***
Farmecul unui drum nocturn condus pe străzile pustii ale Bulgariei este că, după ce semnalul Radio Bulgaria Varna, cu al său excelent playlist, se pierde, poți da drumul acelei înregistrări legendare cu versiunea radiofonică a spectacolului Cum vă place montat de Liviu Ciulei la Bulandra în 1961. Gestul e cu atât mai util cu cât mașina te poartă în orele de după premiera As You Like It / Cum vă place a lui Gábor Tompa de la Teatrul de Stat Stoyan Bachvarov din Varna (apropo, doar 3 ore de București, pe timp de noapte, cu tot cu lucrările de la podul Ruse-Giurgiu). Cum e, domnule, ca voci din 1962 să îți limpezească sensuri pe care absența supratitrării și insuficienta cunoaștere a textului să le fi ecranat în timpul unei reprezentații de 3 ore din 2024, încheiate în aplauzele viguroase și prelungi ale publicului, în rândurile căruia o pondere importantă au avut-o cele câteva zeci de liceeni care au ocupat balconul doi al splendidei săli a Operei & Teatrului local și care au reacționat cu entuziasm de-a lungul întregii reprezentații? When Shakespeare meets radio & Internet & Dacia & libertatea de a călători & bucuria teatrului.
***
La curtea Ducelui Frederick (Valentin Mitev, același actor interpretându-l și pe fratele său mai mare și mai bun, Ducele Senior), statul polițienesc e la locul lui. Costume negre, ochelari fumurii, gărzi de corp, șoapte, secrete. Un aer de curtea lui Claudius din Hamlet-ul montat de Tompa la Teatrul Maghiar de Stat din Cluj în decembrie 2021. Un aer de țăcăneală care se suie la capul liderilor de partid și de stat din toată lumea noastră.
Rosalinda (Gabriela Boeva) și Celia (Hristina Dzhurova) nu sunt din filmul acela. Chipurile senine, hainele de un verde aprins (costumele Mariei Miu contribuie din plin la caracterizarea personajelor), gesturile relaxate aparțin unor oameni liberi. Când libertatea de la Curtea politică a Ducelui uzurpator devine o glumă, adevărata libertate e de găsit în curtea imensă a pădurii Ardeni. Oare?
Spre acolo se îndreaptă cele două verișoare, însoțite de bufonul / nebunul Touchstone / Tocilă (Stoyan Radev, favoritul publicului din Varna dintr-o distribuție înțesată de actori atât locali, cât și veniți din Sofia ca urmare a casting-ului organizat de echipa, cu precădere românească, de creatori ai spectacolului). E ceva din Mihai Chirilov în costumația & apariția acestui Touchstone! Și e un aer hippie în tot ce & cum face acest actor / acest personaj, căci ce altceva sunt bufonii lui Shakespeare de nu participanți la pre-Woodstock-urile istoriei?
Și hippie e toată pădurea. Hainele, bentițele, chitarele, folk-ul, percuțiile, vocile, mișcările. Ecouri ale juneții lui Tompa, impecabil transcrise în muzicile unicului Tibor Cári și în calitatea evoluției de grup a actorilor de plan secund, atent coregrafiată de Florin Fieroiu. Dintre ei, evocat cu afecțiune și ironie, se desprinde Jaques (Konstantin Sokolov) cel singuratic și cu negre straie. Un alter-ego al lui Hamlet?
Aici se impune un bemol. Maria Miu aduce o scenă pe scenă. Înaltă, cu profil aproape de girafă printre celelalte elemente de decor și cu un rol semantic neclar până aproape de final. Privind retrospectiv, acea scenă (în fapt, scena lui Jaques) îl transformă pe misteriosul melancolic mai degrabă într-un Treplev care aduce pe scena teatrului lumile străzii pentru a le demasca, de pe scena pe scena teatrului, superficialitatea și fățărnicia și pentru a le avertiza asupra inevitabilului deznodământ: moartea.
