octombrie 2024
Festivalul Național de Teatru, 2024
Partea literară a spațiului teatral românesc a cunoscut (încă din 2008, când a câștigat concursul dramAcum5 cu primul ei text de teatru, S-a întâmplat într-o joi - de citit pe LiterNet aici) o nouă și revoluționară voce prin dramaturga Elise Wilk, cu scriitura ei sacadată, cu voluptatea explorării lumilor intrinseci în cuvinte puține. Elise Wilk reconstruiește principii. Descifrează catalizatorul suferințelor celor mai tineri și îl încifrează la loc în povești cu împrejurări familiare. Amprenta dramaturgică și-o proiectează în teatru ca un arhitect, iar în planul urbanistic al operei sale obișnuiește să înfrunte marele risc seismic al adolescenței. Însă acum, nu departe de școlile-ghilotină din Exploziv și Avioane de hârtie (de citit pe LiterNet aici), sub zgârie-norii marelui eșec al adulților ca factor de autoritate din Feminin, Elise Wilk recartografiază Europa, al cărei kilometru zero îl așază la Piața Unirii. Sau la Platz der Nationen. Sau la Union Place - o scurtă trilogie.

A 34-a ediție a Festivalului Național de Teatru găzduiește online, prin Forumul Cultural Austriac din București, coproducția Schauspielhaus Salzburg (Austria) - Teatrul Național din Timișoara - Escher Theatre (Luxemburg): un triptic trilingv (în limbile română, engleză și germană), un arbore genealogic transeuropean scris și imaginat de Elise Wilk, pus în scenă de regizorul Alexandru Weinberger-Bara, cu o distribuție formată din actori români, austrieci și luxemburghezi (de văzut aici în perioada 18-27 octombrie 2024).

O linie formată din trei mese traversează o scenă călcată de trei povești. Aceeași linie unește trei țări coliniare pe harta Europei - Luxemburg, Austria și România (cea din urmă, surprinsă în dualitatea temporală ante și post-revoluție). Ieșirea spre grădină a scenei e englezește însemnată "WAY OUT" - către Vest, universală scăpare din societatea românească, unde "se spune că dacă nu te măriți imediat ce-ți termini facultatea e mai greu să-ți găsești pe cineva după aia". Ieșirea spre curte e românește însemnată "IEȘIRE" - către Est, unde "trebuia să fii rău ca să reziști", departe de "femeile din vest (care) sunt mai emancipate, nu gătesc". Spectacolul începe în spațiul eponim Union Place, deci cu uniunea, cu interferența intrigilor și-a firelor geo-politice. E întuneric. Vestul și Estul își dau mâna. Se iau în brațe. Împletitura se desface. Privirea, acum luminată, cade întâi peste Viena.

E septembrie 2021. Stângăcia în fața tehnologiei și-a funcției AirDrop de la Apple dă naștere unei relații extraconjugale, cu o mare diferență de vârstă, între Sophie (Christiane Warnecke) și Darius (Philippe Thelen). El, care ar fi trebuit să fie student dacă n-ar fi renunțat pe furiș la facultate, aflat într-o neîncetată derută - care-i aduce și moartea -, vrea o relație bazată pe onestitate. Ea, infertilă, căsătorită, așteaptă (sau nu) venirea pe lume a copilului din pântecele mamei surogat. Mama surogat, ucraineancă, este prinsă în războiul proaspăt izbucnit. Sophie e agățată din greșeală de Darius într-o cafenea. Trebuie să profite. E la vârsta când dragostea la prima vedere e înlocuită de miopie și fluturii din stomac se îneacă în sucul gastric. E la vârsta la care "Când începe să ți se spună că ai un vibe tânăr, e începutul sfârșitului".


