Regizorul introduce de-a lungul sălii un podium-pasarelă de prezentare a modei pe care se plimbă cu pași hotărâți modistele, expunându-și ostentativ și provocator formele corpului, în costumații lejere, voalate și fanteziste. Evident niște frumuseți răpitoare, aiuritoare, cu rotunjimi apetisante, bine evidențiate, tocmai pentru a explicita mai încolo atracția carnală a protagonistelor prinse în patima unei iubiri neobișnuite, căci dragostea, nu-i așa, nu e numai spirituală. Asta încă de la intrarea spectatorilor în sală, astfel încât valul te ia din start, efectele feerice te acaparează de la bun început. Dar ceea ce urmează nu este o față luxuriantă a acestei lumi a modei, a acestei splendide eșalonări de top-modele în mișcare pe catwalk, ci decuparea unui tablou din spatele reflectoarelor, o secvență din viața intimă a unei patroane de casă de modă, producătoare celebră ca Meryl Streep din The Devil Wears Prada / Diavolul se îmbracă de la Prada, cunoscutul filmul al lui David Frankel din 2006. Adică o secvență de culise din industria modei.
Ramona Gângă întruchipează în Petra von Kant o femeie rece, bogată, sigură pe ea și pe afacerea dezvoltată în industria modei, păstrând proporțiile, ca și personajul interpretat de Meryl Streep din filmul amintit. O femeie egoistă, impasibilă la problemele altora, dovadă comportamentul ei respingător cu menajera Marlene, personaj mut (interpretă Ileana Ursu), căruia regia i-a camuflat feminitatea într-un costum sobru bărbătesc cu cravată la gât. Marlene este o refulată închisă în sine, respinsă de bucuriile vieții, care pune bine în evidență, prin contrast, viața de huzur și destrăbălări a stăpânei, abandonată plăcerilor trupești. Răceala Petrei o eclipsează. Petra este o stană de piatră până în clipa când cade amorezată de tânăra Karin. Numai după crizele ei de gelozie extremă, Petra se va umaniza, va avea ochi și timp pentru enigmatica ei menajeră. Ramona Gângă face un rol de mare performanță în Petra. Ea exteriorizează în secvențe delirante, sfâșietoare, devastatoarea iubire căreia îi cade victimă eroina. Nimic nu mai contează pentru Petra. Nici fiica, nici mama, nici prietena. Să fie Karin un personaj malefic, hipnotic, înzestrat cu puteri magice? Nicidecum. Corina Borș pune în evidență în Karin Timm firescul și dezinvoltura unei tinere fără idei preconcepute, deschisă spre experiențe noi, întâmplătoare, posibil neconvenționale. Deși a trecut peste evenimente tragice petrecute în familia ei, ea are un echilibru psihic remarcabil, ceea ce lipsește cu desăvârșire Petrei. Despărțirea dintre ele declanșează trauma majoră a Petrei, dezechilibrul devenit îngrijorător pentru cei apropiați. Ca în întreaga industrie a modei, extravaganțele vestimentare nu lipsesc, dimpotrivă, fac parte din meniu. Elena Andron în rolul Sidonie von Grasenabb, prietena Petrei, se lasă contaminată de creațiile excentrice produse în atelierele firmei, dar păstrează în glas normalitatea unei persoane care nu abdică de la realitate și de la regulile ei. Fragilitatea Iuliei Vasilescu, subțirimea și sensibilitatea ei sunt în deplină concordanță cu trăsăturile fizice și morale ale Gabriellei von Kant, fiica plăpândă și nevinovată care pătrunde plină de candoare în iadul pasiunilor halucinante ale mamei. Flori Popa (Valerie von Kant, mama Petrei) sporește prin prestația ei îngrijorarea de care este cuprinsă o mamă la constatarea dezechilibrului sufletesc al fiicei. Tot în sânul familiei (respinse cu scârbă) își va găsi alinarea Petra până la urmă.
Costumele sunt fascinante, vaporoase și îndrăznețe, cum fascinant și enigmatic este manechinul-fantomă situat într-una din lateralele sălii, spectru bizar, hidoșenie ce parcă vorbește despre neguroase incongruențe și rătăciri în abisuri fără scăpare ale făpturilor umane puse sub lupa analizei. Cu folosirea unei măști râzânde, semitransparente, pe chipul Petrei spre a-și ascunde depresia, limbajul accede pe neobservate spre modulații expresioniste de abordare, impact prevenitor de ieșire din chingile unui realism desuet. Regizorul are grijă să sublinieze prin mijloace adiacente deturnările de la normalitate ale unei lumi debusolate, scrântite, haotice. La un moment dat, Marlene cântă la pian fragmente de imnuri pe ritmuri deșănțate, scrâșnite. Surdinizat, se aud alte fragmente din The Doors, glasul tânguitor al lui Jim Morrison...
În ansamblu, numai cuvinte de laudă pentru aceste actrițe de mare valoare ale teatrului brăilean. Prestația lor este impecabilă sub toate aspectele. O apreciere specială pentru Ramona Gângă, cea puternică, în stare să ducă greul acestui spectacol puternic.
(foto: Simona Andrei)