Teatrul și universul celuilalt. Jurnal de festival (2) - Întâlnirile Internaționale de la Cluj, 2024

Cea de-a XIII-a ediție a Întâlnirilor Internaționale de la Cluj, eveniment organizat anual de Teatrul Național "Lucian Blaga" din Cluj, s-a aflat sub semnul cuvântului ALTERITĂȚI. Eu - celălalt! Cine sunt eu? Cine sunt eu prin ochiul celuilalt? Cine și ce este teatrul prin ochi de spectator? Întrebare ce și-a aflat răspuns în aplauze, în succes, în numărul mare de spectatori.

Am bombardat New Haven de Joseph Heller, traducere Ramona Tripa, primul spectacol în cadrul evenimentului, prezentat la Sala Mare a Teatrului Național, cu un tip de umor absurd, tragi-comic, este un text anti-război, scris în anul 1967 de autorul american, la șase ani după publicarea romanului satiric Catch-22, roman de succes care i-a adus celebritatea. Piesa a avut premiera pe Broadway în 1968, Joseph Heller fiind nominalizat la Premiul Nobel pentru literatură în anul 1971. Deși cu unele lungimi, atât în privința textului, cât și a unor momente de joc care s-ar mai fi putut comprima, spectacolul rămâne unul de succes. Subiectul foarte actual, războiul din Ucraina sau cel din Orientul mijlociu, l-a determinat pe regizorul László Bocsárdi să aleagă acest text, după succesul obținut la Teatrul Național cu Clasa noastră, din 2015, montare care a primit mai multe premii, printre care Premiul UNITER pentru cel mai bun spectacol.

Joseph Heller, care a participat ca pilot în cel de-al Doilea Război Mondial, sprijinindu-se pe experiențele acumulate, scrie acest text ca pe un protest tragi-comic împotriva războaielor, a celor care le provoacă și le susțin. Reprezentația debutează sub forma unui dialog cu publicul, un dublu joc al actorilor care se repetă și pe parcurs, schimbând cu ușurință registrele, alternând postura de actor propriu-zis, realizată cu o oarecare distanțare a jocului cu un registru special, cu postura de personaj, convenție acceptată de public încă de la început, când actorii intră la vedere în costumul militar.

Acțiunea are loc în mediul soldățesc, spațiul de joc, elocvent imaginat de József Bartha, conține elemente ce trimit spre ceea ce presupune o unitate militară, zonele de instrucție, birouri, dar și zone de pe front, iar costumele expresive, create de Anna-Aletta Lokodi, se subordonează acestei idei. Mișcarea scenică, concepută de coregrafa Noémi Bezsan, cu exercițiile militare, marșuri, antrenamente, momente de instrucție, ridiculizează subtil regulile absurde ale armatei, ale războiului. Cinic, afli că de fapt în armată, în război, nimeni nu te poate obliga să faci ceea ce nu vrei să faci! Atmosfera spectacolului este mobilată și de sonoritățile sugestive create de Magor Bocsárdi.

Ionuț Caras, excelent în energicul Căpitan Starkey, întruchipează tot ce poate fi mai lipsit de umanitate într-un ofițer, secondat în același registru, prin jocul sugestiv, de Ovidiu Crișan în Maiorul, ca reprezentant suprem, aparent uman, dar capabil de orice dacă nu îi sunt respectate ordinele. Matei Rotaru îl conturează edificator pe Henderson, cel care conștientizează absurdul unei lumi în care lucrurile au ieșit din matcă. Mihai-Florin Nițu (Bailey), Cosmin Stănilă (Fisher), Radu Dogaru (Sinclair), Adrian Cucu (Joe) și Silvius Iorga (fratele mai mic al lui Fisher) întruchipează convingător, cu tușe de umor, uneori, grupul de soldați, executanți ai ordinelor, la care se adaugă proștii robotizați, numiți "Idioții", Flaviu Balint, Denis Istudor, Rareș Nistor, Andrei Potârniche. Cuplul finanțatorilor Cătălin Herlo (Jucătorul de golf) și Radu Lărgeanu (Vânătorul), prin accentele comice ale jocului, reliefează plusând ridicolul, absurdul, unei lumi în care crimele de război devin firești. Sânziana Tarța, în dublu rol: Ruth, femeia care face ceai și gogoși, care devine iubita lui Starkey, pentru ca în final să o interpreteze pe fiica lui Starkey, care găsește un mod original de a se revolta, actrița aducând subtil o notă de feminitate, cu linii "băiețoase", într-un univers masculin.