A doua poveste ne aduce pe plaiuri mioritice, la Timișoara, doi ani mai târziu, și ni-l prezintă pe Rudolf (Wolfgang Kandler), tatăl lui Darius, reîntâlnindu-și prima iubire, pe Mariana (Cristina König). Se evocă dragostea lor ferventă, adolescentină. Ne întoarcem în România anului 1986 și îl vedem pe Rudolf trecând granița, ieșind prin "WAY OUT" din scenă, din non-viața trăită în comunism, din România. Mai vedem o Mariana care nu-și poate lăsa familia în urmă, care nu-și permite să se îndrepte decât către o "IEȘIRE" din irealizabilul vis al libertății. La scurt timp, află că e însărcinată. Singură și supărător de tânără, naște pruncul și îl oferă spre adopție. 37 de ani mai târziu, în prezentul poveștii, află și Rudolf despre copil. Se află înapoi în orașul natal tocmai pentru a-l căuta.


Tripticul se completează cu un Crăciun luxemburghez. Daniela (Sophia Fischbacher), o cântăreață de origine română, își așteaptă fiul în vizită, pe Alex (Andrei Chifu), alături de soțul ei, Walter (Jens Ole Schmieder), un german înstărit - și tatăl lui Sophie. El crede că Alex vine în vacanță. De fapt, Alex a omorât un om și nu mai poate rămâne acasă, unde e șantajat de martorul crimei. Daniela crede că, după ani în care nu l-a sunat, nu l-a căutat și nu l-a ajutat financiar pe Alex, crima aceasta e prilejul perfect ca ea să-și șteargă păcatele în fața fiului. De fapt, Alex știe că tot ce vrea ea e să se răzbune pe tatăl lui biologic și să-și curețe conștiința de mamă absentă. De fapt, Alex nu vrea nici adăpostul, nici banii lui Walter. De fapt, Alex e pregătit să se întoarcă acasă și să-și recunoască vinovăția.


Un continent e despicat în trei povești. Poveștile împart aceeași lungă masă. Lunga masă cedează și se frânge sub picioarele fiecărui stat în parte când, ca replică a uniunii și păcii care deschid spectacolul, culturile se reîntâlnesc, de data aceasta, într-o confruntare ideologică. Dar unde se pot modela ecourile în voci? Unde sunt ele ascultate? Cum să răsune toate în cor, când distanțele pe hărți nu-s kilometrii, ci mentalitățile naționale? Fiecare poveste e subtil contextualizată de personaje exterioare, care se strecoară pe scenă pentru a scrijeli în fundal, în memoria colectivă, evenimentele evocate. Dacă în spectacol, Europa se mai întregește doar când Sophie ia contact în obscuritate cu războiul de pe teritoriul Ucrainei, pe care-l privește neputincioasă, în conștiința universală, Europa e permanent întregită. Interconectată. Imigranții vestici împărtășesc dorul; familiile estice, poluarea de metehne. Toți sunt extratereștri în derivă la ei acasă. Toți vor să traverseze granițele psihologice care-i izolează de libertate. Degeaba e Crăciunul la Daniela, dacă îl petrece comandând crispy wings. Degeaba nu e singură Sophie, dacă e singură ea cu sine. Degeaba se simte Mariana trădată, dacă și-a ales chiar ea întemnițarea. În conștiința universală se aude, acompaniată de bombe și sabotări asurzitoare (vezi referendumul pro-UE din Moldova), oda ce aduce "Popor lângă popor". Doar în conștiința universală "Toți pe lume frați noi suntem / Când apari ușor în zbor."


(Foto: Jan Friese)

Union Place - O scurtă trilogie de Elise Wilk
Regia artistică: Alexandru Weinberger-Bara
Scenografia: Isabel Graf / Muzica: Georg Brenner / Lighting design: Marcel Busá / Dramaturgie Jérôme Junod
Cu: Andrei Chifu, Sophia Fischbacher, Wolfgang Kandler, Cristina König, Jens Ole Schmieder, Philippe Thelen, Christiane Warnecke.

0 comentarii

Scrieţi la LiterNet

Scrieţi o cronică (cu diacritice) a unui eveniment cultural la care aţi participat şi trimiteţi-o la [email protected] Dacă ne place, o publicăm.

Vreţi să anunţaţi un eveniment cultural pe LiterNet? Îl puteţi introduce aici.

Publicitate

Sus