Înapoi la spectacol. Dramaturga Elise Wilk a scris Union Place pentru o distribuție internațională formată din actori români, germani și luxemburghezi. A scris trilingv / schrieb dreisprachig / written in three languages o scurtă trilogie prin care a îndepărtat complexul străinului - ce ne unește, ne și desparte - creând o punte ca un proces paralingvistic de relaționare mai mult decât organic, intercalând totodată oscilația Vest-Est ca pe un cursor al evadării. Așadar, vom citi rândurile a trei povești bătute la o mașină de scris babiloniană, ce folosește drept hârtie prea sincera natură umană. Textul lui Wilk a fost transpus scenic de Alexandru Weinberger-Bara, într-un spectacol produs împreună de trei teatre europene - Teatrul Național ‟Mihai Eminescu" din Timișoara, Escher Theather din Luxemburg și Schauspielhaus Salzburg din Austria.
Imaginați-vă un porumbel, iacătă, un voiajor ce duce în cioc o scrisoare menită să fie ‟sinopsis" în relatare. Expeditorul documentului s-a rătăcit din pricina unei neclare metode de interpretare sau mai bine zis de la o infatigabilă stare de relaxare, lăsându-se ademenit pe un drum rectiliniu, intrând pe la WAY OUT și fugind pe la IEȘIRE, către un loc necunoscut. Acolo trebuie doar să aștepți - fie să aștepți ca viața să treacă pe lângă tine, fie să te vinzi pe o apă Evian. Ca dintr-un oniric al copilăriei se desprinde decorul de școală nouă al scenografei Isabel Graf. Hotarul înrădăcinat impune un spațiu comun pentru cele trei povești, protagoniștii dând la rândul lor mâna din postura unor grăniceri (intrați pe la IEȘIRE) într-un loc ce nu-i altceva decât Piața Unirii.
Septembrie 2021 - Februarie 2022: Prima dintre cele trei povești corespunde relației extraconjugale dintre Sophie (Christiane Warnecke) și Darius (Philippe Thelen). Prin convenție teatrală ne vom imagina că suntem într-o cafenea, unde funcția AirDrop va deveni catalizatorul unui rendez-vous neașteptat. Cei doi se află în etape diferite ale vieții. Sophie este cel mai probabil agățată pentru ultima dată de un bărbat atât de tânăr, iar Darius abia ce s-a lăsat de facultate, neavând un job stabil. Regizorul va atribui personajului masculin un fel de nechezat juvenil și oarecum tulbure, pe care îl poți observa încă de la primele replici. Relația evoluează, delegațiile se înmulțesc, cuplul pică într-un hău al derizoriului și uite așa pactul încrederii mutuale se distruge cu succes. Ruptura propriu-zisă se va petrece iarna, exact în perioada în care a început conflictul armat dintre Rusia și Ucraina, din pricina unei mărturisiri inevitabile. Toți apropiații ei aveau familii, aveau micuți, o casă doar a lor și desigur viitorul stabilit pentru următorii 20 de ani... iar ea... ea nici măcar nu mai știa ce își dorește, plutea în derivă, într-o barcă fără vâsle, fără motor, ștergând nu cu buretele, ci cu acea ‟hârtie igienică cu fața lui Putin" tot ceea ce fusese. Copilul atât de mult dorit era parte din focul ce mocnea! Ea va deveni mamă și nu mai e cale de întoarcere!
Decembrie 1986 - Iunie 2023 - Octombrie 2023: După 37 de ani de absență, Rudolf (Wolfgang Kandler) se reîntâlnește cu prima sa dragoste, cu Mariana (Cristina König) la cofetăria Căprioara din Timișoara. Locul pare neschimbat, însă nu putem spune același lucru și despre ei! Paralelismele cu modul în care și-au întâlnit actualii parteneri de viață, scot la iveală diferențele culturale ce domină dialogul. Mai cu seamă, acestea se resimt ca niște răgușeli, ce poate în Occident sună a liră, pe când la noi rămân doar niște sunete confuze, post-comuniste. Nu v-ați întrebat de ce tocmai Timișoara? Ei bine, aproape fiecare timișorean s-a gândit să urmeze la un moment dat ‟luminosul" drum al străinătății. Dezicerea asumată de o țară ce-ți îngrădește libertatea, ce își lasă poporul sterp la minte, sfarmă echilibrul relației adolescentine. Tânărul Rudi încercase să-și convingă iubita să fugă împreună de Anul Nou, dar nu reușise. Căzut-au mesele într-o rână în anul 1986 - ‟Ai plecat și am așteptat ani de zile să primesc o scrisoare de la tine.". - poșta circulase, însă nu și pentru Mariana.