László Bocsárdi a reușit un spectacol-manifest, în care ridicolul, derizoriul, tragicul se contopesc, o comedie neagră în care actorii se pot revolta împotriva rolului atribuit. Dar oamenii se pot revolta împotriva destinului? Pentru că, după cum sună cinica replică, doar la teatru ne prefacem că murim în război, nimeni nu a murit vreodată în vreun război adevărat!?

Cunoscător perfect al operei lui Eugène Ionesco, pe textele căruia a realizat memorabile montări, Cântăreața cheală, Jacques sau Supunerea, Scaunele, Noul locatar, Rinocerii, regizorul Gábor Tompa construiește un alt spectacol remarcabil - Pietonul aerului, un veritabil poem oniric. Imaginea centrală a spectacolului este zborul, mersul prin aer, imagine care își are originea în vis, vis ce are legătură și cu motivul mitologic al lui Icar, intrând în sfera arhetipurilor și a logicii care guvernează inconștientul colectiv. La baza piesei stă ideea potrivit căreia în trecut omul era capabil să zboare, pe când omul prezentului și-a pierdut această abilitate, pe care Bérenger încearcă să o regăsească.

Prin descifrarea fidelă a textului ionescian, Gábor Tompa aduce în scenă datele esențiale ale condiției umane, unde realul și irealul, conștientul și subconștientul, lumea concretă și visul, se împletesc. (mai multe despre Pietonul aerului puteți citi în articolul În spațiul feeric al festivalurilor - Pietonul aerului).


Spectacolul A douăsprezecea noapte sau Cum doriți, adaptare după W. Shakespeare de Botond Nagy, a născut unele controverse. Textul, preferat de multe trupe, a cunoscut în timp diverse montări. Povestea Violei care naufragiată pe țărmul Iliriei îmbracă haine bărbătești intrând în slujba ducelui Orsino, și toate încurcăturile care derivă de aici, umorul dar și tragicul unor situații, farmecul personajelor ofertante, au atras mulți regizori. Aflat la prima colaborare cu Teatrul Național, Botond Nagy vine cu câteva idei inedite. Plasează acțiunea într-un spațiu modern, conceput de scenografa Andreea Săndulescu, cu canapea, televizor, lampadar, cadă la vedere etc, un univers dominat de culoarea roz, iar sugestivele proiecții video realizate de Cristian Niculescu, în care predomină imaginea mării, întregesc atmosfera. A place beyond belief, proiectat pe fundal, pare a fi esența spectacolului.


Botond Nagy alege să schimbe genul unor personaje, Malvolio devine Malvolia interpretată de Cecilia Lucanu-Donat (regizorul Alexandru Mâzgăreanu a optat și el pentru a o distribui pe Ioana Dragoș Gajdo în Malvolio, la Oradea, în anul 2012), Fabian se metamorfozează în Fabiana, figurată de Sânziana Tarța, Maria este interpretată de Cătălin Herlo, iar Feste bufonul de Anca Hanu. Desigur, toate aceste transformări au dus la apariția unor controverse, transformări pe care regizorul le-a motivat astfel într-un interviu: "Am optat pentru o inversiune, să zicem, "extra-gender", fiindcă suntem într-o cu totul altă lume, foarte diferită. Iar această transformare a venit, cumva, de la sine. De aceea, nu doar Malvolia este asumat o femeie gay, ci și gașca ei. [...] Nu sunt deci niște alegeri prin care să vrem să facem un statement, ci unele prin care arătăm diversitatea situațiilor posibile în lume: în ceea ce privește și genul, și sentimentele. Genurile se anulează, iar prin asta apare o dragoste universală. În A douăsprezecea noapte vorbim, de fapt, despre niște schimbări bruște în urma cărora toată lumea se îndrăgostește de toată lumea ca printr-o apăsare de buton. Cumva, aceste energii schimbătoare aduc cu ele o melancolie ce împânzește insula - care poate fi un spațiu al unei iubiri nealocate, al unei iubiri netrăite, al unei iubiri prea-trăite."

