carte de căpătâi printre adepții ordinului Iluminaților. Să știți că nu inventez, doar fac propagandă glumei! Robert interpretează monologul lui Hamlet, Actul II, scena 2 cu o sinceritate de felul "aici și acum". Pivotând la granița dintre lamentare și acționare, Hamlet știe cu desăvârșire - "Înseamnă că sunt laș" și caută soluții de avarie. Mă încred în Hamlet și-l compătimesc. Shakespeare l-a lăsat moștenire cu un scop: să ni-l oglindim cu firea. Sau cine știe, poate mi s-a revelat mie ideea de la interpretare actorului...
Miruna Gabriela Olteanu îmbracă "straiele" Violei din A douăsprezecea noapte, Actul II, scena 2. Concurenta lăsa asupra personajului amprenta personală: temperamentul sangvinic. Viola se pune pe sine în fața faptului împlinit - "Cât mai sunt bărbat va trebui la dânsul să renunț, dar cum sunt numai femeie..." - și își păstrează confidențială identitatea reală, ivind un pragmatism întocmai cuvenit situației.
Gabriel Muncuș îi adoptă substanța grotescă lui Richard al III-lea, îl bestializează și-l deformează, făcând trecerea de la începutul abrupt spre miezul duios, mixând cele două extreme într-o ultimă parte dospită de înclinația artistului cu iscusință și devotament.
Maria Moroșanu prezintă: "O cheamă Andreea Alice Preda, i se spune Alica și spune despre ea și vrea să vă transmit că este plină de energie și crede că pasul de la meserie la profesie se face prin multă muncă, dăruind spre a dobândi cu adevărat." Temătoare+Delicată+Simțitoare = Julieta, cele trei caracteristici cu care mi-am cedat-o amintirii, oprind sub semnul exclamării o replică intonată splendid: "Zăresc pe Tybalt înotând în sânge și căutându-l pe Romeo... stai Tybalt!"
Bis, bis, bis!
Tot Maria Moroșanu prezintă: "Următorul concurent este Luca Fumuru. El mi-a spus să vă transmit fix așa, că lui nu-i plac prezentările, moment în care Luca a devenit persoana mea preferată din lume". Shylock este un negustor evreu într-un oraș creștin. Poate termenii antagonist și victimă par imposibil de intercalat, dar aici vorbim pe limba lui Shakespeare, ne referim la multi-dimensionalitatea personajului. "Dacă ne înțepați mâna, nouă nu ne curge sânge? Dacă ne gâdilați, oare noi nu râdem? Sau dacă ne otrăviți, noi nu murim? Și dacă ne batjocoriți, oare să nu ne răzbunăm?"- dacă n-aș fi știut de unde provin aceste cuvinte (Negustorul din Veneția, Actul III, scena 1) m-aș fi încăpățânat s-o țin una și bună că-i revolta unui evreu deportat într-un lagăr de concentrare, asta fiindcă în colțul minții mele un Spielberg imaginar îi dădea directive ca pentru Lista lui Schindler. Luca Fumuru e genul acela de actor care nu apucă un stil de joc și-l ia drept mantră, cred că astă e primul semn al unui drum încununat de reușite pe plan profesional.
Larisa Oasenegre poartă parfumul "Katarina" (m-a inspirat rochia albă, doamne, parcă aș face reclamă la parfumuri arăbești...!). "Femeia mânioasă e întocmai ca fântâna cu apă tulbure, din care nimeni, cât de însetat, nu vrea să bea măcar o picătură" - cu o prezență de spirit răpunătoare, fascinantă și categorică, concurenta se mulează ideal pe tiparul personajului. Prilăstirea publicului este ineluctabilă!
Julieta-namorată înghite licoarea, ducându-i frica lui Romeo. Cine o joacă pe Julieta? Singurul răspuns acceptat este Alexandra Catrina, ce îi oferă personajului un tragism-comic, completamente verosimil, valoros, vivace și alte cuvinte cu "v", provocând în sală silabisirile ha-ha-ha... ha. Ha!
"Lui Sorin Manea îi place să i se zică Toma, dar deși a absolvit actoria acum un an la "Hyperion" lumea deja îi spune "maestre". Îl va interpreta pe Macbeth și a zis că-mi dă 5 lei dacă îl citez mot à mot - orice ar fi, e blat, jocurile sunt deja făcute!" - prezentarea Aneimaria Popa. Blocat ca într-o transă, Macbeth este îngrozit de imaginea celui pe care l-a ucis, abia mai fiind în stare să-și șoptească supliciul. Momentul dispune și de o găselniță, anume o mișcare a mâinilor coregrafiată în ton cu afectele resimțite.
Am ajuns ușor-ușor și la ultima apariție a serii - Maria Moroșan, cu monologul lui Lady Macbeth, din Macbeth, Actul 1, scena 5. Într-o repezeală povățuită de neiertătoarea greutate a faptei săvârșite, Lady Macbeth e pe punctul de-a ceda - "Îmbracă-te în a iadului fum negru, vino, deasă noapte, să nu vadă pumnalul meu tăios ce rană face!". - schițându-și pe chip tragica moarte (pe șablonul "the Kubrick stare").
(foto: Andrei Gîndac)