Jucat cu publicul așezat pe gradenele puse pe scena sălii Ion Caramitru a Naționalului bucureștean, reprezentația celor de la She She Pop a fost un duel al generațiilor purtat prin mișcări de dans. Jan Brokof semnează o scenografie ce duce cu gândul la un battle de dans, care și-ar putea găsi locul oricând în grila unui post de televiziune. Pe tot parcursul spectacolului, am avut senzația că ne aflăm într-un platou TV, mai ales pentru că existau monitoare, ringul unde se desfășura acțiunea era chiar în mijloc, iar luminile duceau gândul spre un astfel de show. Dacă ar fi existat și cameramani și un ecran pe care să fie transmise live imaginile, senzația de TV ar fi fost 100% autentică. Competiția se desfășoară între cei tineri și cei în vârstă, iar nivelul de energie este afișat pe un panou electronic, unde sunt afișate și numele echipelor și timpul alocat desfășurării fiecărei probe. Înainte de fiecare probă, cele două tabere se înfruntă într-un mini-concurs, în urma căruia câștigătorul petrece mai puțin timp pe ringul de dans. În timp ce o echipă dansează, cealaltă dictează muzica, aceasta fiind interpretată live, atât vocal, cât și instrumental. Fiecare generație are câte un icon, fie că vorbim despre un artist sau un gen muzical. Mișcările de dans sunt, de multe ori, haotice, poate chiar amatoricești, și în niciun caz nu putem vorbi despre coregrafii impresionante sau mișcări ieșite din comun. Totul este la nivel de performance, deci fiecare dansează cât și cum poate, bineînțeles, existând totuși un anumit sincron.
Ce nu prea s-a potrivit în economia reprezentației au fost sfaturile pe care tinerii le dădeau celor în vârstă și viceversa. Nu pot spune că aveau un anume dramatism, ci erau chestiuni destul de clișeice, pe care le întâlnim cam peste tot. Dance Me! nu își dorește să rezolve conflictul dintre generații sau să spună că o anumită categorie de vârstă a fost mai bună decât cealaltă, dar are unele momente în care se insistă pe acest subiect. Este de la sine înțeles că dintre cele două echipe care s-au confruntat în respectiva arenă, cei tineri au ieșit învingători, având cea mai mare doză de energie rămasă după cele trei probe de dans. Finalul poate fi considerat unul care realizează, totuși, o balanță între cele două echipe, mai ales în momentul în care performerii dansează împreună, dând impresia că se unesc. Așa cum este normal, și cei în vârstă au fost tineri cândva. Dansul este folosit ca un limbaj universal, prin care performerii exprimă trăiri, emoții și povești personale. Acesta devine un mijloc de comunicare care trece dincolo de cuvinte, captând subtilitățile emoționale și psihologice ale fiecărui individ. Aici nu vorbim despre cât de profesionist sunt executate mișcările, ci pur și simplu despre alegerea acestui mijloc de exprimare artistică. Bineînțeles, și muzica are un rol important, iar faptul că majoritatea timpului se cântă live, cu instrumente, este de apreciat. Dansul arată fragilitatea ființei umane, expunându-ne față de noi înșine și față de ceilalți. Această vulnerabilitate este accentuată prin modul în care corpul este expus privirilor publicului, dezvăluind nu doar forța, ci și slăbiciunea fiecărui dansator. Nu degeaba publicul, deși așezat în gradene, este destul de aproape de performeri, spectacolul neavând loc în mod convențional, cu publicul așezat în sală. Apropierea aceasta te face să acorzi o atenție sporită mișcărilor corpului, grimaselor, dar și modului în care actorii se mișcă pe scenă-platou.
Ce este de apreciat la Dance Me! este și faptul că reușește să ofere senzația unui battle american, așa cum îl vedem noi în filmele sau serialele cu adolescenți din America. Uneori, pe parcursul reprezentației, am avut senzația că mă aflu într-un orășel de peste ocean, undeva prin anii '80, și pot afirma că senzația a fost super interesantă. A fost o experiență personală, dar merită menționată, pentru că sunt sigur că fiecare dintre spectatori a perceput ceea ce a văzut într-un mod diferit. Referitor la așteptări, aceasta este o reprezentație la care nu trebuie să mergi cu așteptări de a asista la un spectacol de teatru clasic sau la un musical. Una dintre caracteristicile unui performance este și aceea de a surprinde, de aceea este bine să accepți convenția oferită de producători și să mergi mai departe până la final, pentru a încerca să extragi un mesaj din ceea ce tocmai ai văzut. Aplauzele de final nu au fost tocmai generoase, și s-a simțit în public o oarecare surprindere, dar, per total, la sfârșit ieșeai cu o stare bună după cele 90 de minute de spectacol, iar asta este ceea ce contează. Dance Me! a fost altceva față de o deschidere clasică de festival, și poate că faptul că a stârnit dezbateri face parte din proces. Pentru că o reprezentație pe care nu o uiți la trei zile după ce a avut loc este una care a mișcat ceva emoțional în spectator.
Prin urmare, Dance Me! reușește să fie un spectacol provocator și inovator, care depășește granițele teatrului clasic și aduce în prim-plan un performance viu, axat pe mișcare și relații dintre generații. Deși poate părea haotic sau neobișnuit pentru unii spectatori, tocmai această imprevizibilitate este ceea ce face spectacolul memorabil și interesant. Prin intermediul dansului, muzicii live și scenografiei inspirate din cultura pop, Dance Me! pune în discuție tensiunile și conexiunile dintre vârste. Este o invitație la reflecție și la acceptarea diversității, atât din perspectiva generațiilor, cât și a modurilor de exprimare artistică. Spectacolul te lasă cu o stare de introspecție și poate chiar de admirație pentru modul în care artiștii au ales să abordeze această temă universală printr-o estetică nonconformistă.
(foto: Andrei Gîndac)
Dance Me!
Concept/ idee: She She Pop.
Distribuția în FNT: Ilia Papatheodorou, Lisa Lucassen, Santiago Blaum, Dan Belasco Rogers, Claudia Splitt, Șimal Șahin, Niki Stäudte, Zelal Yeșilyurt, Béla Weimar-Dittmar, Dream Nwattu
Consilieri artistici: Laia Ribera Cañénguez, Rodrigo Zorzanelli Cavalcant
Decorul: Jan Brokof / Costumele: Lea Søvsø / Asistent costume: Marie Göhler și Gabi Bartels / Lumini: Michael Lentner / Consilier coregrafie: Jill Emerson / Sunet: Marius Bratoveanu / Director tehnic: Sven Nichterlein / PR, comunicare: ehrliche arbeit - freies Kulturbüro
Producător: She She Pop în coproducție with HAU Hebbel am Ufer Berlin, Kampnagel Hamburg, Künstler*innenhaus Mousonturm, FFT Düsseldorf, HELLERAU - Europäisches Zentrum der Künste, cu finanțare de la Fundația Culturală Federală Germană și de la Municipalitatea Berlin - Departmentul pentru Cultură și Europa.