Din acestea mă voi opri asupra a trei montări: Tristețea și bucuria din viața girafelor de Tiago Rodrigues, Rața! de Cleopatra Constantinescu și Mémé de Sarah Vanhee, dar și asupra unui atelier la care am participat.
Sleepless. Explorări performative - Atelier susținut de Irisz Kovacs
Primul pas făcut de mine către ediția 2024 a fost unul extrem de practic.
Între 17 și 21 octombrie 2024 am avut ocazia de a participa la un atelier unde, sub îndrumarea regizoarei Irisz Kovacs, am luat parte la exerciții de improvizație, creație și mișcare despre îmbinarea introspecției personale cu explorarea stărilor de veghe, reverie și nesomn.
Cinci zile au fost dedicate găsirii de metode prin care putem crea un spectacol în lipsa unui text prestabilit. Găsirea de noi mijloace de exprimare a fost un proces extrem de dinamic și jucăuș. Am avut ocazia să ne explorăm atât propriile talente, cât și să ieșim din zona de confort și să cunoaștem frumusețea artei celuilalt.
Astfel, nu a contat specializarea de care eu sau colegii mei aparținem, ci am descoperit cât de bine se poate închega o mică echipă de creație într-un timp atât de scurt. Am realizat cât de importantă este interdisciplinaritatea în artele spectacolului, să faci câte puțin din tot și să ai ceva zvâc în tine.
Cuvântul prin care pot defini această experiență este generozitatea. Consider că am avut parte de un atelier cu colegi și o coordonatoare extrem de generoși, de un spațiu intim, cu limite foarte bine stabilite, în interiorul căruia am putut să ne desfășurăm cu libertate, sinceritate și o puternică dorință de cunoaștere a celuilalt.
Tristețea și bucuria din viața girafelor de Tiago Rodrigues, spectacol lectură în FNT în regia lui George Zamfir
Întâlnirea de la FNT 2023 cu dramaturgia lui Tiago Rodrigues a fost pentru mine începutul unui nou sezon de căutări. La FNT 2024 am avut bucuria să descopăr un alt text scris de dramaturgul portughez, sub forma unui spectacol lectură în regia lui George Zamfir.
Deși multă lume nu este familiarizată cu conceptul de spectacol lectură, consider că această reprezentație plină de umor și momente fragile din viața Girafei - o fetiță de 9 ani din Lisabona (interpretată de Mălina Andreescu), a adus cu succes în fața spectatorilor o piesă ce abordează prin ochii unui copil, o societate afectată de criza economică și problemele politice.
Aventura Girafei, fugită de acasă împreună cu ursulețul ei de pluș cu tendințe suicidale (Judy Garland pe numele lui, interpretat de David Drugaru), este un exemplu de reprezentare prin teatru a familiilor monoparentale și a celor în care educația financiară este un subiect ocolit. Totodată este o reamintire a faptului că întotdeauna copiii vor fi cei mai buni detectivi în a expune cu sinceritate modul în care mediul în care ne formăm modelează identitatea noastră.
Rața! de Cleopatra Constantinescu, regia Dragoș Alexandru Mușoiu
Spectacolul a fost prezentat prin Focus:12 Spații Independente/Private în FNT.
Dacă la Tiago Rodrigues Girafa pleacă de acasă însoțită de ursuleț, în spectacolul produs în cadrul proiectului Drama 5. Ediția a VIII-a (și publicat pe LiterNet aici), personajul numit Rața (sau Rățușca pentru familie) pleacă din cuib pe cont propriu.
Rața (interpretată de Ana-Maria Marin) vrea să fie independentă. Până ajunge la maturitate se confruntă cu munca la o corporație unde se produc ouă, decepții în dragoste, abuz și auto-abandon. Cu o aparență și un temperament ce o izolează de ceilalți pui din familie, rața devine personajul principal al unor evenimente care, deși nefericite, o formează. Ea înțelege că are puterea de a face propriile alegeri, își întinde aripile și chiar cunoaște un prieten.
Spectacolul este o alegorie îmbrăcată în haine colorate, referindu-se la maturizare și la orice fată ce s-a simțit măcar odată în viață rățușca din situație. Cred că abordarea comică a textului a fost elementul ce a reușit să facă drumul Raței să pară un simplu carusel de întâmplări. Prins odată cu ea în carusel, spectatorul experimentează, din nou, cum percepi lumea când, brusc, nu mai ești copil.
Mémé, un performance de Sarah Vanhee
În cazul acestei producții, consider că publicul nu a fost un simplu martor, ci un partener de călătorie în încercarea interpretei de a naviga în trecutul bunicilor ei, de reconectare cu ele și înțelegere a moștenirii culturale pe care aceasta a primit-o. Povestea a fost transpusă cu ajutorul unor mici prieteni, păpuși, manechine și siluete proiectate în jocuri de umbre care au ocupat în spațiu rolul familiei creatoarei.
Mémé este atât o documentare personală, un ritual, cât și un moment inspirat din tehnicile de psihodramă. Pentru mine, spectacolul a fost o revenire asupra temei maternității. A fost un joc prin care, ca martoră la poveștile interpretei, am fost în constantă legătură cu amintirile esențiale din copilăria mea, cu percepția mea asupra mamei, cu lucrurile din viața bunicilor mele pe care nu am reușit niciodată să le contextualizez.
Experiența a vorbit cu blândețe despre feminitate, despre emanciparea femeii, despre importanța familiei.
(Bianca Botoacă este studentă regie teatru, anul II, UNATC)