Mai devreme sau mai târziu, Rudi va recunoaște motivul pentru care s-a întors în România. Începuse timid să-și caute băiatul în fiecare trecător și după fiecare semnalment, fiindu-i cu neputință să mai rabde, căci acesta trebuia să aibă în jur de 36 de ani acum. Cine îi putea fi mamă necunoscutului, dacă nu Mariana? O Mariana prea copilă, prea îndoctrinată, prea temătoare ca să crească un pui de om când ea însuși era unul în 1987. În ceea ce-l privește pe tată, acestuia tocmai îi murise Darius, acel Darius din povestea cu Sophie, iar neîntregirea, sentimentul de nevolnicie aburindă în straturi și straturi de piele, cerea bandajul cu rivanol al compensației.
Decembrie 2019: Luxemburg! Ce probleme au oamenii bogați? Probleme că nu mănâncă pește? Probleme că trebuie să comande crispy wings? Belele! Daniela (Sophia Fischbacher), o cântăreață de origine română, își fredonează Crăciunul cu delicatețea unei femei dominatoare, în timp ce soțul Walter (Jens Ole Schmieder) se dezacordează, falsând în derută. Cei doi așteaptă din moment în moment soneria, căci Alex (Andrei Chifu), adică fiul Danielei, vine în vizită din România.
Lasă în urmă locul de unde ai venit! Nu mai pronunța vreun cuvânt într-o limbă ce nu-i de circulație internațională! Uită copilul acasă și lasă-l să-și fie părinte singur! Să-ți fie rușine de ce pui pe banda de la supermarket, să-ți fie mai rușine decât ți-ar fi dacă te-ai dezbrăca! Nu le vorbi copiilor despre sex! Decalogul poate continua... căci e mai lesne să-ți construiești o fațadă șlefuită după chipul și asemănarea unei societăți frivole - filosofia Danielei.
All I Want For Christmas Is... să aflu că stau la masă cu cineva care a comis o crimă. Deși nu este vorba de genul acela de crime odioase cu drujbe sau topoare, ci despre un accident rutier, e totuși o crimă. Daniela crede că cel mai bine ar fi ca Alex să rămână la ea, libertatea fiindu-i ocrotită de fostul soț, care a luat întreaga vină asupra lui, dorind să-și spele păcatele. Walter, tată și el, tatăl lui Sophie, va fi pus la încercare... dacă al său copil ar fi fost în asemenea circumstanțe ar fi plătit banii pentru care era șantajat sau l-ar fi trimis la răcoare, unde i-ar fi fost locul? R:‟Trebuie să fi rău, ca să reziști."
Pe tot parcursul spectacolului, în spatele evenimentelor evocate, o cretă albă va brăzda prin întuneric numele scenelor, fără ca vreuna dintre ele să ne părăsească, nici chiar în final. Sophie pleacă în Ucraina, ca să fie aproape de mama surogat care îi poartă unul dintre prunci în pântec. Unul dintre prunci? Da... căci și ea a rămas însărcinată cu Darius. Rudi așteaptă rezultatul unui test ADN. Alex te înspăimântă cu o amintire ce inspiră aversiune, o amintire a unei povești aflate de la tatăl lui, de când păzea granița. Atunci, ar fi întâlnit o femeie... pe care a bătut-o și violat-o. O anume femeie. Păienjenișul tripticului țesut abil, cu ițele unei nemiloase stări psihologice îmbuibate de venin, de neșansă, de pripire, transformă grănicerii de mai înainte, în bravi negustori uniți ca să negocieze pe piață ce nu pot aduce sau opri în loc sau ca să-l citez pe Brecht: ‟Zugravul vorbește de marile timpuri viitoare / Și totuși pădurile mai cresc / Ogoarele mai rodesc / Orașele mai dăinuiesc / Și oamenii mai suflă."
(Foto: Jan Friese)
Union Place - O scurtă trilogie de Elise Wilk
Regia artistică: Alexandru Weinberger-Bara
Scenografia: Isabel Graf / Muzica: Georg Brenner / Lighting design: Marcel Busá / Dramaturgie Jérôme Junod
Cu: Andrei Chifu, Sophia Fischbacher, Wolfgang Kandler, Cristina König, Jens Ole Schmieder, Philippe Thelen, Christiane Warnecke.