Căutările livrești m-au condus până la capăt de linie, la gara din Cluj-Napoca, de-a lungul întregii Străzi Horea și a locurilor care, în lipsă de orice ghid prealabil, doar am intuit că fuseseră, cândva, ale cartierului evreiesc. Nu doar sinagoga, impecabil restaurată, era cea care transmitea această impresie, dar ecourile străzii și ale curților interioare ale caselor, în care m-am furișat, răsunau în struna The Music Box / Cutiei muzicale, a lui Costa Gavras, film în care Jessica Lange, în rol de avocat peste Atlantic, își apără tatăl, interpretat de Armin Mueller-Stahl, acuzat de crime de război în timpul celui de-al doilea război mondial. Tramvaiul modern care străbătea, silențios, strada cufundată ca în liniștea unei sărbători religioase (era o zi de sâmbătă), amintea de misterul cartierului evreiesc Dorčol, din Belgrad. Consultând, a doua zi, informațiile de pe internet, am aflat că strada se numise, cândva, Zsidó Kőz, și aparținuse cartierului evreiesc, istoric, al orașului.
La gară, acolo unde mă îndruma Google Maps, am căutat în zadar spațiul industrial convertit la artă contemporană al Fabricii de Chibrituri nr. 9A. Căutarea în cerc, urmărind săgeata albastră a hărții telefonului, rotită precum nuiaua de rabdomant tocmai când părea să descopere aur, a dat cu virgulă, în cele din urmă. Rotirea m-a învârtit pe lângă Poșta Română, m-a dus și m-a întors peste șinele ruginite de la capătul depoului de trenuri, inclusiv în preajma unui peisaj apocaliptic, cu vagoane arse, și la capul de cățel cu cască de protecție al unui magazin de materiale de construcții Dedeman. Spațiul industrial dedicat artei contemporane rămânea, însă, ascuns. Deambulând prin spațiul gării, sub rozeta Art Nouveau a ceea ce va fi fost, cândva, un prețios vitraliu, cu fier forjat, azi tivit cu termopan, identic cu cel al Cazinoului din Constanța, deliberat restaurat astfel, prin îndepărtare a vitraliului și a fierului forjat, am descoperit placheta comemorativă menționând tragicele evenimente din mai-iunie 1944, când evreii transilvăneni au fost transportați în lagărele de exterminare, de autoritățile hortyiste. Pe drumul de întoarcere, de acum cunoscut, am făcut inventarul stilurilor arhitectonice ale Clujului: baroc, art nouveau, modernist, brutalist, realist socialist, industrial contemporan.
Seara m-a găsit, ca de obicei, în clădirea eclectică a Teatrului Lucian Blaga, unde s-a jucat Cum s-a îndrăgostit domnul Gherase de Clara Smith, un spectacol pseudo-documentar și documentat, de Cosmin Stănilă, în regia lui Doru Vatavului, al unei relații stabilite pe internet, prin intermediul Facebook. Domnul Gherase este un tânăr actor care investighează personajul unui văduv de 77 ani, pentru a-l folosi într-o piesă despre iubirea virtuală, la vârsta senectuții. Clara Smith este, în realitate, un tânăr de 17 ani, din Ghana, dornic să părăsească Africa și să meargă la școală, dar care are de înfruntat distanța și dificultățile materiale. Este o schemă de "scamming" pe internet, care se dezvăluie treptat, având la bază o poveste reală, care pune în discuție caracterul înșelător al relațiilor stabilite la distanță și statutul profesiei de actor. În combinație cu joaca internetului, actoria devine "scamming" ea însăși - o spune un actor tânăr (același Cosmin Stănilă), dar bun interpret al rolului de senior al domnului Gherase.
Al doilea spectacol al serii a fost Regele cerb de Carlo Gozzi, în regia lui Tudor Lucanu, care a pus în scenă în registrul commediei dell'arte, cu accente asiatice, ilustrate prin muzică, coregrafie și măști de teatru (parțial schimonosite după tipic oriental, parțial acoperind chipul, conform modelului venețian). Scenografia a ilustrat semiobscuritatea unui codru des, în maniera europeană a bătăliei de la San Romano, a pictorului renascentist timpuriu, Paolo Uccello, pionier al perspectivei geometrice, adusă în pictura europeană. Povestitorul interpretat de Matei Rotaru a purtat un costum asiatic care, sub raport iconografic, făcea trimiteri vizuale la Îngerul triumfal al tabloului lui Max Ernst, tocmai în anul centenarului Suprarealismului pe care îngerul îl celebrează. Prezent în echipă a fost, din nou, ubicuul Cosmin Stănilă, în al doilea spectacol consecutiv al serii - o performanță pentru senectutea Domnului Gherase, la care, doar ca spectator, am înțeles că nu voi avea niciodată acces. Echipa Teatrului din Cluj-Napoca se arată lumii ca o mare familie, unită într-o energică echipă profesionistă. Spectatorii sunt cei care au dificultăți în a ține pasul cu energia actorilor. Doar pentru ei, se apropie duminică, ultima zi a festivalului.