Actorii, Cecilia Lucanu-Donat, Sânziana Tarța, Cătălin Herlo și Anca Hanu, își asumă însă aceste transformări, figurându-și personajele expresiv, cu convingere, cu credință. Mihai-Florian Nițu (Orsino), Diana Buluga (Viola), Cosmin Stănilă (Sebastian), Ramona Dumitrean (Olivia) și cuplul Adrian Cucu (Sir Toby Belch) respectiv Radu Dogaru (Sir Andrew Aguecheek) își concep personajele cu dozajul potrivit, construind momente comice, la care publicul, mai ales publicul tânăr, se amuză din plin. O prezență inedită, inventată de Botond Nagy, este cea a Dianei-Ioana Licu (Umbra Oliviei), un personaj cu multiple conotații scenice. Purtând un costum roșu, mulat pe corp, cu trăsăturile chipului estompate, cu o plastică corporală sugestivă, silueta poate simboliza, printre altele, iubirea, ca materializare fizică, scenică, a sentimentului, dar poate întruchipa și dublul malefic al Oliviei, cea care respinge chinuitor iubirea lui Orsino.


Spectacolul de o emoție și inventivitate aparte, ultimul prezentat la Sala Mare a teatrului, Regele cerb de Carlo Gozzi, este conceput de regizorul Tudor Lucanu, care construiește totodată decorul și măștile purtate de actori. Încadrat în genul de teatru pe care l-a consacrat autorul venețian, acela al basmului teatral, Regele cerb este al treilea semnat de Carlo Gozzi, după succesul basmelor teatrale Dragostea celor trei portocale și Corbul. Regele cerb, deși folosește tipologii și mecanisme specifice commediei dell'arte, la care se adaugă alegorii diverse, fiind catalogat drept "o oglindă morală alegorică", îmbină mai multe lumi, pe cea a Veneției și lumea orientală. Povestea regelui Deramo, transformat în cerb, este plasată în ținutul Serendippo-ului, Serendip fiind numele în persană dat insulei Sri Lanka, Gozzi așezând în piesa sa personajele commediei dell'arte, dar plasate în acea zonă orientală. De altfel, regizorul Tudor Lucanu mărturisește că a fost atras tocmai de această apropiere dintre teatrul italian al secolelor XVI-XVII, teatru revitalizat de Gozzi în secolul al XVIII-lea, și teatrul Kolam, tip de teatru popular singalez, cu măști și caractere bine definite. Decorul funcțional, dinamic, cu scena mobilă care se pliază cu lejeritate, construind diferite spații, amintește tot de commedia dell'arte, în timp ce plurivalentele bețe de bambus, care ajută și la realizarea spațiilor de joc, mânuite cu dibăcie de actori, trimit spre Orient. Similar, costumele sugestive create de Zsófia Gábor, cu o cromatică unitară, tonuri de gri și bej, îmbină și ele croiul specific commediei dell'arte, cu unele detalii ale costumelor din Orient.

