Mie mi-a sunat a Deșteptarea primăverii mutată în ziua de azi și ambalată corespunzător. Mai puțin poezia lui Wedekind.
Textul[i], articulat în jurul poveștii pe care am rezumat-o, atacă nu doar relațiile de familie, ci și alte probleme actuale ale adolescenților și ale celor de lîngă ei - bullyingul, de exemplu, sau grupul de WhatsApp al părinților din clasă, discuțiile despre cadoul pentru dirigintă. E bine legat, folosește o limbă română combinată cu engleză și cu un argou specific vîrstei pe care mărturisesc că nu-l cunosc, dar replicile sînt alerte, vii și nu există nici cea mai mică impresie de artificialitate. Inserturile muzicale bine susținute de actori, luminile (stroboscop etc...), totul creează o atmosferă pe care, n-am nici o îndoială, generația căreia i se adresează în primul rînd spectacolul o va aprecia.
Regia Catincăi Drăgănescu e foarte sigură, folosește la maximul posibilitățile scenei de la Teatrul Masca (sînt două spații bine delimitate), introduce și niște măști uriașe care aduc un pic aminte de faptul că sîntem la teatru. Iar actorii sînt excepționali, se vede că joacă cu bucurie, cu plăcere. Ar fi nedrept să singularizez pe vreunul dintre ei, toți frazează inteligent, schimbă dezinvolt personajele, cîntă, se mișcă - fac totul cu un firesc de invidiat.
Este, în parametrii pe care bănuiesc că și i-a fixat, un spectacol excelent. Ce-i reproșez eu e lipsa de subtilitate. E ca la magazin: "ce-i la raft, doamnă, altceva n-avem". Nu există nimic ascuns, nu există subtext, nu ai la ce medita după spectacol, ce se spune aia e, atît și nimic mai mult. Totul e direct. Nu spun că situațiile nu sînt reale, că problemele puse nu sînt importante - dimpotrivă, sînt. Dar aștept de la teatru mai mult decît de la un reportaj jucat. E un handicap pe care mi-l asum.
Lucrurile se mișcă bine la Teatrul Masca de cînd a venit Catinca Drăgănescu la direcție. Există un program clar, cu care poți fi sau nu de acord, dar nu ai cum să nu recunoști că e unul viabil. Se (va) face un teatru comunitar, educativ, foarte pe placul tinerilor. Mă tem însă că mai toate spectacolele, actuale și proiectate, sînt de felul celui pe care l-am văzut: bazate pe texte foarte actuale și directe, scrise poate în urma unor documentări minuțioase, și mă întreb de ce oare nu se poate face educație și inițiere în teatru și folosind texte clasice, scrise de scriitori de meserie. Mi se pare că folosirea exclusiv a textelor concepute de echipă sau, în urma documentării, de regizor transmite implicit tinerilor ideea că tot ce se studiază în școală, literatura și dramaturgia clasică, sînt inutile. E pusă sub semnul întrebării însăși profesiunea de scriitor. Mă mai tem și că, educați așa pentru teatru, tinerii care, oricum, cresc cu Netflix, benzi desenate și cu filme cu replici scurte, cît mai scurte, nu vor mai avea niciodată răbdare să asculte și să descifreze un text clasic.
Dar destul cu temerile mele de dinozaur. Spectacolul e indubitabil bun.
(foto: Bogdan Botofei)
(Caracatița, la Teatrul Masca. 26.10.2024, în FNT 2024
regie: Catinca Drăgănescu / scenografie: Ruxandra Preda / coregrafie: Florin Fieroiu / muzică originală: Andrei Dinescu și Andrei Raicu / video design: Raluca Vasilescu / light design: Andrei Ignat / măști supradimensionate: Laura Duică și Cătălina Rudeanu
Cu: Voicu Aniței, Mara Bugarin, Mara Căruțașu, Corina Moise, Dragoș Stoica, Vladimir Purdel.)
[i] Nu mi-e clar cine e autorul sau cine sînt autorii, în caietul teatrului, la p. 15, stă scris doar: "Dramaturgie: Mara Căruțașu și Catinca Drăgănescu". Nu mi-e limpede dacă asta înseamnă că Mara Căruțașu și Catinca Drăgănescu au scris textul sau au făcut dramaturgia pe un text al altcuiva (în unele teatre există poziția de "dramaturg", dar funcția nu cere să scrie textele). Scrie, de asemenea, "Concept și regie: Catinca Drăgănescu". Concept = de? Pe de altă parte, pe pagina Teatrului Național din Iași, unde spectacolul a fost în turneu, scrie "de Mara Căruțașu și Catinca Drăgănescu".