Laptopuri, dosare - stau cuminți pe birouri, așteptând să fie adunate pentru că gata, campania pentru candidatura la președinție a lui Oedip (Vlad Zamfirescu) s-a încheiat. O ultimă întâlnire cu jurnaliștii, în aplauze furtunoase și urale ale susținătorilor săi, pun în lumină un om mulțumit, plin de speranță, aproape sigur de victoria sa. Soția, Iocasta (Cerasela Iosifescu), îi este alături, zâmbitoare și mulțumită de cum au decurs lucrurile, îi este alături și Creon (Andi Vasluianu), cumnatul său, care s-a străduit și a muncit enorm la această campanie, și Corin (Adrian Ciobanu), cel care stă mereu în umbra tuturor, prezență discretă, dar necesară, fiica, Antigona (Ilinca Neacșu), întreaga echipă de campanie. Și mama, Merope (Manuela Ciucur), își face apariția, dar nu ca să se bucure de victoria fiului, ci pentru a-i dezvălui un adevăr, unul ascuns atât de multă vreme, care nu își mai găsea acum locul acolo unde fusese pitit, în sufletul femeii.
Prorocul Tiresias (Ana Ioana Macaria), descins parcă dintr-o altă lume, aceea a divinităților antice, dual ca prezență, feminină și masculină în același timp, punctează cu vocea-i puternică și gravă, într-o greacă veche probabil, așa precum o făcea corul în textul lui Sofocle, personaj-narator de maximă importanță, momentele declanșatoare de ADEVĂR, adevărul atât de invocat, de subliniat de Oedip și dorit de către cei care l-au ales. Votați ADEVĂRUL! - este sloganul campaniei sale.
E noaptea cea mare, noaptea în care toată lumea așteaptă ca Oedip să fie declarat câștigător. Și se adună toți la masa cea mare, cu șampania curgând în cupe, cu KFC-ul specific americanilor (chiar și românilor de la un timp), cu chipuri încercate de bucurie ale unora, umbrite de cele știute și ascunse ale altora, spre a sărbători finalul unei istovitoare campanii, dar și o certă bătălie câștigată.
Oedip nu are cea mai grozavă familie pentru un viitor președinte, unul din băieți are probleme cu drogurile și porniri violente, celălalt e gay, iar fiica, Antigona, râvnește la fratele mamei sale, la propriul unchi. Cu toate astea drumul lui a fost mereu pe panta ascendentă (în zilele noastre nu este nimic nefiresc să lași libertate copiilor, cu excese și adicții cu tot, nu-i așa?), pentru că femeia pe care o iubește, chiar dacă poate nu i-a fost pe deplin fidel, l-a susținut și îi este alături, fiind o femeie puternică. Poate de aceea se consideră a fi dator măcar cu adevărul despre moartea lui Laios, fostul președinte, care este și fostul soț al Iocastei, și cu dovada identității sale. Cine este el? Să afle toată lumea! Doar că la această întrebare nici măcar el nu știa răspunsul corect.
Apariția lui Tiresias stârnește și agită apele, aparent calme, ale lui Oedip. Insistența mamei la un dialog între patru ochi creează și ea o presiune, dar Oedip tot amână momentul. E o tensiune care treptat, pe măsură ce lucrurile ies la iveală și ADEVĂRUL se conturează crud și neverosimil, crește și crește, până la paroxism. Oedip îl suspectează chiar și pe Creon de dorința pentru putere și că vrea să îi ia locul, uneltind cu Tiresias, poate și Corin e acolo cu un scop... e o nebunie sau poate e oboseala unor zile trudnice și agitate?!
Iocasta îi dezvăluie, într-un moment de intimitate, că nu l-a iubit pe Laios, că nu regretă absolut deloc moartea lui, pentru că era doar un copil când i-a fost oferită, trecând printr-un proces brutal și brusc de maturizare. Atunci, copila, de doar 13 ani, a dat naștere la rându-i unui copil, nedorit, pe care l-a abandonat și l-a vrut uitat și pierdut, neștiutoare și nepregătită pentru (o astfel de) maternitate. Cel care l-a făcut pierdut într-o pădure, de aceea este în preajma ei precum o umbră, e nimeni altul decât Corin.
Oedip, la rândul său, se confesează că a declanșat un accident, tânăr fiind, dar că nu ar fi omorât pe nimeni. Da, era rebel, da, a greșit, dar nu se știe vinovat cu nimic. Există un martor totuși, un martor care confirmă că Oedip este cel care l-a lovit pe Laios cu mașina și a fugit de la locul faptei, abandonându-l. Oedip e tulburat de toate aceste dezvăluiri. Acesta să fie ADEVĂRUL?!
Iocasta, povestindu-i lui Oedip propria-i tragedie și suferință, devine un personaj încărcat de o forță uimitoare, care îi pune în umbră pe toți ceilalți, a cărei suferință va culmina cu aflarea unui crunt adevăr, acela că Oedip este fiul abandonat.
