Pe scena dreptunghiulară, amenajată tip studio, se plimbă încoace și încolo, dezordonat, fete și băieți. Lor li se alătură alți doi tineri frumoși, dumnezeiesc de frumoși, îndemnați să se uite peste texte pentru a începe repetiția. Atmosfera de teatru-atelier e cadrul insinuat stilistic al acestui spectacol. Încerci să vezi care poate fi George Mihăiță și care Vladimir Găitan. Dar nu-ți dai seama. Unul din ei a reușit la facultate, celălalt nu. Chiar sunt eroii din filmul lui Pintilie? Măi să fie! Ajung la mare. Pe plajă la Costinești. Distracție, zbenguială, femei. Femei străine. Prietenii. Pălăvrăgeală. Veselie. Libertate. Distracția e întreruptă brusc de vestea intrării trupelor pactului de la Varșovia în Cehoslovacia. Suntem în 1986. Anul în care Pintilie a reușit să finalizeze filmul său. A fost proiectat pe ecranele cinematografelor din țară o singură săptămână, după care a fost interzis. De ce? Îngemănarea calendaristică produce explozia. Pe ecranele monitoarelor așezate în fața spectatorilor sunt derulate imagini de arhivă din timpul invaziei. Apoi alte imagini. Mișcări de mase pe străzi. Imagini sumbre. Răscolitoare. Tancuri pe străzi, oameni bătuți de milițieni, dar pe scenă se vorbește despre poliție, nu de milițiile comuniste, ceea ce înseamnă că pe nesimțite se trece de la reconstituirea documentaristică în plan generalizator actual. Nu acolo și atunci, ci, poate, mereu posibil altundeva și mereu posibil acum. În sufletele tinere palpită flacăra revoltei, dorința de a schimba lumea. Se aude insinuant Doar visătorii pot schimba lumea, doar visătorii... Dar visătorii nu sunt lăsați să viseze, mai ales nu sunt lăsați să acționeze împotriva regimului totalitar. De fapt, al oricărui regim. Exemplele sunt la tot pasul. După colț pândește anarhia, haosul. Atmosfera confuză se prelungește tensionat, e menținută, întreținută de replici șuierate și de mișcarea browniană de pe scenă.
Și se trece brusc, fără introduceri, fără explicații, la scena filmării reconstituirii bătăii dintre doi posibili huligani, tineri care neavând bani să participe la banchetul clasei de la absolvirea liceului s-au îmbătat într-o crâșmă, au spart pahare și s-au luat la hârjoană. Asta în film și în nuvela lui Horia Pătrașcu. În spectacolul teatral, suntem puși, tam-nesam, în fața filmării scenei bătăii pentru alcătuirea unui film educativ. Atât. Nu se prea leagă. Ce resentimente or fi avut eroii, ce revolte împotriva regimului or fi încolțit în sufletul lor nu ni se sugerează, nu ni se spune. Dar noi suntem cinefili vestiți și presupunem, facem legătura și pricepem subtilitatea. Dar cei care n-au văzut filmul-reper al lui Pintilie?
E limpede că scenariul se vrea un manifest împotriva oricăror forme de constrângere. Nu este o reconstituire după Reconstituirea. Catinca Drăgănescu și Ciprian Făcăeru dilată doar secvența cheie din film la dimensiunea unui nod epic convulsiv, din care pornesc năvalnic, în toate direcțiile, revoltele tinerilor (ca generație în afirmare) împotriva bătrânilor (ca generație castratoare). Poate cel mai mult mă deranjează în această ecuație păstrarea titlului filmului. Scena "bătăii" comandate de autorități dintre Vuică și Ripu nu e decât un element ce potențează saltul în discurs teatral-invectivă, construit pe mișcare, zvârcolire, confruntări și bulversări emoționale, aduse la limita suportabilității. Miza de terapie socială este implementată într-un spectacol experimental incomod, de mare forță expresivă, care țintește cu tot dinadinsul să fie incomod, să neliniștească și să alimenteze iluzia refugiului în atemporalitate.
Prezența actorilor e copleșitoare. Expresivitatea mișcărilor rănește. Ritmul derulării scenelor e trepidant, năucitor de-a dreptul. Dăruirea în joc atinge delirul. Echipa teatrului craiovean care evoluează aici merită un șir întreg de superlative. Fete frumoase și talentate, băieți rupți din soare și la fel de talentați. Ce-și poate dori mai mult un manager interesat să inoveze, să experimenteze fastuos, în acest nou context axat pe schimbarea tehnologiilor de spectacol, căci o eprubetă dintr-un nou "laborator cultural" este acest spectacol pe care mă feresc să-l numesc, atât de mult m-a dezamăgit titlul lui. De ce insist? Pentru că aici atmosfera nu reproduce spiritul filmului. E cu totul altceva. E zbor imaginativ. Și dacă n-am fost destul de clar, revin. Filmul, secvența dilatată și exploatată scenic, e doar un pretext. Corelarea dialogului dintre domeniul artistic și cel tehnologic dă roade evidente, extinde spre universalitate tematică declarativă problematica devoalării consecințelor semnalate din "dictatura libertății personale". Mai mult decât o "reconstituire" omagială, să zicem, spectacolul craiovenilor e un țipăt: Stop the war! După cum se spune în final Revoluția este aici, în inima fiecăruia, nu pe Netflix, Tiktok sau YouTube. Teatrul și tehnologia (camerele video în acțiune continuă, monitoarele cu imagini în direct sau din arhivă, eclerajul, sunetul) produc efecte dintre cele mai emoționante, constant participative din partea publicului. Despre excelenții actori și până la excelenta echipă tehnică, numai elogii.
(foto: Albert Dobrin)
Reconstituirea
Concept: Catinca Drăgănescu și Ciprian Făcăeru / Text: Catinca Drăgănescu
Regia artistică: Catinca Drăgănescu
Distribuția: Cătălin-Mihai Miculeasa, Iulia Colan, Nicolae Vicol, Raluca Păun, Romaniţa Ionescu, David Drugaru, Robert Ioan
Scenografie fizică, VR/AR & lighting design: Ciprian Făcăeru / Costume și consultant scenografie: Lia Dogaru / Dezvoltare software Reconstituirea VR/AR: Augmented Space Agency (Dan Făcăeru și Sabin Serban) / Compoziție muzicală originală și sound design: Cristian Vieriu (interior 8)
Comunicare Proiect: Bad Unicorn (Monica Felea) / Manager Proiect: George Albert Costea
Asistent regie: Despina Remediaki / Asistent scenografie (costume): Adelina Galiceanu / Regia tehnică: Mihai Manea / Sufleor: Ramona Popa / Sunet: Emy Guran / Lumini: Alina Mitrache & Marian Tudorache / Video: Florin Chirea & Orlando Buda / Supratitrare: Emi Chirea
Data premierei: 27 sept. 2024.