Ziua Republicii Moldova - Făt-Frumos: Renașterea și 1946 la Festivalul Internațional de Teatru și Arte Performative, Brăila 2024

Deși inițial înființat ca "teatru pentru copii și tineret", instituția teatrală din Chișinău ce poartă pe frontispiciu numele astrului eminescian și-a extins treptat sfera de preocupări, ajungând să aibă în repertoriu și spectacole de alt calibru. Așa se face că ziua basarabenilor de la festivalul brăilean a fost onorată de Teatrul Republican "Luceafărul" Chișinău cu două spectacole diferite: Făt-Frumos: Renașterea și 1946. Ambele regizate de Slava Sambriș, director artistic al instituției, prezent în festival cu cele două spectacole ca regizor, dar și cu spectacolul În plină glorie montat la Teatrul "Maria Filotti" în stagiunea 2023-2024.

O poveste despre un alt Făt-Frumos și o altă Ileană Cosânzeană spune textierul Iulian Bubuioc, respectând nucleul și structura miraculoasă a basmului clasic. Scenografia lui Adrian Suruceanu, dar mai ales costumele fastuoase ale Stelei Verebceanu (zmeu, căpcăun, iele, etc.) irump literalmente în fantasticul imaginat de regizor impresionând puternic atât pe micii spectatori cât și pe cei mai în vârstă. Cadrului scenic irizat corespunzător, în culori de vis, i se adaugă universul sonor creat de Dumitru Seretinean și magia e gata pregătită pentru a purta pe micul spectator pe șaua de poveste "înainte mult mai este".

Făt-Frumos / Gigi Tabarcea, cam năuc și prostănac, pornește în căutarea propriei identități ajutat de personajele eșalonate ca prieteni sau dușmani, buni și răi, după regulile basmului. Sunt personaje cunoscute din lumea basmului: Solomonarul / Victor Triboi, Zmeul / Ion Prisăcara, Principele / Oleg Macovei, Boul / Eugen Nicov, Sfânta Duminică / Ecaterina Danuța, Muma Pădurii / Victoria Cîrlan, Ileana Cosânzeana / Rodica Mereuță, Căpcăunul / Oleg Lungu, Ielele / Inga Pitica, Victoria Cîrlan, Ecaterina Danuța, Știma Apelor / Lora Dolghii. Jocul actorilor e încântător, aplicat și omogen, povestea minunată (pentru copii și adulți). M-am gândit din nou la ce înseamnă îngemănarea subtilă dintre fascinația basmului cu fascinația scenei când realizatorii rezonează afabil și inspirat cu sensibilitatea și inocența vârstei fragede.

Schimbând total registrul jucăuș, plin de fantezii energizante, regizorul ne aduce, din culorile pline de vrajă ale basmului, în rigorile sumbre ale tragediei. Cenușiul constant al scenei și al costumelor ne pun în fața unei realități cutremurătoare: foametea din 1946 - 1947 din Moldova căzută în ghearele sovieticilor. O pagină de teatru-document lucrată de regizor în tonalități grave, de epopee antică. Două au fost punctele de pornire ale spectacolului: Cartea foamei de Larisa Turea și interviurile luate pe teren de actorii implicați în proiect. Cartea a fost prezentată a doua zi de prof. dr. Viorel Mortu și academicianul prof. dr. Ionel Cândea. Autoarea a mărturisit că a adunat, timp de 30 de ani, peste 200 de mărturii de la cei ce au supraviețuit perioadei, fără să fie sigură că aceste crude realități vor vedea vreodată lumina tiparului. La fel au pățit și actorii porniți pe la satele din lunca Rutului sau Roșietici. Ei vorbesc încă marcați de frică. Unii, mai vârstnici, temători după pornirea războiului cu Ucraina, se gândeau că vremurile se pot întoarce. Vocile lor le auzim intercalate printre suita de monologuri rostite de actorii de pe scenă.

Regizorul Slava Sambriș adoptă o estetică austeră a evocărilor tragice. Spectacolul are o structură sobră, solemnă, actorii sunt împietriți în durere. Ei formează un personaj colectiv, fiecare evocare aduce mărturii în plus despre atrocitățile comise de oamenii regimului comunist. Se urmărește o cronologie a faptelor din primăvara anului 1946, când s-a pornit colectarea produselor alimentare, apoi apariția bolilor din cauza distrofiei și - oroare! - câteva cazuri de canibalism. Se estimează că au murit peste 200.000 de moldoveni în acei ani de groază ai terorii comuniste. Din mărturiile supraviețuitorilor se ridică vocea unei generații umilite și batjocorite de regimul sovietic.

Spațiul scenic creat de Adrian Suruceanu reprezintă uriașa represiune a regimului. Niște pereți masivi de piatră de un pronunțat gri funebru plachează interiorul și lateralele scenei. Sonorizarea aparține lui Dumitru Seretinean iar fotografiile, tot gri, proiectate pe zidul masiv, au fost găsite în podul casei lui Zaharia Cușnir. Ele devin mărturii ale sărăciei și ale foametei îndurate de populația de la sate. La orașe, unde trăia nomenclatura comunistă, viața era mai ușoară. Cei exploatați până la sânge au fost mai ales țăranii. Actorii nu sunt unii mai importanți și alții mai puțin importanți ca într-o piesă comună. Toți sunt uniți într-un glas al durerii: Ion Jitari, Maria Anton, Irina Vacarciuc, Ion Liulica, Vioara Câșlaru, Dorin Tataru, Radu Canțîr, Vitalie Grigoriu, Victor Triboi. Glas monoton, suferință, înverșunare, jelanie, disperare, memento. Un cor al celor năpăstuiți de o soartă nedreaptă.