Cei trei actori reprezintă fețe ale aceluiași generic Ion care încearcă să-și conștientizeze dependența, alternînd momentele de negare cu cele de asumare. Fragmentele acestea de monolog și dialog interior sînt alternate inteligent cu secvențe de teatru în teatru (anunțate ca atare) care povestesc episoade din copilăria și adolescența unui tînăr (deja) alcoolic, reacțiile familiei. Trecerile dintre secvențele de monolog și cele de teatru în teatru sînt marcate prin momente coregrafice la care cei trei actori excelează (și e puțin spus).
Textul e de un umor inteligent și de mult bun gust, alimentat de autoironie subtilă. Se rîde mult, însă niciodată gros. Dar gustul cu care rămîi e unul îngrozitor de amar pentru că nu ai cum să nu observi că întreg scenariul și jocul șarjat al actorilor, o anumită intonație, un stil al mișcării sînt oglinda felului în care persoanele queer sînt privite de ceilalți. Ce vedem în show-ul acesta e privirea fondatoare, neînțelegătoare, intolerantă și implicit acuzatoare a celuilalt. De ce ar fi, pînă la urmă, vreo diferență între marasmul unui alcoolic hetero și al unuia queer?
Cei trei actori trec cu naturalețe de invidiat de la un registru la altul, de la un personaj la altul, de la deriziune la tonul grav - iar ce spun e, dincolo de umor și șarjă, cu adevărat grav.
Absolut remarcabil la acest spectacol e că, da, afirmă o ideologie, "atrage atenția asupra unei probleme" în mod explicit, dar nu se rezumă la enunțiativ, ci o face cu subtilitate și cu mijloace specific artistice. Scenariul e foarte bine scris - ar merita publicat -, ponderea coregrafiei e bine drămuită, iar jocul actorilor unitar stilistic și la aproape același nivel. Fiecare dintre ei creează un personaj și păstrează aceeași construcție a rolului pe toată durata spectacolului. István Téglás are de la început o mască gravă, el e partea sceptic-dezabuzată a lui Ion, cea care retează elanurile, fără entuziasme și înflăcărări pe care i le lasă lui George-Albert Costea (partitura cea mai întinsă, rostită cu dicție și frazare impecabile), ironic-meditativ, speculativ, aparent plutind în nori, dar foarte lucid în monologul final; în timp ce Răzvan Omotă întruchipează latura sperioasă, reticentă, retractilă. Pe de altă parte, în secvențele de teatru în teatru, cei trei alternează personajele. Un regal actoricesc.
E un statement acest spectacol. Un manifest. Dar e, în primul rînd, teatru bun.
(Data reprezentației: 25.10.2024, în FNT 2024, la Centrul de Teatru Educațional Replika, București)