Doi prieteni din adolescență se întâlnesc la festivitatea de împlinire a 30 de ani de la terminarea liceului: Zoli (Csaba László) și Áron (Aba Sebestyén). Ei evocă anii tinereții lor, prietenia dintre ei și Péter sau Brigi, colega care l-a ajutat pe unul din ei să nu rămână corigent. Băncile prea mici din sala de curs, țigările fumate în wc-ul școlii și chiștoacele înmuiate în salivă apoi lipite de tavan cu meșteșug. Năzbâtiile se împletesc cu nemulțumirile, cu lipsa de bani și de înțelegere din partea adulților, a profesorilor, care-i îndeamnă pedagogic să stea în banca lor. Nemulțumirile acumulate se strâng într-un show repetat, exploziv, devenit emblematic pentru rebeliunea lor și pentru întregul spectacol: Nincs pénz fagyira / Nu avem bani de înghețată.
Suntem în ultimele săptămâni ale dictaturii lui Ceaușescu, atunci când atmosfera generală devenise insuportabilă pentru toți locuitorii din România. "Români, maghiari, germani și de alte naționalități" cum repeta ca o moară stricată însuși dictatorul. Cei trei liceeni curajoși încearcă să protesteze lipind pe străzi afișe împotriva sistemului opresiv. Când lanțul cercetărilor se strânge în jurul lor, încearcă să treacă granița spre a nu fi ajunși de brațele tentaculare ale Securității. În tentativa extrem de riscantă atunci, Péter moare, împușcat de un grănicer. Ceremonia întâlnirii după 30 de ani se transformă spre final în reculegere la mormântul prietenului dispărut, unde apare și Brigi, care își spune și ea povestea ei. Fusese torturată și violată pentru că nu voia să divulge pe fugari.
Spre a contracara încărcătura textuală a spectacolului, scenografia (Beáta Sós) e redusă la maxim. Doar două microfoane și trei monitoare care aduc în prim plan, cu o cameră de luat vederi, pe cei doi interpreți: Csaba László și Aba Sebestyén. Plus un chitarist: Csaba Szász sau Csaba Pethő (alternativ), ce însoțește în surdină (rock lent) emiterea vocală a actorilor sau acompaniază răsunător cântecele acestora. Dintre cei trei prieteni, Péter, doar evocat, cel împușcat la graniță, e cel mai răzvrătit, cel "născut rebel". Zoli (interpret Csaba László) îmbrăcat la costum și cravată roșie, e mai "conformist"; el este utecistul fruntaș al clasei, cel care, lipsit de personalitate, devine turnător la Securitate, colaborează cu regimul și după tentativa de trecere frauduloasă a graniței este lăsat să se întoarcă acasă. Sufletul spectacolului este Aba Sebestyén, deopotrivă regizor și actor în rolul Áron. În pieptul personajului palpită dorința de libertate, dar mai presus de toate e sentimentul de prietenie. Numai în adolescență se leagă prietenii de acest fel. Poate că spiritul prietenului mort a reînviat subit, pentru o clipă, în sonurile sfâșietoare ale chitarei. Tina Török, pe post de cameraman, vine în întâmpinarea celor doi prieteni în chip de Brigi, colega de altădată.
Narațiunea ce se leagă din spusele celor doi configurează revolta mocnită a unui segment din societatea civilă care a avut curajul și de a înfăptui ceva în această direcție. Sunt atinse puncte sensibile ale relației dintre români și maghiari, conformismul și oportunismul unora, părți negre din istoria României. Atunci, în totalitarismul comunist, eram uniți, români și maghiari, împotriva unuia singur. Acum la câți zei ne închinăm?
(foto: Metz Balázs)