În simbioză cu toate acestea, mișcarea scenică al cărei concept îi aparține lui Cătălin Codreanu, devine un mixt al jocului efervescent, plin de umor al personajelor din commedia dell'arte și anumite poziții corporale, stilizate, caracteristice stilului de teatru oriental. În basmul teatral, care vorbește în note comice despre minciună, trădare, ipocrizie, regizorul Tudor Lucanu a valorizat actorii distribuindu-i în roluri ofertante, exploatându-le capacitățile scenice de care dispun. Matei Rotaru în povestitorul Cigolotti, păsărarul Truffaldino și magicianul Durandarte, este jucăuș, energic, schimbând cu rapiditate nuanțele vocale și modalitățile de joc. Cosmin Stănilă îl construiește pe regele Deramo cu farmec și plasticitate a mișcărilor, iar Cecilia Lucanu-Donat, frumoasa Angela, își relevă din nou expresivitatea corporală și vocală, figurându-și personajul cu umor. Impostorul Tartaglia este conceput cu inventivitate și inteligență scenică de Miron Maxim, Romina Merei, uzând de disponibilitățile vocale ofertante pe care le are, cu dezinvoltură și umor, o realizează pe Clarice, fiica lui Tartaglia, comicul spectacolului fiind potențat și de cuplul Radu Lărgeanu în Brighella și Adriana Băilescu în Smeraldina, a căror interpretare este expresivă, cu un umor nuanțat. Cătălin Codreanu, care dincolo de mișcare scenică, dă chip și lui Pantalone, și Ruslan Bârlea, Leandro, fiul lui, au un joc sugestiv, ludic. Universul sonor este conceput cu o notă de originalitate, prin accente muzicale realizate de instrumente singaleze, combinate cu bucăți muzicale specifice spectacolelor de operă sau operetă, amplificând atât comicul cât și nota de mister, de magie, de supranatural. Măștile originale, create de regizor, îmbină tipul de mască întâlnită în commedia dell'arte cu măști specifice teatrului Kolam.

De altfel, imagini ale măștilor, mulaje ale fețelor actorilor, pe baza cărora măștile s-au realizat, au putut fi vizualizate în cadrul expoziției, Alter egouri teatrale (din culisele TN Cluj), care a fost prezentă în foaierul teatrului pe tot parcursul evenimentului. Expoziția a permis publicului să afle câte ceva despre metamorfozele, despre etapele prin care trec costumele, accesoriile vestimentare, barbă, mustață, chelie, mască, machiaj, prin sugestive fotografii realizate de Adriana Grand, Răzvan Mureșan, Tudor Lucanu și Nicu Cherciu.

Ultima seară a fost rezervată unui invitat special - prozatorul Radu Paraschivescu. Pe scena Sălii Mari, în fața unui public interesat, într-un dialog relaxat și relaxant, cu umor, împreună cu criticul de teatru Marina Constantinescu, autorul s-a referit la unele teme de actualitate, la frică și frici, la analfabeți și agramați, la pasiuni, iubiri, la prieteni și literatură, răspunzând apoi unor întrebări din public.

Evenimentele conexe ale Întâlnirilor Internaționale de la Cluj au fost cu precădere dezbateri pe marginea spectacolelor vizionate, Spectacole în dialog, moderate de importanți oameni de teatru, Marina Constantinescu, Oltița Cîntec, Cristina Modreanu și Ion Bogdan Lefter, cu participarea creatorilor, regizori, scenografi, compozitori, actori, a altor critici de teatru prezenți la eveniment, a invitaților din alte țări și a publicului interesat.

Nu au lipsit nici lansările de carte, în prezența autorilor, moderate de directorul artistic al Teatrului Național, teatrologul Ștefana Pop-Curșeu. Titlurile prezentate au fost Patru piese de teatru de Alexandra Felseghi, antologia New Romanian Drama, coordonată de Oana Cristea-Grigorescu și Sasho Ognenovski, "Bulgări de timp"... teatral, volum al cărei autoare sunt, Teatrele documentare, volum coordonat de Erica Magris, Béatrice Picon-Vallin, în traducerea Mirellei Patureau, Colecția "Shakespeare repovestit" de Horia Gârbea, Ciulei și spectrul Tatălui de Anca Hațiegan și Din. Spre. 35 de ani de tranziție în teatrul.ro, volum coordonat de Oltița Cîntec.

Cifra 13 a putat noroc, iar echipa festivalului, formată din managerul general, regizorul Mihai Măniuțiu, directorul artistic, teatrologul Ștefana Pop-Curșeu, secretarul literar Emma Pedestru, precum și reprezentantele biroului de marketing, comunicare și PR, Oana Herlo, Delia Oancea, Ramona Tripa, Alexa Băcanu, a reușit o altă ediție încununată cu succes!

(Fotografii: Nicu Cherciu)