septembrie 2024
Festivalul Internațional de Teatru și Arte Performative, Brăila, 2024
După un minunat spectacol-omagiu, sobru, solemn chiar, focusat pe biografia actriței Maria Filotti, patroana spirituală a teatrului brăilean, spectacol numit Scene din viața Mariei Filotti, iată că organizatorul ediției 2024 a festivalului, managerul Radu Nichifor, oarecum contaminat de magia biografismului în arta scenei, propune o retrospectivă tragi-comică despre controversata carieră artistică a celei ce a fost numită "cea mai proastă soprană din lume": Florence Foster Jenkins. De la canonul consacrat, clasic prin excelență, la cel parodic. Desigur, la 75 de ani ai instituției brăilene, 75 de ani de experiențe artistice neîntrerupte, repertoriul poate fi atât de elastic extins încât să cuprindă producții de acest fel: drăgălașe, uzuale, reconfortante în sine. În plină glorie este o introspecție (mai degrabă comică) în mecanismul showbiz-ului american de altădată și dintotdeauna.

Interesul actual pentru piesa lui Peter Quilter cu titlul inițial Glorious! se datorează, probabil, și filmului din 2016 cu Meryl Streep și Hugh Grant, o mostră à l'américaine de demontare satirică a unui succes. Publicul brăilean, stilat, care a văzut filmul, a reacționat corespunzător, cu destulă paciență și obiectivitate, cu suficientă curiozitate pentru jocul actorilor în actuala montare. Traducerea textului aparține lui Dan Mihu, scenografia lui Adrian Suruceanu. Introducerea în atmosfera culiselor teatrului beneficiază de o rezoluție ingenioasă. Înainte de începerea spectacolului, actorii sunt în cabinele lor, se pregătesc pentru scenă, discută, beau cafele, se machiază, se costumează. Oglinzile din cabinele actorilor se transformă spre final în pietre de mormânt dintr-un virtual cimitir pentru câini. Da, există și așa ceva în America tuturor posibilităților. Izbutită lovitură de teatru. Costumate în negru personajele, publicul se așteaptă să vadă înmormântarea partenerului divei, căzut pe jos în scena anterioară, dar apare sicriul minuscul al cățelușului adorat de Dorothy, prietena protagonistei. Mondenisme la ordinea zilei, devoalate ironic, acuzator, în paralel cu recrutarea tinerilor pentru război. Suntem în 1944 în New York, pe Broadway, în plin război mondial și ambițiile de mărire ale unora nu pot fi puse la index. Nici seratele pline de fast și splendoare, organizate de Florence Foster Jenkins și amicii ei la clubul Verdi înființat de ea.


Amprenta lăsată de regizorul Slava Sambriș (originar din Republica Moldova) e duală: parodică și sentimentală. El oscilează cu grație între aceste coordonate La care se adaugă componenta de reconstituire convențională a unei atmosfere vintage prin costumație și rostogolirea unor nume cu rezonanță în epocă, precum Marlon Brando, Sinatra etc. Gata să pici pe spate de admirație. Nume sonore! Și eroina se face luntre și punte să ajungă printre aceste staruri intens mediatizate în epocă. Vrea să devină cu orice preț un star în lumea interpreților de operă. Cu orice preț. Diagnostic: bolnavă de vedetism. Și bogată fiind, crede că nimic nu o poate opri să-și vadă visul cu ochii în ciuda faptului că era mai puțin înzestrată de la natură. Piesa și spectacolul ne arată cu destulă claritate cât de fad este un succes de casă americănește construit. Și ne pune pe gânduri. Cu bani și cu manipulări excesive poți obține orice, nu și talent. Desigur, este vorba și despre manipularea publicului în lipsa talentului și despre curaj și naivitate la cote înalte. Anturajul îi cântă în strună beneficiind de recompense. Exemplificarea e exagerată spre a stârni râsul, comicăria demarează greoi, căci practica ascunde vrăjitoria. Dar nici când făcătura e dezvăluită direct, necruțător, cu asprime, ascensiunea spre culmile gloriei nu poate fi oprită. Boala este atavică, mai presus de orice închipuire și cei din jurul ei îi susțin iluzia grandorii.


Asistăm la o adevărată paradă a costumelor des schimbate. Superbă și în egală măsură ridicolă vestimentația excentrică de divă supremă a eroinei, cu aripi de înger de cabaret, la gala de la sala de concerte Carnegie Hall, culme a succesului ei artistic. "Superbe" falsetele produse de interpretă. Monica Ivașcu deține abilitatea de a combina inocența cu aspirația de mărire. Strategia ei de a le îmbina rodește în cele mai multe cazuri și convinge mai ales în secvența când, în urma spaimei survenite după un accident de mașină protagonista ajunge să producă "un fa mai înalt ca niciodată". Actrița reușește să fie nu numai excentrică, mondenă până peste poate, dar și devorată de o pasiune maladivă. Și dacă cei din jurul ei îi țin isonul, de ce nu? Sancta simplicitas! Dificilă încrengătură de stări și trăiri precipitate pentru redarea lor pe scenă aproape simultan. Un rol greu pentru Monica Ivașcu de care se achită onorabil, cu ambitus corelat de pretențiile rolului.


O bipolaritate asemănătoare revine celor doi interpreți ai lui Cosme McMoon, pianistul angajat de Florence: Ciprian Chiricheș și Dragoș Ioniță. Sensibilitate artistică învelită în amiciții benefice. Fondul adevărat al pianistului se devoalează în final, când, lăcrimând sincer, vede, apreciază frumusețea din sufletul celei care se consideră o vedetă, chiar dacă a fost batjocorită de mulți spectatori. Printre ei și Doamna Johnson, o voce din off, care acuză vehement impostura, interpretă Flori Popa. Valentin Terente în rolul St. Clair, partenerul divei, și el profitor venal, face furori. El știe să-și înzestreze personajul cu atâtea ghidușii comice încât devine, din primele replici, simpatic și familiar publicului. Mâțâielile Elenei Andron în Dorothy sporesc spuma comică a ansamblului. Obiectivă și rece, vocea de comentator radio a lui Sever Bârzan. Apariții hazoase are Silvia Tariq în Maria, servitoarea cuplului Florence - Clair.


Dificilă sarcină de a pune laolaltă servituțile succesului, acoperite de falsitate și ridicol uneori, ca în acest caz. Ar fi indicat să medităm mai profund asupra mașinăriilor de promovare și de fabricare a vedetelor din showbiz-ul american. De atunci și de azi. Asta vrea să spună În plină glorie. E lecția servită de comedia dulce-amară a montării lui Slava Sambriș, indecis parcă (din cauza textului) să amprenteze mai abitir pe dulce sau pe amar.

0 comentarii

Scrieţi la LiterNet

Scrieţi o cronică (cu diacritice) a unui eveniment cultural la care aţi participat şi trimiteţi-o la [email protected] Dacă ne place, o publicăm.

Vreţi să anunţaţi un eveniment cultural pe LiterNet? Îl puteţi introduce aici.

Publicitate

Sus