Anora este o fată din popor. Ea își câștigă existența ca lucrătoare sexuală în Las Vegas. Circumstanțele o împing în brațele unui tânăr rus, fiu de oligarhi putiniști, expat în SUA, care, după o oarecare noapte de servicii sexuale, decide că o vrea pentru el pentru totdeauna, ca soție, mai întâi pentru a căpăta cetățenie americană, iar, apoi, pentru a se maturiza sexual. Fata acceptă propunerea fără umbră de șovăială, pentru simplul motiv că este deja îndrăgostită de marele vis Disney cu multe carate la inel. Deloc întâmplător, pretendentul este o splendoare de băiat, ceea ce îi oferă Anorei avantajul de a nu fi nevoită să stea pe gânduri mai mult decât oricum nu ar fi stat, dacă ar fi avut pe ce, băiețelul distribuit de ea în acest scenariu.
Ca de obicei, socoteala de-acasă nu se potrivește cu cea din târg, ceea ce face ca Anora să sfârșească de unde a plecat, umilită și dezamăgită de eșec, nu singură, ci în brațele unui salvator acum de condiție egală, care o dorește pentru că se potrivește prea bine categoriei "damsel in distress", din basmele cu cavaleri după care, pare-se, fusese el însuși programat. În lipsa basmelor, întâlnirea parodică a celor doi ar fi fost tot atât de nimerită pe cât a fost, cândva, marele "coup de foudre" dintre Tanța și Costel, în gara Lehliu.
De-a lungul scurtului periplu marital, în care vedem o Anora instalată, cu aere, în stilul de viață cu samur și diamante, la care este îndreptățită prin prisma cetățeniei americane și a nivelului cultural Barbie, filmul prezintă situații cu pretenții de umor amar, care nu reușesc să stârnească decât stânjeneala unor gaguri grosiere. Anora se desparte în lacrimi de visul ei, ceea ce nu are darul de a stârni vreo compasiune, așa cum o stârnește, în schimb, abandonul tânărului ei, de acum fost soț, în ghearele oligarhicei sale origini, atât jefuit de cetățenia americană, cât și redat insurmontabilei autorități materne. De la un punct încolo, nimeni nu pare să se mai fi îngrijit de acest personaj, sacrificat pe nedrept intereselor materiale ale adulților din jur, care dispun haotic de existența lui.
Bunele intenții ale filmului sunt de a portretiza clasa oligarhilor putiniști, care își dă-n petec dincolo de Ocean(e), instrumentalizând persoane și aservind clientelar pe oricine, dar lumea acelor oligarhi ruși poate fi tot atât de mult lumea în care se distrează americanul Trump și descendenții lui. Mama tânărului definitiv stigmatizat de condiția financiară superioară putea fi tot atât de bine Ivanka Trump, de vreme ce protagonistul se numește Ivan (care își zice "Vania"). E un film al tipologiilor și al fizionomiilor: rușii au mutre de ruși (un personaj seamănă cu Putin), armenii au figuri de armeni (un alt personaj seamănă cu Aznavour), totul este by the book, sub raport rasial, în tabăra bogaților, cu "Nas ne dagoniat" ca fundal sonor. Deși s-a chemat Anora, adevărata victimă rămâne nesalvatul Vania, etern prizonier al nedreptei bogății.
Trenând excesiv asupra unor situații trash, care nu au avut darul să amuze, filmul și-a situat interesul în prelungirea exploratorie a vieții de barosani, de mare interes pentru juriile de pe Croazetă din ultimii ani (Triangle of Sadness, mai înainte Gisaengchung / Parasite). Neorealismul italian pare să fi fost înlocuit de hiperrealismul posh, în acord cu creșterea standardelor de viață ale consumerismului transnațional. Cu aerul de a exorciza instinctul acumulaționist și de a expune putreziciunea înavuțiților, Anora reușește opusul, neavând de exhibat nici sarcasm, nici privire critică, ci mai degrabă curiozitate lacomă și insuficient satisfăcută față de stilul de viață supraîndestulat, ca și gustul de consumator avid, mereu dispus la luxurie și lăcomie, cu orice risc. Indecis între parodie și neorealism glamoros, filmul sfârșește neconvingător, fără a-i dovedi nici măcar protagonistei că s-a înșelat, în aspirațiile ei. Sughițul de plâns al acesteia este, la final, mai mult de ciudă.