octombrie 2024
Festivalul Național de Teatru, 2024
Deși comunismul a căzut cu câteva decade în urmă, urmele lui sunt greu de șters din memoria colectivă, dar și din actualele practici politico-sociale ale unor state care se declară democratice. Amintirea comunismului este asociată cu încălcarea drepturilor fundamentale ale omului, violarea intimității cetățenilor, foamete și sărăcie. Însă istoria nu prea a consemnat impactul încălcării drepturilor femeilor în comunism prin decretul 770 din România ceaușistă care interzicea avortul și contracepția. Numărul exact de femei care au murit în urma unui avort făcut în condiții îndoielnice în perioada cât decretul a fost valabil (din 1966 până în 1989) nu este cunoscut. A rămas doar o amintire urâtă, povestită de bunici mamelor, de mame fiicelor.

În ultimele zile de FNT 2024, am urmărit o documentare a istoriei dreptului la avort în România și Polonia în spectacolul Opowieści babć szeptane córkom przez matki / Stories of grandmothers whispered by mothers to their daughters / Poveștile bunicilor șoptite fiicelor de către mame, o producție a Teatrului Contemporan din Szczecin, în regia Gianinei Cărbunariu. Trupa teatrului din Szczecin a explorat atât trecutul monstruos al încălcării drepturilor femeilor de către statul comunist român, cât și realitatea Poloniei de acum, în care autonomia femeii asupra propriului corp este încă sfidată.


La începutul spectacolului, bărbații vor să spună povestea în locul femeilor (nu că ar fi un lucru nou), le întrerup și își însușesc dreptul de a spune o versiune adevărată a istoriei. Dar, așa cum spune și titlul, asta e o poveste spusă de femei, pentru femei.

În stilul documentar al regizoarei, este prezentată călătoria în care pornea o femeie singură în fața unei decizii importante, și, pe vremea aia, ilegală. Pornind într-un tramvai nocturn spre un oarecare apartament obscur, femeile din România socialistă își puneau viața și sănătatea în pericol, pentru că nu puteau alege o altă cale de a avorta, una mai sigură. Pentru stat, femeia era valoroasă atât timp cât muncea și năștea copii, iar scenariul în care munceai toată ziua în fabrică și mai făceai și creșteai și trei copii acasă, trebuia să fie realitatea fiecărei tovarășe. Propaganda pentru creșterea natalității invada viața familiilor și le punea pe umeri responsabilitatea nașterii viitorilor muncitori în fabrici și uzine.


Nici în Polonia lucrurile nu stau prea bine pentru femei, mai ales că acestea de-a lungul istoriei au avut doar ocazia să șteargă mesele la care bărbații decideau soarta lor, nu să se și așeze la acele mese. În a doua parte a spectacolului este prezentat cazul unei femei care a avut un avort acasă, după un istoric medical de insuficiență cervicală, iar ajunsă la spital este acuzată de pruncucidere și (puțin spus) incomodată de întrebările intruzive ale poliției și procurorului. Cei din spital o privesc sfidător și o acuză mental, iar dintr-o simplă femeie ea ajunge în ochii celor din jur o criminală. De ce femeile care au pierdut un copil sunt tratate ca niște criminale de poliție? De ce femeile care și-au provocat un avort erau brutalizate și blamate de miliție? E o crimă să nu vrei copii? Singura noastră contribuție ca femei sunt progeniturile pe care le aducem pe lume? Bineînțeles că acum aceste întrebări sună aberant, dar cu nu atât de mult timp în urmă era interzis și să le gândești.

România Socialistă se declara atee, așa că decizia de interzicere a avortului a venit pe cale politică. În Polonia, biserica este intrusul care intră în viața femeilor și cea care a influențat interzicerea avortului, fapt ilustrat și în spectacol - preotul ajunge rapid la spital pentru a propune o înmormântare creștină pentru "nou-născutul" decedat -, iar biserica catolică a avut mereu un rol decisiv la masa discuțiilor pe această tremă.

În final, demontarea decorului și "măturarea" trecutului permite crearea unui nou spațiu unde viața femeilor este în siguranță, unde li se oferă sprijin și alternative. Poate că fiecare din noi, femei sau bărbați, trebuie să știm cum să ajutăm o femeie ajunsă în această situație.

 

Ca cineva care "s-a format" la Teatrul Tineretului din Piatra Neamț, unde Gianina Cărbunariu a fost manager timp de 7 ani, nu pot să nu mă gândesc la spectacolul 98% decizia corectă în regia Elenei Morar, care a fost selectat în FNT 2021, dar care acasă la el, a avut de suportat presiunile politicului din Piatra Neamț. Aseară (25 octombrie 2024) la Teatrul Național București, oamenii au aplaudat, iar la ieșire am auzit aprecieri și păreri că "mesajul este foarte important". Cândva, poate vom fi pregătiți să auzim poveștile bunicilor noastre, și să le ascultăm avertismentul.

(Foto: Piotr Nykowski)

Opowieści babć szeptane córkom przez matki / Stories of grandmothers whispered by mothers to their daughters / Poveștile bunicilor șoptite fiicelor de către mame de Gianina Cărbunariu
Regia: Gianina Cărbunariu
Decorul, costumele: Anna Maria Karczmarska, Mikołaj Małek / Muzica: Karol Nepelski / Coregrafia: Katarzyna Sikora / Dramaturgia: Anna Mazurek / Lighting design: Rafał Paradowski / Asistent și traducător: Klaudia Gębska (AST) / Asistent regie: Michał Lewandowski / Regia tehnică: Anna Pawicka
Distribuția: Barbara Biel, Magdalena Myszkiewicz, Magdalena Wrani-Stachowska, Beata Zygarlicka, Robert Gondek, Adam Kuzycz-Berezowski, Michał Lewandowski, Wojciech Sandach, Maria Wójtowicz
Producător: Teatrul Contemporan din Szczecin

0 comentarii

Scrieţi la LiterNet

Scrieţi o cronică (cu diacritice) a unui eveniment cultural la care aţi participat şi trimiteţi-o la [email protected] Dacă ne place, o publicăm.

Vreţi să anunţaţi un eveniment cultural pe LiterNet? Îl puteţi introduce aici.

Publicitate

Sus