În ultima etapă a concursului au evoluat Wakana Kimura (23 de ani, Japonia), Mayumi Kanagawa (30 de ani, SUA) și Hyeonjeong Lee (13 ani, Coreea de Sud).
În prezența unui număr foarte mare de spectatori, finalistele au interpretat: Concertul nr. 2 pentru vioară și orchestră, Sz. 112, BB 117 de Béla Bartók, solistă Wakana Kimura, Concertul nr. 3 pentru vioară și orchestră în si minor, op. 61 de Camille Saint-Saëns, solistă Mayumi Kanagawa) și Concertul pentru vioară și orchestră în re major, op. 77 de Johannes Brahms, solistă Hyeonjeong Lee).
Cele trei violoniste au fost acompaniate de Orchestra Filarmonicii George Enescu, la pupitrul căreia s-a aflat dirijorul Alan Buribayev, din Kazahstan.
La finalul concertului, juriul, format din violoniștii Dmitry Sitkovetsky (Președinte al Juriului), membrii Mihaela Martin, Liviu Prunaru, Silvia Marcovici, Shlomo Mintz, Boris Garlitsky, David Halen și managerii Doug Sheldon și Benjamin Schwartz a acordat următoarele premii:
Premiul I - Mayumi Kanagawa [1], în valoare de 15.000 euro, precum și Premiul «Ștefan și Valentin Gheorghiu» pentru cea mai bună interpretare a unei Sonate de George Enescu - 3.000 de euro net. Pentru prima oară, acest premiua fost înmânat de către fiica Irina, a regretatului maestru Ștefan Gheorghiu și de către soția Roxana, a faimosului pianist Valentin Gheorghiu, plecat dintre noi.
Premiul II - Hyeonjeong Lee, în valoare de 10.000 de euro net, precum și Premiului publicului și de asemenea, Premiul pentru interpretarea lucrării impuse, «B.A.C.H., Passacaglia pentru vioară solo» de Vlad Maistorovici, în valoare de 1.000 de euro net.
Premiul III - Wakana Kimura, în valoare de 3.000 de euro net.
A fost o finală entuziasmantă, în care cele trei violoniste ce au străbătut dificilul parcurs al unui Concurs de mare anvergură, precum este Concursul Internațional George Enescu, au putut să-și arate talentul, calitățile interpretative, dârzenia unei pregătiri acerbe către lumea muzicală de pe întreg mapamondul, evenimentul fiind transmis și online.
La începutul mult așteptatei seri muzicale, prezentatorul Marius Constantinescu a inițiat publicul, înfățișând palmaresul fiecărei concurente și a elogiat îndelunga și profesionista colaborare a Orchestrei simfonice a Filarmonicii George Enescu.
Alături de membrii juriului, în sala se aflau Directorul Artistic al Concursului Enescu , dirijorul Cristian Măcelaru, managerul ARTEXIM, Cristina Uruc și Directorul general al Filarmonicii George Enescu, violoncelistul și profesorul universitar doctor, Marin Cazacu.
Am remarcat interesul deosebit demonstrat de generația tânără - elevi de la Colegiile Naționale de Muzică și studenți ai Universității Naționale de Muzică.
(Pe scaunul alăturat, un tânăr pasionat, urmărea concertul de Bartók, făcând mici gesturi dirijorale, care anticipau evenimentele muzicale în desfășurare, ceea ce m-a făcut să cred cu bucurie în suflet, că acesta cunoștea bine partitura lucrării).
Prima concurentă, Wakana Kimura, a cântat Concertul nr. 2 pentru vioară și orchestră, de Béla Bartók [2], o lucrare foarte complexă, pe care arareori am ascultat-o într-o finală de Concurs Enescu. Cei mai mulți competitori aleg concertele de vioară de Ceaikovski, Sibelius, Beethoven, Paganini, Prokofiev și Brahms. În cele trei părți ale Concertului nr. 2 de Béla Bartók (1. Allegro non troppo; 2. Andante tranquillo; 3. Allegro molto), violonista Wakana Kimura a reușit să scoată în evidență aspectul neoclasic al acestei lucrări, care este "o sinteză între caracterul popular arhaic de sorginte multinațională și tradiția profesionalismului muzical internațional"[3].
Solista japoneză Wakana Kimura a reliefat țesătura melodică care generează polifonia bartókiană neoclasică, de factură bachiană. Totodată, ea a reușit să surprindă prin violonistica ei motorismul acestei muzici, cu ritmica variată ce arată apetitul către o expresie liberă, înafara simetriilor, cu înlănțuiri departe de stereotipia metrilor și accentelor, aproape de parlando-rubato. Wakana Kimura a atacat viguros prima temă din Allegro non troppo, unde intervalele de cvartă conferă ideii muzicale o alură spirituală. Ascultam dialogul dintre flaut și vioara solistă, imitațiile fagot-vioară solo. În Cadența primei părți, pasaje în duble coarde, conținând disonanțele tipice muzicii lui Bartók (secunde, septime), acorduri ample se derulau vijelios, cântate cu virtuozitate. Cantilenele lui Wakana Kimura aveau o fluență deosebită. Vibrato-ul ei era adaptat stilului (realizat preponderent din falangele mâinii stângi și poignet), iar suplețea mâinii drepte în trăsătura de arcuș, avea ca rezultat o sonoritate delicată în special în liedul părții a doua, Andante tranquillo. Sunetele erau încheiate printr-un filaj rafinat controlat. Trilurile aveau strălucire. Tensiunea momentului competițional și efortul străbaterii atâtor etape, din păcate și-au pus amprenta (câteva scăpări de memorie), însă impresia generală a fost una demnă de o laureată.