Deghizarea Rosalindei în Ganymede se rezumă la ascunderea părului sub o șapcă neagră. Transformarea Celiei în Aliena e rezolvată printr-un strop de vopsea pe chip. Nu e nevoie de mai mult pentru ca Orlando (Nedyalko Stefanov) să cadă pradă farsei. Sau să accepte să o joace. În versiunea Tompa, deosebirile dintre Rosalinda și Ganymede se estompează până la dispariție. Și în chip de Ganymede, Rosalinda (atrasă, deopotrivă, de Celia) îl seduce pe Orlando. Și încă în ce mare fel! Suntem în epoca fluidității de gen, nu? Adică, ne relaxăm, în sfârșit, când vine vorba de genuri, așa cum făcea și Shakespeare pe vremea lui.
În lumea Mariei Miu și a lui Tompa, e loc de frânghie de rufe întinsă de-a latul întregii lume în actul 4. Un aer de Napoli, de Italia postbelică, de Sophia Loren și Marcello Mastroianni. Ba și un ecou de Pyramus & Thisbe 4 You, bijuteria lui Alexandru Dabija din 2009 de la Odeon. Rufele devin zidul. Că tot au Phoebe (Petya Angelova) și Silvius (Nikolay Kenarov) ceva din tonul frust, necioplit și onest al meșterilor. Apropo, e relația Audrey (Siyana Nacheva) - Touchstone un Pygmalion avant la lettre? Și e Cum vă place, printre altele, piesa întâlnirii aristocrației înalte (bufon, included) cu poporul (ciobani & co) pe terenul neutru al naturii cvasi-neatinse de om?
Într-un colț al scenei, pe un cuier-pom, stau o pălărie și un craniu. În altă parte, două fotolii, ca de cinema vechi, de provincie, ce sunt folosite de multiple personaje, drept ascunzătoare în diferite momente ale spectacolului. Întâlnirea tête-à-tête Orlando - Jaques e jucată în cheie aproape absurdă. Față în față, în avanscenă, cei doi își spun replicile ca și cum le-ar / s-ar lua la mișto. Aproape de final, actorul care îi interpretează pe cei doi duci, Valentin Mitev, citește, la vedere, din piesa tipărită, replicile conform cărora Ducele uzurpator își cedează puterea și averea și se retrage la mânăstire (toată lumea râde). Ce să fie toate acestea?
Dedublările enumerate mai sus așază o distanță între regizor și lumea cvasi-idilică a pădurii sinonime cu o nouă lume, cu o nouă ordine. Oliver (Henri Eskelinen) și Celia completează cuplurile Rosalinda - Orlando, Audrey - Touchstone și Phoebe - Silvius pentru marele final, în care, în versiunea adaptării realizate de Aglika Oltean, li se alătură un al cincilea cuplu, format din William (Simeon Dimov) și o tânără din gașca veselă a pădurii. Și, tot din versiunea Gábor Tompa - Aglika Oltean, epilogul Rosalindei e suprimat și faimosul monolog al lui Jaques din finalul actului 2 e mutat la finalul spectacolului. După marea petrecere a celor 5 nunți.
Lumile întregi sunt o scenă. Și cea politică, a societății în care trăim, și cea idilică, a societății pe care o proiectăm, într-un downshifting etern visat. Și toți oamenii-s actori. Și ei, cei care ne exasperează și de care râdem, și noi, cei care ne pretindem altfel. Jaques ne semnalizează tuturor ofsaidul. Discursul său final, acel monolog al vârstelor, e sumbru și aproape violent. După rostirea lui, Jaques trage cele două mici cortine ale scenei sale înalte și singuratice. Asemenea nouă, spectatorilor, celelalte personaje îl privesc și ascultă nemișcate, din umbră. Doar el, cel îmbrăcat în negru, e luminat.
Apoi, din nou lumină pentru toți actorii. Și song-ul de final. Vorbind despre lucrurile simple care aduc fericirea. Despre un anume sentiment și nevoia protejării lui de inutile și baroce complicații & falsificări.
A smiling sweetheart, with two warm loving hands,
And children's laughter to spill all around - in home and in your heart.
That's all the wealth a man needs,
Everything else is a scam,
But you have to understand it.
Your beloved is a fragile flower
That gives you beauty
Don't let it wither and love will be eternal.
(Foto: Rossen Donev)
(Timpul & Spațiul reprezentației: 17 octombrie 2024 @ Teatrul de Stat Stoyan Bachvarov din Varna)