Pledoarie împotriva naționalismului extrem - Bei Uns Heisst Sie Hanka / We Call Her Hanka / Noi îi spunem Hanka la Astra, 2024 (online)

Începutul documentarului ne vorbește despre cele 400 de minorități, însumând peste 100 de milioane de oameni, ce există pe continentul european la ora actuală. Despre cum cred că ne dăm seama din ce în ce mai des, ajutați și de societatea globalizată în care trăim, chiar dacă am tras "lozul câștigător" și azi suntem majoritari, s-ar putea ca nu peste mult timp, într-un context diferit, noi sau urmașii noștri să ne aflăm de cealaltă parte. Atunci, dacă nu am făcut-o până la momentul de față, vom înțelege ce înseamnă viața de minoritar. O viață în care dreptul de a vorbi limba maternă, dreptul de a te îmbrăca într-un anumit fel sau de a serba o anumită zi și alte asemenea lucruri, de la sine înțelese pentru un majoritar, devin lupte cotidiene.


În documentarul cu titlul Bei Uns Heisst Sie Hanka / Noi îi spunem Hanka regizoarea Grit Lemke ne face o incursiune în universul sorabilor din Luzacia, regiune istorică din estul Germaniei. Aceștia sunt una dintre cele 400 de minorități, un grup etnic de origini slave ce, până în secolul al XX-lea, a constituit populația majoritară din zonă. Statisticile ne spun că azi mai trăiesc aproximativ 60.000 de sorabi în Germania. Potrivit Constituției, soraba este, după germană, limbă oficială în tribunale. Acesta este cadrul legal. Realitatea trăită ne arată însă că această prevedere este imposibil de implementat în momentul de față. Plecând de la aceste detalii, și asumând rolul de narator, regizoarea transpune într-un film extrem de bine construit complexitatea problematicii identitare. O poveste ce este în același timp un drum de asumare a apartenenței etnice.

Construit ca un drum de căutări, între istorii de familie și identități pierdute și regăsite, documentarul îi are ca protagoniști pe tinerii Ignac și Anna-Rosina - Hanka, pe numele sorab - și drumul acestora în sânul comunității sorabe. Hanka, o tânără cu origini sorabe dinspre mamă, nu și-a pus prea mult problema apartenenței sale etnice până să-l întâlnească pe Ignac, un tânăr ce provine dintr-o familie ce s-a aflat în strânsă legătură cu procesul de afirmare și recunoaștere a identității sorabe. Firul narativ înaintează cu răbdare, creionând rând pe rând problematici din complexul identitar: cum te definești ca aparținând unui grup sau altuia, cine și cum te identifică ca fiind sorab sau german, stigmatizarea din anumite perioade a apartenenței la o identitate etnică sau la alta, industrializarea și rolul jucat de aceasta în reconfigurarea comunităților tradiționale și implicit a identităților, trauma în memoria și asumarea identitară, suprapunerea imaginii tradiționale "exotizate" a acestei culturi peste ceea ce reprezintă azi această identitate, până la situația drepturilor lingvistice și punerea în practică a legislației cu privire la acestea. Și da, în final, nelipsita problematică a politizării și instrumentalizării etnicității și a apartenenței unui teritoriu.

La finalul documentarului mă întreb câte sute de milioane de extremiști însumează aceleași teritorii ale continentului nostru. Desigur, nu vreau să îndemn pe nimeni să facă un recensământ al celor cu viziuni de extremă. Nu văd niciun beneficiu real ce ar putea ieși dintr-o astfel de numărătoare. Însă, mergând pe logica strategiei, mă întreb dacă numărul lor nu ar fi copleșit de cele 100 de milioane de oameni ce aparțin acestor minorități, la care s-ar adăuga toți ceilalți ce refuză a se afilia la tot ce înseamnă extrema: printre altele, a nu-l accepta pe celălalt, a nu-i recunoaște dreptul de a se exprima în propria limbă, de a-și manifesta liber propria cultură sau religie.

Există în documentar un moment în care un tânăr relatează o poveste pe care cred că fiecare dintre noi am auzit-o în jur într-un context sau altul, poate cu mici nuanțe regionale. Ce punctează acest fragment este ușurința cu care am putea rezona la morala ei. Povestea sună cam așa. Tânărul, în căutările sale de a aparține, se afiliază unei grupări de extremă dreapta. Se regăsește pentru o vreme în filosofia acesteia - vandalism, violențe etc. Apoi, într-o zi, aflat într-un tramvai cu un grup de prieteni sorabi, și vorbind în limba lor maternă, este admonestat violent de un necunoscut: Suntem în Germania, vorbește germana! Supărat, replica lui vine instinctiv: Scuză-mă, suntem în Luzacia, învață soraba!

Indiferent ce limbă vorbiți, majoritar sau minoritar, vă îndemn să vizionați acest documentar. Vă asigur că va reuși să vă vorbească despre importanța respectării celuilalt, despre efortul pe care fiecare dintre aceste grupuri de dimensiuni mai mici îl depun pentru supraviețuirea limbii și culturii proprii în fiecare zi, generație după generație.