Dirijorul Alan Buribayev a condus ansamblul orchestral foarte precis (cu subdivizări în unele secțiuni), obținând efecte timbrale ce își aveau originea în combinațiile sonorităților de harpă, glockenspiel, piculină, trianglu și maniera tremolo, la violoncel. Pregnant a sunat și pizzicato-ul de tip Bartók (ciupirea puternică a corzii, care la revenire se izbește de tastiera instrumentului producând un zgomot). În Finalul Allegro molto, vioara solistă trepida, azvârlind pasaje cu acorduri desfășurate în bariolaje, alături de suflătorii de alamă dezlănțuiți și toba mică fremătând arțăgos.
A doua concurentă Mayumi Kanagawaa cântat Concertul nr. 3 pentru vioară și orchestră în si minor, op. 61 de Camille Saint-Saëns [4]. Un concert romantic, compus în 1880, dedicat lui Pablo de Sarasate, cel care l-a și cântat în primă audiție cu Orchestra Filarmonicii din Hamburg.. Un concert în trei părți (1. Allegro non troppo; 2. Andantino quasi Allegretto; 3. Molto moderato e maestoso - Allegro non troppo), adesea interpretat de cei mai mari soliști, dacă ar fi să-i amintim doar pe: Zino Francescati, Arthur Grumiaux, Nathan Milstein, Henrik Szeryng, Isaac Stern, Joshua Bell, Pierre Amoyal și Renaud Capuçon - cei câțiva care au realizat și înregistrări memorabile.
Violonista Mayumi Kanagawa, cântând pe o vioară Stradivarius a lăsat o impresie extraordinară. Dincolo de perfecțiunea tehnică, ea a confirmat spusele compozitorului neoclasic Camille Saint-Saëns: "esența muzicii se află în formă, doar sentimentul în sine nu este artă".
Ascultam incipitul solistic, unde tema este afirmată solemn, ordonat, clar și cu o structură solidă. În mâinile acestei violoniste mature, Mayumi Kanagawa, Stradivarius-ul suna fantastic. Pe coarda gravă a instrumentului, până în cele mai înalte poziții, sunetul avea o calitate deosebită, fără vreo umbră, armonicele îmbrăcându-l cu o eleganță impunătoare. Astfel, violonista ne-a făcut să înțelegem imaginile sugerate de însușii Camille Saint-Saëns, cu privire la macrostructura acestui opus: doi munți și un lac (prima și a treia mișcare sunt munții înalți, iar a doua parte este lacul liniștit).
În Allegro non troppo, admiram tema cântată ardent, cu sunete marcate prin accente expresive, având un aer eroic. Tranziția spre tema secundă a formei de sonată se desfășura cu un ton cald, în legato, exprimând emoții delicate. Mayumi Kanagawa se lansa mai apoi, în arcuiri melodice lirice. Simțeam inima interpretei plină de pasiune și romantism. În partea a doua a concertului, Andantino quasi Allegretto, solista descria prin tonuri bine vibrate intențiile compozitorului: "este ca ecoul unui cântec, plutit pe întinderea unui lac liniștit, dintr-o barcă mică care plutește în derivă leneș, cu încărcătura ei de tinerețe, spre soarele care apune". Frumos au sunat dialogurilesolistei cu instrumentele de suflat. Mayumi Kanagawa are o bună experiență concertistică. De pildă, la repetiția dinaintea finalei, ea stătea cu fața spre orchestră, pentru a fi, și pentru a se integra cât mai bine în fluxul muzical, și printr-o comunicare inclusiv vizuală.
Splendid a sunat fragmentul în flageolete, din încheierea părții mediane a concertului, susținut de tema oboiului.
Finalul, Molto moderato e maestoso - Allegro non troppo, adebutat cu mini-cadențe, înțesate cu arpegiile spectaculoase ale viorii soliste, cântate cu velocitate de Mayumi Kanagawa, urmate de fierberea orchestrei. Tema rondo-ului era strălucitoare ca platina în soare, acel motiv anacruzic incisiv avea un dinamism și o tonicitate pătrunzătoare.
Îmi amintesc de excepționala înregistrare a Silviei Marcovici, cu Orchestra Elveția-Italia, din anul 1985.
Mayumi Kanagawa a fost aplaudată îndelung rechemată la rampă și ovaționată. Cu siguranță, această violonistă va avea o carieră artistică deosebită, iar Trofeul câștigat aici la București, la prestigiosul Concursul Internațional George Enescu, va fi un catalizator puternic pentru ea.
