Un sex-horror tehnicolor - Motel Destino la Les Films de Cannes à Bucarest, 2024

Cu siguranță, inspirația regizorală a lui Karim Aïnouz, în Motel Destino, nu se ridică la înălțimea celei din A Vida Invisível / Viața invizibilă a lui Euridice (2019). Insistența coloristică cu care Motel Destino a căutat să se impună, cu tot dinadinsul, pe parcursul a 105 minute de neon și caleidoscop, indică lipsa unei reale detente inspiraționale a regizorului. Povestea eternului triunghi conjugal nu este cu nimic diferită de cea din romanul The Postman Always Rings Twice / Poștașul sună întotdeauna de două ori al lui James M. Cain (folosit ca sursă pentru două filme omonime, dar și pentru Ossessione / Obsesie, filmul din 1943 al lui Luchino Visconti), diferența fiind doar de estetică și deznodământ. Încununarea amoroasă finală, prin marele happy-end demonstrativ (a ce?), destinat adulterinilor (de unde și destinul din subtilitatea titlului), însiropează cu mult șerbet estetica de cofetărie a mizanscenei.

Pentru soțul înșelat, finalul este, la indigo, cel din Le mépris / Disprețul lui Jean-Luc Godard, destinat Camillei, minus disprețul de care soțul se tot chinuie a se învrednici, minus sensibilitate, minus subtilitate, minus suspans, minus relief narativ - minus orice, dar cu un plus de cal alb, la final, în care mașina soțului se proptește, în plină noapte - de unde și întrebarea "dar cu calul ce-ați avut?". Prestația actoricească a soțului este oarecare, una între multe altele, precum și o platitudine în plus. Soțul cel rău și amarnic urmăritor al îndrăgostiților despuiați, reduși la costumele lor adamice, căpătate în piesa alungării din Rai, sfârșește la volan, pe șosea, în plină urmărire nocturnă a amorezilor. Odată cu salvatoarea dispariție conjugală, amantul se simte ca orice nou născut (ceea ce și este, după vârstă), varianta hard, cu barbă și pilozitate. Asistăm la prima zi a vieții bebelușului, declarată ca atare poliției, cu conștiinciozitate, intensitate declamatorie și temperament juvenil, atunci când este întrebat asupra circumstanțelor accidentului rutier și motivelor nudității.


Amplasarea poveștii într-un cadru psihedelic pare să fie singurul pariu vizual al filmului. Peisajul pulsatil și neliniștitor, cu inserții horror și aluzii vizuale macabre, exprimate prin cadavre de păsări nicidecum altfel, decât negre, nu reușește să fie decât exact ce se avertizează în debutul filmului: un pericol pentru persoanele care suferă de epilepsie. Același pericol îi paște și pe cei care se vor îmbolnăvi de aceeași boală, pe parcursul proiecției. Mizanscena este a unui sex-motel cu arhitectura unei fortărețe inexpugnabile, dotată cu ziduri, porți, creneluri, camere de luat vederi, spații înconjurătoare vaste și pustii, precum și cu un paznic neputincios la exterior, vigilent doar la interior, ca orice Iago jalnic și frustrat (gay, după cum se lasă de înțeles), pe post de paznic. Cuplurile sosesc în acest stabiliment pentru partide amoroase cu conținut audio-vizual explicit, camerele închiriate fiind dotate cu peep windows, accesibile astfel și spectatorilor, dincolo de ceea ce aceștia își pot deja imagina, auditiv, din poetica grotescă a fundalului sonor, în care performerii sexuali se întrec cu o întreagă menajerie, alcătuită din măgari, șerpi, găini, țapi, pisici, plus calul fatal, de la final. În acest spațiu dubios se trezește, încuiat pe dinăuntru, tânărul și virilul protagonist. Sechestrarea are loc după o partidă amoroasă care, la final, îl lasă fără o lețcaie. Eliberarea sa depinde de o situație financiară deja evaporată, odată cu aburii alcoolului, ca și cu dispariția fostei și înfocatei partenere. Precaritatea securității sale fizice, de fugitiv abia scăpat cu viață, din alt similar stabiliment, după un atac soldat cu moartea propriului frate, îl face să tânjească după statutul de angajat al locului de refugiu. Are noroc, se califică, după clișeica confruntare cu cerberița noului așezământ al pierzaniei, care este chiar patroana sex-motelului ce funcționează ca afacere de familie pentru ea și soț. Harnic, fugarul pune umărul la profitul investiției, până când lucrurile iau întorsătura deja cunoscută din schema amoroasă a celorlalte filme, pentru simplul motiv că este identică. Se intercalează citate vizuale din bressonianul Au hasard Balthazar, prin scena de tandrețe față de un măgăruș în sfârșit tăcut, ca posibilă aluzie la hazardul existențial al protagonistului cu nenumărate vieți: câte una pentru fiecare stabiliment amoros din care reușește să scape, viu și nevătămat.

Un peisaj cu stânci și plajă, pe timp de arșiță și de noapte, stârnește curiozități turistice asupra cadrului filmat, despre care aflăm că este chiar orașul natal al regizorului, Ceará, Brazilia, la malul Oceanului Atlantic.