Frumoasa, puternica Iocasta primește o lovitură crudă când află din gura Meropei că Oedip nu este fiul ei biologic, ci un copil găsit în pădure. Un sentiment de greață o încearcă, dincolo de stupoare, cu toate astea nu își poate refuza un ultim moment de iubire cu soțul-fiu, înainte de a se sinucide. Cadrul acelei băi, cu cada în care Iocasta își alege sfârșitul, se inundă de un roșu intens, un roșu sângeriu și aburii morții străbat spațiul scenic. Oedip, îndurerat, face un gest simbolic, luând un pantof al Iocastei, pantof cu toc ascuțit, pentru a-și lua cu el vederea. Și ochii imenși, de pe ecranul de deasupra căzii, sângerează simbolic, lăsând să se înțeleagă dorința lui Oedip de a nu vedea ADEVĂRUL.
Pe măsură ce lucrurile iau acea turnură sumbră, Oedip trăiește, la rândul său, un sentiment bizar, ca și cum un vis urât s-a așternut în noapte și nimic din tot ceea ce s-a dezvăluit acolo nu este real. Dar se înșală amarnic. Și trupul Iocastei găsit fără suflare în cadă e dovada vie.
Un final simbolic - toți ies în față cu ochii legați, singur Oedip rămânând cu ochii larg deschiși. Ceea ce vede Oedip, adevărul lui, e altceva decât tot ceea ce văd ceilalți, e altul. Un epilog fără aplauze se cere, un epilog mut pentru toți cei ce nu mai au ce vedea, dar mai ales pentru cel pentru care Adevărul a ieșit la lumină, mult prea orbitor pentru el.
Noi suntem acolo, în amfiteatru (din start, prin proiecția unui amfiteatru antic, regizorul ne incumbă sarcina de martori-spectatori), asistând la tragedia ca ofrandă a zeilor. Ei sunt cei puternici, ei decid soarta. Interesantă combinația lui Andrei Șerban de naturalism și simbolism. Cadrul în care se desfășoară acțiunea este un cadru al zilelor noastre, foarte sugestiv, foarte simplu, realizat de Carmencita Brojboiu, modern, care interferează cu simboluri ale Greciei antice, proiectate în fundal. Luminile și proiecțiile ne poartă prin lumi și stări, completând simbolic întregul construct al spectacolului. Gesturile, vorbele personajelor, ținutele sunt din chiar America / România zilelor noastre, ambele aflate recent în perioadă de alegeri (excepție face, o spun din nou, Tiresias), iar chipul candidatului e pretutindeni. Familia lui Oedip e una dezorganizată, în fapt, dar Oedip se comportă, ca și Iocasta de altfel, ca un părinte înțelegător, care acceptă și conferă copiilor săi libertăți multiple. E poate blestemul incestului, ar spune gura lumii, dar perspectiva sa este una în normalitatea zilelor noastre, a toleranțelor de multe feluri, care pot fi acceptate sau nu, depinde spre ce limite se tinde.
În această punere în scenă Iocasta este cea care focalizează întreaga atenție, iar Cerasela Iosifescu face un rol remarcabil, dând dovada nu doar a talentului, ci a unei adevărate anduranțe. E senzuală, pasională, e energică și duce tragismul situației exact acolo unde trebuie. Iar Vlad Zamfirescu, dând dovada unui joc cât se poate de natural, cu o surprindere și o bulversare atât de firești, i se alătură, cei doi se completează și formează un cuplu actoricesc ideal.
M-am gândit mult la acest spectacol (alături de mine stătea o domnișoară care, la povestea Iocastei, plângea cu sughițuri și tremurături), amintindu-mi cum am simțit cum crește tensiunea, minut cu minut, cum o tragedie, cunoscută de altfel mie, mi se dezvăluia parcă pentru prima dată.
Nu am nimic a-i reproșa lui Andrei Șerban, chiar și momentele de sex între protagoniști sunt firești și ne spun să lăsăm pudibonderia la o parte, nu mai e cazul, povestea e veche, nu doar de la Courbet încoace și a sa Origine a lumii. E un spectacol cărnos, construit pe o osatură solidă, care emană forță și emoție deopotrivă, care te prinde în țesătura complicată a unui tragic destin.
La final am respectat câteva clipe acel tip de epilog mut, dar nu aveai cum, nu aveai cum să nu-i răsplătești pe toți, creatori extraordinari, cu aplauze. Și ele au fost furtunoase.
(Foto: Mihaela Marin)
Oedip
De: Robert Icke, după Sofocle
Traducerea: Irina Velcescu
Regia: Andrei Șerban / Regizor asociat: Daniela Dima
Scenografia: Carmencita Brojboiu / Video proiecție: Radu Daniel / Lighting design: Cristi Niculescu / Lumini: Florin Manu / Sound design: Andrei Amariei / Asistent regie: Matei Constantin
Producător: Teatrul Municipal "Lucia Sturdza Bulandra"
Distribuția: Oedip: Vlad Zamfirescu // Iocasta: Cerasela Iosifescu // Creon: Andi Vasluianu // Merope: Manuela Ciucur // Tiresias: Ana Ioana Macaria // Corin: Adrian Ciobanu // Șoferul: Lucian Ifrim // Antigona / Lycas: Andrada Corlat / Ilinca Neacșu / Teodora Crișan // Eteocle: Matei Constantin / Tiberius Zavelea // Polinike: Radu Ștefan Bănică / Eduard Chimac.