Cea de a treia concurentă din finala secțiunii de vioară a Concursul Internațional George Enescu, ediția 2024, a fost Hyeonjeong Lee, care a interpretat Concertul pentru vioară și orchestră în re major, op. 77 de Johannes Brahms. George Enescu a fost unul dintre propagatorii acestui concert, pe linia lui Eugène Ysaÿe și Fritz Kreisler.
La 13 ani, să cânți veridic acest "Everest" al concertelor de vioară, care este re majorul de Johannes Brahms, este ceva incredibil! Hyeonjeong Lee a uimit prin violonistica sa. Un talent ce-mi amintește de un alt copil minune, coreeana-americană Sarah Chang (care la vârsta de 8 ani, a dat audiții în fața lui Zubin Mehta, directorul muzical al Filarmonicii din New York, și care i-a acordat angajamente imediat).
Despre violonista Hyeonjeong Lee este foarte greu de vorbit. Dacă o asculți cântând cu mâinile sale subțiri de copil, vioara ei îți va spune : ADMIIRABIL! Și ecoul va repeta: ADMIRABIL!
Da, era cu adevărat Concertul de vioară de Johannes Brahms, cântat în stilul bine cunoscut (Vă place Brahms?), cu avânt, cu pasiune, cu delicatețe, cu romantismul frazelor muzicale ample, cu tensiuni și încruntări existențiale și multă iubire de frumos.
Unul dintre meritele strategice ale dirijorului Alan Buribayev l-a reprezentat diminuarea numărului de instrumentiști ai orchestrei, pentru a nu acoperi solista. Acest lucru nu a afectat caracterul de simfonie cu vioară obligată a opusului 77.
Cadența de Joseph Joachim a fost cântată strălucitor, cu o agogică deschisă, subtilă. Trilul final, a condus la intonarea senină a temei principale a primei părți, într-o ultimă arcuire. Timpul părea aici suspendat și aproape că îmi ținem respirația, în timp ce tutti-ul final era întârziat.
În episodul central al părții a doua, Hyeonjeong Lee, declama splendid o temă de lied, în stil quasi recitativo. Finalul, Allegro giocoso, ma non troppo vivace - Poco più presto a fost cântat cu virtuozitate. Pasaje dificile în détaché parcă erau o jucărie în mâna violonistei. Refrenul a fost cu adevărat pregnant ritmic, în spiritul muzicii populare maghiare. Cupletele aduceau idei muzicale țesute în jurul temei. Ultima apariție a refrenului, poco piu presto, prin dispoziția sa metrică ternară, a transfigurat caracterul muzicii.
Aplauze puternice, îndelungate și strigăte de bravo au fost auzite la încheierea evoluției concurentei Hyeonjeong Lee.
Orchestra Filarmonicii George Enescu, dirijată de Alan Buribayev, în frunte cu concertmaistrul Rafael Butaru și-a dovedit din plin capacitatea de a coordona ansamblul simfonic și de a oferi acompaniamente foarte bune, pentru acești merituoși finaliști.
O mare sărbătoare a muzicii!
NOTE
[1] Violonista americano-japoneză Mayumi Kanagawa a cântat în prima etapă de concurs Johann Sebastian Bach - Ciacona din Partita nr. 2 în re minor pentru vioară solo, BWV 1004, Wolfgang Amadeus Mozart - Concertul nr. 5 în la major pentru vioară și orchestră, K. 219, Niccolò Paganini - Capriciul în la minor op. 1 nr. 24. În tapa a doua a cântat Vlad Maistorovici - B.A.C.H., Passacaglia pentru vioară solo, Ludwig van Beethoven-Sonata nr. 7 în do minor pentru vioară și pian, op. 30, Eugène Ysaÿe - Sonata nr. 4 în mi minor pentru vioară solo, op. 27. În Semifinală a cântat George Enescu - Lăutarul din Suita Impresii din Copilărie, op. 28, Francis Poulenc - Sonata pentru vioară și pian, FP 119, George Enescu - Sonata nr. 2 în fa minor pentru pian și vioară op. 6, Pablo de Sarasate - Introducere și Tarantella, op. 43.
[2] Concertul a avut premiera la Amsterdam, la 23 martie 1939, cu Zoltán Székely la vioară și Willem Mengelberg, dirijând Orchestra Concertgebouw.
[3] Iliuț, Vasile: De la Wagner la contemporani; vol. IV, Editura Muzical, București, 1998, pag. 259.
[4] Camille Saint-Saëns a fost profund influențat de mișcarea Arta pentru artă, principiul major al acestei școli de gândire fiind că "arta nu trebuie să fie moralistă, didactică sau utilitară, ci poate exista doar de dragul ei". A fost un susținător al muzicii tradiționale franceze, cea în concordanță cu emoțiile moderate, raționale și universale, concentrate pe combinația dintre controlul rațional și forma perfectă (neoclasicism).